Vulpea și… viața/ The fox and… the friendship

 

 

Vulpițe prinse în poză, poveste, filmuleț… toate puse laolaltă pentru două provocări de săptămâna care tocmai se încheie.

 

Little foxes… in my photos, a story, an animated short movie… all put together for two challenges this past week,

Tuesday Photo Challenge – Build on Dutch goes the Photo!

CFFC –  Letter O on Cee’s Photography

 

***

Ce pot să spun decât… sper să vă placă. Și vouă!

Filmulețul? L-am găsit din întâmplare la început de toamnă, căutând de fapt altceva. Privindu-l atunci, mi-am amintit imediat de o poveste minunată citită astă vară la recomandarea unui prieten drag.

Povestea? Se numește Fox 8: A Story, de George Saunders, iar eu m-am bucurat de ea în format Kindle. Câteva fragmente găsiți mai jos.

Iar prietenia? Grijă și cald, umple sufletul. Recele iernii e doar rece, nu frig. Frica se topește în peisaj, iar ziua… e cât un an prins în globul unui minut. De etern.

Cât despre „a construi”? A înălța, a consolida sau a hrăni? A clădi un acasă, un împreună, o viață…
Timpul construiește. Fortifică.

Anotimpurile, inima… pulsează și pun la un loc. Mecanism rotind continuu, transformând circular, adunând, amestecând. În mojarul momentelor. Căci noi… noi uităm, apoi ne amintim, apoi uităm din nou, zăbovim, ne răzgândim. Suprapunem cărămizile trecerii, le zidim din noi înșine, cu pași sinuoși, le ridicăm ca o catedrală. Un sanctuar. La temelie… propria noastră ființă.

E cursă contra cronometru,  dar se simte în reluare pe tot parcursul. Rostogolim secundele… ca pe bulgării de zăpadă. Hohotim, în râs sau în plâns. Ne grăbim sau savurăm… clipe la întâmplare. Fărâme de zi. Felii de suflet. Bucăți de viață. Și nu ne putem oprim. Fără să ne dăm bine seama, devenim. Redevenim. Tot mai noi înșine.

 

Și apoi… modul în care este scrisă! Povestea vulpiței cu numărul opt. Este scrisă într-un stil tare dulce, unic, cu părți nostime și părți triste.  Citeam… țopăind cu vulpița cumva îngândurată, nedumerită, căutând și iar căutând.

…și aici mă opresc. Poate o veți citi și voi la un moment dat. 🙂

 

What can I say, I hope you will like this too.

The little video? I came across it by accident, while looking for something else this autumn. Watching it then reminded me of a lovely story that I read in summer, which was a nice gift from a dear friend.

The story? It is called „Fox 8: A story” by George Saunders, and I read it in Kindle version. Beneath you can find a few excerpts.

And the friendship? Care and warmth, it fills the heart. The winter’s cold no longer feels cold. Fear melts, and the day… is like a year that can fit in the bead of a minute. Feeling eternal.

As for building? Raising, consolidating, nurturing? Shaping a home, a togetherness, a life…
Time builds. It reinforces?

The seasons, the heart… they beat and they blend. A mechanism that throbs continuously, transforms everything going in wide circles. It mixes. In the moments’ oven. For we… we forget, then we remember, then we forget again, we linger, we change our mind. We lay brick over brick in our path, we assemble them like building blocks from within our very selves, the meandering steps. We put them up like into a cathedral. A sanctuary. On the foundation of our own essence.

A race against time, though feeling in slow motion all along. We spin seconds… like rolling snowballs. Things gather, are built up. And we burst into laughter, into crying, we rush or we savor, randomly sometimes. Crumbs of days. Slices of soul. Portions of life. We subtly become.  And become again. Even more ourselves.

 

And then… there is the style! The story of fox number eight is written in a very sweet style, funny parts,  sad parts too. I was reading… as if travelling with the little creature, continuously contemplating things.

… and I’m going to stop here. Maybe you are going to read it too some day.

 

😊😊

„Deer Reeder:
First may I say, sorry for any werds I spel rong. Because I am a fox! So don’t rite or spel perfect. But here is how I lerned to rite and spel as gud as I do.

One day, walking neer one of your Yuman houses, smelling all the interest with snout, I herd, from inisde, the most amazing sound, Turns out, what that sound is, was: the Yuman voice, making werds. they sounded grate! They sounded like prety music! I listened to those music werds until the sun went down, when all of the suden I woslike: Fox 8, crazy nut, whne sun goes down, werld goes dark, skedaddle home, or else there can be danjer!

So came back nite upon nite, seeted upon that window, trying to lern. And in time, so many words came threw my brane, that, if I thought upon them, cud understand yuman pretty gud, if I heer it!
What that lady in that house was saying, was Storys, to her pups, with „luv.” When donne, she wud dowse the lite, causing dark. Then, due to feeling „luv,” wud bend down, putting snout and lips to the heds of her pups, which was called „gudnite kiss.” Which I got a kik out of that! Because that is also how we show luv for our pups, as Foxes! It made me feel gud, like Yumans cud feel luv and show luv. In other words, hope full for the future of Earth!

But one nite I herd something that made me think twise about Yumans.
And I still am.
………….”

„………….
For a long time, no one but me knew I knew Yuman. Then one day, as faith will have it, I am walking threw the wuds with Fox 7, a gud pal, when all of the suden a branch drops down on us from upon hi.
And I woslike: O wow.
But said not in Fox, but in Yuman.
Fox 7 was so shokked he just sat with haunch on ground and tung out, along with wide eyes of being complete lee astonish.
To which I said: Correct, what I just now spokem was Yuman, dude.
And he woslike> That is pretty gud, Fox 8.
To which I woslike, in Yuman, to perhaps show off slite: It is super gud, no dowt, Fox 7.
And he woslike: We must tell our Grate Leeder: This is so-
To which, in Fox, I woslike: I know, rite?
So we went to our Grate Leeder, Fox 28, and I spoke him some Yuman.
…………..”

 

***

Pun încă puțină toamnă aici, strecurată solar. Frunze de octombrie printre fulgii de zilele astea.

Vă doresc o primă lună de iarnă care să vă coloreze frumos și foarte frumos sfârșitul de an!

 

And add a bit more autumn here, on its solar tip toes. October leaves among snowflakes these days.

Wishing you a nice December, to color the end of the year nicely and very nicely!

 

***

Și o notă oarecum aparte în legătură cu pozele?!

Strălucire jucăușă de toamnă. Trimițând cu gândul la… caldul unui împreună?

Ei bine… am citit povestea astă vară, am găsit filmulețul la început de toamnă, dar în tot acest timp nu mi-am amintit deloc de suvenirul cu vulpițe. Cândva prin octombrie le-am observat, din întâmplare… portocalie. Uitasem de ele cu desăvârșire, deși se odihneau destul de la vedere pe un raft.

Interesant cum piese ca din același puzzle se potrivesc dintr-o dată de la sine. Minunat mod de a construi sau crea, ca din eter. Dă acea senzație profundă de sens și de minunat.

 

And a funny side note about the photos?!

Autumn-built brightness. Like nicely conjuring… the warmth of a life-built closeness?

Well… I read the story last summer, then saw the short film in early autumn, but all this time I did not remember at all I had that cute fox figurine. And some time in October I noticed it, out of the blue…  and its orange cuteness. I had completely forgotten about it, though it was resting in plain view on one shelf.

Quite lovely, how pieces can fall into place unexpectedly sometimes, and smooth. A lovely way of building somehow, by building momentum. It can surely give a deep sense of direction and wonder.