“Yellow is the colour of the sun. Blue is the colour of the sky. Green is the colour of grass. Brown is the colour of your eyes. Black is the colour of the night. Orange is the colour of truth. Red is the colour of love. And… Rainbow is the colour of you.” ― Anthony T. Hincks
Liniștit și pufos! Motanul Portocală…
croindu-și drum prin plapumă moale de primăvară
Quiet and cuddly! Orange, the tomcat… making his way through the spring puffy blanket
S-a strecurat, adulmecat puțin… și-apoi cuibărit portocaliu în căldura blăniței lui vesele,
și a verdelui mătase din aer și iarbă…
First on tip..paws, sniffing around… then nestled in the warm stripey orange of his gleeful fur, and the snug silky green of the air and grass…
După care, concentrare cât mai foarte, ai fi zis că s-a luat la întrecere cu vreun pisic invizibil mie, și… nici gând să nu iasă primul în așa cursă contra crono..miau.
After which, so much focus and heart, seemed he was running out of time in a contest against another cat, invisible to me, but… no way was he going to come second in the chrono..meow race.
Aer de soare, liber și cald, ca un cadou
torcând a culoare,
a magic și dulce,
a nou
Warm sunny air, frisky and fragrant, so true like purring of color,
of magic and cuteness,
of new
“Poems are soft kitten furs. smoothing out the rough edges of my world.”
― Sanober Khan
Lăcrămioare dulci și albe, desigur. De vis diafan. Dar cum a fost… ei bine, poveste sinuoasă și lungă. Deci povestesc. Pentru că, atunci când a venit vremea ședinței foto de weekend timpuriu, nu prea voiau minunatele și finuțele să-mi stea „lacrimă” de poze și pace. Și tace, și face…
…că n-am avut încotro și-a trebuit, eu și-aparatul, să ne tot dăm și dansăm pe după tulpinițe, după cer, după frunzele late și prelungi, în cercetare de mărgeluțe de alb. Florile, mici micuțe mititele… ia-le de unde nu le zăream, și iar pace. Ba după frunze, deci umbre, ba doar vreo câteva bobițe dese de o tentă verzuie…
Pentru că anul trecut arătau fix așa! Mă credeeeeți?! Fără ca eu să fi făcut nimic nimicuț atunci. Era prima dată când le fotografiam, ca să nu zicem că norocul începătorului e-un simplu mit. Plus… uf, lumina soarelui. Iar florile n-aveau nici urmă de boboc atunci. Pe când acum… primăvara bobocilor. 🙂
Și, am încercat. Să le-aranjez, și rearanjez, prima dată-n viață când gâdil și dezmierd fir cu fir din câteva buchețele, ce mai. Și s-a văzut treaba că… ba. Au stat și-anume foarte, și exact, cum au vrut dumnealor! Mai ales și dacă le-atingea câte-o pală de vânt, chiar le zmucea uneori, nevinovată săraca, pala, ce pot să zic. Ce treab-ar fi putut avea ea cu foiala mea, și ea destul de zbuciumată. Pe lângă perdea, pe sub nori iute trecători, printre raze care parcă jucau șotron, v-ați ascunseles și puțin sârba pe răbdarea mea dată fiiin, fin prin răzătoare. Cât pe ce vaza mea albastră cu margine de auriu să-și ia zborul. Și asta-i. 😊
Și totuși, lăcrămioarele. Puțin zăpăcite, puțin zălude, chiar zănatice în anumite momente, ițind câte-un bob, sau câte-un ghioc, în toate colțurile pozelor mele căutătoare de unghi favorabil. De compoziție. De încadrare, expunere… vezi de nu! Că le tot „șopteam” printre click-uri… „hai, stați și voi de la mama natură puțin, n-așteptați să vă cânt și descânt eu, vă rooog! N-am toată ziua la dispoziție. Compoziție, indispoziție…” : )) Deși apoi, pe ecranul monitorului, concluzia pufoasă: oricum le-aș fi pozat, tot frumos ar fi lăcrimat și luminat. Ei, poate ceva mai din ceață, dar au cooperat până la urmă, cumva cumva. Probabil văzând atâta strădanie, dans, joc de umbre, de pași, de zoom… nu și-au ieșit din cuvânt de lăcrămioară sinceră și transparentă, oricum a fost spectacolul de raze și vânt, sau avânt, cu elan muncitoresc… și de-aproape-ntâi mai. 🙂
Iar eu, în semn de recunoștință, mi-am spus… mersi atât de mult de subiect! Fie ploaie, fie soare, fie viscol, sunt un subieeect… din punctul meu de vedere, pot ține loc și de predicat, și de atribut… ceva orice, dar la vocativ:
„Lăcrămioarele, ce bine… încă o dată magia a prins puțin glas!”
(This here, is not a word for word, or line by line, translation of the above Romanian version of this post. It is an idea-by-idea attempt at depicting the same thoughts and feelings, the same experience. Or perhaps, a thought by thought description, or feeling by feeling… An interpretation, that is. Thank you! )
Lily of the valley, certainly, it’s not April without them. Like a spring dream, so suave. But the flutter and flight „backstage”, so to say, oh dear. Let me tell you. 🙂
For one thing, what crossed my mind when I proceeded to photographing the lovely lily of the valley this weekend, well, it really was like… „What on earth, for April’s sake (the month I mean)! These sweet little things, no way are they going to… strike a pose! For me and my camera, no…” Meaning, just look at them, fluffy bells, ruffled and a bit messy, plus the playful shadows… Their slim little stems, elegant slender leaves, the cute teary flowers… so tiny (by the way, the name of the flower in Romanian is „lăcrămioară” meaning „little tear”, well…) and this year, mostly light green buds. Even tinier. I had to try and find secret ways, shortcuts to capture their warm charm, at least a cute bit.
Because last year they looked just like this, really. Can you see any buds there?! Not really, no. And I didn’t do much then, not at all. All this, making it somehow clear that beginner’s „luck” may not be just a myth. On the other hand, this April, totally different experience, and frisky.
So I took the photos as it was, this weekend, several sessions, so to say… gusts of wind through the curtain, April sun playing hide-and-seek, maybe even hopscotch… rays like in a swift dance through the clouds, couldn’t make out the direction of the spring breeze too well either… and at the same time, like heaven was breaking loose on my balcony. The little droplets and dashes of white magic shining like nothing else! Well, „tough” endeavor, but funny. I was afraid my blue vase with a thin golden rim would simply take off and vanish into thin air, just like that. 😊
So, there you go, the spectacular lily-of-the-valley this year, looking playful, also serene… never seeming to mind my ruckus and fuss all around them, my to-and-fro. Simply showing their cute little heads in any corner of my poor photos, no matter the angle, the rays, the shadows, the exposure… What can I say, they finally did „cooperate”, I must admit, though more with my brave new Nikon than with me, in spite of my occasional whispers or muffled requests accompanying the clicks, sounding something like… „Come on, dear ones, work with me, shine clearly, let me find the right corners, the right light, composition…” On the pc monitor, the fluffy conclusion: quite content, and realizing that no matter the strife, they would still look nice, though a blurry kind of nice, yes. Well, after all, they are wonderful flowers, aren’t they? They must have sensed all my dance and prance, and so tried to keep some spring promise that they would look nice in the pictures, and my working zeal, too, well… the 1st of May is pretty close anyway. 🙂
And as a sign of gratitude, I said… thank you for such a subject! No matter the weather, the sun, the wind or the rain, they are a lovely subject, that I think can find work as a predicate, an attribute… someway somehow, and the sentence… is in the vocative:
„The tiny white wonders… like casting a little magic spell again!”
“There are certain half-dreaming moods of mind in which we naturally steal away from noise and glare, and seek some quiet haunt where we may indulge our reveries and build our air castles undisturbed.”
― Washington Irving, The Legend of Sleepy Hollow and Other Stories
Și… v-am umplut duminica de lăcrămioare, știu. De aceea, dacă este festin, atunci să fie… atașez și o melodie. Cu lăcrămioare dulci și albe, desigur.
😊😊/
And…. I filled your Sunday with my lily-of-the-valley adventures, I know. What can I say, I’m adding a nice tune and video, too. With sweet white flowers, certainly.
“It was such a spring day as breathes into a man
an ineffable yearning, a painful sweetness, a longing
that makes him stand motionless,
looking at the leaves or grass,
and fling out his arms to embrace
he knows not what.”
― John Galsworthy, The Forsyte Saga
Acum două săptămâni, început de aprilie soare, mă plimbam puțin rătăcit pe alei de mijloc de primăvară, pași care mai de care mai galbeni-ram sau mai albaștri-petală, mai aprinși.
Ei bine, partea a doua e plină și ea de culoare, petale și soare… (of, rimele astea cum se potrivesc ele-așa, de la mama natură, pfiu 😊 )
Two weeks ago, beginning of April and sun, I was walking a bit wonderingly on alleys of midspring, steps of much flower-yellow or petal-blue, of much brightness.
Well, this second part it’s still full of color, petals and sun… (and the cute brackets here happens because in the Romanian version these words rhyme as if from Mother Nature, phew…😊 😊 )
Sinceră să fiu, magnoliile nu mi se apropie de suflet prea lipici. Sunt Frumoase, Elegante și cumva Discrete, în ciuda modului în care Atrag atenția (majuscule menite să arate ceea ce mă fac să simt : )) ): „Wow, a înflorit un copac! Dar ce flori imense! Intense! Ce petale… din plin!” Dar, cumva cumva, nu vorbesc dialectul meu preferat de nuanțe și transparență. Se pare că tot florile de pădure, sau cu iz a pădure sau câmp, sunt ceea ce-mi sclipește mie mai aproape, mai cald.
Și totuși, magnoliile…
Ca o întrebare. Sau ca un răspuns? Mi-au părut un pod peste zile. Peste așteptare. Peste adierea nehotărâtă de primăvară. Și peste raze de timp încurcat în secunde. În umbre și dimineți. În pași. Lumina le-a îmbrăcat atent, n-a scăpat nici o fibră sau mugur. Nuanțele au prins strălucire și-au zis.
To be honest, magnolia flowers don’t necessarily stay glued to my heart the moment I lay eyes on them. They are Beautiful, Elegant and somehow Discrete, in spite of the way they catch your Attention… (capitals because of the way they make me feel : )) ): „Wow, a tree in full blossom! But what flowers… immense! Intense! What petals… so full!” But, still, they don’t speak my favorite dialect of hues and transparency. It seems forest flowers, or bearing that forest or meadow air, are what sparks closer to me, warmer.
And still, the magnolia…
Like a question. Or an answer? I felt them as a bridge over days. Over waiting. Over the hesitant spring breeze. And over rays of time entangled in seconds. In shadows and mornings. In steps. The light dressed them carefully, didn’t miss any fiber or bud. And the shades shone and spoke.
Apoi, culoarea lalea. De departe, apropierea explodează a vis. Picături de lumină intrând în dans fermecat, izbucnire de senin. Ploaie cu stropi de soare, sclipiri… aer purtând o mantie de mătase, iar frunzele, iarba… tonuri de verde vioi.
Ați auzit vreodată povestea unei lalele? A unei flori?
Începe cu… „A fost odată ca întotdeauna” și se sfârșește… niciunde, doar este. Sau poate… „Au trăit fericiți până la adânci tinereți”?! Pentru că… pare că o baghetă magică o zvârle în lume, o colorează și îi dă ritm și rimă, iar apoi floarea se rotește spre soare. Sosire și nuntire clipă de clipă. Mult cântec de dor.
Then, the color tulip. From afar, the closeness explodes full of dream. Beads of light dancing magically, bursting of serene. A rain made of drops of sunlight, sparkles… air wearing a mantle of silk, and the leaves, the grass… tones of happy green.
Have you ever heard the story a tulip has to say? A flower?
It starts with… „Once upon a forever” and ends… nowhere, it just is. Or perhaps… „They lived happily ever before”?! Because… it looks like a magical wand flings the flower into the world, gives it color, rhythm and rhyme, and then the petals spin beautifully into the sun. Kinship and arrival moment after moment. Much eagerness and song.
O apropiere între elementele firii… ca un puls. Esență de soare. Trebuie doar s-o lăsăm să ni se facă simțită. Să se rostească. Printre raze și nori, noapte și zi, cald și rece, pământ și cer… îmbrățișare de basm.
Vis… strecurat printre pași, răsărind anotimp și cărare.
Viața… făcându-și miraculos cuib, în fiecare colț și făptură.
Zbatere imperceptibilă de lumină și cald, atingeri adiate, dezordine aparentă, minuni ascunse la vedere, bucurie… O joacă de-a v-ati ascunselea cu eternul care ne pune să numărăm clipe poate doar ca să ne facă să căutăm acel ceva anume, mereu la noi.
Să-l redescoperim în noi înșine.
A tight togetherness among the elements… like a pulse. Essence of sun. We just have to allow it to make itself felt to us. To utter itself. Through the rays and the clouds, the days or the nights, earth and sky… heavenly hug.
Dream… springing through steps, giving bloom to seasons and paths.
Life… building its nest miraculously in every corner and creature.
Barely noticeable throb made of light and warmth, breezy touches, apparent disarray, deep mystery hidden in plain view, joy… A hide-and-seek game with eternity urging us to count the seconds maybe just to make us search for that certain something, always with us.
To rediscover it within ourselves.
Cât despre ninsoarea care a atins între timp… of. Crengile cu petale-fulgi de acum două săptămâni… mie încă îmi sunt. Un zbor… nu puteam spune unde sfârșesc ramurile și unde începe cerul.
Ca aripi de înger…
Dacă cei spiridușii din al meu cap mereu spun despre toamnă… să nu cred niciodată că vine, ci doar că trece, atunci despre primăvară…
As for the snow that’s happened since then… uf. The branches with petals like snowflakes two weeks ago… to me they still shine in the gentle spring breeze. Then it felt like I couldn’t say where the boughs ended and the skies began.
Like angel wings…
If the cute elves in my head always tell me about autumn… that I should never believe that it comes, but that it just passes, then about spring…
Una dintre poveștile mele preferate, Rapunzel (celelate două fiind Degețica și Frumoasa și Bestia, toate colorate cu floare)… ei bine, un cuvânt în engleză din textul de mai sus mi-a amintit de filmul de desene animate pe nume Tangled.
Comic și colorat, cu aromă jucăușă de (primă)vară. Vizionare plăcută!
🙂
One of my favourite tales, that of Rapunzel (the other two being Thumbelina, and Beauty and the Beast, all three flower-colored stories)… well, translating above, the word „entangled” made me remember the cartoon.
Funny and colorful, with a cute taste of spring and summer. Enjoy!
“It is the still, yellow kind of afternoon when one is apt to get stuck in a dream if one sits very quiet” ― Dodie Smith
Alerg printre spirale de cuvânt
silabele ca trepte, la tot pasul,
ca-n vis plutesc, pe aer și pământ
prin ceață rătăcind,
dorind popasul
cu fiecare gând mi se așterne zare
cu fiecare aripă mi se avântă zbor
și-n fiecare freamăt de lumină
un murmur cald aud,
liniștitor
din viul auriu al strălucirii
mi se desprinde limpede o mică stea
ca prin fereastră ea-mi îmbrățișează
tot ce transpare
dincolo de ea
culoare, umbre, ape și atingeri
apus peste oceane, cald desen
și-aud șoptindu-mi-se tainic, ca de îngeri
surâs de galben fraged,
blând refren
(joacă de început de aprilie printre flori răzlețe de buchet de pădure, cuvinte, culori, gânduri…)
I run along deep spirals made of words
the syllables like steps, unwinding lightly
like in a dream I float, on air and land
roaming through mist, and sighing
silently
with every thought, horizons blue unfold
with every feeling, there rise new wings
and every fresh and mild stir of sunshine
a soothing whisper in my ear
brings
arising gently from the gold liveliness
there shines delightfully and sweet a little star
and through the twilight window it embraces
thoughts that unfold shyly,
close and far
soft colors, shadows, waters and caressing touches
far-reaching sunsets… like a song, so dear
and secretly, like angels’ tune, a murmur flies
smiling yellow, delicate
and near
(playful sunny air at the start of April, little wild flowers, words, colors and thoughts… )
Crenguțele ornate cu puf…
Mi-au plăcut atât de mult, nu m-am putut abține, am pus aici pozele… aproape toate, cu minunea jucăușă ițindu-se vesel.
🙂
Slender branches dressed in fluff…
I loved them so much… I couldn’t help it, I added here photos… almost all that I took of the playful wonder looking so cheerful.
“The world will never starve for want of wonders;
but only for want of wonder.”
― G.K. Chesterton, Tremendous Trifles
Câțiva pași rătăciți într-o dimineață și…
…privind în jur dintr-o dată, mi-am zis c-am poposit pe meleaguri mai mult decât de poveste. Stânga sau dreapta, sus sau jos, privirea mi se tot oprea și oprea… telefonul nu prea ținea pasul, priviți doar.
Mici minuni minunate împodobind verdele însorit ca de poveste.
A few wandering steps one morning and…
…looking around all of a sudden, I said to myself that I must have stepped onto a magical ground. Left and right, up or down, my eyes would keep finding and finding… my phone couldn’t keep up, just have a look.
I’d say little wonderful wonders adorning the sunny green in fairy-tale like manner.
Lumina aceea a dimineții…
…și rece și caldă, și-aproape și departe. Și colorată și albă.
That morning light…
…both cold and warm, near and far. Both colorful and white.
Iar dincolo de alei, o căsuță minune sclipea, atât de cuminte… cufundată ca într-o liniște nemaiauzită.
Lăsând zgomotul străzii în urmă și apropiindu-mă… pentru câteva fracțiuni de secundă chiar m-am oprit, uitându-mă după vreun strumf sau pitic, vreo fetiță colorată vesel în roșu… iepurași, căprioare.
😊 😊
And beyond the alleys, a little miracle house was shining. Such quietness… never heard before.
Leaving behind the noise of the street and drawing near… for a few fractions of a second I stopped and looked around to see the strumfs, a cute dwarf, a little girl dressed in red… bunnies or deers.
“There is a road from the eye to the heart that does not go through the intellect.”
― G.K. Chesterton
