O nebunieee ..de stea

 

“You are the sky. Everything else – it’s just the weather.”
― Pema Chödrön

După superba melodie din Pulbere de stele, minunatul Stardust de Neil Gaiman, își face loc aici o mică introducere la  jucăușe versuri, rătăcite de mine printre rânduri și pagini. Hmm, versuri cu prefață? Nu obișnuiesc să, dar aici e  ..nebunieee! Și cum nebunie rimează și cu magie… 🙂  mda, …prefațez, „nebunia de stea” și-a găsit cumva drum pe cărare foită de zor de doarnicol, așa mai la repezeală. Și mai este și …conjugată?! Ce ți-e și cu foiala asta, nu știi niciodată la ce să te aștepți. Foind de zor, multe și mărunte mai pot răsări.

Așadar, versuri șugubețe, scrise acum ceva timp, prin cea lună iulie mai exact,  care și-au ițit dumnealor năsucul cel înstelat și jucăuș, trecut sclipicios prin toate ..persoanele și personajele. 🙂 O mică „nebunie” în versuri care este de dincolo de nori și de flori. Și de ..zbori. Hihi.. chiar așa, ce mai stea conjugatăăă!!!

Povestea ..de stea, îmi amintește acum și de Steaua fără nume de Mihail Sebastian. Splendidă piesă.

 O nebunieee ..de stea

nebunie de stea
ce-i numai a mea
lucește în geam și mă-ncântă nespus
las totul în urmă și m-avânt după ea
mă desprind de pământ și mă-drept spre în sus

nebunie de stea
ce-i numai a ta
coborând dinspre ape de zbor și uitare
mângâind grele umbre de pași pe cărare
luminând în amurg o purpură  grea

nebunie de stea
ce-i numai a ei
îmbiind-o în noapte din odăi de albastru
trăgând-o în sus cu putere de astru
absorbind-o  duios printre gânduri condei

nebunie de stea
ce-i numai a lui
atingând cu-a ei rază de pur și de șoapte
șuvițe de păr ce flutură șui
sclipind auriu în cea fragedă noapte

nebunie de stea
ce-i numai a noastră
strălucindu-ne viu și bătând în fereastră
străbătând noi tărâmuri de suflet, de cer
transformând ce atinge din pământ în eter

nebunie de stea
ce-i numai a lor
alergând între murmur de viață și vis
fără dor, fără soare, fără ploi, fără nor
doar petale pe cerul albastru închis

Iar nostima melodie, plină de sărutări cu potențial magic ..letal, mi s-a ivit din mers ..și din întâmplare în timp ce foiam pe grăbite alei de ..shopping spree. Deși, eu una chiar nu cred deloc în întâmplare. 🙂 Deci, melodioara, cu privirile ei căutând și către stele, mi s-a lipit aici ..mai mult ca perfect. Oare nu? Oare nu e ea, melodia, plină de o drăgălășenieee.. de dincolo de orice nebunie de stea?! Și de o perfecțiuneee… de dincolo de cuvinte??!! Versuri, rimă și ritm, atmosferă, joacă, ochi-inimioaree.. veseliee.. bucuriee.. copilărie, o frumusețee.. din mult mult sufleeet.. tot tot. O adevărată minuneeeeee?!…

Iar povestea cu eee..-urile din postarea aceasta.. hihi..  comic lucru mai e!!!  Nu întrebați de ceee.. Eu nici măcar nu mi-am propus așa mulți. O fi  de la magieee.. Voi poate deja vedeți stele veeerzi… Scuzeee… 😀

Și, ca să iertați un pic a mea foire, mai adaug și câteva poze. Da’ ce postareeee… Poate poate, vă clătiți ochișorii și încălziți suflețelul cu flori înstelate de august, coborâte colorat de abrupt în final de octombrie recee.. (nu iar.. hihi).

La cât mai frumoasă ..cunună de stele, și cât mai strălucitoare, vă doresc! 🙂

Note the quote ..and the satellite note

 

“I feel like I’ve swallowed a cloudy sky”
― Haruki Murakami, Sputnik Sweetheart

 

Îmbrățișare portocalie

 

 

Locuiesc acolo
în șoapta fraged portocalie
din odaia caldă a inimii
cufundată adânc
în cristale cu sevă de cer
din raze de ochi scăldându-mă tainic

nu mișc
nici nu respir
doar savurez
tresărirea
străbătându-mă frunze și  ramuri
cărare de aer, de sânge
care îmbracă anotimpuri în mine
în noi

când alunec în somn
cântecul lunii e primul
iar zâmbetul nostru
ultimul
ce-mi mângâie chipul

Note the witty quote.. and the bad day note

 

“Are you going to help me or just make fun of me?”
„Can’t I do both?”
― Ilona Andrews, Magic Rises

 

Toate ..culorile

“Mintea intuitivă este un dar sfânt și mintea rațională este servitorul fidel.
Noi am creat o societate care onorează pe servitor și a uitat darul.”
Albert Einstein

ochii, culorile,
cerul și zorile,
raze de soartă, magică poartă

sumbre clădirile, curg amintirile
umbre, lumină,
pământ, rădăcină,

pete și ploi,
stele șuvoi
netede pietrele, umede spectrele

mâini ce desprind
gând de gândind
dor de dorință,
a fi din ființă

corzi răsucind, arome mustind
freamăt de lună,
mijloc de gună

gest adâncit,
strigăt șoptit
petale de drum, ritualuri de fum

țâșnește spirală, finită, duală,
mor închisorile,
învie culorile

 

Zâmbet de ..crizanteme

 

Privea lung pe fereastră. Picurii reci de octombrie erau atât de deși încât nu-i venea să creadă că poate zări frunze, copaci dincolo de ei. Aerul îmbibat îi părea ca o pânză alburie  pe care ar fi putut oricând arunca picături de culoare, iar acestea ar fi pătruns țesătura lichidă împrăștiindu-se haotic și impregnând reverberat peisajul mohorât.

Avea mâinile reci. Tăcere. Atinse cu privirea stropii de dincolo de fereastră. Fragmente de gând lichefiate, lent absorbite, se dizolvau în căderea lor. Înfrigurarea o cobora acum  și prin ochi. De neoprit. Bucăți întregi de tristețe despre care nu știa că le are începură să îi curgă greu, amestecate tulburător, ca din cer. Un cer una cu ploaia. Un cer care nu era cer. Devenise cupolă de ceață. Cascadă de nori cenușii vălurindu-i ființa. Cădere. Curgere de neoprit, molcomă și apăsătoare, purtând-o prin ea însăși dincolo de ea. Dincolo de toamnă.

Cu privirea azvârlită pierdut, întinse o mână ca prin vis și desprinse  o fărâmiță de gând din revărsarea împrăștiată amețitor ca de niciunde. I se părea străin. Era oare al ei? Era al frământării din inima toamnei, al lacrimilor ei neplânse încă? Lăsă gândul zbătându-i-se crud în palmă să își ia zborul și închise ochii. Inspiră adânc propria bătaie de inimă murmurându-i stingher prin negura deasă. Inspiră zvâcnet care acum i se întorcea înapoi, ca prin susur de trecere.

Freamătul mlădios dar rece al unduirii îi cuprinse întreaga făptură, ca un foșnet bezmetic de nimeni simțit. Liniște ..plină de vuiet îndelung, necruțător, presărându-i neliniște.  Simți că pleoapele îi sunt săgetate ca de cioburi ascuțite căutând să străbată usturător. Un oftat prelung îi străbătu adânc răscolirea ca tăind printre frânturi de culoare.

Pe nesimțite, un abur ușor cu aromă de cald îi învălui moale obrazul. Un abur ca de tainic duios picurându-i  blând, neașteptat. Deschise ochii cu greu. Desprinzându-se anevoios de printre fire împletite de curgere, se scutură înfrigurată. Privi în jur. Se întunecase. Păși prin întuneric și aprinse veioza de pe măsuță. Camera se umplu brusc de o lumină dulce, catifelată.

“Îți este frig? Pregătesc un ceai..” se auzi o voce din cealaltă încăpere, o voce pe care o cunoștea atât de bine. O voce pe care o iubea.
“Un ceai.. Da, mulțumesc,” răspunse ea zâmbind ușor în timp ce trăgea încet perdeaua cafenie peste geamul întunecat.
“Vreo preferință anume?”
“Nu. Deși, poate ..de tei.”
“Imediat, atunci…” răspunse vocea. “Ai văzut ce crizanteme colorate ți-am luat?”

Note the quote…

 

“The sky is a canvas, so paint your own life.”
― Jada Berglund

Iubind a ..neIubire

„Orice iubești este centrul unui paradis.”
Novalis

Liber să zbori,
simplu și tandru să ..neiubești
nedorind să devii mai mult sau mai bine decât  doar ce îți ești
din fire duios împletite să-nalți magică treaptă
o umbră senină

…cu glas și aromă de fragedă șoaptă

Cea mai iubire
curată și pură, cea mai  dorință
se naște izvor, din sete și dor de parfum de ființă,
de apă și hrană din gânduri și suflet tainic vibrând
în inimă glas, în sânge,

…o viață, o lume pulsând

Doar neiubirea,
adiere de cald mătăsos resimțită,
toarnă suflare în atmosferă dureros amorțită
fiind tot timpul, rostind în toate, fără să fie
fără să ardă, fără să vadă,

…fără s-o știe

Să fii și să nu fii,
prin aer culoare, pe frunte desen,
pe chip sărutare de aripi atinse cu dulce refren
pe buze, raze de lună printre picuri de ceai
pe ochi, mângâiere lumină

…din colțuri de rai,

Esență sublimă
atinsă suav fără cuvinte,
din depărtare privire caldă ce-n fibră se simte
zare pătrunsă de îmbrățișare, netimp, fulguire
respiri cristalin de trăiești iubind

…a neiubire

Nicole’s Cute Quotograph… (no. 22)

 

Un prea mult care este ..mult prea puțin

 

Când azurul își așterne șoaptele miraculoase printre raze de lună, străpungând prin târziu și prin noapte întru fragedă rostogolire spre o nouă zi, gândul încă negândit mi se strecoară în inimă așteptând plin de speranță să îi răsară duios ..răsăritul portocaliu.

Nimeni nu îi știe umblarea senină. Si totuși șoptirea-i răscolitoare cuprinde magic fiece colț de cer. Fiecare petală de dor și fulg de ființă. Atingerea sa desăvârșită redevine  solar orice cotlon de culoare, fir de făptură sau cărare de nor. Frunzele îi intră în horă jucăuș, învârtindu-se sacru, înfiorate de boare mereu nouă și proaspătă, în proprie metamorfoză petrecută  dulce și dureros în spirală prin anotimpuri.

Vremelnic cutreierate alei îi întind la picioare covoare de verde ..sau muguri ..sau flori. Toate se pleacă cuminte găsindu-și rostul în dansul sublim al trecerii pașilor săi catifelați. De dincolo de arcade de nori. Printre cuprinderi de vânt ..și blând semănați picuri de rouă.

Răcoare binevenită coboară suav din susurul rostirilor sale albastre, cu moi irizații galbene, mov, roșu aprins sau roz trandafiriu. Îmbrățișarea-i de vis îi murmură-n toate, împrăștiind un abur  pur nevăzut, ca o ceață simțită fluid, amețitor, pulsând bezmetic în fibre, în seve, ..în ploi.

Iar sărutul.. Sărutul său este magică încolțire de bine și cald strecurată divin în esențe ascunse, în sâmbure dur și lacrimă de anotimp. Sărut ce alină cu parfum de visare purtat pe cărare de zbor și aripi ce dor. Dacă fir sau petală, frunză sau fruct, îi simte domol mângâierea, rămâne profund și tainic tatuat întru duioasă reînsuflețire.

Sărutul se poartă apoi ca o umbră ușoară pe chipul de altfel mult prea plin de lumină al zilelor redevenite, mereu reaprinse, redimensionate neîncetat.

Șezând pe genunchii săi plini de splendidă zare, îi pot respira tainic cuprinderea. Cu ochii închiși, obosiți de atâta lumină, și purtată pe brațe de raze întinse senin, inspir curat superbă plutire.

Doar atunci, ca în oglindă, lin coborând în paradisul din inimă, începe să îmi cânte foșnet de ceruri din mine, pe acorduri de gingaș și viu. Fluturi fermecați mi se desprind de petale plutind ca vrăjiți pe adiere de chip.

Și doar atunci începe să mă trăiască un val ca o hrană, un foc, ..mereu unduindu-mi a căutare, ca un ecou de prea mult care ajunge să  fie ..mult prea puțin.