Un refren de poveste…/ A late love story’s writing

“Maybe some people are just meant to be in the same story.”
― Jandy Nelson, I’ll Give You the Sun

„Poți oare crede ce fericită tu m-ai făcut,
cu gesturi blânde ai dat cu drag tot ce eu am cerut
Gândul pierdut mi-era uitat, rătăcit printre astre
de prea mult zbor și prea mult gol
din clipe albastre

Fierbinte cafea am mers și-am făcut ca prin abur, prin ceață
cu gândul rămas în dulce sclipire de dimineață
În colț auriu de stea aievea mereu m-ai găsit
din carul iubit, echilibru de cer
pe pământ ai urzit”

Abur de cafea proaspăt făcută plutește aproape
o nouă zi, cu a ei dimineață se desprinde din noapte
Privire caldă, îmbrățișare ce norul i-alină
cu ramuri de suflet ce îi ating inima
de dragoste plină…

„Noaptea mi-e zi, raze de soare de la tine venite,
ating și cuprind, mă inspiră și ard cu puteri infinite
Ochii minții îmi dau o imagine senină de noi,
o liniște-adâncă de lună îmi este,
se revarsă șuvoi

Îmi doresc mereu să simt.. să te simt, să te cern din cuvinte
și tot ce-mi răsare îmi coboară în prag ca noi legăminte
Joaca de nor e plutire, e boare, e aer, nu-i joc,
este tot ce poate să dea mereu
la sufletu-mi foc”

Cuvintele – șoapte… cu aripi lumină încep să plutească,
și-un glas suav se strecoară grăbit ca o rază firească,
Un dans rotește ca o trenă de bal, infinit vaporoasă,
iar joaca de-a dorul pierdut între lumi este
lin mătăsoasă…

E caldă sclipirea din magic surâs,
e dar și e veste
și o cheamă mereu, ca un har vrăjit,
un refren de poveste…

„Can you believe it, how free and happy you wondrously made me
with mild gestures, things that I asked for you dearly gave me
My thoughts were awry, roaming amidst planets and stars
from too much longing and too much emptiness
from sadness and scars

A hot cup of coffee I made in a rush as if through a mist
my mind still dwelling on the morning’s sweetness, so sudden and swift
In the golden corner of a distant star, my rhythm that rhymed
with bright constellations which, to balance the sky,
on earth you designed”

The scent of coffee, fresh and fragrant, a sheer delight
a new day, sunny, with its shiny morning lighting the night,
Soft comforting smiles and hugs that a cloud would find soothing
with branches of heart touching her soul,
so deeply moving…

„The night is my day, late rays of bright sun coming from you
caress and enfold, inspire and burn with forces anew
My mind’s eye gives me an image so peaceful of us
a calm so deep like moon’s white glow,
no murmur, no fuss

I always long to feel and see you… to sift your from vows
and all that surfaces, that rises ahead are the here’s and now’s
The play in the clouds is flight and breeze, it’s air, no game,
it is all that can give my heart and my soul their power
and flame”

Words – mere whispers… with wings of light that start to emerge,
and a tender voice making its way across the deep surge
A dance that spirals like a large ball gown with infinite veils,
her hazy longing, lost between worlds, through her heart’s
velvet trails…

The shimmer is warm in the magical smile,
a gift like sweet tidings
and she calls it forth like a mystery spell,
a late love story’s writing