Mereu o cale…/ The way forever

 

“Life itself is the most wonderful fairytale.”
Hans Christian Andersen

 

Mi se aștern cuvintele în ploaie,
dar gândurile mi se sparg de zare,
căci haina dimineților de iarnă
mă-mbracă-n zori și semne de-ntrebare…

Șoptindu-mi pași, și doruri, și minute
curgând ca ore, înspre soare-apune,
silabe vii îmi murmură tăcerea
ca zile dezgolite de minune…

Și totuși, căutări nenumărate,
neliniști și-așteptări se domolesc,
iar raze de iubire și căldură
mă-mbie soare să mă regăsesc…

Căci mersul și sosirea sunt mereu o cale,
o trecere, un sens, un adăpost,
chiar dacă ceea ce pulsează pasul
e doar o foamete teribilă de rost…

De voci care-nfloresc secundele,
de zbor amețitor, neobosit
de încăperi cu iz de primăvară
îmbrățișând un vis frumos de neoprit…

(Mulțumesc, dragă Poteci de dor. 🙂 Aș spune… poate este de fapt o Retorică care atinge… puțin magic.)

 

 

The words are coming down like rain,
but thoughts just break against a cloud,
for morning’s robe of bare winter
is clothing me in dawn and doubt…

Whispering steps, and hopes, and minutes
flowing like hours till the quiet night,
sound aloof and murmur through the silence
like days undressed of wonderment and light…

And still, the seeking, numberless and shy,
unrest and waiting, all calm down, no yearns,
as rays of loving, dear, warm and sweet
draw me along suave caressing turns…

As walking and arriving are the way forever,
a road, a pathway, sheltering much feeling,
although the steps keep throbbing so away
unending quest for more or deeper meaning…

For voices, blooming from within the seconds,
for dizzy flight, a never-ending gleam,
for cozy rooms nice-smelling of spring flowers
embracing an unyielding golden dream…

 

 

 

 

9 gânduri despre „Mereu o cale…/ The way forever

  1. Ah, ce-mi faci tu mie… îmi pui nod în gâtul sufletului şi-l faci să tresară aşa de dimineaţă. Am citit şi recitit şi m-am găsit şi regăsit. Îţi mulţumesc! M-a atins magic poezia ta. Şi-mi va ţine de cald…

    Apreciat de 4 persoane

    • Of, sper că nu te-am „speriat” prea tare, iar dacă da, poate… „reparăm”?! Ce pot spune, uneori se întâmplă, îmi place ceva, rezonez, și… țuști, gânduri, rânduri (poate-ți mai amintești, 1 iunie, anul trecut). 🙂 Și eu îți mulțumesc, am scris cum am simțit, strofă cu strofă, încercând să-mi răspund, mă bucur mult că ți-a plăcut.

      Apreciat de 1 persoană

Comentariile nu sunt permise.