Nicole’s Cute Quotograph… (no. 26)

 

 

De dincolo de trist și de alb..

“It’s better to burn out than to fade away.”
― Neil Young

De dincolo de nori trecători, cerul de aur mă arde
De dincolo de abur și ceață, visul îmi e de azur
De dincolo de ploaie și dor, îmi este vară și bine
De dincolo de boare și zbor, străbate iubire și pur

De dincolo de cărare și mers, mi-e calm și îmi e popas
De dincolo de umblare și gest, compas divin, căutare
De dincolo de umbre, lumină.. curgând din izvor de privire
De dincolo de raze și vis, suspin și vindecare

De dincolo de vuiet și mare, pulsează țărmuri și valuri
De dincolo de zbateri și foc, senini pași măturați
De dincolo de lacrimi haíne, răzbat tulpină și ramuri
De dincolo de lună și noi, tresar timpi necreați

De dincolo de toamnă târzie, mă mângâie fărâme de iarnă
De dincolo de așteptare, se face că ninge cu cer
De dincolo de rană și gând, întreg univers se destramă
De dincolo de trist și de alb, străbat muguri de ger

De dincolo de ochii tăi dragi, aleargă câmpuri de aștri
De dincolo de brațe de cald, se sting norii albaștri
De dincolo de amintire, plutește îmbrățișare
De dincolo de anotimp, spirală de vie culoare

De dincolo de fierbinte de stea, răsare felie de noapte
De dincolo de zgomot și frig, adâncă tăcere.. și șoapte
De dincolo de aripi de tine, coboară zâmbet și sens
De dincolo de ruguri de soartă, rotește albastrul imens

De dincolo de soare, de floare și rost,
mereu îmbrăcăm ce va fi cu ce-a fost…

 

 

Meșteșugul ..de miercuri (Poveste.. de mine)

 

Douăzeci ianuarie. Aproape amiază. Market. Ardei (de umplut, preferații lui Chiți). Ciocolată cu biscuit (preferata mea). Unt de arahide, și paf.. m-a pufnit. Izbit, lovit. Nod în gât. Pumn în nas. Muzak-ul.. de fundal. Melodia. A răzbit.

Ceața, aburul.. Lacrima. Și nu pe rând. Nu, nu. Dintr-o dată. Au dat să iasă la suprafață. Să-și ițească căpșorul. Am putut oare face ceva? Da, da… acolo la cumpărături? Fracțiuni de secundă. Printre rafturi și.. fel de fel? A trebuit să le las.  Să treacă. Lacrimile. Am inspirat adânc. M-am scuturat. Și-am ascultat. Melodia. Am numărat până la 10. Clipe. Că doar așa spunea și Adele. Căzuse cerul.

 

Și-am continuat. Să iau de pe raft. Una și alta. Nici nu știu ce-am mai cumpărat. Tot ce-mi amintesc e că eram la casă, suma era ceva.. zeci de lei și.. zece bani. Drept pentru care zic, stați puțin să vă dau mărunt, vreau să scap de ei. Și caut și număr. Și dau să plec. Și dna.. stați așa, să vă dau restul. De zece lei. Ceea ce mă face să-mi dau, tot eu mie, replica. De zăpăcită. Mdaaa, ..haha, ca de-obicei, ne încurcăm în mărunțiș/uri. Și, mi-a plăcut mult,  dna mi-a și răspuns, …haha, ..chiar așa, vă mulțumesc! Oh my!.. She made my day! Literally. 🙂

Concluzie? Nu mai merg la market? Comandă prin telefon? Online? Mereu, la market-ul zilnic, aud melodii superbe. Mă inspiră. Îmi sunt, de dincolo de perfect, legate de gând. Îmi atrag atenția, nu-mi sunt doar de.. fundal. Și nu le știu. Pe unele. Și le caut. Și nu le găsesc. Pe altele. Dar azi, la aproape 12, mi-a sunat. Ceasul. Adele. Cerul căzător. Mi-a răsunat. Skyfall. Și nu pot să spun că mă dau în vânt după agentul 007, nu, nu. Deși.. ceva e.

Apoi, mai e ceva. Încă puțin. Deși.. cam mult. De pe-acum îmi cer scuze. Eu nu scriam jurnal. Chiar nu. Ei, poate puțin pierdut. Printre rânduri și gânduri. Difuz. Dar acum, m-a năpădit. Am luat microbul, cine mai poate ști. De ceva timp, fac ce fac și le cam jurnălesc. O fi aerul de 2016? O fi.. noaptea dintre ani? O fi noul meu jurnal cu coperți de un negru prea puțin poetic? Și, cu pix asortat, nu face decât să mă îmbie la epic? Ce-o fi o fi, dar se pare că este. Jurnal. Pe cale de care, chiar aș vrea să profit și să vă spun.

Să vă spun că, pentru mine, în bucătăria mea, al meu blog aici de față a împlinit deja un prim anișor. În culisele mele, bâjbâindu-mi stingher, cel an trecut pe vremea asta, ce credeți că făceam? Mă documentam. Tutorial-eam. Iar în februarie, îmi răsăream. Și eu pe-aici. Cam rătăcici. Habar n-aveam. Și-ncet încet, începeam. Vă cunoșteaaam!! Hihi.. de unde-atâta rimă, nici eu nu știu. Probabil, acum acum, îmi este de la cel Chiți. El repetă pe lângă mine pentru lb. și lit. română. Genul liric, elemente de prozodie, vers, rimă, ritm. Și măsură. Of.  „Mami, cum e.. genul liric? Cum.. tablou sufletesc?” O rămâi… de Mihai Eminescu. Și iar, of. Daaa, versuri. De când n-am mai scris! De anul trecut. Mă-ntreb. oare anul ăsta.. ce rimă? Ce ritm? Sau.. ce-o fi, o fi.

Și, revenind la Adele, și-al ei Skyfall, stau și mă-ntreb, de ce mereu cumva trist? Mereu, oricât de frumos și de interesant, rămân cu dorul. Nostalgia. Oare chiar trebuie să fim și triști? De fapt, ne-veseli? Ne-bucuroși? Tristețea ne dă târcoale? Anxietate de sezon? Hm.. de unde așa? O fi indusă? Ne-o autoinducem? God knows. Vorbeam azi cu ..mai mulți. Deși pe subiect de mediu. Dezbăteam. Poluare și aceleași triste ..environmental issues. Cauze și efecte. Că ce-o fi fost mai întâi, oul sau găina? Noi facem sau ..ne este făcut? De aici, dăm cu acel liber arbitru. Încercăm. Și-apoi dăm în aceeași dilemă a determinismului. A cauzalității. Și noi în ea. Și totuși.. de ce? Soluții chiar n-or fi? Cauze, efecte, soluții. Oare nu? Și apoi, melodii frumoase. Superbe. Uneori.. dark and moody, așa-i. Și hop țop, acel trist ..miau miau? Apiță la șoricei. De unde? Din note, din versuri? Din atmosferă? Din minte? Din suflet, din inimă, oare? Din subțierea stratului de ozon? Din lipsă de oxigen? Bat-o vina și ..soarele ei de treabă. Na! Pentru că.. 🙂

..este cum poate fi mai interesant. Starea asta, apăsarea, îmi este și elegantă, rafinată cumva, mă face să ..decantez. Și cristalizez. Dar este și rea. Rea, dle, rea. Of. Urâtă, apăsătoare. Cumplită. Greu de dus, uneori. Și dau în lacrimă. Că mă ia de-o aripă și mă dă cu fruntea de cer. De boltă. De-același strat de ozon. Subțire, așa cum poate fi. Că deh.. e ianuarie. Și nu te pui cu poluarea. Ploaie acidă, efect de seră. Încălzire globală. Pe cuvââânt!!! 🙂

Acum un an pe vremea asta, tot asa. Cam trist. Și eu nu sunt așa. Chiar nu. Sunt ca tot omu’. Când și când. Și mai ales ..gând. Sunt chiar veselă. Și bucuroasă. Uneori. Deseori. Motive nu sunt? Chiar fericită. Optimistă și pozitivă ( e o diferență aici, să știți, așa am citit). Sau, cel puțin, încerc. Mulți îmi spun că și reușesc. Pentru ei. Hmm.. plăcut. Dar, pentru mine, cu ceva dâre de melancolie. Amintiri. Dor. Durere. Oare fără, se poate? S-o fi putând? Sau, ne sunt necesare?  Iar cea lacrimă? Nod în gât, pumn în nas? Presiune puternică-n ochi și în frunte? Câteodată.. cum să spun eu, plânsul? Păi.. el mă cam plânge pe mine. Chiar așa. Nu eu pe el. O fi sunând ciudat, dar chiar așa e. Îmi văd de treabă, când.. vine. Trece. Și se tot duce. Că doar am și treabă. Bifa bifa. Stânga și dreaptă. În sus și-n jos. Și-uite-așaaa, anul trecut pe vremea asta, am hotărât să zic.. blog. Cum zice tot americanu’ ..going west, ..de ce nu?  Why noooot? 🙂

Și acum e acum. De ce-i lungă postarea? Urmeazăăăă… hm, trebuia să fac asta, nu vă supărați prea tare pe mine. Hihi.. De ceva timp mă bate gândul. Iar Adele azi ..a contribuit. Am mers pe mâna a ceea ce .. mi-a ieșit pe  cale de Skyfall. Din gând în cuvânt.  🙂

Cu Pui…-ul de la  Sweet, am spus deja. Și stau așa uneori, contemplând, și.. îmi cer scuze acum, dar exact așa îmi zic, uneori, zâmbind ca pentru sine. La vreun workshop, ceva, cumva, noi două mai mai c-am face echipa perfectă, undeva pe planeta.. contemplativelor. 🙂  Ea, română, engleză, italiană.. și franceză nu prea fluent.  Eu, română, engleză, franceză.. și italiană nu prea fluent. Ea ..dulce, eu ..doar. Ea acolo, eu aici. Apoi, Diana Radu, scumpa de ea, și acum ne patinează drăgălaș, irezistibil de smotocibil, cu cel Chiți de-aici și.. mâțu’ șela mult portocaliu. Fac și eu acum,  ca o altă dragă Diană, profesionistă, nu așa. Și, îmi place. E cu mult drag și dor, așa să știți. Fac jurnal de mult ..voi. Că… nu mai pot! Altfel cum?!

Am murit. Și voi mai muri. De drag și dor. De zor. Că doar așa îmi și scrie pe firmă, păi nu? Chiar la Petru citeam mai ieri, minunat, despre prieteni. Interesant. Ca de-obicei. La potecuță, cea de pe Poteci cu-același mult dor, o altă minune. Uneori, nu există cuvinte. Aaa, ba da, există. Și sunt la ea! Uf, potecidedor, și.. de mult vis. De suflet și inimă. Acolo la ea e ..cu de toate. Nostime, colorate și cât mai ..variate. Cum suntem toți. Multicolori! Iar apoi căzând pe gândurineinfinite, am citit, recitit, ..și re..recitit, ce să mai.. Unul e.. una e.. Mouelle Roucher.. mereu mă face să surâd a multă lacrimă. Sincer vă spun.  Și de-abia aștept continuarea. 🙂

Nemaispunând  cum se pot întâmpla unele lucruri de ..nostim! Zilele trecute am fost cât pe ce să adaug gândul celui prietendevremerea, aici la mine, la Unde se duc…  Pentru că, exact așa este, frumusețile acelea acrișoare de citrice chiar fac minuni. Doar să credem. Numai să credem. Și tot aici și acum, tare tare mult aș vrea să-mi cer și scuze, multe și-adânci, pentru că nu am onorat nominalizările a trei dintre trecătorii de pe tărâmuri de doarnicol. ElsBells, piratulcinefil și Allexyana. Îmi cer scuze, dar probabil urmează să fac și.. acei pași. Iertare. În ultimul timp, am scris mult mai puțin. Mai rar. Îmi pare rău.

Și, la fel, ce să mai spun, de toți și toate pe unde țopăi pe-aici. Un virtual tare real în sufletul meu, așa să știți. Și, vă mulțumesc. Pozele toate, pe unde trec, mă inspiră frumos. Îmi vin multe și superbe  idei admirând photopaulm, atdoru, turistclujan, Imagynasium și Joculdecuvinte, Francis.R., Leyla, 101viagi, storstadsnatur, Dalo2013 ..savurând  și delectându-mă cu Stefania’s, viataoperadearta și Oovi’s blog sau A Pondering Mind… și lista continuă, continuă.. April, Aura, Raluca I., La capătul curcubeului, araoimi, Ileana, Mami, Dora Buonfino  ..și câte dragi, și mai câte..

Și.. știu, cum să nu. Știu că poate nu a fost cea mai bună idee să menționez așa, aici, doar unele locuri frumoase  pe care le vizitez de obicei. Dar..  chiar n-am putut altfel. Scuze, îmi pare rău, sper să nu supăr pe nimeni.  Sunt de fapt, mai mulți, și toți dragi, cei care au trecut pragul aici.  Fie și doar din când în când. Și iarăși, mulți cei cărora le-am trecut și eu pragul. Fie și doar uneori. La toți, toți, toți vă mulțumesc. E o plăcere, atunci când găsesc destul timp, să parcurg gânduri, să privesc imagini, să mă bucur de bucuria altora, să ..lacrimă și dor de tristețea lor. Este un fel de.. mult și valoros împreună. Mult mult! Și valoros.

Also, last but not least, for my dear readers who do not understand the Romanian language, this is a ..more or less playful post, a loooong thank you note.  As my blog is about to turn ..one (year old), it just felt like thanking everybody for visiting ..and maybe, just maybe, enjoying the few minutes, seconds, spent here. Thank you!! 🙂  

Vă mulțumesc!! 

Cu multe multe scuzeeee pentru aparenta ..ne-sfârșire a acestei cvasi..meșteșugite postări. Call me ..unstoppable! Today! Promit să.. nu mai fac. 🙂

Let the sky fall
when it crumbles
we will stand tall
face it all together..
..at skyfall

Skyfall is where we start..

 

 

Unde se duc…

 

“Don’t tell people what you are thinking,
or you will miss them terribly when you are away.”
― J.D. Salinger, The Catcher in the Rye

Zi de ianuarie.. albă și crudă. Rece. Prea rece.  Parcă prea aspră.

Prea.. gol.

 

Pui…-ul citit azi. Luni, frig și apăsare.. Cam trist. Și.. a venit brusc. Ca prin ceață, mi-a răsărit.

De veghe în lanul de secară!? 

Holden Caulfield… și întrebarea aparent bizară care pare să îl tot frământe,

”Oare unde se duc rațele când îngheață lacul?” 

Și-o tot repetă în gând.. îl macină.. ajunge să îi întrebe și pe șoferii de taxi din New York. Hm.. Deci așa. Protagonist de roman american, personaj insolit, și ciudata sa preocupare de soarta sărăcuțelor rațe din Central Park, iarna… pe scena ochilor minții mele. Încețoșați. Și chiar sună de parcă-ți vine s-adaugi.. sunt și ele niște suflețele, nu?  Cald pui de gând.

Dimineață stingheră de luni.

„Mă întrebam unde se duc raţele cînd îngheaţă tot lacul. Mă întrebam dacă nu cumva vine vreun tip cu un camion să le ia şi să le ducă la o grădină zoologică sau altundeva. Sau dacă nu zboară pur şi simplu într-altă parte.”

 

Îndepărtare.. însingurare.. tăcere. Și trist. Impresie de încremenire. De iarnă.. prea iarnă. Prea dor.
Ca de părăsire. Senzație grea …da’ unde-o fi totul? …unde sunt toate? De ce așa de pustiu? De ce oare, cumva.. de undeva.. ca val după val de înstrăinare? Și înghețare?
Ca o neclintire ce totuși înaintează. Cu miros de ne-rost.

Acel Holden-din-sufletul-nostru ..știe el ce-o fi știind.

Și totuși.. 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Iar rațele.. chiar, un’ se duc?! 🙂

Pentru că tot eroul nostru, tot el zice la un nostalgic moment dat, nu știu, bine sau rău, dar o zice,

„Nu spune niciodată nimic nimănui. Cum spui, cum începe să ți se facă dor de toți”.

Uf.

 

Despre viul și coloratul „lan de secară” nu mai spun nimic. Nu aici. Nu acum.
Poate.. la vară?! 🙂

Iar între timp, dârr dârr.. și bârr bârr.. Hmm, ceva ..sweeeet pentru Sweet.
Pentru toți!! Hi hi..

(Chiț nu putea rata așa o ..gheață bună, trebuia să o patineze, așa.. de mână cu portocaliu. 😀 )

Mulțumesc!!

P.S. Scuzați de postare mai zăpăcită, dar am.. prefațat cumva, așa mi-a.. țopăit. 🙂

 

Meșteșugul ..de miercuri ce răsare cam ..marți, uite-așa!

 

Oare chiar să ne fi sosit cea.. dulce primăvara?! Hmm.. sau doar sora ei mai mică, iarna târzie.. 🙂
Păi cum altfel, dacă azi a fost, și încă toată ziua, o minune de.. raze

..exact așa,

 

După ce mai ieri, cel de răs..alaltăieri, fusese un alb aaaalb de te rătăceai printre bârrr bârrr.. 😦
(deși frumos, nu zic nu, dar de le-aș fi zis asta degețelelor de pe buton și.. butoane, ele de colo.. hm, mda, bine, ..mai vedem noi, tu vorbești cu trei geci la purtător?! Hihi.. 🙂 )

..cam așa,

 

Un alaltăieri rece, ce mai,  dar care-a trecut minunat, peste weekend, prin ceva atât de frumoooos, de m-a-ncântat până peste poate, ..și peste bârr, bârr, 😀

..uite-așaaa,

 

Eu una, așa cum mi-a fost azi de.. solar, lumină și cald, chiar nu prea mai vreau înapoi la..

..da, da, uite-așa! 🙂

 

Și mai sper că nici voi. Ce ziceți, o fi prea devreme s-o chemăm cu drag pe zâna primăvară să ne-ncălzească-nverzească-mbobocească-nflorească peisajul de-acum?!

Nu de alta dar, pozeee… 😀  Chiar așa!

Noaptea dintre ani..

 

Noaptea dintre ani mi-a zâmbit ca o dimineață..

Mănunchi de aievea răzbătând ca de dincolo de ceața unor gânduri mustind de mult zgomot și străpungând liniștea unui nou început.

I-am zâmbit și eu, în nuanțe de alb și de gri,  privind-o nesigur în ochi, printre șuvițe de palid ..ce-a fost și aburi de vag ..ce va fi.

Și-au dat parcă mâna în inima mea, așezându-mi-se rece și umed, în tăcere și mult anotimp, pe iarba ninsă însorit a sufletului meu.

Umbre. Trec și ating. Raze. Mătură cald spirale de aer și fărâme de nor. Rafale de zbor spulberând senin pași de căutare.. Brațele inimii izbind uși de pereții de suflet..  Petale de gând îmbrățișând luminos doruri și zori.. Picuri de ploaie prăbușindu-se cer.  Cuvinte, culori, adiere..  Apus.

Așa-mi răscolește surâzând ..ce a fost.  Intru în joc și-i șoptesc să îngâne ușor. Muzică pe note presărate cu praf de stele. Palid și amestecat.

Îmi îndrept privirea spre ..ce va fi. Nu a spus încă nimic. Așteaptă stingher să capete glas de ..acum. Și acum.. și acum.. Să rostească viu prin secunde de mine. Minute de …

Noaptea dintre ani mi-a zâmbit ca o dimineață..