Poetry Challenge | Doar Nicole...

“Prayer is listening.”
― Søren Kierkegaard

Bună seara, minune, mulțumesc de-ncântare
și de nuanțe vorbindu-mi divin,
povestind despre cer, despre nor și splendoare,
răspunzându-mi mirării senin!

Te rog mult să îmi spui cum se toarnă lumina
în forme-petale izvor
de dor și culoare iscălite cu raze
și cu șoapte-mătase ușor?

Cum fiece clipă ce îți mângâie frunzele
te rescrie ca din file de timp,
an după an, vară de vară
și dincolo de orice-anotimp?

Și cum zorii de zâmbet și de adiere
ne leagă cu fir de suspin,
purtându-ne ziua spre magic și liniște,
dincolo de rece și spin?

Te întreb cu mult drag,
cum atingerea gândului din zări de cuprindere
te-nflorește ceresc și aprins,
iar rostirea din cântecul inimii mele, cum de tu o cuprinzi
necuprins?

Cum de albia serii cu contur auriu te învăluie noaptea
în umbră,
ca apoi dimineața să te-mbrace în îngeri, în aripi și plutire
rotundă?

Căci tulpina ta netedă și polenul de rouă
absorb bucuria din stele,
iar privirea mea pune din a ta dărnicie
contur întrebărilor mele.

Poate de-aceea,
surâzîndu-ți a lume,
te întreb, blând și tainic erou,
multe-n gând câte-mi sunt și câte-mi rotesc
coborând din eter într-un eu.

Știu,
răspunsuri sosesc doar simțindu-ți mireasma
și iubindu-te nuanță cu nuanță
chiar de timpul și vremea, anotimpuri bizare,
cântăresc frumusețea-n balanță…

Hello there, sweet wonder, thanking you for existing
and for shining in wonderful hues,
telling me of the sky and of smooth lovely clouds
giving answers from lonely deep blues

I beg you to tell me how it is that sweet light
molded you in so many a petal
made of longing and color warmly signed by soft rays
and the breeze that whispers so gentle?

How does every second that touches your leaves
rewrite you from pages of time,
year by year, and summer by summer,
and beyond any reason or rhyme?

And how do rosy dawns of smile and waving
bind us with a thread of bright morn’s,
to carry the days into magic and silence,
beyond any cold or thorns?

I am asking you dearly,
how the touch of the thought from horizons away
makes you blossom divinely and clean,
and the beat of a tune sweetly flooding my heart can be grasped though it is
never seen?

How do tides of the evenings with a golden contour blanket you beyond sound
in the shadows,
for then early next morning to be clothed in angels, winging round all around
in the meadows?

For your lofty smooth stem and your pollen of dew
take in joy from the bright stars’ confessions
and my gaze slowly forms, through your delicate richness,
twinly delicate shapes for my questions.

Maybe that is why now,
all a smile from the world,
I ask you, sunny hero, so shy,
these many odd things that unwind my soul,
descending from above in an I.

I know,
answers will come from feeling your fragrance,
and from loving your hues like a treasure
even though time and weather, and bizarre shady seasons,
strive to find for your beauty a measure…