“The personal life deeply lived always expands into truths beyond itself.” ― Anaïs Nin
Ce e dincolo de stele? Ce poate fi? Mă întreb… e mirare, e vânt? Sau cădere și gol…
Umbrele unui ieri încă zvâcnind firav îmi susură a zâmbet de lacrimă. Și a nor. O tăcere pulsând, un glas aproape al meu, o inimă rostind palide raze și aripi…
O privire, un gest…
Culoare de timp răsfirând pagini de vis ce au prins glas, murmurând clipe. Magie cu parfum de uitare cuibărită prin colțuri de alei cu praf de stea. Esență de liniște mângâind raze de lună împletite auriu cu pașii mei stingheri. Freamăt de gănduri amestecat cu cântec, cu departe…
Cuvinte, miracol portocaliu, lucind sau bâjbâind în amintirea unui aici. Sau a unui aievea? A unui cald de nerostit, de neatins, nedeslușit…
Iar norii?
Spirale aprinse miraculos din picuri de cer, zbor albastru, căutare de neînțeles… a ființă, a rost. Dimineți fără nume, seri… fără număr, amurguri cu miros de argint îngrădind orizontul. Forme dizolvând azi întru mâine.
Trecere.
Ardere vârtej pe culoarele unui rând, unui dor… Aprindere rece, ca din stea căzătoare și lumină spartă în contur neclar, nedefinit. O ploaie de nuanțe pulsând neobosit, spulberată în curcubee șerpuindu-mi fantastic în fereastră, ca de printre urme de fluturi și sori.
Pași.
Aer de rai înflorit, părăsit, grâbind spre nicăieri…
Apoi noapte. Despărțită tainic în sclipiri șoptite pierdut, foșnet adânc topit în întuneric.
Neant…
Și totuși, dincolo de stea, mă întreb, ce poate fi?…
What is there beyond stars? What can there be? I wonder… is there wonderment or wind? Or a long fall and emptiness…
The shadows of a yesterday still throbbing feebly are murmuring about the tears of a smile. Of a cloud. A silence pulsing, a voice almost mine, a heart uttering its pale rays and frail wings…
A look, a gesture…
Colors of time shuffling pages of dream that began to tell a tale, whispering seconds. Magic wearing the perfume of oblivion, nestled in corners of alleys covered in stardust. The core of quietness caressing moon rays dancing with my hidden steps. Gentle rustle of thoughts mixed with a song from afar…
Words, soft orange miracle, shining or groping for the memory of a „now”. Or of a „once”? Of an unspeakable warmth, untouchable, undefinable…
And the clouds?
Spirals miraculously lit from drops of sky, blue flight, ineffable search… of an essence, a sense. Nameless mornings, countless evenings… dusks bearing a silver scent fencing in the horizon. Forms dissolving today’s into ’morrows.
Flow.
Rippling burning on the pathways of a line, a longing… Cold fire, like from a shooting star, and broken light into unclear contours, uncertain, vague. A rain of hues beating tirelessly, shattered into random rainbows winding fabulously against my window. Like pouring from among butterflies and suns.
Steps.
Air of heavens in bloom, abandoned, forsaken…
And then darkness, split secretly across whispering sparks, long forgotten, deep hum melting into the night.
Nothingness…
And still, beyond the star, I wonder, what can there be?…
Orbită pare-se infinită, torcând și-ntorcând…
ca ceasul,
care-și deapănă misterul
în pulsul azurului
auriu
îmbibat cu raze,
cu umblare….
Iar noi
zorim
Rotim și-nvârtim-
..ncercuindu-ne-n rotocoale
cât o clipă
O zi?
Parcurs infinitezimal, torcând și-ntorcând…
același ceas
care ne deapănă-n ore
a mister
zăvorât cu pulsul unui suflu
firav
atins de freamăt și dor
Doar de stele
știut
Summer, autumn, winter or… no winter, the earth is spinning,
turning round in circles
through the immensity
Seemingly infinite orbit, weaving and heaving… like a huge clock, its mystery swirling
within the pulse of the azure
so golden imbued with sun rays, with tripping…
And we rush
Spinning and turning round in circles through the seconds
The days?
Minute trips, weaving and believing
the same clock winding its hours
like a secret locked with the throb of a breathing so feeble
touched by rustling and longing
“The heart of man is very much like the sea,
it has its storms, it has its tides
and in its depths it has its pearls too” ― Vincent van Gogh, The Letters of Vincent van Gogh
Iubirea foșnind printre clipe numite în șoaptă de stele, inima sens tălmăcind, magic pulsând adiere..
iernii îi suflă culoare nucleu de soare tihnit, iertare în fulgii de nea miracol, izvor infinit
Harmony rustling through seconds
embellished by whispering stars,
anthem of meanings and
rhythms, softly
throbbing
of far
truths healing errors,
heavens engendering blessings,
answers like arms waving warmth
reaching for love and
togetherness
“A lake is a landscape’s most beautiful and expressive feature.
It is Earth’s eye; looking into which the beholder
measures the depth of his own nature.” ― Henry David Thoreau, Walden
Septembrie verde trecând peste ape,
reflexii și-albastre plutiri
la nord de secunde,
la sud de ființă
în nuanțe
din albe
rostiri
oglinzi,
anotimpuri,
apus, dimineață
rotire susur aproape
de vară trecută prin iarnă,
primăveri clipind peste ape…
A green September over the weather, reflections and timid white flow, to the north of blue seconds, from the south of desire through hues
sharply aglow
mirrors and seasons, evenings and mornings spinning whispers together of summer through winter serene, and spring rippling over the weather…
De gânduri îmi murmură din vârfuri de raze,
iar de șoaptele-mi spun
de senin,
eu iau amintirile,
iubirea și clipele
și le pierd printre ace de pin…
Le găsesc apoi îmbăiate în pur
povestind despre nori și culoare,
despre stele ascunse
și inimi în noapte,
despre fire de lună
și soare…
If my thoughts keep murmuring from shimmering rays, and whispers keep pulsing
of skies,
I take recollections,
love and the seconds
and lose them through needles of pines…
And then I just find them bathed in light telling of clouds and of colors, of a far away tune and hearts in the night, of fine threads of sun and sweet moon…
“Why must people kneel down to pray? If I really wanted to pray I’ll tell you what I’d do. I’d go out into a great big field all alone or in the deep, deep woods and I’d look up into the sky….
… —up—up—up—into that lovely blue sky that looks as if there was no end to its blueness. ….
… And then I’d just feel a prayer.” ― L.M. Montgomery, Anne of Green Gables
Vorbeam puțin aseară cu dragile Poteci de dor, în comentarii la postarea anterioară, despre… mov. 😊Observam ușor retrospectiv cum săptămâna trecută, inițial stârnită alb, a ondulat pe-aici culoare hotărâtă de… margine interioară de curcubeu, ca să zic așa.
Și da, m-am gândit eu apoi, duminicile chiar par să dea tonul. Dirijează solar. Și chiar e minunat cum, privind peste umăr, lucrurile par să se împletească neașteptat ca derivând dintr-un amalgam de țopăiri, foiri și iviri imprevizibile, sclipind în lumină de mai, de data asta.
Un „slow rise” cu dâre de lună și soare, a fost acum acum două duminici, cu o trenă dintr-un Abc al strălucirii, cine-a reușit să urmărească, și-apoi rotunjindu-și bogat ținuta cu voal alb și… încălțări mov. Urmate tot de mov dar mai pal, în răsucire înflorită, buchet de iriși.
Lăsate să curgă toate, s-au legat drăguț. Întâlnit și-mbrățișat… ca la o petrecere la care au sosit toate dar pe rând, etalându-și splendoarea colorată printre cuvinte, provocări sau priviri fel de fel, stânga, dreapta aruncate… ca din zbor.
I was exchanging a few words with Poteci de dor yesterday evening, in comments the previous post, about… purple. 🙂 And I was somehow noticing slightly retrospectively, how last week here started completely white, but then it all waved away in definite purple tones, the innermost or inside color of the rainbow, so to say.
And yes, I thought to myself afterwards, Sundays do seem to set the tone, in some way. They are like a solar conductor. It really is wonderful how, throwing a swift look backwards in time, things appear to become connected in interesting ways, unexpectedly, like flowing naturally from a mixture of comings and goings, to and fro-ing, sparkling in May’s sweet light this time.
A „slow rise” with sun and moon glow, two Sundays ago, which grew a train made of The Abc of shine, and rounding off its ethereal outfit with a white veil… and then purple shoes. Followed by more purple hues but paler this time, tender twists and turns in an iris bouquet.
Left to their own devices, all of them coalesce cutely. They become interwoven smoothly… mingling like at a funny party where they have all arrived but in turn, showing off their colorful splendor, among nice words and challenges left and right, and gazes of all kinds thrown hastily all around…
Căci eu… zăresc, de exemplu, o libelulă, pe un blog de fotografii, blogul Imagynasium, a fost acum, doar ca apoi să mi se facă milă de biata libelulă prinsă-n cioc de pasăre (și ea minune, la rândul ei, ce-i drept) și iar apoi, să-mi amintesc de libelula fotografiată de mine, rătăcită și mai în urmă în timp. Acum doi ani, final de august, aparat Canon, telefon… uitasem de ea, părându-mi cam ne-ok atunci. Deh, pretenții de fotograf amator, să pară cât mai… profesionist cumva, nu? : )
Și-apoi… din alte direcții, încărcam o fotografie într-un concurs foto cu titlul Creioane, săptămâna asta, pe un site drăguț unde chiar încerc să mai învăț câte ceva, și-mi zic printre altele… alb, mov, perfect ok, dar celelalte culori cu ce mi-au greșit?!
Așadar, iată câteva altele în toată creio..nada lor încreionată. Cu coroniță de soc? Cum… iar alb?! : ))
😊📷
Because… I notice, for instance, a cute dragonfly, on a photography blog that I follow, the Imagynasium blog, and after that I begin to pity the little dragonfly in the photo, caught in a bird’s beak (the bird being a wonder in itself too, I must say). So then again, I go into retrospect mode and I remember my dear dragonfly photos, left somewhere even more back in time. Two years ago, end of August, my small Canon camera, phone… I had forgotten all about them, they had seemed a bit blurry then. Well… an amateur photographer’s hopes of behaving professionally, what can I say? : )
And then… from other colorful angles, I was uploading this pencil photo this week, in a Pencils photo contest on a nice site that I try to learn a bit more on, and I ended up telling myself… white, purple, perfectly fine, but the other colors what have they done wrong?!
So, here are more colors in all the pencil..mania so pencil..ful these days of mine. With an elderflower garland? What… white again? : ))
Și din nou și, probabil doar așa pot sta lucrurile atunci când luna mai diafană a început cu o degustare din îmbietoare felii de albastru opalin, dacă vă mai amintiți.
Și-un ultim, dar nu cel din urmă, și…
…desigur poezia mea slalom-printre-culori de postare de azi e și în semn de mulțumire caldă, recunoștință și drag pentru cititorii care reușesc să găsească timp și dispoziție să răsfoiască aici pagini și imagini, și pentru sursele de inspirație, variate, împrăștiate… plutind volatil în peisaj, așa-i, dar regăsite ușor doar în câteva adieri fluturate jucăuș dintr-un aproape sfârșit de primăvară.
De asemenea, poate vă place să urmăriți cum se desenează și colorează fluturi în cât mai multe nuanțe? Pun un video tare drăguț, găsit în urma unor sugestii din partea unui prieten blogger, artist… căruia-i mulțumesc mult pentru recomandările minunate!
E uimitor și tare plăcut să privești talent în stare pură lăsând urme – ecou colorat pe hârtie, sper să aveți răbdare să urmăriți tot filmulețul, aripi, nuanțe, detalii.
O săptămână frumoasă!
🎨😊
And one more and, probably that is the beautiful way things can unfold when the ethereal month of May starts… beautifully azure. With a taste and a few big bites from savory slices of opal blue, if you remember.
And a last, but not least, and…
…surely my poetic slalom-among-colors of a post today is also as a sign of warm thanks and gratitude to all the readers and followers here, who find the time to enjoy the playful things that I share, and to the many and dispersed sources of inspiration as well, so varied and volatile… a bit afloat all over the place, indeed, but to be found again a bit and put together nicely in a short breezy colorful flutter at this almost end of May.
Also perhaps you will enjoy watching how a young artist draws and colors butterflies in many nice hues? I’m adding here a nice clip that I found while seeing short art videos recently, recommended by a good friend, a blogger and an artist too… thank you, Francis, for the nice recommendations, so much fun to watch!
It’s simply amazing how such talented hands leave these fabulous color – echos on paper. I hope you will find the patience to watch it until the end, wings, hues and details.
Improbabilul azi
vag estompându-se
printre raze de mâine
un probabil
țesându-se
astfel
conturându-se,
în poate și trebuie
treptat îmbrăcându-se…
neclar improbabilul
dizolvăndu-se-n mers
dar
luând ceața din pași
și dându-le
sens
The unlikely today
smoothly fading away
when tomorrow’s fresh ray
sweetly comes into play
and perhaps come what may,
and happen what must,
serene golden dust…
and the fuzzy unlikely
just wanders astray
still,
keeping misgivings
and sameness
at bay
Probabilul este deja în improbabil. Ca și posibilul în imposibil. În alcătuirea cuvintelor, mă refer, este acolo, la vedere. În substanța lor deja.
„Oare care este probabilitatea ca asta… sau asta să se întâmple?” ne întrebăm totuși. Șansele? Gândim, socotim…
Deși s-ar spune că, probabilitatea ca ceva să se întâmple sau nu este… probabilitatea pe care i-o dăm chiar noi?
Noi observăm sau nu, ne place sau nu, credem, alegem, visăm sau nu, o direcție… un sens, un parcurs. Sau nu. Noi ajustăm ușor setările. Navigăm. Prin ceea ce pulsăm?
Deci măsura întâmplării, sau a neîntâmplării, a ceea ce poate sau trebuie să fie este înăuntru? Iar numitorul comun, dirijorul, maestrul de ceremonii, ghidul sau însoțitorul, harta însăși… se pare că ne poate fi doar ceea ce simțim?
Un mic sau un mare „cred asta” sau cealaltă, nuanțe zeci în inimă mereu. În puls. Cumva, undeva o voce, o șoaptă vag auzită. În formă de sămânță, apoi de rădăcină… sau tulpină, boboc… sau petale deja. Uneori doar ceva vag schițat fluturând în adâncuri, alteori clar conturat dominând peisajul. Dar oricum ar fi… acel ceva este.
Din care este poate încolți un alt este, și un altul, și altul…
…firul poveștii a ceea ce simțim. În fiecare celulă din noi, aproape palpabil, vorbindu-ne.
Și-n pași apoi ni se-mpletește șnurul minune a ceea ce facem. Din gând în gând în gând…
Palpabil și totuși inefabil, când vrem să povestim, nu putem să coborâm în cuvinte.
Inexprimabil, formidabil… se pare că probabilul ne este…
…chiar înainte de a ne fi.
The likely already exists in unlikely. Like the possible in impossible. In the words themselves, I mean, in their substance. There already, in plain sight.
„How likely is this or that to happen?” we ask ourselves though. „The odds, what are they, the chances?” We think and we reckon…
Still, it may just be that, the probability for something to happen or not is… the very probability that we give it ourselves? Aware or unawares.
We notice or not, like it or not, believe, choose, dream it or not. A direction, a sense, a feel… Almost like adjusting settings slightly? Adjusting sails. Through the way we throb? What pulsates within us?
So is it that the measure of what may or must be happening is inside us? And the common denominator, the conductor, the master of ceremonies, guide or companion… the map itself seems it can only be what we feel?
A little or a big „I believe this” or that or the other, hidden hues always there inside our heart. Our pulse. Somehow faint or strong, a voice in there or a whisper always making itself heard. As a seed or a root… then a stem, a bud.. or petals already. Sometimes just vague flutters, some other times clear outlines across our soulscape. But in any case, seems there.
From which there can spring another there, and another, another…
… the story thread of what and how we feel. In every cell of our body, almost palpable, talking to us.
And then the stream of what we do is woven into our steps, thought from thought, feeling from feeling…
Palpable but ineffable, if someone asks, we cannot really descend into words much or well.
Unutterable, unbelievable… the fuzzy unlikely seems to become the mellow likely…
…probably even before we spell like.
“Sometimes we need a wise guide to peel back the ceiling of our lives to remind us that infinity never places any limits on our skies.” ― Curtis Tyrone Jones
“Nothing like poetry when you lie awake at night.
It keeps the old brain limber.
It washes away the mud and sand
that keeps on blocking up the bends.
Like waves to make the pebbles dance on my old floors.
And turn them into rubies and jacinths;
or at any rate, good imitations.” ― Joyce Cary, The Horse’s Mouth
Pictându-mi devenirea cu albastru
și galben
și suflare cristalină,
secunde moi ca razele de toamnă
dansează printre fire de lumină
Privirea ta
și roua de cuvinte
sclipesc ca unduirea de ocean
ce-așterne clipele și zilele
și pașii,
umblare azurie peste an
Și serile se arcuiesc
și murmură,
iar diminețile se-ntind în zare
căci ne suntem și umbră
și aprins,
topind și trecere
și anotimp în mare
Ca primăvara ne șoptește-amiaza
din flori de amintire limpede
și vie,
cu cald
și cu senin ne-mbată vara
din chiar esența ei portocalie
Și chiar din firele de timp îmbrățișate,
din luni
și săptămâni nenumărate,
răzbat ca boabele de suflet
și de viață
din inimă,
șiraguri noi de nestemate
Iar când le strângem tare-n brațe
și în zâmbet
ca stele pentru mine, pentru tine
ca soarele și luna străluci-vor,
ca trei sute șaizeci și…
de rubine
By painting my becoming in soft blue
and purple and crystalline deep breathing,
long seconds like silky rays of autumn start dancing lightly among strands of meaning
Your eyes and ever dewy words
are sparkling like the ocean’s brightness enveloping the moments, days and steps
in infinite azure year’s lightness
And evenings arch their beauty and long murmur, and mornings yawn over the shadows,
for we are to each other shade and fire,
melting the passing and the seasons into meadows
Like springs, the noons are whispering to us of color, from flowers’ shine
and long sweet glowing yesterdays,
with warmth and skies serene we sip the summer
from deep within its orange Saturdays
And right from time’s threads tightly intertwined, from months’ and weeks’ innumerable stems,
springs fresh like holy beads of soul and life
through our heart,
smooth endlessness of gems
So as we gather them like treasures in our eyes and smiles
like stars for me, like stars for dear you like sun and pale moon they will alight,
