Șerpi de chemare

în senin

sub coastă dură de adam, sclipind plăpând sub fraged ram,
o eva crudă ca un spin
înțeapă creangă în senin

împunge cerul moale, greu,
rugându-l blând pe Dumnezeu
din vârf de ac cu fin contur
să curgă nor simplu și pur

să radieze mii de nuanțe
și să înghețe în balanțe
albul curat, negrul murdar, cerul de vis, pământ real

să se topească totul dulce
în mii de tonuri noi caduce
ce pastelate joacă viu – lila, turcoaz sau siniliu

neclar, necopt, nesaț nebun,
noi intuiții de Neptun
ce zvârcolesc șerpi de chemare – cer și pământ pierdut în mare

nu separat și nu discret,
nu material și nu inert,
ci freamăt viu, spontan, agil
țășnind alert din spin subtil

din sceptru-n soare bun și drept,
din ram de crud, ..spin înțelept
pulsând curat ca un sfânt hram …din coastă pură de adam

 

Anunțuri

12 gânduri despre „Șerpi de chemare

  1. Frumos!

    ♥ ڿ✿♥*✿ڿڰۣڿ✿♥ ڿ✿♥*✿ڿڰۣڿ✿♥ ڿ✿♥*✿ڿڰۣڿ✿♥ ڿ✿♥*✿ڿڰۣڿ✿♥ ڿ✿♥*✿ڿڰۣڿ✿
    Buna dimineata prieteni dragi ! Va doresc sa aveti o zi asa cum o doriti fiecare,frumoasa,fara stres,cu multa pofta de viata !Pupici !
    Good morning, dear friends! I want to have one day as we want every beautiful, stress-free, with plenty of zest for life! Kisses!


    Apreciat de 1 persoană

  2. ..e foarte interesant. Unele, hmm.. versuri (poem ..poate e un pic prea mult) vin mult, chiar muuult mai ușor decât altele, La unele poezii chiar texte, simți ce vrei să spui, conținutul să zicem așa, dar forma ..mm, nu vine și pace. Cuvântul, imaginea, ..acel ceva, cumva îți scapă, vine mai greu. La altele, totul ..curge, aleargă, vine, scrii, ..gata!, ..nici nu ai avut timp să „gândești” (de fapt, bine că nu a intervenit ..gândul, că strica totul .. 🙂 ). Asta e.
    La „eva ..crudă ca un spin”? ..o dimineață nou nouță, un fluture de idee care mă preocupă ..veșnic (hmm.., masculin v feminin, rațiune v intuiție, rigid v flexibil, etichetare/ categorisire v acceptare, etc ..), subconștientul deschis, imagini gata să se aștearnă, ..s-a închegat 100% natural ca respirația, fără să caut ..nimic. M-a căutat el pe mine, ..versul 😉

    Apreciat de 2 persoane

Comentariile nu sunt permise.