februarie | 2016 | Doar Nicole...

…și legate cu încolțire.

Of, chiar așa, vară, toamnă, iarnă și iar primăvară. Curg și.. decurg. Și acum, ca o culme a postărilor mele în ..ne-vers, mai mult decât orice ghiocel, viorea sau brândușă, am pozat și voi răsări o nostimă ceapă. Da, da, poate părea comico-tragic dar e vorba despre o ceapă în toată puterea cuvântului. Și a primăverii. 🙂

Poate mi s-a asortat cu trecerea asta de început de februarie parcă prea însorit? Înspre înainte? Spre ..încotro? Sau poate cu.. astenia? Să vedeți cum a fost.

Bucătărie. Zi după zi ..după zi o tot văd. Printre alte surate de-ale ei, dumneaei ceapa cu pricina a încolțit. Și-a încolțit.. și-a tot încolțit.. Bineînțeles că am urmărit-o cu ochii cât.. cepele, cum altfel. E atât de frumoasă. Priviți.

pare tristă, dar probabil nu e (not pouting, no)

Sănătoasă, baza oricărei mâncări, chiar și acel ceai de ceapă pentru tuse chiar funcționează, bună la multe.. Totuși, noi gândim deseori și acel ..ceapă degerată. Și expresia aferentă, cum să nu, se poate altfel? Și totuși, ceapa din această aproape-primăvară e cu totul și cu totul specială. M-a dus cu gândul la …viu. La minunea asta grozavă numită viață. E ..de vis. Sau cel puțin așa mi s-a părut mie zilele astea.

Și poate vă întrebați ce-o fi cu celelate.. ingrediente, să zicem așa. Ce-o fi și cu ele, așa cam fără legătura. Păi stați să vedeți cum mi s-au ..asezonat. Veți vedea, e foarte.. gustos. 🙂

Deci, pe bancul meu de „lucru”, când îmi fac de.. lucru la poze, nu altceva cine știe ce, încă mai rezidă ceva urme de toamnă și iarnă. Dragi și drăgălașe frunze de crizanteme rătăcite elegant, căstănuța primită de Chiț de la a lui verișoară, căstănuță botezată Înțepatu’ (de dați un zoom veți descoperi și de ce), fragmențele de bobițe de beteală roșie și albă de la Moș Nicolae, Moș Crăciun și Anul Nou… Uf, ce mai ghiveci de postare. Se potrivește mai degrabă la un fel de Aiurite, nu Azurite ..de vineri.

Și totuși, toate toate întrețesute de mine, și a mea astenie, cu minunată și verde încolțire de neoprit. De admirat. La care am adăugat și ceva aromă de ..gărduț. Să-i dea un pic de gust și culoare. De mult viu. De dincolo de toamnă și iarnă. Cu iz de primăvară jucăușă și caldă. Și tentă de proaspăt vopsit, știți cum facem de obicei prin martie sau prin aprilie. Și acum îmi amintesc.. cum vopseam noi, cu mic cu mare, tot ce prindeam prin curte, lemn sau metal. De la scăunele, bancă și leagăn, până la gard. Ei bine, nu roz. Doar multe și aprinse, necunoscute nuanțe de verde. 🙂

Și toate astea, anul acesta, doar pentru că cel Chiț cam răcit (hm.. ceai de ceapă, ..yum sau yuk) nu a vrut nici în ruptul capului să meargă la schi. În ultimii trei anișori a zburat el jucăuș tare pe pârtie la Vatra, cu și apoi fără acel monitor. Și i-a plăcut. Destul de mult. De frumos e frumos tare. Dar nu anul acesta, nu și nu. De data asta am stat la căsuță. Hihi.. am tot privit ceapa cum încolțește delicat, trecând silențios dintr-un anotimp în altul al scurtei ei existențe. Of, cum s-o „eternizez”? Oare pot s-o înrămez? 🙂

Și fuga fuga la.. Serbările Zăpezii. Acum, acum un an. Și chiar doi.. Of, ce mai trece timpul. Cățeii sunt opera lui Chiț. Și cel maidanez, și cei de.. salon. De cabană. Pufoși tare. Iar veverița șugubeață.. hihi, parcă m-a căutat și așteptat să apăs pe buton.

Vă mulțumesc.

Această prezentare necesită JavaScript.