Regizorul …de serviciu

mai multă culoare

aș vrea, vă rog,

mai multă lumină, mai mult dialog!..

 

mai multă mișcare

insist, să știți!

(nu stați asa, pe loc, neclintiți)

mai multă energie, mai mult dinamism,

vorba mai vie!

(dar fără cinism)

 

mai mult curaj,

hai, poftiți mai în față!

mai multă încredere, mai multă viată!

și dați-vă replica de parcă vă pasă

(nu vă fixați cu o privire sticloasă)

cu mai mult spirit și mai mult suflet

fiți plini de caldă  lumină  și …sunet!

 

intrați în ritm, anticipați ce urmează,

dar nu vă grăbiți,

fiecare clipă contează!

(și hai, pe cai, …că se filmează!!!)

 

Anunțuri