It pops up bright and beautiful, you can almost hear its beaming smile. Its buzz?
Vivid red!
De-a lungul, de-a latul… îți conduce privirea ca spre un semn al exclamării. Și-ți spune:
„Aici!”
„Acum!”
Along or across… it takes your gaze like for a splendid stroll, as if towards an exclamation point. And it tells you:
„Right here!”
„Right now!”
Felii de foc… masă rotundă cu albul rece. Rotindu-și verdele pace al unui început liniștit de vară.
Slices of fire… a round table with cold whiteness. And swirling the green peacefulness all around, tranquil summer time.
Și tot roșii, fie bobițe, fie muguri, petale…
…picături de strălucire mereu nouă, de parcă timpul s-ar iți pe alocuri ca din verde senin, ca să-și spună iarăși și iarăși cuvântul său puls…
…roșu aprins.
And also red, be them beads, buds or petals…
…drops of brightness, richness or brilliance, always new and fresh, restless time bursting here and there out of green hues, to make its throb seen and heard…
…dazzling red.
***
Fotografii făcute pe parcursul ultimilor cinci ani, mai jos… în Grecia, pe insula Thassos. Prima dată când am văzut… cum izvorăște o garoafă! 😀 Nu mai văzusem niciodată până atunci garoafe la ghiveci. Și nici de atunci încoace. Un colț de poveste acolo sus, în curtea unei case, fărâmiță de mare la orizont, un cactus gigant, felinar, tulpina unui copac bătrân… mi-aș fi instalat un hamac, aș fi stat pe o bancă acolo toată dup-amiaza. Doar privind.
☀🍹 😊😊
Photos taken over the past few years, the one below… in Greece, on the island of Thassos. The first time I had ever seen a potted carnation. I had seen them only at the florist’s before. 😀 And ever since. A happy moment for me, a magical spot too… a sea of green up in a gorgeous garden, the beautiful blue away on the horizon, a huge cactus, a garden lamp, the trunk of an old tree… I would have rested in a hammock, on a bench… right there and then the whole afternoon. Just gazing.
“I saw this moment as attached by threads to eternity
and woven between all the other braided moments
of my past and my future.” ― Roman Payne, The Wanderess
A fost puțin mai greu pentru mine să găsesc fotografii potrivite temei de săptămâna aceasta, și anume, Linii conducătoare sau directoare în imagine (vezi punctul 8). Vânătoare în toată regula printre poze de tot felul zilele astea, dar fără prea mult succes. Se pare că acest element compozițional în fotografie mi-a cam scăpat până acum. Doar căteva cadre, am găsit, care se întâmplă să se… încadreze.
O plimbare de-a lungul falezei din Balcic, în Bulgaria, vara anului 2018, căldura acelei amiezi mi-a rămas bine întipărită, ardea soarele…
…sau buburuzele bine pitite la umbra tulpinițelor zvelte, mult vânate și ele. Tot în plin soare și tot bine întipărite printre amintiri cu peripeții macro-frotografice, mi-au rămas.
😊😊
It has been a little difficult for me to find photos suitable for this week’s theme, Leading Lines. A real hunt, and rummaging through my photos, still without much luck at first, it seemed, as this composition technique appears to have eluded me so far. Just a few frames, I could find, that happen to fit this topic.
A walk along the seafront in Balchik, Bulgaria, summer of 2018, I remember the heat that day, a boiling hot noon, it was…
…or them tiny ladybirds’ amble, so well sheltered in the shadow of the slender mid-summer stems. Much searched for too, also in the burning sun, and also still in my memory, among other such cute macro-photo outings.
Iar în fotografia de mai jos… un colț de mult cald și culoare! Un loc soare cu mușcate, așteptând în fiecare dimineață turiștii în hol, care mai somnoroși, care… sigur dornici de poze înainte de micul dejun (hotelul Sirena din Saturn, în aceeași vară, 2018).
And in the photo below… a sweet sunny corner! A bright place with lovely geranium pots waiting for tourists to come down in the lobby every morning, some sleepy, some… most probably eager to take a couple of photos right before breakfast (in Hotel Sirena, Saturn resort at the Black sea, summer 2018).
Poate fi interesant, modul în care anumite tehnici de compoziție se pot folosi, la modul conștient, pentru a deveni poate mai creativ. În următoarea perioadă de timp, sper să pot face mai multe poze încercând să folosesc această regulă, a liniilor de un fel sau altul prinse în imagine în așa fel încât să conducă ochiul spre un punct anume, dând un traseu mai mult sau mai puțin sinuos poveștii colorat surprinse.
It can be interesting, the way some composition tips can be used in order to become more creative perhaps. In the next few months, I hope I will be able to put this technique to some good use in my photo-taking game, so to say. Lines of more types caught in an image in such a way to lead the eye towards a certain point in the frame, giving a nice pleasant aspect to one or another colorfully captured story.
Liniile de aici… fie ele ciment, metal, lemn sau vegetale, aproape sau departe… toate s-au întâmplat în acele momente ca o curgere naturală a clipei. Un indicator spre o mică secundă de frumos.
Sau chiar.. spre vișine incredibil de gustoase acolo sus!
🙂
The lines here… no matter if made of concrete, metal, wood or much green, close or far… they all felt as the natural flow of a moment to me. As if pointing towards a sweet tiny second of playful beauty.
Or even… towards incredibly tasty sour cherries up there!
Ferestre cu senin de departe
zvâcnind aievea pe raze de liniște,
lumină și nori
deschizând o lume caldă,
un dor,
și gânduri ca frunzele,
muguri de aproape,
de cuvânt
căutându-și o zare…
un glas
A window of sweet blue serenity throbbing so true along rays of tranquility, light and soft clouds opening a warm world, a belonging,
and thoughts like the leaves, buds of delight, of star words looking for a horizon…
a voice
„Looking out the window,
I see you looking in.
You are the sunshine,
That fills my soul.” ― Giorge Leedy
Fotografiile au fost făcute în anul 2017, la geamul mansardei din casa în care am copilărit, și în Barcelona, Spania, în aceeași vară, în superbul parc Guell, creația arhitectului modernist Antoni Gaudi.
După o pauză de aproape un an, cu această postare sper să reiau contrinuția mea la provocarea săptămânală
The photos were all taken in the year 2017, in the loft of the house I grew up in, looking up through the skylight and out of the window, and also in Barcelona, Spain, the same summer, in the wonderful Park Guell, created by the modernist architect Antoni Gaudi.
After a one-year break, hopefully, this post is resuming my contribution to
“People don’t have ideas, ideas have people.” ― Paul B. Rainey
I
S-ar putea spune oare că există mai multe feluri de „neașteptat”?
Cel val vârtej? Nu ai prevăzut nimic și se întâmplă, chiar de-ți place sau nu. Și-apoi cel cald și blând? Strecurându-se pașnic, înfiripându-se tacit… deși iar, pe plac sau nu prea.
În ambele… ca în mijlocul unei furtuni. Sau al întunericului acela adânc de dinaintea zorilor. Liniște. Nimic din ce urmează, val vârtej sau domol, nu a lăsat carte de vizită. Nici undă, nici zvon. Se produce fără maestru de ceremonii. Doar îmbrăcându-se-n clipe. Ființând momente, minute și surprinzător… decurgând.
Deși roata minții… mereu acolo. Gânduri, emoții, așteptări sau speranțe, presupuneri… și iar gânduri. Slalom. Toate bune și frumoase, dar ritmul, curgerea… zilele, stelele chiar au altceva de spus uneori. Agendă ascunsă, plan divin, cauză și efect, plus minus intuiție, instinct… oricum se combină toate, sau cum le combinăm noi, baletul lor e sideral. Ne scapă. Cu ambele sensuri ale acestui „ne scapă” luate la un loc. Ne scapă… nu-l putem defini și ne scapă… ne este un ajutor mut. Protejează.
Așa este, ne iubim zona de confort. Siguranță, comod, cald și bine… Fac parte din noi. Vin însă momente care schimbă. Rotesc, răsucesc, învârt și preschimbă ca din eter. Prefac. Ne prefac. Cu sau fără voia, atenția sau cooperarera noastră. Iar uneori, destul de brusc. Și probabil de le-am fi știut, ghicit sau intuit jocul ne-am fi sustras lor cu totul.
Și totuși…
II
Așteptându-ne la neașteptat (ca parte din ecuație, sau din dans), neașteptat-ul devine așteptat?!
Am auzit asta undeva și mi s-a părut extraordinar. Să ne putem pregăti să fim luați prin surprindere, da. Putem face asta? Un lucru care ne-ar lua pe nepregătite, comod sau nu, să fie altfel întâmpinat dacă mintea, inima nu au alte scenarii rulând în fundal. Nu vizionează alt film? Alt episod imaginar… „Oh, dar asta chiar trebuia să fie aici? De ce? Cum?! Așa nu!…” De unde și avalanșa: frustrare, victimizare, resentiment. Singura așteptare de dorit părând a fi… așteaptă-te la orice.
Să lăsăm viața să ne ia de mână. Sau chiar în brațe? Să ne poarte…
III
Mă gândesc și că tot acest mecanism lasă loc foarte puțin sau chiar deloc pentru auto-victimizare sau frustrare, resentiment. Și că pare libertate în stare pură? Pentru că…
…nu e oare minunat când cu harta în mână sau cu planul, graficul, bugetul și gps-ul în cap ajungi să vizitezi acel ceva ce nici măcar nu era pe listă? Nemaispunând că nici nu știai că există.
…nu e oare fabulos atunci când pornești cu o idee fixă despre ceva sau cineva, doar ca apoi ea să capete un contur sau detur complet nou, de nici nu mai reții ideea inițială? Și nici nu mai contează.
…nu e oare incredibil să putem fi noi înșine creatori de neașteptat? Spunând „da”, acolo unde de obicei era de „nu” (sau invers), zâmbind în loc să raționăm, acceptând în loc să evităm (negăm, judecăm)?
Mă gândesc…
I
Could we say there are more types of „unexpected” events?
The sudden type? We foresee nothing at all and it just happens, whether we like it or not. And then, the mild or soft type too? Sneaking in peacefully, taking a slow quiet contour… though again, willy, nilly.
And in both cases… as in the middle of a storm. Or that deep darkness before dawn. Silence. Nothing that will come. stormily or slowly, has left any visit card. No ripple, no rumor. It happens… no master of ceremonies. Just taking shape, putting on seconds. Moments, minutes and surprisingly… following.
Nevertheless the mind’s wheel… always there. Thoughts, emotions, expectations or hopes, suppositions… and again thoughts. A winding way. All is well, but the rhythm, the flow… days, stars do have something else to say sometimes. Hidden agenda, divine plan, cause and effect, plus or minus intuition, instinct… any way they blend and combine, or we combine them, their ballet is volatile. It escapes us. We cannot define it, and that may be a muted kind of help too. It protects us.
We do love our comfort zone. Certainty, comfort, warm and cozy… They are part of who we are. There come moments that change though. They twist and turn and twirl things like out of the blue. They change us. With or against our will, attention or cooperation somehow. Sometimes, quite suddenly. And probably if we had known them beforehand, guessed or felt them coming, we would have eluded them completely.
But still…
II
Expecting the unexpected (as part of the equation, or the dance). the unexpected becomes the expected?!
I heard this somewhere and I thought it is great. To be able to prepare to be surprised, yes. Can we do that? A thing that would take us by surprise, comfortable or not, to be differently seen or perceived if our mind and heart do not have other scripts rolling on in the background. They do not watch a totally different and imaginary episode… „Oh, but does this have to be here? But why? Why now? And how?! No…” Wherefrom the well known avalanche: frustration, victimizing, resentment. The only expectation of some good practical use being, it seems, expect anything. Or nothing.
Allowing life to take us by the hand. Or just to carry us…
III
I am thinking that all this mechanism also leaves quite little room, if at all, for all that unwanted frustration, resentment. And that it also seems to be pure freedom? Because…
…isn’t it wonderful when, map in hand, or plan, graph, budget even gps in mind, we get to visit that something, spot, place, detail that was not even on the list?
… isn’t it fabulous when we start with a fixed idea about something or someone, only to find that it all begins to look totally different from what we initially thought?
…isn’t it incredible too that we ourselves can participate in all this challenging unexpectedness as creators? Saying „yes” where once was „no” (or the other way around), smiling instead of reasoning, accepting instead of avoiding (denying, judging).
I am thinking…
***
Neașteptat-ul meu… sosește total neașteptat pentru mine. Uneori. Gânduri neașteptate, sentimente, gesturi… zâmbete, lacrimi… sau idei? Și luând partea dulce a lucrurilor pentru acum și aici… și poze…
petalele țepoase tare de mai sus, de exemplu, ei bine… neașteptat de verzi?! Și apoi… cam peste tot în jur, lucruri nostime. Surprinzătoare, într-un fel sau într-altul.
Cum ar fi…
minunea de pisic sclipicios de mai jos, nu? Dar care…
My unexpectedness… absolutely unexpected to me too. Sometimes. Unexpected thoughts, feelings, gestures…smiles, tears… or ideas? And taking the sweet side of things now here, fun and lovely photos…
…the green spiky petals above, for instance, well… unexpectedly green?! And then… all around, things unexpectedly funny. Or cute. Surprising, one way or another.
As…
the calm sparkly cat ornament beneath, right? But which…
deh… și-a zis să fie cățel??! Și încă unul cam supărat, dar perfect pentru bradul de sărbători. Când se rotește… sclipici pisi-cățel într-o discuție pisi-cățelească pufos de imprevizibilă.
😀
hm… cutely decided to look like a dog??! A bit cross or sad too, but just perfect for the Christmas tree. When it spins round and round… looks like glitter pets in an unpredictable cat-dog dialogue much.
Sau rozul. Chiar crește în copac! Vedeți?
Or pink. It does grow on trees! See?
Apoi. cu siguranță cel mai mic micuț parfum pe care l-am avut până acum…
Then, surely the tiniest perfume I ever had…
…și cele mai mari mari creioane. Culori frumoase, totuși.
🎨
…and the bulkiest pencils. Fine colors though.
De asemenea, alte două pisicele, dar care sunt mai mult decât… cele pisi. Sunt… da, năstrușnice și codate pixuri (sper să se vadă cât de cât în imagine)
😊
Also two cute cats stretching, but which are much more than just… stretching. They are… yes, ball pointed pens (hope you can notice it too).
Și câteva surprize de Chiți. Unice în neprevăzutul lor, și în tonul jucăuș!
„Incredibil! Un tort-mașină-și mare-și albastru-și de… marzipaaan!” Acum vreo cățiva ani buni, da. Acum același Chiț s-ar da mai degrabă-n vânt și briză după un tort în formă de chitară și de… ciocolată
Sau… reclame la cola Zero zahăr peste tot prin mall, dar prichindelul șoricesc… nici vorbă, aproape îmbrățișa bomboana gigant roz bonbon, înconjurat de bomboane, visând la bomboane… dulce reverie. Nemaivorbind de candelabrul uriaș și alb tronând… parcă îmbrăcat în glazură de zahăr! Episod Hansel și Gretel în toate neregula lui plină de mult prea mult dulce.
Deci… așa.
💝 😀
And a few kiddie Chiți (or Kitsi 🙂 ) surprises. Unique in their unforeseen cuteness and joy!
” Unbelievable! A big blue car marzipan cake… wow!” Well, a few years ago. Now the same Chiț would be more into a guitar-shaped chocolate cake.
Or… Zero Sugar Coke ads there much in that mall, and big, but Chiț… no way, almost like holding to a huge pink bonbon, surrounded by bonbons, dreaming of bonbons…. candy land reverie. Not to mention the chandelier up there looking beyond sugar-coated! Hansel and Gretel scenes too sweetly revisited.
And… so.
***
IV
Pentru că așteptările de o natură sau alta ne pot împiedica enorm să ne bucurăm sau să observăm frumusețea unor clipe sau lucruri care ne sunt pur și simplu acolo. Puse pe tavă grațios?
Pentru că îmbrățișând neprevăzutul, învățăm pur și simplu să-l luăm așa cum se ivește? Nici mai bun, nici mai rău decât am anticipat, ci poate… mai din plin.
Pentru că de multe ori căutăm ceea ce ne dorim (sau așa credem), ajungând în cele din urmă să găsim cumva doar ceea ce avem nevoie.
Cel puțin în condițiile pe care le-am creat noi înșine până atunci… fibră, emoție, gând.
IV
Because expectations, one way or another, can really undermine our ability to enjoy or even notice the beauty of some moments or things that are simply there. Laid on our tray so elegantly?
Because embracing the unexpected parts, we may just learn to take them as they are? Neither better, nor worse than our predictions, but just… more fully.
Because many times we keep looking for something that we wish (or we think that we wish), only to end up finding just what we need.
At least in the context that we ourselves created until then… body, mind and heart.
^x^
Așadar… asta este, o mică paradă a câtorva frânturi de neașteptat din viața mea… pisici, căței, pixuri, creione, parfum de la mic la mare și la… roz și alte câteva pietricele rătăcite pe ram pentru
So… there, fun bits and pieces of unexpectedness in my life, then and now… raining cats and dogs, pens and pencils, perfume from big to small to… pink or other colorful chance gem trees for
“There is something particularly special and personal about the circle
and how its curves comfortably rule
every aspect of our lives.” ― Kat Lahr, Parallelism Of Cyclicality
Forme și contururi elegante, drăgălașe sau puf, cărări sinuoase, drumuri și șosele șerpuind… arcade sau cupole maiestuoase, curcubee…
…totul se arcuiește grațios sculptând meandre, bolți, răsuciri. De la mic la mare.
Elegant, cute or fluffy forms and contours, meandering roads, ways or alleys, winding paths… arches and arcades beautifully rising and bowing…
…everywhere we may look, curves giving graceful shape from within, sculpting twists, twines and turns. From small to big things.
Vălurire spontană prin tot și toate, de parcă ondulând cald un zvon. O chemare mlădioasă murmurând. Cu siguranță despre viață, susurând moale a duios și însuflețire.
A echilibru și grație.
Și iubire.
A wavy tendency in all things, as if undulating a chime. A rippling motion that murmurs. Certainly about life flowing through everything, with vividness and allure.
Albastrul depărtărilor… și al valurilor… și al dorului de meleaguri însorite.
Este albastrul călătoriilor mele de vacanță. Iar dacă printre ieșirile de vară la mare peste hotare au fost și Turcia sau Bulgaria sau Spania mai recent, totuși vacanțele în Grecia, și în special insulele grecești, au fost și rămas… regine!
Prima insulă grecească pe care am pus piciorul a fost Skiathos, în 2006, însă doar pentru o zi, o excursie croazieră. Așa-zisul periplu la doi ani în insule a început abia în 2012, cu Santorini, urmat de Zakynthos în 2014 și-apoi Thassos în 2016.
Uneori, da, îmi doresc mult să putem da minunea asta inefabilă de timp frumușel înapoi, selectiv cumva, să mă mai pot transporta câte puțin în acele momente. Acele veri. Poate să mă bucur mai mult. Sau mai altfel. Să fac poze mai bune. Sau să inspir, să admir mai bine… clipele, albastrul, aproapele din depărtări.
The blue of the horizons… of the waves… of the longing for sunny shores.
It is the blue of my holiday travels. And if among the summer vacations spent abroad were also Turkey, and Bulgaria or Spain more recently, still, the holidays in Greece, and especially the Greek Islands were and still are… king and queen!
The first Greek island that I set foot on was Skiathos in 2006, but only for a day, on a cruise trip. The so- called… every-other-year journeys to Greece started only in 2012, on Santorini, followed by Zakynthos in 2014 and then Thassos, 2016.
There are moments when I wish I could very well turn back this ineffable detail called time, selectively somehow, to be able to be transported miraculously into those moments again. Those summers. Maybe to enjoy myself more, or differently. Maybe to take better photos. To breathe and admire once more those instances, that blue… that faraway closeness.
***
Albastrul apelor de pe Thassos, aqua în amestec fermecător cu blue și bluemarin, pe alocuri fâșii strecurate turcoaz…
The blue waters on Thassos, that aqua in a charming mix with light blue or darker, here and there streaks or patches turquoise…
…or depărtările azurii, uneori alburii privite dinspre liniștea cumva miniaturală a piscinei și șezlongurilor, lumina aceea extraordinară, aerul sărat, palmierii…
Or the misty blue farness, sometimes whitish, gazed at from the quietness of the swimming pool area, feeling like a miniature world, the lounge chairs, that strong silky light, the salty air, the palms…
Pe Santorini… miracol albastru adânc. Vestitele cupole, marea oriunde privești în jur și în jos, atunci când vizitezi Fira sau Oia, trepte coborând elegant direct în azur abrupt. Și câteva colțuri… de-o drăgălășenie și căldură complet grecească. Mi s-au lipt de suflet, iar aceste poze sunt ca un talisman. Îmi redeschid fermecat… ca un portal spre acele momente, plimbări pe alei înguste, căsuțe și hoteluri suspendate deasupra calderei într-un vis siniliu.
On Santorini… deep blue marvel. The well known blue dome churches, the sea anywhere you look, around and down, when visiting Fira and Oia… steps going down elegantly into abrupt azure. And some corners… so sweet, warm and lovely, that cozy Greek style. They stayed glued to my heart, and these photos… they are almost like a charm. They bring back those days like a dear spell… like a portal towards those moments, long strolls on narrow alleys, among little houses and hotels perched up over the caldera in a deep blue dream.
Florile Bougainvilla punctau plimbările în fel de fel de chipuri, terase, balcoane, ferestre, jaluzele, pomi… parcă invadate în mini cascade roz mătăsos.
Bougainvilla flowers making any walk a photo paradise, in so many ways… over terraces, balconies, windows, shutters, trees… fluffy pink waterfall and delight.
Și Zakynthos. Fluturând liberă fărâme de frumos ici și colo, la fiecare pas…
And Zakynthos. Fluttering freely blue dashes of beauty, here and there, at every step…
…cu a sa micuță plajă a epavei, ascunsă după un colț uriaș de stâncă în nord vestul insulei, ape însorite albastru lăptos.
…with its small Navagio Beach, hidden behind a huge rock wall on the north western part of the island, sunny waters from up there, dense milky blue.
“We ache with the yearning
that turns half into whole
and offer no excuses
for the beauty of our souls.” ― Aberjhani, Songs from the Black Skylark zPed Music Player
Ce e timpul? Oare chiar este ceva anume? Pentru că… pare iluzie. Țesătură deasă de trăiri, amintiri, așteptări, sosiri, zvâcniri… un cerc, un freamăt.
O roată numită de noi „timp”, când de fapt se simte doar continuă trecere. Lunile trec, anotimpurile murmură printre pagini, zilele se topesc, anii alunecă, fug…
Am revăzut zilele astea fișierele cu fotografii de pe parcursul anul ce tocmai s-a încheiat, iar filele… multe, mici și mărunte lună cu lună, mi s-au dizolvat și apoi adunat buchete-n capitole. Apoi în părți cuprinse pe anotimpuri, culori… pași mei, amintiri și foiri cristalizându-mi-se-n suflet.
Greu de ales pentru o revedere doar câteva din sutele de poze pe parcursul ultimelor doisprezece luni.
Lumi!
Iar istoria pozelor mee este istoria mea. Perioade colorate la unison. Bucăți de an rezonând în tandem, subcapitole.
What is time? I wonder is it really a certain something? Because… it seems illusory. Elusive. A fabric of moments and living, memory, anticipation, departures, arrivals densely interwoven… a circle, a rustle.
A wheel called „time” by us, when in fact it is felt as continuous flow. Months pass, seasons murmur through the pages, days melt, years slip, run…
These days I reviewed all the folders with photos taken in 2018, and the files… so many, month after month, they dissolved in my mind’s eye after a while and then gathered into chapters. In bigger parts by the season, color… my steps, recollections, comings and goings in my heart.
Hard to pick just a few for this photo review, from among hundreds of images in twelve months.
Worlds!
And their history is my history. Colorful parts spinning all together. The year’s parts echoing one another, subchapters.
***
La început a fost… ianuarie. Și a-nceput ca și 2019, cu artificii. Deși nu am postat atunci, nu știu de ce.
At first it was January. And it started with fireworks, how else. Though in 2018 I didn’t post them.
Și apoi a fost ianuarie cald. Soare, senin, toporași… primăvară țășnită vioi dar parcă rătăcită puțin.
Primele luni ale anului au însemnat plimbare cu apus dincolo, zile de frig nins, mușcate prin casă… dând apoi brusc în mărțișor.
And then, January was very warm. Clear skies, little violets… a little spring feeling a bit out of place.
The first months of the year… sunset walk, cold snowy days in February, geraniums at home and then suddenly… March.
Martie și aprilie au fost culoare. Primele apariții, alb imaculat… pe care le-am prins și reflectate într-un geam din drum, plus fotograful de serviciu.
😊😊
March and April were full of color. The first petals… pure white, which I also caught in a surreal reflection, in a window on my photo paths, plus the busy photographer.
… apoi lalele fabuloase…
...then fabulous tulips…
…narcise, zambile, iriși… în toată strălucirea și visul!
Și Măria sa, nelipsitul Portocală, cum altfel. Și iar… reflexia-mi, același geam și drum. Deh… mă joc, nu glumă.
😊
… daffodils, hyacinths, irises… in all their shine and dreamy air!
And His Highness the Omnipresent Orange, how else, cute Turuz, and again… my reflection, same window, same paths. Well… playful me, what can I say.
Și-a urmat… vara! Albul de mai metamorfozat în roz și roșu și portocaliu, iunie și iulie lumină.
Then there was… summer! May’s white metamorphosing into June’s pink and reds and July’s orange light.
Marea Neagră în august…
The Black Sea in August…
Septembrie și octombrie puțin posace. Deși când ieșea soarele… din nou vară!
September and October a bit dull. Though when the sun was out… summer’s smiles again!
Noiembrie, decembrie albe și reci, culori și nuanțe domolite iernatec.
November and December’s whiteness and coldness, wintry muted colors and hues.
Acesta a fost freamătul lui 2018. În ale mele ritmuri și leit motive, macro, colorate, florale…
Să aveți un ianuarie 2019 de vis!
This was 2018’s swish and ripple. My rhythms and leitmotifs, macro nature, colorful, floral…
“A lake is a landscape’s most beautiful and expressive feature.
It is Earth’s eye; looking into which the beholder
measures the depth of his own nature.” ― Henry David Thoreau, Walden
Septembrie verde trecând peste ape,
reflexii și-albastre plutiri
la nord de secunde,
la sud de ființă
în nuanțe
din albe
rostiri
oglinzi,
anotimpuri,
apus, dimineață
rotire susur aproape
de vară trecută prin iarnă,
primăveri clipind peste ape…
A green September over the weather, reflections and timid white flow, to the north of blue seconds, from the south of desire through hues
sharply aglow
mirrors and seasons, evenings and mornings spinning whispers together of summer through winter serene, and spring rippling over the weather…
“Algebra applies to the clouds; the radiance of the star benefits the rose;
no thinker would dare to say
that the perfume of the hawthorn is useless to the constellations.” ― Victor Hugo, Les Misérables
A sărbători, sărbătoare, festivitate, ceremonie, gală…
…oricum i-am spune, oare dacă stăm și ne gândim puțin, nu totul și toate sunt ca o imensă și caldă sărbătorire?! O paradă? Ca un fel de etalare divină, mă gândesc uneori. Un ritual sau o comuniune…
De parcă toate au fost și sunt grațios și glorios aranjate festiv. Și de parcă un fir de roșu le leagă lin dar strâns pe toate a sărbătoare. Pe un fundal de verde sau alb… cu pete de albastru sau galben sau roz, și strălucire sau încântare!
Și da, roșul. Ca viața și focul, ca dragostea… fie că-s ornamentele de Crăciun sau de Paște, mărțișoarele mirate, simbol de primăvară în straie de sărbătoare și revenire și cald…
To celebrate, celebration, festivity, ceremony, gala…
…however we may call it, isn’t it that sometimes everything feels like a big wide and wonderful honoring?! A parade? Isn’t it all a divine display, I wonder. A ritual or a communion…
Isn’t it all so gloriously arranged that everything, or anything is to be seen as festive? And as if a red thread links them all smoothly, against a green or white background… splashes and dashes of blue and yellow and brightness and joy?!
And yes, the red. Burning bright like life and like fire, like love… be it Christmas’ ornaments, Easter eggs, March’s lovely tokens of spring and revival and sweetness..
Sărbătorind ceva… poate atât de evident și de la vedere, magia lucrurilor de zi cu zi, încât noi nici nu le mai onorăm cu atenția. Doar dacă facem câțiva pași înapoi, ca atunci când privim un tablou prea mare și prea aproape sus pe perete. Sau ca aerul. Câți dintre noi suntem recunoscători pentru aer? Îl respirăm și ne respiră atât de… din noi, de proaspăt și smerit și cât de liber.
Amy a ales luna perfectă pentru această temă de provocare. Decembrie, desigur…
…și totuși pentru mine chiar nu trebuie să fie o sărbătoare sau sărbătorire anume punctată sau subliniată, sau zi, sau anotimp ca să pot spune că găsesc timp, sau că-mi fac timp să mă bucur. Să observ ceva ce este întotdeauna acolo. Și anume că totul este oricum gata de sărbătoare. Și sărbătorește deja.
Pentru că altfel de ce ar fi oare ele, toate deja împodobite elegant, colorat? Costumate ca… pentru petrecere. Pentru o ocazie festivă…
Celebrating something… so obvious and in such plain sight, the magic of ordinary things, that we no longer notice it. Unless we take a few steps back, like watching a beautiful big painting on a wall. Or like air. How many of us are aware and grateful for it? The air we breathe so smooth and fresh, and unawares and free.
…still to me it really doesn’t have to be a certain holiday, or day, or season. To finally take time, or make time to notice that everything is in fact beautiful and ready to celebrate.
Because otherwise why would they all be so elegantly and colorfully costumed like… for a party? Really all dressed up like for a festive occasion…
🎊🎊🎊
Zilele cu mult soare, de exemplu, sunt mereu o sărbătoare pentru mine, cu ședințe foto prelungite puțin. De la un trandafir extraordinar de banal până la o dalie explodând frez… sărbătoare în toată puterea petalei!
Și iar roșul, atât de aprins în frunzele lui octombrie! Iar acasă, lumina printre perdele și draperii… cu siguranță o ocazie minunată de bucurie, poezie.
Sunny days, for instance, always a celebration to me, longer photo-taking sessions outside. From a common and extraordinary pink rose to a fraise dahlia… A celebration in its own petal right!
And such bright red color in October leaves in the street. Or at home, light through my living room drapes and curtains… surely is a celebration to me, when I notice them shining so delightfully!
Chiar și cutia de ciocolată ține cu mine…
Even the cute candy box idea saying it all over… sweet Celebrations!
Ce să mai spun de călătorii… fiecare pas e o sărbătoare!
Pentru că altfel, cum? Să fiu într-o stare de continuă așteptare? Anticipare? Și sunt, bineînțeles, dar… nu numai.
Not to mention when travelling… each step of the way is a celebration!
For otherwise, how? To just be a in a perpetual state of waiting? Anticipating? Which I am too, of course, but still, not only. Why wait?!
Cu siguranță totul trebuie să fie o sărbătoare a vieții, în toate formele ei, culori și feluri… așa cum se perindă prin zi. Și imaginați-vă cumva că toți am simți asta în același timp, cât mai mulți dintre noi. Oare anumite lucruri nu ar arăta complet diferit??
Poate mai puțină grabă? Mai puțină agitatie inutilă și mai multă căldură? Mai multă răbdare și un sentiment al apartenenței. La un tot mare și cuprinzător, mai familiar decât credem noi că ar putea fi.
Ar putea fi acea senzație, sau o simplă alegere la un moment dat, precum că… da, sunt deschis la toate așa cum mi se ivesc și întâmplă de la sine, fără să-mi încurce nici planurile, de ce ar face-o? Deschis doar la bucuria și acceptarea calmă și caldă a orice mi-ar răsări în cale. Care ar putea dura fie și numai câteva secunde, nici măcar atât. Pentru a privi în jur. Indiferent unde-am fi, doar să privim și observăm. Lucruri, oameni. Pe lângă ceea ce sunt. Pe lângă ceea ce credem noi deja că sunt. Poate ceea ce credem este incomplet. Cu siguranță că este! Iar noi să întrevedem puțin câte puțin dincolo de asta, dincolo de ceea ce am fost obișnuiți să vedem. Dincolo de noi înșine… zi de zi de zi.
Bucurându-ne de momente dragi așa cum sunt ele, ca nimic altceva. Bucurându-ne unul de celălalt. Și mai ales de propria prezență. Aici și acolo. Oriunde.
Surely it must all be, every single day, about celebrating life in all its forms and colors or ways… as it comes my way. And imagine everybody did this at the very same time. Or most of us did. Wouldn’t some things look a bit different too?
Maybe less rush? Less annoyance and more warmth? And patience and a sense of belonging? To a common everything-ness.
It could be just a feeling, a simple mindset that… yes, I am open to all things as they arise and happen naturally, without allowing them to divert me from my plans, no, why would they. But open to also enjoy and try to understand or accept everything that may come my way. Taking just a few innocent seconds, or… none at all. Stopping, for a moment or two sometimes to just look around. No matter where we are. just look around and see. Notice things. People. Besides what they are. What we already know they are. Maybe our knowing is just… a partially knowing them. It surely is! So besides and beyond that, beyond what we have been used to think that they are. Beyond their usual… „daily-ness”.
I am sure we would discover a myriad things. Hues. Angles or versions, perspectives and details.
Enjoying sweet dear moments like nothing else. Celebrating each other. Our very own presence to start with. Here or there. Anywhere.
“Everything is ceremony in the wild garden of childhood.” – Pablo Neruda
Bucurându-ne de bucuria însăși, că o putem simți. Clipele așa cum curg ele. Nu ieri, nu mâine…
Bucurându-ne de acum!
Celebrating enjoyment itself. That we can feel it. Feel the moments as they come along. No yesterday, no tomorrow…
Celebrating now!
Sărbătoresc ceva zilnic. De fiecare dată când îmi place ceva. Preferatele mele! Toți facem asta. Toți sărbătorim ceva chiar acum. Pe măsură ce ne întâmplăm. Citim. Sau scriem…
Ceea ce adun aici… sunt toate o sărbătoare. A bucuriei și entuziasmului. Momente și lucruri dragi.
Frumusețe uimitoare în prim plan! Evidențiată jucăuș și aproape pentru a fi împărtășită.
I do celebrate sth every day. Every time I see something that I like or I love. My favorites! And we all are. Celebrating something as we speak. Or read. Or write…
My posts here, they are always a celebration. Of gladness and enthusiasm. Lovely moments and things.
Amazing beauty in the foreground all the time! Highlighted playfully and cute to be seen and shared.
doar nicole... 