Castelul

“…trecând pe lângă toate patimile,
la hotarul nebuniei,
ai dat de Înţelepciune.”
Barbu Ștefănescu Delavrancea, Palatul de cleștar

 

castelul meu e de nisip
l-am ridicat din fire pure
ca o clepsidră de răstimp,
iar valuri noi stau să mi-l fure

castelul meu este de gheață
e rece, tare, crud, senin
mi se înalță, dulce chin,
cu vârfuri străpungând în ceață

castelul meu e de cleștar
din vis de dor și de poveste
cu turnuri vii de fildeș clar
palat în soare sus pe creste

castel de zări, prin întuneric
durat în cer de ploi și sânge,
cristal de stâncă lacrimi plânge
din min-adânc lucind feeric

prin chei de patimi, căutând
aramă-ntâi, argint și aur
cu diamant uși deschizând
găsind în peșteră tezaur

la temelie de palat
zac îngropate doruri mute,
iar sus pe tronu-i, împărat
dă veșnicia să le-asculte

Anunțuri

2 gânduri despre „Castelul

Comentariile nu sunt permise.