“A fantasy is nothing more than a dream
you were too scared to chase.” ― Shannon L. Alder
Să iubești anotimpuri din culori răsfirate
pe cărare, în aer,
pe chip
e îmbrățișare
și dimineață
strecurând în clepsidră
nisip
pe o scară din stele, trepte de lume
ezitând repetat
să pășești,
printre raze sau nori,
zăpadă sau flori…
clipei
neuitând să-i zâmbești
Să iubești rătăcirea, pe o hartă pierdută
de dincolo de
căutare
prin furtună și vuiet
în zare, în gând
râvnind
senin și aflare
îmbrăcând amintiri și purtând adierea va fi-ului care
a fost
prin iarbă, noroi
pe maluri de noi
prin valuri de soare
și rost
Să iubești întuneric și umbre și vis,
cu cheie de dor
și lumină,
urcând în vârtejuri
fără răspuns
spre ceruri
din rădăcină
cu aripi de foc tăind orizontul,
iar zborul din flăcări
sărut,
coborându-ți în fire
o liniște-adâncă,
căldură
și început
Versuri din seria Draga mea Phoenix, publicate an de an pe 18 iunie, cu excepția anului 2019. Anul acesta… renasc puțin mai devreme.
To love all the seasons in colors so free and the pathway, the air, your hand it is the embrace of a warm sunny morning slipping like hourglass sand
on a ladder of stars, old worldly stairs hesitant steps, narrow aisle, through sun rays or clouds snow flakes or flowers… but never forgetting to smile
To love the long road, on a worn out map from beyond grinding and winding, through struggle, uproar from azure, downpour longing for blue skies and finding
clad in my thoughts, wrapped in the scent of to be that once used to be, in the grass, or the dust, on seashores of us soft ripples of sunshine and me
To love the deep darkness and shadow and dreams, with a key of dawning and light, is to climb up long spirals with no clear answers towards heavens from roots wrapped in night
with fiery wings cutting horizons, a flight made of fire and meaning, breathing in deeply the colorful silence, warmth and velvet beginning
Lines in the series My dear Phoenix, posted yearly on June 18th, except in 2019. This year… a little earlier.
***
“A dream? With you, reality is always as a dream. There is no greater fantasy, no grander epic, than being with you.” ― Zechariah Barrett
In between, Time wearing my steps Barefoot, I feel the velvety touch Of one hundred rooms The air so old Almost brown, The feeling of being caught in an old sepia photograph…
I don’t know who I am Or whether I am in my own dream
With the stars Through airy rooms, Mind magically lit by starlight Dreaming of doors
Of windows In between always and forever…
~ Lines inspired by an intriguing dream I had, and photos received as a gift ~ March 2020
Această prezentare necesită JavaScript.
Între întotdeauna și mereu
Timpul îmbrăcându-mi pașii,
Desculță, simt atingerea de catifea
A o sută de camere
Aerul e atât de demult
Aproape brun,
Ca dintr-o fotografie de altădat’…
Nu știu cine sunt
Sau dacă sunt în propriul meu vis
Cu stelele
În odăi imense,
Minte magic aprinsă de astre
Visând ieșiri
Ferestre
Între mereu și întotdeauna…
~ Versuri inspirate de un vis și fotografii primite în dar ~ martie 2020
O nuanță pictată de-o clipă
atinge
o margine de minut,
descoperind-o ca pe o comoară,
un dor…
Împrăștiind culoare și cald
și spunându-ți pe nume,
chemându-te soare…
Tu, auzind-o, răspunzi
cu atingeri de nor,
ecou ca din suflet de petală,
spunându-i mai stai, ești frumoasă…
Iar nuanța de-o clipă
surâde
și varsă tot cerul
în inima ta
A time-tinted hue
touches
the edge of a moment,
revealing it like a treasure,
a longing…
Spreading color and warmth
and murmuring your name,
calling you marvelous sun…
Hearing her, you give your answer
through touches of cloud,
far echo like from the soul of a petal,
you tell her, stay, you are beautiful…
And the vanishing hue
smiles
and pours all her sky
into your heart
“Love is the only freedom in the world because it so elevates the spirit that the laws of humanity and the phenomena of nature do not alter its course.” ―Kahlil Gibran, Broken Wings
“The heart of man is very much like the sea,
it has its storms, it has its tides
and in its depths it has its pearls too” ― Vincent van Gogh, The Letters of Vincent van Gogh
Iubirea foșnind printre clipe numite în șoaptă de stele, inima sens tălmăcind, magic pulsând adiere..
iernii îi suflă culoare nucleu de soare tihnit, iertare în fulgii de nea miracol, izvor infinit
Harmony rustling through seconds
embellished by whispering stars,
anthem of meanings and
rhythms, softly
throbbing
of far
truths healing errors,
heavens engendering blessings,
answers like arms waving warmth
reaching for love and
togetherness
“If the rainbow had an eighth color, it would be you.” ― Scarlett Lucia Rey
Tot ce-a început din cer și stele,
tot ce veri și toamne au descris
coborând pe zâmbete și nuanțe
zboară-acum a soare și a vis
Everything that started from the stars, and that summers, autumns have conveyed from sweet smiles, laughter, silky hues started floating smooth through sun and shade
Litere cu aripi de lumină,
șoapte, începuturi și răsfrângeri
decupând din zile căutări
și din nopți izvoare vii de îngeri…
mă-nsoțesc foșnind tăcut a cald,
a cununi din raze moi de Lună,
din chemări cu zvonuri de departe
și sosiri cu dor de împreună
Letters high on wings of dear light, whispers, soft beginnings and intentions drawing myriads of daily runs and at night celestial reflections… all a guide that rustles like a forest of warm rays that travel from the Moon, velvet calls that chime of far away’s and arrivals of together soon
Limpede, cuvinte și culori
îmi aștern alei de paradis,
iar din ochii tăi mereu surâde
tot ce veri și toamne au promis
Crystal clear, all the words and colors lay ahead of me a winding way, and your dear eyes always agleam, all that summers, autumns have to say
“I am the Cat who walks by himself, and all places are alike to me.” ― Rudyard Kipling, The Cat That Walked By Himself
Trece timpul. Fuge, zboară… ni se topește printre zâmbete și ploi. Ne alintă sau ne ceartă, cărarea ne e plină de dor. De frumos și de bine, de soare și flori, de cuvinte și regăsiri. Dar primăverile ne sunt parcă prea scurte, verile prea calde, prea vis, toamnele prea aurii și adânci…
Iernile, prea reci.
Time passes by. It unwinds, it flies… it melts all through our smiles and raindrops. It caresses or it scolds us, our pathway… so full of longing. For beauty and goodness, sun rays and flowers, for words and arrivals. But our springs perhaps seem too short, our summers too hot, too dreamy, our autumns too golden and deep…
Our winters, too cold.
Și totuși pașii ne duc înainte mereu. Culoare și nuanțe. Ne conduc… ca pe niște copii. Acolo unde știu ei bine că trebuie să ajungem. Să fim. În colțul acela de viață, partea aceea de zi, în palmele acelui gând…
În brațele acelui surâs…
Still, our steps take us always ahead, color and hues. They lead us… like children. Right there, where only they know so well that we have to tread. To be. In that corner of life, that part of the day, in the palms of that thought…
The arms of that smile…
Vis și Vesel mereu luminează. Au acel aer… parcă torc, sau veghează. Și mereu zâmbesc, a joc și a cald. De petale, de tulpini și ramuri radioase rotind spre albastru.
De senin și aproape.
Dream and Dare always shine. They have that air… like they purr, they protect. And they always feel playful and warm. Just like petals and trees, their beaming stems and branches whirling amazingly into the blue.
Into the calm and the closeness.
Vis și Vesel luminează mereu aprins. A vis… și a vesel și viu.
✨
Dream and Dare always shine sweet. Like a dear daring dream.
“There is By my leaning over the precipice Of your presence and your absence in hopeless fusion My finding the secret Of loving you Always for the first time” ― André Breton
Ne suntem unul altuia regat
de soare zâmbind zării curcubee,
cu raze întinzând cărare lunii
și galbenă albastră odisee…
Ne suntem și destin și căutare,
balanță măsurând prin ceruri ceasuri, curând-uri strălucind a alinare
sau clipe înverzind popasuri
Baladele și dorurile toate
ne suntem, imn cu vers divin de nouri,
bucata mea de rai și miez de noapte
le-mpart cu tine, respirând ecouri
Castel de umbre îmbrăcat în șoapte
de gând și devenire, locuim,
cu porți oglinzi de stele miazănoapte,
cărare și-adăpost de pas străin
Odăile ascund miracole aprinse
ca nestematele bogate în culori,
sclipind aievea ca ferestrele atinse
de raze coborâte dinspre sori
Grădini și pajiști ne îmbie moale,
petală și polen curat ne suntem,
în nuanțe pur balsamice, regale,
iar orice fir de iarbă, dulce cântec
Ne suntem întâmplare și tain
cernând cu grijă dimineți și seară,
curbând coloana timpului hain,
hrănindu-ne cu ierni și primăvară…
La orizont tărâmul ni se-atinge
cu infinitul cald, al tău și-al meu,
căci firmamentul rege se răsfrânge
ținut în suflet limpede mereu
We radiate a kingdom off each other of sun that smiles rainbows to the sea, with rays that lay warm alleys to the moon a blue and yellow ever winding odyssey…
We are both fate and longing to each other, a scales that weighs long hours in the skies, soon-coming moments that shimmer rather than older seconds that just wear a new guise
The ballads and the chants are all our flight, each other’s hymn in hazy verse and rhyme, mypiece of heaven and my dream at night I share them with you, breathing their chime
A castle made of shadows clad in sighs, whispers of thought and soft becoming, where we live, with gates like mirrors shining northern skies, a path and shelter to a stranger, that we give
The rooms hide burning miracles inside, like gems so rich in colorful deep shades, sparkling so fine like small unfastened windows touched softly by forgotten rays
Gardens and meadows lure us far away, petal and pollen are we, so homely, to each other in purely balsamic hues and royal sway and every blade of grass feels like a brother
We are each other’s kingly chance and cheer sifting with care dear mornings, tender nights, warping time’s spine sublime, without fear, feasting on pure winter and spring whites…
On the horizon our realm touches smoothly a warm infinity, so yours and so mine, as skylines nobly echo beyond doubt a land kept close and holy like a shrine
“In the end we will realise that we only came to earth to love” ― Mimi Novic, The Silence Between the Sighs
NOAPTEA dintre ani mi-a zâmbit dimineață
mănunchi de aievea răzbătând ca prin ceață,
gânduri mustind de zgomot și dor
străpungând magic liniște și zare
și nor
AM SURÂS printre nuanțe irizate și eu
privind-o în ochi printre clipe șirag,
printre ramuri subțiri în ritmuri de ieri
și aburi de mâine,
și vag
ȘI-au dat parcă mâna în inima mea
așezându-se rece pe trepte de timp,
umbre și raze prin iarbă sau nea
în tăcere
și mult anotimp
TRECERI ce-ating în spirale de zile
cald adiindu-mi fărâme de zbor
sau rafale ce-mi spulberă pași, căutare
rând, cuvânt…
visător
PETALE, apusuri, ploaie, senin
așa răscolește murmurându-mi ce-a fost,
iar eu intru în joc și-i șoptesc să îngâne
strălucire de stele
și rost
SCLIPIRI cu privirea spre un alb ce va fi
un răstimp ce va trece șuvoi,
stol de secunde, de aici și acum
în minute de mine
și noi…
THE NIGHT between years smiled as morning
a bundle of real throughout the haze
a million thoughts filled with sound and longing
piercing the silence
and blaze
I SMILE through the mixture of hues
gazing at the moments ending a year
beyond thin branches of yesterdays,
and tomorrows, vague
and unclear
THEY SEEM to meet and say hi in my heart
sitting on cold stairs of time,
shadows and rays, the grass or the snow
quietness and rhythm
and rhyme
THEY PASS and they touch spirals of days
warm breezes through fractions of flight,
or blasts that wipe my searches, my steps
feelings and words
burning bright
PETALS, sunsets, rainy or shine
they all dance and draw the past tense,
and I join the ride and weave into it
starry light, meaning
and sense
SPARKLES looking at a white future time,
sweet whiles which will fly swift and true
from myriad seconds, of here and now
into minutes of me
and of you…
De gânduri îmi murmură din vârfuri de raze,
iar de șoaptele-mi spun
de senin,
eu iau amintirile,
iubirea și clipele
și le pierd printre ace de pin…
Le găsesc apoi îmbăiate în pur
povestind despre nori și culoare,
despre stele ascunse
și inimi în noapte,
despre fire de lună
și soare…
If my thoughts keep murmuring from shimmering rays, and whispers keep pulsing
of skies,
I take recollections,
love and the seconds
and lose them through needles of pines…
And then I just find them bathed in light telling of clouds and of colors, of a far away tune and hearts in the night, of fine threads of sun and sweet moon…
