Cuprinderi de azur

 

Tandru și crud, azurul  m-a îmbrăcat în satin albastru și dulce de zori, mi-a picurat în fiecare por lumină de privire limpede pătrunzătoare, mângâindu-mi pleoapele cu umbre de nori sparte de raze moi de soare.

L-am sărutat cu  șoapte din sideful sufletului meu. L-am îmbrățișat strâns, plângând lacrimi de zâmbet. Lacrimi adânci de stea. El  mi-a atins strălucirea din ochi, alunecându-mi moale și cald pe frunte, pe păr, iar eu i-am întins șiroaie calde de mine.

M-am cuibărit apoi  în urmele privirii lui plină de proaspăt și răcoare. El mi s-a cuibărit în catifeaua roșie a inimii și în mătasea gândului încă negândit. Doar vag presimțit în lumina dimineții… ca ochi arzându-mă albastru ocean.

Cum să te aflu mereu.. și mereu.. ? Unde să te am din veșnic răsărit? Spune-mi, te rog.. spune-mi. Când să te văd, să te aud, să te ating, …trezită, iar și iar, de zarea senină?

Neîncetat, …curgând tăcut în  urme adânci de mine prin tine. În fărâme de aer, firimituri de nori, felii de ceață. În umbre senine de nori și de raze. În nopți fără lună, ascuns în întuneric. În stele fără nume. În lumină de privire. Caută-mă și.. ..te voi găsi. Fără răgaz. 

Anunțuri