Secunde de nor…/ Cloud seconds

 

“Time passes. I drift in and out.
As if I cease to be, until I remember to exist again.”
― Johnny Rich, The Human Script

 

Să-mi zbor căutarea, să o avânt
lăsând o dâră de stele,
de gânduri ca fluturii,
ca roiul de aripi,
printre șoapte ușoare
sau grele

Să-mi vântur surâsul, să mi-l culeg
dintre frunze de tine și raze,
de printre sclipiri de rouă
și soare,
de nuanțe scăpărând a
turcoaze

Să pășesc apoi coborând trepte albe
ca din vise catifea și senin,
ca pe clipe-nșirate
pe secunde de nor
în șirag tresărind
opalin

Să mă scutur de lacrimi ca de stropii de ploaie
așternându-mi mirare și drum,
cu suspin și tăcere
și zâmbet stingher,
picurându-mi va fi
în acum

 

To kindle my quest and then to release it
leaving a trail of moons,
of thoughts like butterflies,
like a bevy of wings
through whispers off key
or in tune

To beam my smile and then suddenly find it
among leaves of you and of rays,
among sparkling dew beads
and sun shine,
through hues that glitter,
through haze

To climb then slowly along pearly steps
as if from a silk dream serene,
as if stepping on moments,
on fleeting cloud seconds
in a string that gleams
opaline

To shake off the tears like trickling raindrops
penning a tale on my brow,
with a sigh and blue silence,
and a stare so shy
dripping will be
in the now

 

Nicღle