Arhive

Summer Quotograph… and happiness

 

 

iubește clipa ca pe-un val frumos
minute-ntins în zare
luminos
iubește-o ca pe-o stea sau o petală,
sau ca pe-o treaptă
dintr-o scară
în spirală…

iubește-i aripa și zâmbetul
culoare
și fiecare pas
pășind a sărbătoare,
iubește-i inima bătând a soare
și etern
printre secunde modelând
un drag desen

iar de va fi să uiți, fie și-o clipă,
s-o iubești,
ea-n aer doar minuni va contura
să-ți amintești

 

love every moment like an amazing wave
minutes for miles, effortless
and brave
love each as if it was a star or a caressing flower,
a winding step that spirals
up a tower…

love its white wing, and its prismatic
beam
its every trace
treading suave like in a dream,
love deeply all its heart beating of sun
and ever
through seconds etching dearie
endeavor

and if you were to fail to love it, the moment
burning ember,
will fill the timeless air with wonderful
remember

 

Summer Quotograph… dark and light

 

 

umbre mocnite cernând clipe
prin gânduri
zămislesc înțelesuri
și rost,

creionând inima
din cuvinte și șoapte
și-mpletind ce e
cu ce-a fost

 

shadows sieving the moments
through thoughts
pen a temporal
clause,

inking the heart
with the words and the whispers
and twining there is
with there was

 

“Thinking can only serve to measure out the helplessness of thought.”
H. Rider Haggard, She

Spring Quotograph… and the gate of the garden

 

 

vom păși albastru prin iarbă
inspirând aer auriu,
vom atinge razele cu degete grăbite

și vom deschide poarta grădinii,
pășind desculți dincolo de cuvinte
îmbrăcate în zi

într-o secundă furată,
un fir de nor ne va acoperi
mersul,
vom alerga portocaliu și meandre
rătăcind cărarea,
și eu voi surâde șoptindu-ți,

…întreabă soarele!

 

we’ll take blue steps through the grass
breathing the golden air,
we’ll touch the rays with hurried fingers 

and we’ll open the gate of the garden
treading barefoot beyond words
dressed in daylight

in a stolen second
a thread of cloud will cover
our walk,
we’ll start running orange and winding
losing our path,
and I’ll smile at you whispering,

…ask the sun!

 

“your smile.
is the ultimate
golden dream
all the poems
in the world
are waking up from.”
Sanober Khan

Spring Quotograph… and petal pages

 

 

De parcă ar cânta dorul luminii
și-ar dansa zborul clipelor,

secunde aprinse de timp…

printre pagini petale purtând aripi de cer,
și murmur de anotimp

 

As if they sang the song of light
dancing the flight of the moments,

seconds burning of time…

from among petal pages wearing wings,
murmur of season and rhyme

 

Ce ești?
Un moment, un minut sau o oră?
Un anotimp, o lună?
O zi?
Cum te numești, săptămână sau an?
A spune, a dori sau a fi?

De ești secundă, răsfoiesc orizontul,
și deschid volume de cer,
iar de ești oră, rescriu adierea
din fraze
de timp și eter.

De ești minut, puls din cuvinte,
picuri de trecere, ploi,
aștern peste pagini aducere-aminte
și ani,
anotimpuri de noi.

 

What are you?
A moment, a minute, an hour?
A season, a month?
Or a day?
What are you called, a week or a year?
To be, to wish or to say?

If you are a second, I read the horizon,
opening volumes of sky
if you are an hour, I rewrite all the breeze
in sentences
of time made of sigh.

If you are a minute, a pulse through the words,
drops of escape, rain of blue
I cover the pages in hued memories,
and years
in seasons of you.

 

Spring Quotograph… softness, color and time

 

 

Un dans moale fără început sau sfârșit… doar culoare și melodia luminii.

 

A soft dance without beginning or end… only color and  the melody of  light.

 

doar culoare în unde
șoapte frunze, secunde,
o cărare de vânt,
rimă, ritm și cuvânt
raze degete, boare
cald ecou dinspre soare
catifea desenând
în privire, în gând…

 

just soft color and breeze
through the whispering leaves,
on a path made of time,
of sky rhythm and rhyme
rays caressing like fingers,
a warm echo that lingers
in the velvety air,
through my heart and my hair…

 

“When the heart speaks, the mind finds it indecent to object.”
Milan Kundera, The Unbearable Lightness of Being

 

“There are in life a few moments so beautiful, that even words are a sort of profanity.”
Diana Palmer

 

Spring Quotograph… and boules de neige

 

 

Dimineață superbă de mai, iar eu… altfel cum decât să mă-ntâmplu la plimbare cu soarele. Și aparatul minune.

Razele… îmbrăcând totul în cantități uriașe de cald și frumos, iar rătăcitoarea de mine… îndreptându-se țopăind spre un loc anume, cumva… parcă știut doar de soare și de vânt. Un loc unde cu siguranță viața și visul se întâlnesc, mi-am zis, și se îmbrățișează cu drag zicându-și… mi-a fost dor, ca apoi, printre râsete și secunde vioaie, să înceapă să-și arunce diafan bulgări și iar bulgări… de flori.

Bulgări de zăpadă imaculați aruncați în aer de primăvară…

 

A superb morning in May… and I suddenly find myself going out for a walk with the sun. And the wonder camera.

The rays… dressing everything in enormous quantities of beauty and warmth, and… my wandering self prancing happily towards a certain spot, somehow only known by the sun rays and the breeze. A spot where, I’m sure, life and dream often meet and hug each other fondly saying… I’ve missed you, and then, bathed in laughter and joyful seconds, they start cheerfully throwing at each other dozens of snowballs made of… sweet tiny white flowers.

Impeccable snowballs flying freely through the spring air…

 

Mereu mi s-au părut uimitori, arbuștii cu bulgări albi, un deliciu. Dacă perfecțiunea aceea… teoretico-precis-definibilă ar exista, eu cred că i-aș putea spune… boule-de-neige. 😊 Au acel ceva liniștit și tăcut, un aer rotund și moale, senin, deși își fac simțită prezența jucăușă, și-ncă cuuum… Mingi de puf rostogolindu-se continuu pentru câteva zile, de-a dura pe-un tobogan pictat verde, albastru…

 

I’ve always found them fabulous, the snowball shrubs, looking delicios. If that theoretically-and-precisely-defined perfection existed, I could easily call it… boule-de-neige.  😊 They have that silent something about them, round and soft. A quiet air, and serene, though they make their presence felt, of course they do…  Spheres of fluff tumbling down continuously for several days, like plunging down a slide painted green, or blue…

 

Dacă te apropii… luminează alb și calm, și-n același timp parcă saltă. Cercei bogați, și totuși discreți, rafinați, purtați de zeița primăverii.

 

If you draw near… they shine white and calm, bouncing in the air at the same time. Showy earrings, yet discrete and refined, worn by the goddess of spring. 

 

În curtea copilăriei mele a existat un boule-de-neige care crescuse copac în toată splendoarea lui, sau așa îl vedeam eu atunci… mare, luminos și pufos. Strălucea imens, lângă treptele din fața casei, iar bulgărașii plini de flori îmi păreau atinși… ca de-o baghetă magică.

Cascadă de viu surprinsă în mănunchiuri miracol…

 

In my childhood garden there was a boule-de-neige shrub, which had become a tree in all its beauty, at least that was how I felt it… big, bright and puffy. It was shining immensely, near the steps in front of the house, globes of white bloom… like touched by a magical wand.

Cascade of liveliness caught in glorious globs…

 

“…Some of the simplest things in life are the most difficult to imagine.”
Lemony Snicket, The Beatrice Letters

 

Strălucirea asta, ca de dincolo de terestru, mă duce uneori cu gândul la acel aer vrăjit și rămas cumva în urmă, deși mereu aici… melodii, voci, acorduri, senzație de bine. Mireille Mathieu, Jo Dassin, Julio Iglesias or Demis Roussos… am povestit aici ascultându-i, vălurind cald printre rânduri și imagini.

🙂

This brightness, like from beyond worldliness, sometimes takes my thoughts down memory lane a little, to that air… enchanted, seemingly left behind but always here… tunes, voices, rhythms, that cozy feel. Mireille Mathieu, Jo Dassin, Julio Iglesias or Demis Roussos… I’ve written here listening to them smoothly rippling through the lines and the images. 

 

 

Spring Quotograph… the flutter and the flight

 

 

Lăcrămioare dulci și albe, desigur. De vis diafan. Dar cum a fost… ei bine, poveste sinuoasă și lungă. Deci povestesc. Pentru că, atunci când a venit vremea ședinței foto de weekend timpuriu, nu prea voiau minunatele și finuțele să-mi stea „lacrimă” de poze și pace. Și tace, și face…

…că n-am avut încotro și-a trebuit, eu și-aparatul, să ne tot dăm și dansăm pe după tulpinițe, după cer, după frunzele late și prelungi, în cercetare de mărgeluțe de alb. Florile, mici micuțe mititele… ia-le de unde nu le zăream, și iar pace. Ba după frunze, deci umbre, ba doar vreo câteva bobițe dese de o tentă verzuie…

Pentru că anul trecut arătau fix așa! Mă credeeeeți?! Fără ca eu să fi făcut nimic nimicuț atunci. Era prima dată când le fotografiam, ca să nu zicem că norocul începătorului e-un simplu mit. Plus… uf, lumina soarelui. Iar florile n-aveau nici urmă de boboc atunci. Pe când acum… primăvara bobocilor. 🙂

Și, am încercat. Să le-aranjez, și rearanjez, prima dată-n viață când gâdil și dezmierd fir cu fir din câteva buchețele, ce mai. Și s-a văzut treaba că… ba. Au stat și-anume foarte, și exact, cum au vrut dumnealor! Mai ales și dacă le-atingea câte-o pală de vânt, chiar le zmucea uneori, nevinovată săraca, pala, ce pot să zic.  Ce treab-ar fi putut avea ea cu foiala mea, și ea destul de zbuciumată. Pe lângă perdea, pe sub nori iute trecători, printre raze care parcă jucau șotron, v-ați ascunseles și puțin sârba pe răbdarea mea dată fiiin, fin prin răzătoare. Cât pe ce vaza mea albastră cu margine de auriu să-și ia zborul. Și asta-i.  😊 

Și totuși, lăcrămioarele. Puțin zăpăcite, puțin zălude, chiar zănatice în anumite momente, ițind câte-un bob, sau câte-un ghioc, în toate colțurile pozelor mele căutătoare de unghi favorabil. De compoziție. De încadrare, expunere… vezi de nu! Că le tot „șopteam” printre click-uri… „hai, stați și voi de la mama natură puțin, n-așteptați să vă cânt și descânt eu, vă rooog! N-am toată ziua la dispoziție. Compoziție, indispoziție…” : )) Deși apoi, pe ecranul monitorului, concluzia pufoasă: oricum le-aș fi pozat, tot frumos ar fi lăcrimat și luminat. Ei, poate ceva mai din ceață, dar au cooperat până la urmă, cumva cumva. Probabil văzând atâta strădanie, dans, joc de  umbre, de pași, de zoom… nu și-au ieșit din cuvânt de lăcrămioară sinceră și transparentă, oricum a fost spectacolul de raze și vânt, sau avânt, cu elan muncitoresc… și de-aproape-ntâi mai. 🙂

Iar eu, în semn  de recunoștință, mi-am spus… mersi atât de mult de subiect! Fie ploaie, fie soare, fie viscol, sunt un subieeect… din punctul meu de vedere, pot ține loc și de predicat, și de atribut… ceva orice, dar la vocativ:

„Lăcrămioarele, ce bine… încă o dată magia a prins puțin glas!”

 

(This here, is not a word for word, or line by line, translation of the above Romanian version of this post. It is an idea-by-idea attempt at depicting the same thoughts and feelings, the same experience. Or perhaps, a thought by thought description, or feeling by feeling…  An interpretation, that is. Thank you! )

 

Lily of the valley, certainly, it’s not April without them. Like a spring dream, so suave. But the flutter and flight „backstage”, so to say, oh dear. Let me tell you. 🙂

For one thing, what crossed my mind when I proceeded to photographing the lovely lily of the valley this weekend, well, it really was like… „What on earth, for April’s sake (the month I mean)! These sweet little things, no way are they going to… strike a pose! For me and my camera, no…” Meaning, just look at them, fluffy bells, ruffled and a bit messy, plus the playful shadows…  Their slim little stems, elegant slender leaves,  the cute teary flowers… so tiny (by the way, the name of the flower in Romanian is „lăcrămioară” meaning „little tear”, well…)  and this year, mostly light green buds. Even tinier. I had to try and find secret ways, shortcuts to capture their warm charm, at least a cute bit.

Because last year they looked just like this, really. Can you see any buds there?! Not really, no. And I didn’t do much then, not at all. All this, making it somehow clear that beginner’s „luck” may not be just a myth. On the other hand, this April, totally different experience, and frisky.

So I took the photos as it was, this weekend, several sessions, so to say… gusts of wind through the curtain, April sun playing hide-and-seek, maybe even hopscotch… rays like in a swift dance through the clouds, couldn’t make out the direction of the spring breeze too well either… and at the same time, like heaven was breaking loose on my balcony. The little droplets and dashes of white magic shining like nothing else! Well, „tough” endeavor, but funny. I was afraid my blue vase with a thin golden rim would simply take off and vanish into thin air, just like that.  😊 

So, there you go, the spectacular lily-of-the-valley this year, looking playful, also serene… never seeming to mind my ruckus and fuss all around them, my to-and-fro. Simply showing their cute little heads in any corner of my poor photos, no matter the angle, the rays, the shadows, the exposure… What can I say, they finally did „cooperate”, I must admit, though more with my brave new Nikon than with me, in spite of my occasional whispers or muffled requests accompanying the clicks, sounding something like… „Come on, dear ones, work with me, shine clearly, let me find the right corners, the right light, composition…”  On the pc monitor, the fluffy conclusion: quite content, and realizing that no matter the strife, they would still look nice, though a blurry kind of nice, yes. Well, after all, they are wonderful flowers, aren’t they? They must have sensed all my dance and prance, and so tried to keep some spring promise that they would look nice in the pictures, and my working zeal, too, well… the 1st of May  is pretty close anyway. 🙂

And as a sign of gratitude, I said… thank you for such a subject! No matter the weather, the sun, the wind or the rain, they are a lovely subject, that I think can find work as a predicate, an attribute… someway somehow, and the sentence… is in the vocative:

„The tiny white wonders… like casting a little magic spell again!”

 

“There are certain half-dreaming moods of mind in which we naturally steal away from noise and glare, and seek some quiet haunt where we may indulge our reveries and build our air castles undisturbed.”
Washington Irving, The Legend of Sleepy Hollow and Other Stories

 

Și… v-am umplut duminica de lăcrămioare, știu. De aceea, dacă este festin, atunci să fie… atașez și o melodie. Cu lăcrămioare dulci și albe, desigur.

😊😊/

And…. I filled your Sunday with my lily-of-the-valley adventures, I know. What can I say, I’m adding a nice tune and video, too. With sweet white flowers, certainly.