KEEP SINGING, MY LITTLE ONE :)

REGĂSIRE

Continuă cântecul

„Când o femeie dintr-un vechi trib african îşi dă seama că este însărcinată se pregăteşte pentru cel mai important lucru pe care-l trebuie să-l facă în aşteptarea copilului. Se retrage în afara comunităţii, cu prietenele, se roagă şi meditează împreună, până când ea, sau o alta, aude cântecul celui care se va naşte peste câteva luni. O credinţă a locurilor spune că fiecare suflet are propria vibraţie, care îi exprimă amprenta unică şi menirea existenţei.
Femeia care a prins cântecul din invizibil îl îngână cu glas tare, iar celelalte fredonează împreună cu ea, ca să-l memoreze şi să-l poată repeta fără şovăire. Apoi se întorc în trib, unde îi vor învăţa şi ceilalţi.
În momentul naşterii, întreaga suflare se adună în jurul pruncului şi îi cântă cântecul propriului său suflet. În anii următori tribul este prezent la fiecare dintre lecţiile de viaţă pe care le primeşte copilul şi îi sărbătoreşte…

Vezi articol original 332 de cuvinte mai mult

Anunțuri