Arhive

Autumn Quotograph… in summertime hues

 

deep blue longing

 

Și mi-e dor…
De fiecare minut, secundă, fiecare nuanță și adiere de vânt, de albastru…
…dar e încă aici.
În fiecare clipă, secundă, pas…
…și adiere de toamnă.

 

And I long…
for every minute of it, every second, every hue, every gust of wind, and of blue…

…but then again, it’s still here.
In my every minute, and second, my every step..
…and gust of autumn wind.


 

 

 

“You can never be lost

when you learn to get lost

into the blue of the sea..”

Munia Khan

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“There is a space between man’s imagination and man’s attainment that may only be traversed by his longing.”
Kahlil Gibran, Sand and Foam

Reclame

Autumn Quotograph… in summertime blue

 

 

“It was a splendid summer morning and it seemed as if nothing could go wrong.”
― John Cheever, The Stories of John Cheever

 

Probabil că unele duminici de octombrie vor fi puțin albăstrite aici…

cu albastru de Thassos, în câteva dintre ultimele fotografii de vară, și… de Nikon.

Povesteam uneori, printre imagini surprinse mai timid, vara și toamna 2015, mai cu încredere peste iarna, poze cu peripeții, mai mari, mai mici, fiecare cu farmecul ei, culminând cu Marea Egee, vara 2016…

Deci, poate duminici puțin albăstrici pe aici!

 

Perhaps some October Sundays here will have blue overtones…

Thassos blue, in only a few of the last summer, and Nikon,  photos.

I was telling here sometimes about my first Nikon pictures, taken a bit shy, summer and autumn 2015, then more confidently in winter, more or less challenging exploits, all the way to the Aegean Sea, summer 2016…

So, maybe a few  sea-colored Sundays! 

 

“Sometimes you’re in the wrong place at the wrong time and what happens is nobody’s fault. You just want to feel bad so you’ll feel better.”
 Rick Yancey, The Infinite Sea

 

“But you’re right about this: Some things, down to the smallest of things, are worth the sum of all things.”
― Rick Yancey, The Infinite Sea

Reverie de topaz…/ Topaz reverie

 

“If you never dream of flying,
then you’ll never wake up with wings.” 
― Natalie Kendall

 

De ani de zile mi-am dorit să hrănesc pescărușii. Din zbor!
Din zborul lor…  rotocoale jucăușe în jurul feribotului brăzdând catifeaua albastră.
Și zborul meu… lăsând gânduri rătăcite undeva în urmă.

 

For years I dreamed of feeding the seagulls. In flight!
Their flight… playful circles around the ferry plowing the blue velvet.
And my flight… leaving stray thoughts far behind.

Dar să-ncepem cu-nceputul. Erau peste tot. Unii răbdători, aliniați ca la start….

 

But first things first. They were everywhere, some lined up very patiently….

 

..iar apoi plutirea, planau, se avântau, strigau, străluceau și… priveau. Curioși tare, dar ochii senini. Era clar că știau povestea mai bine ca mine. Eu… nu știam ce să fac mai întâi, drumul nu durează mult, deci… fuga, fuga.

 

…and then the floating, they were hovering, soaring, crying and… watching. Such curious eyes, but serene. Clearly, they knew the story better than me. I didn’t know what to do first, the ferry trip doesn’t take long so I had to make haste.

 

Ingredientele momentului? Soare puternic, albastru intens, concentrare relaxată, sau invers, și…

 

The moment’s basic ingredients? Much sun, intense blue, focused relaxation, or the other way around, and…

IMG_1621_ed1

 

…pufuleți!

Fără elementul de bază, și anume pufoșeniile ușor sărate, ușor crocante… păi ce, mă băgau ei în seamă?! Iar eu aveam planuri mari.  Să-i și „hrănesc”, să-i și admir cât mai de-aproape… și mai ales, să-i prind în poze. Și poate să pălăvrăgesc cu ei un pic, de ce nu? Și erau de-o finețe…

Credeți că dacă mi-au prins puțin degetele cu ciocul am simțit ceva?! Nici vorbă, se serveau grațios. Eu priveam stânga, dreapta, poate vine vre-unul, iar altul vâjjj… peste pălărie, își prelua pufarinul adulmecat din seninul abrupt.

 

…corn-puff snacks!

Without those salty-crunchy fluffy little snacks… they would have certainly ignored me. And I had big plans. To „feed” them, to admire them closely and… to snatch photos. And maybe to have cute small talk, why not?

And they were so delicate… Do you think that, if they caught my fingers with their beak, I felt anything?! No way, they were so graceful. I looked left, then right, maybe one of them would come, when another one whizzz… would snatch the puff over my head, out of the very blueness.

Deci, poze! Cât mai multe și… mai albastre cu alb! Deși n-aș putea spune că vântul a căzut ușor la pace cu pălăria mea de soare, iar tangajul, razele, vânzoleala de peripeție… deh, nostim de aventuros.

Mi-au plăcut mult cei care se odihneau pe balustradă. Mici statui. Am încercat să-i prind ca fundal cufundat în tăcere, în contrast cu spuma divină pulsând turcoaz.

 

So, photos! Many and… blue and white! Though I couldn’t say the wind and my hat were best friends, and the pitching, the rays, all the fuss of the adventure… well, fun run.

I loved the ones resting on the railing. Miniature statues. I tried to capture them as a background sunk in deep silence, in contrast with the divine foam throbbing turquoise.

Și, am reușit. I-am prins și răs..prins în multe momente, iar ei… m-au desprins de real, cu zborul lor alungit, spărgând perdeaua de lumină și cald, ochii expresivi ațintind drăgălaș și aripi de-o eleganță vecină cu zarea. Și nici vorbă de vreo… exagerare.

 

And, mission accomplished. I managed to take the lovely photos,  and they… managed to untie me from reality, long flight breaking the curtain of light and warmth, cute little eyes, slender wings, elegant like the skyline. And… no exaggeration intended. 

 

Nu doar jumătate de oră, ci patru, cinci ore, pe zi, de-aș putea petrece așa,

tot prea puțin s-ar numi.

 

Not half an hour, but four or five hours a day to be able to spend like that

would still be too little.

Reverie… în alb și albastru topaz, resimțită  ca o pășire într-o lume… pufoasă și caldă.

Curată.

 

White and blue topaz reverie, as if stepping into another world… soft and warm.

Pure.

 

Albastrul se juca cu privirea mea, când de un azur lucios, când de un bleumarin adânc. Un drum de doar câteva zeci de minute, dar de acum,  doar dacă închid puțin ochii, pot auzi murmurul valurilor, pot vedea plutirea… Pot atinge întinderea și zborul.

Apropierea de sosire… nu prea sunt cuvinte. Poate doar că o bucată din sufletul meu este încă acolo, alunecând alb-albastru printre bătăi de aripi și raze.

 

The blue was playing with my look, shiny azure trails, or deep navy blue. Not a very long trip, but now, if I just close my eyes for a few seconds, I can hear the murmur of the waves, I can see the foam… I can touch that expanse and the flight.

The arrival… words fail me. Maybe only the fact that a piece of my heart is still there, sailing snoothly among sun rays and wings.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Valuri rostogolind spuma, sunet de motoare, liniște… secunde perfecte sfidând timpul.

 

Waves swelling the foam, the sound of the engines, peace… precious seconds defying time.

 

Ei bine…

…uf.

 

Intenția mea inițială a fost… reverie în două părți, două felii de albastru, dar apoi m-am gândit, experiența  a fost un tot unitar pentru mine, senzație unică și… legato. Atât de curgătoare…  de aici și frumusețea ei. Așadar… postare plutitoare și mare. Sper doar că v-a plăcut.
🙂
Initially I meant… two-part reverie, two slices of much blue, but then I thought, the experience was a complete whole for me, the sensation unique and… legato. Smooth and so flowy… hence its  serene beauty. That is why… flowy long post. I really hope you enjoyed it.

 

Summer Quotograph… and fabulous blue

 

beautiful beyond

 

Pășind printre pini spre un loc feerie…

***

Drawing near to a wonderful place, pathway guarded by pines…

 

N-am coborât pe plaja aceea micuță, dar albastrul fabulos era peste tot, îl puteai inspira.

***

I didn’t get closer than that, but the fabulous blue was everywhere, you could breathe it.

 

Și mi-am dat seama de-abia azi privind pozele, am inspirat aer de Grecia pentru prima dată exact acum zece ani, iulie 2006. Ei, dar ce mai înseamnă timpul atunci când întinderea elenă e doar… un alt fel de acasă.

***

I realized only today, as I was looking at these photos, that I first stepped on Greek lands ten years ago exactly, July 2006. But then again, what does time mean when the Hellenic horizons are just… another kind of home.

Summer Quotograph… and meaning

 

making lovely sense

 

Valuri de roz
purtate ca vântul
mângâie ziua,
aerul, gândul
dansându-le cald, le-mbracă-n sărut
pictându-mi pe buze
zâmbet tăcut…

~~~

Ripples of color
that go through the air
caress the day,
the wind and my stare
giving them rhythm and warmth, and a kiss
drawing a silent
smile on my lips…

 

“The opposite of Loneliness is not Togetherness , It’s Intimacy”
Richard Bach

De mână cu timpul…/ Taking forever by the hand

 

“Forever is hidden in a moment.”
― Jenim Dibie, The Calligraphy of God

always now

Timpul se rotea, spart în secunde. Clipele, ca niște copii, m-au luat dulce de mână alergând repede repede… spre fărâme secrete de după-amiază, așteptându-ne cald printre pini.

O splendoare! Aerul… albastru, asortat cu mult verde și galben-auriu. Și… piatră albă.

Locul mi-a îmbrățișat privirea, iar minutele păreau că se învârt ca-ntr-un cerc infinit, legănându-mi ușor gândurile. Astăzi îl dura pe mâine, îmbrățișându-l pe ieri.

Plutire moale în lumină de catifea…

***

Time was spinning, broken into seconds. Moments, like sweet playful kids, took me by the hand running towards hidden afternoon crumbs, waiting for us warmly under the pines.

Such a marvel! The air was blue, pierced by green and golden yellow. And… white stone.

The place softly embraced my gaze, and the minutes seemed to revolve like an infinite circle, gently caressing my thoughts. Today was grooming tomorrow, embracing yesterday.

Smooth sway in velvety light…

 

La un moment dat am ridicat privirea și-am zărit conurile! Verdele acelor parcă voia să le-ascundă. Și mă gândesc, locul ăsta are de toate,

…marea și cerul cu albastrul ca de dincolo, verdele viu și ramurile mlădioase, adierea îmbibată în soare… și nuanțe fel de fel, îmbinate moale, dansând cu razele.

Leagănul… mi-a plăcut tare mult! Dădea o senzație de culoare și vis. De multă liniște.

***

At some point I raised my eyes and I saw the pine cones! That green was almost keeping them from curious looks. And I’m thinking… this place has it all,

…the sea and the sky, bluer than ever, the lively green and lovely pine branches, the breeze tasting like sun and… hues and hues, delicately entangled, dancing with the rays.

The rope swing... I loved it! It gave the sensation of color and dream. And much silence.

 

Orizontul… tot acolo, neschimbat și totuși altul. Priveam întrebându-mă unde se termină întinderea și unde încep eu. Înaltul acela nesfârșit nu m-a ajutat să aflu. Deși, în așa magie… te pierzi și te regăsești.

Zarea arunca cu strălucire, alungea elegant umbrele, lumina chipul…

***

The horizon… still there, unchanged but different. I was gazing, wondering where the expanse ends and I begin. But that unending high couldn’t help me decipher the mystery. Though, sunk in such magic… you lose yourself entirely, only to find yourself again.

The skyline was pouring shine, casting elegant shadows, lighting up my face…

 

O după amiază de mult alb… secundele, ca topite în soare dar încremenite în aer.
Alb era timpul, și tot albă strălucirea lui, a clipelor zbor.
Albe petalele povestind cu nisipul și pietrele străjuind plimbarea liniștită…

…de mână cu întotdeauna.

***

An afternoon of much white… the seconds,  like melted in the sun but frozen still in the air.
White was the time, and white was its glow, its moments of flight.
White were the petals whispering  so close to the sand, and the stones guarding the quiet walk…

… holding forever by the hand.

 

Dacă timpul ar putea șopti, cred că mereu ar flutura… „Unde mă căutați? Sunt mereu aici!

🙂

If time could whisper, I believe it would flutter… „Where are you looking for me? I’m always here!

 

Miau… de Grecia/ Meow… made in Greece : ))

 

Cats sleep anywhere, any table, any chair.
Top of piano, window-ledge, in the middle, on the edge.
Open drawer, empty shoe, anybody’s lap will do.
Fitted in a cardboard box, in the cupboard with your frocks.
Anywhere! They don’t care! Cats sleep anywhere.
Eleanor Farjeon (1881 – 1965)

(hover mouse over each photo for… thought bubbles 😉 )

 

Deci așa stă treaba, care va să zică. Azi e, ei bine, a fost, ziua…  pisicilor?! Și anume… internațională? Păi, ieri nu știam asta. Azi dimineață aflat-am. Și sinceră să fiu, bucurie! De ce? Păi… ce altceva decât poze! Drăguțe tare. Deși, ca protagoniști avem neam pisicesc grecesc, nicidecum românesc.

Da, da, dumnealor. Pisicuțele și motăneii eleni. Cum care?? Cei care admiră toată ziua turcoazul acela îmbietor, îmbătător, încântător… De Thassos. Cred că de aceea pisicoșeniile astea au și alura aceea… visătoare. Își scaldă privirea felină în maluri vii de turcoaz vrând nevrând, miaunând nonșalant printre mese de înfometați, cum se nimerește la un moment dat, așa în arșița unei după amiezi timpurii.

Iar infinita zare albastră îi ademenește la somnic… După aceea, bineînțeles. După ce se înfruptă bine bine, dumnealor, din păpici de proveniență turistică.

Și totuși, am observat, să știți. Miau miau-ul  finuț le rămâne… de Grecia. 🙂

*x*

So, there we go. Today seems to be, well, have been, Cat Day?! International? Yesterday I didn’t know that. Found out this morning. And to be honest, I was quite happy. Why? Photos… what else! Cuter than cute. Though, the protagonists… Greek family this time.

Yes, yes, their royal highnesses, cats and tomcats of Greece. What do you mean… which?? The ones that admire that delightful, sprightful, insightful… turquoise all day. I think that’s even why them kittenish creatures have that dreamy look on their cute face. They bathe their feline eyes in those bright turquoise shores, willy nilly, meow-ing carelessly among tables where hungry souls happen to be at some point, in the heat of a torrid early afternoon.

And the infinite blue horizons lure them to another long afternoon nap… After that, of course. After they furtively ease their hunger, with bits of food from tourist supplies.

But then again, I noticed, you know. Their fine meow meow… stays Greek. 🙂

here I am again!

 

„Cats never strike a pose that isn’t photogenic.”
Lillian Jackson Braun

 

Și… undeva în zare.

Turquoise blue seas…