Infinitul apei în natură ..umană

 

picuri

picuri de veșnică fragedă ploaie
curg ape fine și umbre șiroaie

din frunză în frunză vesel trist se preling
și într-un tărziu iarba fină ating

se mai opresc într-o fragedă floare
să prindă parfum și dor de culoare,
ușor mai ating aripă de fluture
praf de polen ușor să i-l scuture

sigur mai cad și pe case, ferestre
dându-le duios aspect de poveste

de pe ramuri și dealuri alene se scurg
în bâtranul pământ curate ajung

pământul respiră, umed transpiră,
abur alene spre nori iar conspiră

și când nori din senin se iau la bătaie
iarăși cad greu veșnici picuri de ploaie

plâns

…iar când inima-mi plânge,
stoarsă de patimi,
nori de tunet îmi curg
ploaie de lacrimi…

Anunțuri

12 gânduri despre „Infinitul apei în natură ..umană

  1. „Stropii nedefiniți de ploaie își caută și ei o ramă a unei ferestre pe care tu stai sprijinită. Te-ai întrebat ce sunt lacrimile? Sunt acei stropi romantici, sensibili, artiști ai plonjării nedirijate, pe care tu i-ai atins în drum spre viață. Acum, văzând lumea prin ochii tăi, doresc să revină în ea, pentru că în sfârșit au primit și ei claritate existențială.”

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile nu sunt permise.