“If your daily life seems poor, do not blame it; blame yourself, tell yourself that you are not poet enough to call forth its riches; for to the creator there is no poverty and no poor indifferent place.” ― Rainer Maria Rilke, Letters to a Young Poet
“A fantasy is nothing more than a dream
you were too scared to chase.” ― Shannon L. Alder
Să iubești anotimpuri din culori răsfirate
pe cărare, în aer,
pe chip
e îmbrățișare
și dimineață
strecurând în clepsidră
nisip
pe o scară din stele, trepte de lume
ezitând repetat
să pășești,
printre raze sau nori,
zăpadă sau flori…
clipei
neuitând să-i zâmbești
Să iubești rătăcirea, pe o hartă pierdută
de dincolo de
căutare
prin furtună și vuiet
în zare, în gând
râvnind
senin și aflare
îmbrăcând amintiri și purtând adierea va fi-ului care
a fost
prin iarbă, noroi
pe maluri de noi
prin valuri de soare
și rost
Să iubești întuneric și umbre și vis,
cu cheie de dor
și lumină,
urcând în vârtejuri
fără răspuns
spre ceruri
din rădăcină
cu aripi de foc tăind orizontul,
iar zborul din flăcări
sărut,
coborându-ți în fire
o liniște-adâncă,
căldură
și început
Versuri din seria Draga mea Phoenix, publicate an de an pe 18 iunie, cu excepția anului 2019. Anul acesta… renasc puțin mai devreme.
To love all the seasons in colors so free and the pathway, the air, your hand it is the embrace of a warm sunny morning slipping like hourglass sand
on a ladder of stars, old worldly stairs hesitant steps, narrow aisle, through sun rays or clouds snow flakes or flowers… but never forgetting to smile
To love the long road, on a worn out map from beyond grinding and winding, through struggle, uproar from azure, downpour longing for blue skies and finding
clad in my thoughts, wrapped in the scent of to be that once used to be, in the grass, or the dust, on seashores of us soft ripples of sunshine and me
To love the deep darkness and shadow and dreams, with a key of dawning and light, is to climb up long spirals with no clear answers towards heavens from roots wrapped in night
with fiery wings cutting horizons, a flight made of fire and meaning, breathing in deeply the colorful silence, warmth and velvet beginning
Lines in the series My dear Phoenix, posted yearly on June 18th, except in 2019. This year… a little earlier.
***
“A dream? With you, reality is always as a dream. There is no greater fantasy, no grander epic, than being with you.” ― Zechariah Barrett
“Wise is the one who flavors the future with some salt from the past.
Becoming dust is no threat to the phoenix
born from the ash.” ― Curtis Tyrone Jones
Și în acest an e aici. Zvârcolind a văpaie și cer. Aprinde petale și nuanțe, luminează umbre și revarsă foc. Arderea ei este cântec, iar devenirea, refren.
18 iunie mereu șoptește cum e să fii Phoenix.
Cum zbaterea ei zămislește pană ca desprinsă din trăire și retrăire, rescriindu-se a nou din cenușa propriei ei răscoliri.
Fiecare gând, rând, cuvânt… reiau ciclic aceeași poveste. Și totuși alta. Reconfigurează piesele aleatoriu și totuși previzibil, puțin la fel, puțin diferit… Labirint printre sclipiri, reveniri, uimitoare alchimie și salt.
Și-mi foșnește a treaptă mai înspre mine. Mai adăpostit, dar mai dezvăluit.
Și-mi cuibărește toată necuprinderea în zori de chihlimbar.
This year it is here again. Swirling of flames and sky. Setting petals and mystery hues on fire. Her burning is a poem, and its becoming, the rhyme.
June 18th always whispers about how it is to be Phoenix.
How every flutter breathes new life into the magical quill plucked from its very own being, only to rewrite itself anew from the ash of its own burst.
Every thought, word and line… tell the same story like in a cycle. But still another. Pieces reconfigured randomly and still predictable, a bit the same, a bit different… Labyrinth among sparkles and flickers, amazing alchemy and leap.
And it rustles onto steps towards myself more. More sheltered, still more revealed.
And it nestles all the expanse into an amber dawn.
Hummed only by the moon.
***
Val măturând îndoiala,
mângâind oboseala și timpul…
val de departe și cald
aprins
colorând anotimpul
Unde susurând a lumină,
a magic tărâm și aproape…
unde vălurind a spirală
arzând
în petale de șoapte
Secunde năvălind din netimp,
prin zi și culoare, prin mers…
secunde ca o dâră de cer
trasând
o cărare, un sens
Arderi de clipe atinse
de-o mână sculptând neînvins…
arderi ce vin și ce trec
în val
după val de aprins
A wave sweeping doubt away, lulling tired eyes and long days…
a wave of farness and warmth, on bright painted seasons and rays
Ripples that murmur red hues, magical realm so close…
ripples spinning long spirals breathing deep sighs, burning rose
Seconds dashing from space, over the colors, the ride…
seconds like trails of bliss cutting new pathways, new tide
Flames of passing caressed by a loving hand, sculpting yearn…
flames that come and then go wave after wave of sweet burn
Prima dată acum doi ani, apoi anul trecut pe vremea asta, draga mea Phoenix întindea aripi de foc strălucind tainic printre rânduri și gânduri…
Anul acesta, pentru a treia oară, aceași ardere aprinde cerul. Același zbor prinde contur și aceeași renaștere pâlpâie magic a flacără. Întâi mocnit, apoi izbucnind roșu și zare.
Cu zbateri dinspre mundan, 18 iunie îmi amintește mereu cum e să fii Phoenix.
Pe drum, printre zile… plecări, căutări printre răzgândiri, reveniri…
Gând, cuvânt ca din mers… cenușa ezitărilor bizare sau a lucrurilor hotărâte senin. Ca din zbor, plutire și sens, stăvilite abrupt de frământări, îndoială…
Priviri adiind a candoare și cald… sau reci, tăioase, ascuțite… Dimineți senine împletite cu dup-amiezi printre nori, tivite brusc cu seri aurii… Umbre de stea pulsând printre degete de lună… adânci mări de șoapte, sărut iminent.
Miez de ființă sorbind esență de timp. Din clipe de toate formele și culorile, minute rostogolindu-se cascadă, ore înlănțuindu-se spirală cu trepte lărgind, dezvăluind, poleind…
Devenind.
***
The first time, two years ago… and then, a year ago today, my dear Phoenix was spreading her wings of fire, shining softly through lines and rhymes…
This year, for the third time, the same burn lights the sky. The same flight seems to take shape and the same rebirth flickers magically aflame. At first smoldering, then bursting into red over the horizons.
Through flutter from the mundane, June 18th is always here to remind me how it is to be Phoenix.
On my ways over days, going, searching… with dashes of vacillation, returns… Thoughts and words in a stream… ashes of bizarre misgivings or sure things done serenely. Almost like in a flight, floating and meaning… or stopping short, wondering, hesitating… Eyes all around me, looks breezing candidly and warm… or distant, harsh, bitter. Magical mornings interwoven with cloudy afternoons… fringed with golden evenings. Shadows of star quavering through moon fingers… a deep sea of whispers, an imminent kiss.
Essence of being sipping essence of time. From moments coming in all shapes and colors, minutes cascading in showers, hours chained like in a spiral, steps widening, disclosing, polishing…
Becoming.
Și mă-ntreabă fără s-aștepte răspuns…
…câte curcubee ți-au încăput într-un strop de ploaie …câte îmbrățișări într-un zâmbet …câte raze te-au atins din stele călătoare …câte renașteri din aripi de catifea
Iar apoi topește abisuri de inimă în spumă de flăcări, turnându-lpe întotdeauna într-un nou chip zămislit din fierbinte și tainic.
Doar de soare știut.
***
And it asks questions without waiting for answers…
…how many rainbows in a drop of rain …how many hugs in a smile …how many rays have touched you from a shooting star …how many rebirths from wings of red velvet
And then it melts abysses in my heart into a foam of flames, pouring forever into a new mold, born suddenly from the searing heat and the depths.
“There are times when a man has need of the open heavens
to compass his thoughts.”
― Kathryn Worth, They Loved to Laugh
Acum un an, Draga mea Phoenixstrălucea colorat și aprins, ca din eter.
Aripile păsării de foc… mereu întinse, zborul… impetuos dar senin.
Călătoria… o ardere vie.
***
A year ago, today, My dear Phoenix was shining colorfully and bright… as if by magic.
The fire bird… nobly ablaze, its flight… fervent but serene.
The journey… the burning life.
through golden flutter it floats
soaring tenderly towards purple skies
on wings of thought it emerges
and cold it falls into deep seated highs
it gazes candidly forwards
with feathers of sun and of fire
and yields from softly burnt souls
foamy flames anew rising higher
it arrives, it alights, coming alive – awaited for a very long time
it appears, reborn from the burn, …from deep abrupt inner chime
pouring forever into dreamy eyes
it casts long gone sparks to the world
it puts a blaze upon smoldering cries
its song, the chant of a bird
the old giving birth to a new beginning
the past embracing the now
magic arising from earth through the air
from essence of time, ..sacred bow
it rushes, it climbs, from fire it surges – awaited for a very long time
it shows, reborn from the burn, …from deep abrupt inner chime
it touches my life with its velvety wing
caressing my heart in its flight
it dresses my soul like the words of a king
and heaves into the night
it travels abysmally, horizons and suns
smoothly revived from my dream
fading away into blue morning buds
to bear my blossom serene
it reaches, ascending from silence and ashes – awaited for a very long time
it flies, reborn from the burn, …from deep abrupt inner chime
printre zbateri de aur plutește,
se-avântă tandru spre înălțimi,
pe aripi de gând se înalță
și cade rece în negre-adâncimi…
privește cu candoare înainte
cu aripi de soare și foc între păsari,
și simte din suflete arse
cum iarăși se naște din spume de flăcări…
vine, ajunge, învie – o astept de foarte demult
apare renăscută din arderi, …din adâncul năprasnic tumult
toarnă veșnicie în ochi-mi aprinși
și aruncă scântei înspre lume,
îmi pune văpaie în zbateri fierbinți
în cântec îi răsună genune…
din vechi i se naște un nou început,
din trecut i se zămislește prezentul,
alchimie totală din plumb în curat
din esență de timp, .. sfânt secretul
urcă, se-nalță, din foc reînvie – o aștept de foarte demult
suie țâșnită din arderi, …din adâncul năvalnic tumult
m-atinge cu aripa-i de catifea
mă mângâie blând printre șoapte
îmi coboară în toate, în suflet, în minți
și-apoi se pierde în noapte…
îmi străbate abisuri și hăuri și sori
reînvie din propria-mi moarte
și îmi moare senină pe muguri de zori,
căci flori de senin o să-mi poarte…
sosește, se-nalță, din moarte învie – o aștept de foarte demult
zboară ridicată din arderi, …din adâncul de lacrimi tumult
doar nicole... 