Arhivă | decembrie 2015

Meșteșugul ..de miercuri (nr. 21 – Fire de apus)

 

Ce pot să mai spun decât.. apuuus!!! 🙂

Da! Deci… ce pot să spun. Veșnicul cald apus colorându-le pe toate în dulce galben-portocaliu. Strălucind, de zici că totul e, dintr-o magică dată, ..cu totul și cu totul altceva. Altcumva. Totul scapără. Mai luminos. Mai viu. Mai aprins. Până și gândurile cele mai mohorâte ți se scutură de cenușiu, căpătând dintr-o dată o tentă optimistă. Sau cel puțin ..pozitivă. Pentru mine e clar lucru. Unde-i aparatuuuul? Unde l-am puuus?.. 😀

Și zic ..ce pot să mai spun pentru că fiecare cu a sa variantă, oare nu?  Hihi.. păi, după cum urmează,

Ea: Ai văzut apusul?!!!
El : Aaani de zile…

😀

Mda.. Chiar nu sunt multe de spus despre ..apus. Apusul te lasă ..fără cuvinte. Este năucitor. Scot aparatul încercând repezit să surprind exact ce-mi văd ochii. Sau o fi ..ce-mi simte sufletul? Ce-o fi.. o fi, dar un lucru e sigur. Nu reușesc. Nu cred că voi reuși vreodată. Mereu mi se întâmplă la fel. Ceea ce-mi văd ochii e una. Ceea ce-mi răsare în poză, după poză.. după poză.. e alta. Și nu că n-aș apăsa pe buton secundă după secundă. Chiar asta fac. Dar degeaba. Una e ..acolo sus. Alta mi se ițește mie în ecran. Deși iese frumos până la urmă. Știți bine la ce mă refer. Orice fotografie cu soarele apunând e frumoasă în felul ei. Dar eu mă refer la ..acel ceva.  Acel ceva care e ..diferit. Magic. Nu poate fi surprins chiar ușor. Un magic ..ceva care are  nevoie de un subiect ca să capete formă. Ca să rostească. Predicat are deja. Și anume ..radiază.

Așadar, subiect. Orice și oricine ar putea fi subiect. Când raze de aur se răsfrâng în ploaie fermecată peste tot și toate, ..o casă, o frunză, un încântător copac, ..o șuviță de păr mângâiată dulce de lumină, un obraz de copil zâmbind șugubăț sau privirea celui de lângă tine, mijind ochii ușor, ..o magică floare, o cărare, un lac sau ..un cățel, toate devin pentru câteva clipe bune ..subiect. Și toate radiază. Se hrănesc cu lumină. Emană culoare. Mult galben și mult portocaliu. Cu cât mai aprins și mai jucăuș, cu atât mai tainic.. Liniștitor.

Sentimentul este de mult ..popas. Oprire și ieșire colorată din timp. Evadare. Și aproape uiți să respiri. Uiți că tu ești aici și el e ..acolo. Ai pășit în apus. Și el a coborât în tine. În acum. Pentru o clipă sunteți unul și același ..cântec. Același refren. Poate strofele spun povești puțin diferite, dar miezul este același. E plin de raze.

Da, da, ..strofele. Părți din același întreg, trepte din aceeași spirală. Rostogolire inspirată spre un ..netimp. Un interior al secundei în care locuiește esența. Tăcerea care respiră și care pulsează prin noi. Gândurile și trăirile noastre rotindu-ne continuu, repetitiv, încercând să ne arunce în redevenire perpetuă. Anotimp după anotimp. Treaptă cu treaptă. Torcându-ne pașii ca norii.. Mereu aceiași, mereu diferiți.

Deci, fire de apus..

Vocea din vis

„Aud vibrând vocea ta în toate zgomotele lumii.”
– Paul Eluard

Cu brațe de foșnet și val
îmi intră adânc în timpane
produce vibrații oceane ..m-azvârle rotită pe-un mal

Mângâie țărmuri de mine
îmi picură cald în auz
pulsându-mi blând și difuz ..susur, maree, suspine

Învăluie gânduri și șoapte
plutindu-mă neted, grăbit
glas misterios, infinit ..ca unde pe nisipul din noapte

Cuvinte ca boabe de viu,
amestec de proaspăt și crud,
mi-ating freamătul ud ..pictându-mi-l dor argintiu

Un murmur de lună și stele,
coboară pe zgomot de ape
cu zbucium de catarge și vele ..tăindu-mi adânc printre pleoape

Vântul duios, adierea,
mi-alunecă peste obraz,
vocea nu-mi dă răgaz ..tăcându-mi toată durerea

close ..so far

 

Ne..meșteșugul de miercuri (nr. 20 – Creionul magic ..galben cu mov)

 

sau

Cea mai lungă postareee! Cum doar ..doarnicol ar fi putut ..nemeșteșugi. 😀

 

Mdaa.. veți zice, cred, c-am dat în mintea ..copiilor. Hmm.. și nici măcar n-ați fi prea departe de adevăr. Doar că, să știți, între noi fie vorba, eu cred c-am ..luat de acolo. Din mintea copiilor.  Altfel cum?! Că de nu, ..Chiți ne mănâncă! Dar, trecând peste antonimele care se fac dintr-o dată, peste zi..s, sinonime, deci ..trecând peste, aș vrea eu așa, colorat cu mult galben, să vă povestesc cum a fost. Deci.

Așadar și prin urmare, îmi zic eu ..mie însămi, după treburi și bifele de rigoare, ..hai totuși să fotografiez crizantemele astea minunate, splendide, superbe, magice, ce mai, care mi se ..neofilesc aici în vaza asta roșie, și ea ..minunată, splendidă, superbă. Vă rog să nu râdeți de mine, așa încerc eu să le văd pe toate, chiar da! Aici nu sunt autoironică nici o fracțiune de secundă, să știți. 🙂  Și, ca să revin, merg eu frumos pe balcon cu crizantemele de mult ..aur în brațe și aparatul ..în dinți, potrivesc vaza cu pricina în așa fel încât s-o prindă frumos lumina, afară fiind ceață de ceață, și.. pozeee. Și dă-i și dă-i. Și luptă și luptă. Și portrait, și landscape, și zoom in, și zoom out, și floare, și petale.. Și vază. Și.. și. Pfiu..

Și când de-o dată, ..hihi, ce-mi răsare mie în mintea plină de ..galben? Ahaaa… păi stai așa, îmi zic iar, am eu prin geantă un fantastic creion ..și anume, galben, de care sunt nedespărțită. Seriooos. Cuuum?Creionul acela simpatic, ..cu interior mov (că altfel nu știu cum să-i zic) pe care nici nu mai știu de unde îl am…  Ia să mi ți-l pozez puțin. De ce nu? Da, da, creionul acela pe care l-am rătăcit acum vreo lună… L-am rătăcit de credeam că l-am pierdut de tot… Stați să vedeți cum a fost.. 🙂

Într-o bună zi, când să subliniez ceva, că eu așa fac, ia creionul de unde nu-i. Și atunci a-nceput. Căutarea. Și pe-acasă, și ..peste tot. Întrebări în stânga și-n dreapta, inclusiv pe cei și cele responsabile cu ..măturiciul.  Vă rooog, n-ați văzut un ochios și frumos ..și minunat, splendid, superb creion galben cu mov??? Pleeease!!! Că de l-ați văzut, să știți că-i al meu și ..please și iar please, poate m-ajutați să-l găseeesc. Și tot așa. M-a ținut cred vreo săptămână. Sau să fi fost vreo ..zece zile? Că am uitat să vă spun, așa printre altele,  eu atunci când rătăcesc ceva nu mă las pănă nu-l găsesc. Iar de nu se lasă găsit, găsesc eu o cale să-l ..reinventez. Lăsați, că mai povestesc eu despre asta cu altă ocazie.

Și cum spuneam, să fi fost vreo două săptămâni ..de răscolit, scotocit, căutat, întrebat, și reluat pașii mei ..de mână cu creionașul mai sus descris. Dar degeaba. Ei, de-acum stați așa că nu căutam chiar tot timpul. Mai aveam și alte treb’șoare de făcut.. Totușică. Dar știți voi cum e atunci când ai o pățanie dintr-astea, ..de neînțeles. Nu-ți dă pace și gata. Că mă tot întrebam de ce nu e? Unde-o fi? Unde l-oi fi rătăcit, pierdut, scăpat, uitat? Pentru  că eu, iar am uitat să vă spun, nu prea fac dintr-astea. Nu rătăcesc, nu pierd, nu scap și nu uit. Iar dacă totuși mi se întâmplă, păi mereu ..găsesc, văd și îmi amintesc. Deci rezolv. Iar dacă nu, mă ..termină.  Nu mă las până nu mă lămuresc cumva ce și cum. Mai ales dacă este ceva care ..a fost acolo tot timpul! La mine în geantă! De vreo cinci, șase anișori buni. Nici nu mai știu. Și iar știți cum e, ..te lasă, uiți un pic, parcă-ți trece. Te resemnezi, și-ți zici gata de-acum, asta e. Ceilalți văzându-ți amețeala, îți spun.. Cine știe unde l-ai pus? Las’ c-ai să-l găsești când nici nu te-aștepți! Ai să-ți iei altul. Că pe unii bineînțeles că i-am întrebat de vreo două, trei ori, sărăcuții. Îi înțeleg. Dar ce pot să fac. Că de luat altul, de unde? Nu mai există.  E unic.  Sau o mai fi fiind pe undeva? Dar nu contează. Unul e al meu creion galben cu mov. Doar unul. Nu am mai văzut pe nicăieri așa o frumusețe. Ce mai, ăsta și doar ăsta e al meu. Cum am putut eu să-l pierd?! Chiar așaaaaa… 😀

Și asta pănă la un moment dat. Dat de ..undeva, presupun. De cel ..undeva, care, văzându-mi creion..iada, epopeea mea, …poemul meu epic, de mari dimensiuni, în ..neversuri, cu fapte neeroice, nelegendare și ..neistorice, deși șanse ar fi, ..văzând deci că eu nu-mi regăsesc nicidecum liniștea, așa undeva în sufletul meu descrei..onat, ..văzând asta, mi-a dat acel moment de ..Ia staaaai! dar tu în geantă ai căutat? Căutat căutat, nu doar uitat? Ai scotocit și prin alte buzunare și mini-gentuțe și alte și alte ..firide? Cine știe cum.. sau când.. sau unde..  Cine poate ști? Da, da.. cine? Șii..

Mergeam pe stradă când acel moment de ..undeva a dat peste mine, iar eu repede repede ..m-am oprit. Și am căutat.  Frenetic prin geantă. Prin toată geanta. Nu doar în ..gentuța mea roz de la Meli Melo cu ..scriitori și scriitoare, 😀 pixuri si creioane, vreau să spun eu isteț. Hmm.. Mă credeți că nu căutasem până atunci? Mă credeți? Că eu nu m-am crezut. Chiar nu.

Și l-am găsiiiiit!!! Stătea cuminte, deși cam stingher, în gentuța, tot roz, de cosmetice (nu mai pun poză.. 😀 😀 ). Probabil din viteză, nu nimerisem gentuța corectă. Dar nici nu căutasem. Fusesem cumva sigurăăă că l-am pierdut. Căutasem ceva ce fusese mereu acolo. Foarte ..aici. Magic creion galben cu mov, de zici că-i poleit cu aur, măi frate. Și pentru mine chiar e. Îmi dă o stare de bine doar când mă uit la el. Nu râdeți de mine prea tare, vă rog. Păi uitați-vă puțin, nu-i așa că ..strălucește? Așa ..minunat, splendid, superb cum numai el poate fi?!

Noroc de crizantemele nemuritoare, zău așa, ele sunt ..vinovate, că altfel chiar nu aș fi povestit eu aici de creionul meu magic, galben cu mov. Am adăugat și radieră, aferentă oricărui creion de altfel. Radieră preluată de la Chiți și împodobită de ..aproape sărbătoare. Plus ..crizanteme surprinse în propria lor reflectare într-un ochi de apă drăguț, ivit așa. ..ca din greșeală, ..îhî, pe ..masa mea de lucru. 🙂

Să tot faci poze la crizanteme atât de ..foarte galbene. Să tot nerătăcești creioane magice. Așa da, viață! Ehee.. 

Și ar mai fi ceva. Ar mai fi și melodia aceea, Creioane colorate, care e ..cum altfel decât minun… 😀

 

Foto de ..Reader.  🙂

dl creion

Frânturi

„Iubirea nu aduce nici un dar mai generos decat aripile sale.”
George Gordon Noel Byron

Fărâme de soare, fragmente de cer
cad ploaie pe-ntinderea rece
un gri care soarbe, un nor grănicer
mă tace și-n somn mă petrece

Sub pleoape închise de raze de gând,
brăzdând  alei de albastru,
se cască cu zgomot cascade strigând
prin ceață dorul sihastru

În umbră de lună, zănatec și gol,
se zbate hain căutarea
se frânge lumina în murmur domol
stropind cu zare chemarea

Durerea e surdă, tăcerea e grea,
culoarea pălește stingher,
pe aripi de crud răzbat prin perdea
frânturi de soare și cer