Un prea mult care este ..mult prea puțin

 

Când azurul își așterne șoaptele miraculoase printre raze de lună, străpungând prin târziu și prin noapte întru fragedă rostogolire spre o nouă zi, gândul încă negândit mi se strecoară în inimă așteptând plin de speranță să îi răsară duios ..răsăritul portocaliu.

Nimeni nu îi știe umblarea senină. Si totuși șoptirea-i răscolitoare cuprinde magic fiece colț de cer. Fiecare petală de dor și fulg de ființă. Atingerea sa desăvârșită redevine  solar orice cotlon de culoare, fir de făptură sau cărare de nor. Frunzele îi intră în horă jucăuș, învârtindu-se sacru, înfiorate de boare mereu nouă și proaspătă, în proprie metamorfoză petrecută  dulce și dureros în spirală prin anotimpuri.

Vremelnic cutreierate alei îi întind la picioare covoare de verde ..sau muguri ..sau flori. Toate se pleacă cuminte găsindu-și rostul în dansul sublim al trecerii pașilor săi catifelați. De dincolo de arcade de nori. Printre cuprinderi de vânt ..și blând semănați picuri de rouă.

Răcoare binevenită coboară suav din susurul rostirilor sale albastre, cu moi irizații galbene, mov, roșu aprins sau roz trandafiriu. Îmbrățișarea-i de vis îi murmură-n toate, împrăștiind un abur  pur nevăzut, ca o ceață simțită fluid, amețitor, pulsând bezmetic în fibre, în seve, ..în ploi.

Iar sărutul.. Sărutul său este magică încolțire de bine și cald strecurată divin în esențe ascunse, în sâmbure dur și lacrimă de anotimp. Sărut ce alină cu parfum de visare purtat pe cărare de zbor și aripi ce dor. Dacă fir sau petală, frunză sau fruct, îi simte domol mângâierea, rămâne profund și tainic tatuat întru duioasă reînsuflețire.

Sărutul se poartă apoi ca o umbră ușoară pe chipul de altfel mult prea plin de lumină al zilelor redevenite, mereu reaprinse, redimensionate neîncetat.

Șezând pe genunchii săi plini de splendidă zare, îi pot respira tainic cuprinderea. Cu ochii închiși, obosiți de atâta lumină, și purtată pe brațe de raze întinse senin, inspir curat superbă plutire.

Doar atunci, ca în oglindă, lin coborând în paradisul din inimă, începe să îmi cânte foșnet de ceruri din mine, pe acorduri de gingaș și viu. Fluturi fermecați mi se desprind de petale plutind ca vrăjiți pe adiere de chip.

Și doar atunci începe să mă trăiască un val ca o hrană, un foc, ..mereu unduindu-mi a căutare, ca un ecou de prea mult care ajunge să  fie ..mult prea puțin.