“If you never dream of flying,
then you’ll never wake up with wings.”
― Natalie Kendall
De ani de zile mi-am dorit să hrănesc pescărușii. Din zbor!
Din zborul lor… rotocoale jucăușe în jurul feribotului brăzdând catifeaua albastră.
Și zborul meu… lăsând gânduri rătăcite undeva în urmă.
For years I dreamed of feeding the seagulls. In flight!
Their flight… playful circles around the ferry plowing the blue velvet.
And my flight… leaving stray thoughts far behind.
Dar să-ncepem cu-nceputul. Erau peste tot. Unii răbdători, aliniați ca la start….
But first things first. They were everywhere, some lined up very patiently….
..iar apoi plutirea, planau, se avântau, strigau, străluceau și… priveau. Curioși tare, dar ochii senini. Era clar că știau povestea mai bine ca mine. Eu… nu știam ce să fac mai întâi, drumul nu durează mult, deci… fuga, fuga.
…and then the floating, they were hovering, soaring, crying and… watching. Such curious eyes, but serene. Clearly, they knew the story better than me. I didn’t know what to do first, the ferry trip doesn’t take long so I had to make haste.
Ingredientele momentului? Soare puternic, albastru intens, concentrare relaxată, sau invers, și…
The moment’s basic ingredients? Much sun, intense blue, focused relaxation, or the other way around, and…
…pufuleți!
Fără elementul de bază, și anume pufoșeniile ușor sărate, ușor crocante… păi ce, mă băgau ei în seamă?! Iar eu aveam planuri mari. Să-i și „hrănesc”, să-i și admir cât mai de-aproape… și mai ales, să-i prind în poze. Și poate să pălăvrăgesc cu ei un pic, de ce nu? Și erau de-o finețe…
Credeți că dacă mi-au prins puțin degetele cu ciocul am simțit ceva?! Nici vorbă, se serveau grațios. Eu priveam stânga, dreapta, poate vine vre-unul, iar altul vâjjj… peste pălărie, își prelua pufarinul adulmecat din seninul abrupt.
…corn-puff snacks!
Without those salty-crunchy fluffy little snacks… they would have certainly ignored me. And I had big plans. To „feed” them, to admire them closely and… to snatch photos. And maybe to have cute small talk, why not?
And they were so delicate… Do you think that, if they caught my fingers with their beak, I felt anything?! No way, they were so graceful. I looked left, then right, maybe one of them would come, when another one whizzz… would snatch the puff over my head, out of the very blueness.
Deci, poze! Cât mai multe și… mai albastre cu alb! Deși n-aș putea spune că vântul a căzut ușor la pace cu pălăria mea de soare, iar tangajul, razele, vânzoleala de peripeție… deh, nostim de aventuros.
Mi-au plăcut mult cei care se odihneau pe balustradă. Mici statui. Am încercat să-i prind ca fundal cufundat în tăcere, în contrast cu spuma divină pulsând turcoaz.
So, photos! Many and… blue and white! Though I couldn’t say the wind and my hat were best friends, and the pitching, the rays, all the fuss of the adventure… well, fun run.
I loved the ones resting on the railing. Miniature statues. I tried to capture them as a background sunk in deep silence, in contrast with the divine foam throbbing turquoise.
Și, am reușit. I-am prins și răs..prins în multe momente, iar ei… m-au desprins de real, cu zborul lor alungit, spărgând perdeaua de lumină și cald, ochii expresivi ațintind drăgălaș și aripi de-o eleganță vecină cu zarea. Și nici vorbă de vreo… exagerare.
And, mission accomplished. I managed to take the lovely photos, and they… managed to untie me from reality, long flight breaking the curtain of light and warmth, cute little eyes, slender wings, elegant like the skyline. And… no exaggeration intended.
Nu doar jumătate de oră, ci patru, cinci ore, pe zi, de-aș putea petrece așa,
tot prea puțin s-ar numi.
Not half an hour, but four or five hours a day to be able to spend like that
would still be too little.
Reverie… în alb și albastru topaz, resimțită ca o pășire într-o lume… pufoasă și caldă.
Curată.
White and blue topaz reverie, as if stepping into another world… soft and warm.
Pure.
Albastrul se juca cu privirea mea, când de un azur lucios, când de un bleumarin adânc. Un drum de doar câteva zeci de minute, dar de acum, doar dacă închid puțin ochii, pot auzi murmurul valurilor, pot vedea plutirea… Pot atinge întinderea și zborul.
Apropierea de sosire… nu prea sunt cuvinte. Poate doar că o bucată din sufletul meu este încă acolo, alunecând alb-albastru printre bătăi de aripi și raze.
The blue was playing with my look, shiny azure trails, or deep navy blue. Not a very long trip, but now, if I just close my eyes for a few seconds, I can hear the murmur of the waves, I can see the foam… I can touch that expanse and the flight.
The arrival… words fail me. Maybe only the fact that a piece of my heart is still there, sailing snoothly among sun rays and wings.
Valuri rostogolind spuma, sunet de motoare, liniște… secunde perfecte sfidând timpul.
Waves swelling the foam, the sound of the engines, peace… precious seconds defying time.
Ei bine…
…uf.
Intenția mea inițială a fost… reverie în două părți, două felii de albastru, dar apoi m-am gândit, experiența a fost un tot unitar pentru mine, senzație unică și… legato. Atât de curgătoare… de aici și frumusețea ei. Așadar… postare plutitoare și mare. Sper doar că v-a plăcut.
🙂
Initially I meant… two-part reverie, two slices of much blue, but then I thought, the experience was a complete whole for me, the sensation unique and… legato. Smooth and so flowy… hence its serene beauty. That is why… flowy long post. I really hope you enjoyed it.
Doar Nicole... 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.