Raze..

 

respir cum tainic mă caută și mă găsește,
briză fierbinte de cer coborâtă-n voință
umblând cărare de dor numită ființă,
pe aripi de lacrimă pură duios mă sosește

aud glas de privire, sunet de ochi coborând
pe fereastră deschisă, lumânare aprinsă și carte,
printre raze de stele, aruncându-mă blând, tremurând,
pe cântec de nori purtându-mă magic departe

fire de aur se-mpletesc minunat cu lumină de gând
plutirea de vis îmi atinge cuvânt și suflare
ploaie de stele mătură lună și soare
cerul de noapte pulsează de șoapte arzând

curaj de făptură cu speranță sublimă și crez,
avântându-se tandru, zburând senin, ..căutare
de sâmbure dur, pulsând cuminte în fragedu-i miez
prin rostiri de ființă, magic festin, din eter sărutare

mă trăiește zâmbind printre raze de cald și de bine,
firav destin căzut pe nedrept în uitare,
o scară-n spirală spre ceruri, spre vise, spre sine
blândețe și grație, ceruri de vis, alinare

Anunțuri

2 gânduri despre „Raze..

    • Drumul spre ..sine poate fi cel mai sinuos. Deși e atât de la îndemână.. Uneori nici nu prea-i mai observâm traiectoria, ne lăsăm furați de peisaj, rătăcim harta, intrăm prin fundături, …și în cele din urmă avem nevoie să.. hmm.. „coborâm geamul de la mașină” și să cerem trecătorilor indicații despre drum, ..poate poate ne luminează ei cumva, nu? 😀
      Oricum totul e, în cele din urmă, benefic, zic eu. Chiar dacă uneori parcursul mai are și hopuri, denivelări,.. sau trepte ciobite.. Poate chiar ăsta-i și farmecul..
      Mulțumesc mult.

      Apreciază

Comentariile nu sunt permise.