Arhivă | Februarie 2015

Note the quote…

“May you live every day of your life.”

Jonathan Swift

100_1221

Anunțuri

Un veșnic …teren de joacă

teren de joacă

teren de joacă

oare soarele nu se dă pe tobogan pe curcubeul colorat,

iar noaptea nu se joacă cu luna de-a v-ați ascunselea printre stele?…

oare frunzele nu se dau în leagăn pe aripi de vânt,

iar florile nu aleargă desculțe pe covorul de iarbă pufoasă?…

și oare marea nu stă pe nisip întinsă la soare,

iar muntele nu escaladează versanți impresionanți?…

dar oare primavara, vara, toamna și iarna nu s-au prins în roata horii …

…și nu știu sau nu vor să se mai oprească?..

oare tu și cu mine nu ne fugărim jucăuș, mai în glumă, mai în serios,

pe terenul de joacă al lui “noi doi” …uitând să mai plecăm acasă?..

sau nu ne luăm noi veșnic la întrecere uitând să mai ținem scorul

dar neuitând că bucuria jocului e cel mai mare câstig?!..

 

Facem fotografii…

 

„Beauty lies in the eyes of the beholder.”
Plato

beautiful sunset

beautiful sunset

…și fotografiile ne fac fericiți

O floare… coroana unui copac… cerul… valurile mării…  oamenii… apusul… răsăritul…  mă opresc și scot camera, telefonul, aparatul de filmat. Trebuie să le prind, …să le surprind. Să le cuprind într-o imagine, …fotografie, …instantaneu.

Fac multe fotografii. Încă din liceu, pe la începutul anilor nouăzeci. Nu neapărat anumite ocazii, anumiți oameni, anumite lucruri sau locuri, ci aproape orice, oricând și oriunde. Uneori oamenii mă întreabă de ce am făcut o anume fotografie sau chiar, la modul mai general, de ce fac atâtea fotografii.

Un moment în timp …și spațiu

În anii facultății, …citind, …gândind, am descoperit că expresia “a pierde noțiunea timpului” poate însemna cumva, a ieși sau a depăși sentimentul de timp liniar în care “funcționăm”, eliberându-ne de granițele temporale și spațiale și cufundându-ne într-o dimensiune psihologică dincolo de timpul cronologic așa cum îl știm. O carte bună, o poveste interesantă, un film captivant cu siguranță joacă rolul de mașină a timpului. O fotografie, cu atât mai mult.

Când facem fotografii, facem ceva ce corpurile noastre fizice nu pot face: oprim un moment în timp, imortalizându-l. Fracțiunea de secundă în care o imagine, un moment este surprins așa cum este, devine permanent și poate fi privită și trăită din nou și din nou …și din nou, …de parcă am putea da timpul înapoi. De parcă am putea coborî trecutul în prezent perpetuu.

Obiectivul – calea către subiectiv …și înapoi

Tot așa cum frumusețea este în ochii privitorului, imaginea este în mintea fotografului. Momentul ales, lumina, încadrarea, perspectiva, punctul de observație sunt atent, uneori doar intuitiv, alese de fotograf, transmițând o viziune anume, personală asupra lumii. Mai mult decât o reprezentare impersonală a realității obiective, o fotografie reflectă mai degrabă o interiorizare subiectivă a acesteia. Ea spune poate mai mult despre cel ce face fotografia decât despre ceea ce este fotografiat. De aici poate și bucuria de a privi fotografiile proprii. Ele ne spun propria poveste. În ele ne regăsim. Ne regăsim și iar, ne regăsim …

Senzația catifelată… de mătase

Ceea ce simt când captez momentul într-o poză este ..de nespus. E libertate. E aer și desprindere… E zbor dincolo. E sentimentul că am ieșit din moment tocmai pentru ca să reintru cu adevărat în el. Am părăsit pământul tocmai ca să-l văd și înțeleg mai bine și mai frumos. Am plecat ca să mă pot întoarce. Și rămâne. Și bucura nespus… știind că  această senzație este întotdeauna acolo, la îndemână.

E liniște și.. catifea pentru suflet.