“The Infinity sign goes round and round without an end,
and true love bears the same pattern.”
― Michael Bassey Johnson, The Infinity Sign
Din etern,
el și ea
desenează o stea,
iscălindu-și pe ea,
în eter,
dragostea
cu condeie de șoapte,
și cerneală din noapte,
din sclipire pierdută
nuanță nou apărută
călimară și timp
fremătând anotimp,
litere fermecate
printre nori aruncate
ascuțișuri de astru
înțepând în albastru,
amintindu-le rece
cald ce vine și trece
din croială cerească
cea purtare lumească,
cu veșminte de soare
îmbrăcând în culoare
galben palid
de lună
făurind împreună
pod de raze, să-și spună
în eter,
noapte bună
Through time’s span,
from afar,
they are drawing a star,
and then sign on its shine,
into space,
their rhyme
whisper feathers to write
with dark ink dipped in night,
from old sparks’ former glimmer
hues anew start to simmer
inkwell burning deep blackness
bringing days from the vastness,
charming letters and words
through soft clouds, like swords,
planets’ spinning sharp cries
stinging, biting the skies
to remind them so crisp
of the warmth in a wisp
from celestial weave
worldly tiding and heave,
clad in solar apparel
chiming worship and carol
faded yellow
of moon
slowly building in tune
rhyming bridge made of beams
into space
for sweet dreams
Nic✨le
