Ghidușe brândușe…/ Crocus cuteness

 

“And when I fall in love,” I began,
„I will build a mountain to touch the sky.
Then, my lover and I will have the best of both worlds,
reality firmly under our feet, while we have
our heads in the clouds with all our illusions still intact.

And the purple grass will grow all around,
high enough to reach our eyes.”
― V.C. Andrews, Flowers in the Attic

 

Povestea pictează,
a petale pulsează,
primăvară, polen
și culoare
Cerul înșiră
adiere divină
pe cărări,
ca o sărbătoare

Ziua e alta,
iar gândul mă poartă
cu norii
spre zări de-amintire
Și umbrele-s crude,
secunda se-ascunde
în ochii
ce-ating a iubire

Pământul e reavăn,
a proaspăt adie
și pasul
și trecerea rece
E caldă privirea
și cald e oceanul
în valul
ce vine și trece

Vis mereu viu,
trepte de raze,
meandre de-atunci
și de-acum
Cuvinte aprinse
lăsate să ardă
eter, a cald
și parfum

 

The story keeps drawing,
in petals it’s throbbing,
of spring, of pollen
and colors
The skies go on sending
divine and unending,
on pathways,
miraculous hours

The days come anew,
and thoughts carry you
with clouds
to soft dawns high above,
the shadows are hiding,
the seconds are shining
in eyes
that shimmer with love

The earth smells of wetness,
all pulses with freshness
our steps
and the cuteness unfolding,
There’s warmth in the smile
and warmth in the waves
of oceans
expanding, withholding

A dream always true, 
like sun rays and dew,
meanders of snowflakes
and bloom,
Sweet words that are lit
and left to keep burning
of ether, of warmth
and perfume

 

Nicole

 

Foșnet firav…/ Rustling song

 

“To understand blue you must first understand
yellow and orange”
― Vincent van Gogh

 

Glasul tău
este umbra unei amintiri
care îmbrățișează
cu raze
de dincolo de anotimp,

mângâind aerul
cu portocalii secunde
de noi

 

Your voice is
the shadow of a memory
that embraces
with its deep shine
from beyond season,

caressing the air
with orange seconds
of us

 

Licărul iubirii
pășește uneori pe raze
ca petala pe o adiere de nor,

șoptind cu stelele
frânturi din cântecul nostru…
foșnet firav de lună,
freamăt de neoprit

 

Love’s lightness
sometimes steps on sun rays
like petals on air,

whispering with the stars
our sweet rustling song…
endless moon murmur,
ethereal lull

 

 

Nicole

 

 

Leagăn de stele…/ Cradle of stars (5-Evee and Uri)

 

“How sad and bad and mad it was – but then, how it was sweet”
― Robert Browning

 

Povestea spune că-n ochii ei negri lucesc fire de jad,
iar cu privirea poate atinge tărâmuri triste de lună,
stelele toate îi sunt o pajiște-n gând și în pas,
cu soarele prins într-un zâmbet,
uitând să apună

De dincolo de nouri mereu o ajunge un cântec senin,
îi susură cald a rouă de vise și-a departe aproape,
cu ramuri de cer îi atinge-amintirile și-o îmbracă-n culoare
cu murmur de nou dând glas tăcerii,
pe pământ și pe ape

Urcând ca o trenă, cărarea de doruri pulsându-i a rost
o duce albastru spre orizonturi, a zi și a noapte,
o poartă ca umbră și freamăt de zbor peste clipă și ceas,
lăsând în urmă un foșnet de aripi,
o boare de șoapte

Iar Evee inspiră un aer aievea de zare atinsă,
eterul căzându-i cascadă pe pleoape și pe obraz,
un peste tot și un niciunde ca o tainică vrajă
cuprinzând anotimpuri și rotindu-se magic,
fără răgaz

Și își amintește fărâme de timp crezute uitate,
le vede pe toate ca stropi mari de ploaie căzute pe-o frunză,
le simte în curgere ca picături desprinse de trecere
pictându-i a viu plutirea și pacea,
ca pe-un petec de pânză

Firavul fir din secunde topite o ajunge-n răstimp,
ca o ardere-ascunsă de astre și vreme în miezul făpturii,
căci aer și foc le simte tot una, esență și flacără
atingere parfum și apus mătase desenate
de Uri

 

EVEE (ebraică) – “viață”
URI (ebraică) – “lumina mea, focul meu”

 

The story has it that her eyes shine with deep streaks of jade,
and with her look she can touch realms on the porcelain moon,
with all the stars she roams on meadows, long thoughts and steps,
the sun rays all caught up in a smile,
no sun setting soon

From beyond clouds a peaceful song has always reached her,
murmuring warm of dreamy dew and a faraway closeness,
branches of sky caress her past, cladding in color
ripples anew getting a voice
of darkness and brightness

Climbing like steps, a path of belonging pulsing of life
takes her so blue to distant horizons of day and of night,
carrying her like a soft shadow through seconds so swift,
leaving behind a rustle of whispers,
of white winged flight

And Evee breathes in an air so true like sweet make believe,
the filmy ether cascading smoothly over her face,
an „everywhere” and a „nowhere” like a secret old spell
unfolding seasons, magical swirl,
relentless pace

Morsels of life she thought were lost now come back to her,
she sees them all like raindrops falling on summer flowers,
she feels them flowing like crumbs of time unhinged from the passing
withdrawing moments from her serene glide,
minutes and hours

The frail thread of melted seconds is one with her trail,
a hidden burn, away from planets in all their glory,
for breeze and fire, she sees them as one, essence and flame,
like a fine fragrance and silky sunset painted
by Uri

 

EVEE (Hebrew) – “life”
URI (Hebrew) – “my light, my fire”

 

Publicat în seria/ Post in the series

Leagăn de stele…/ Cradle of stars

 

 

Nicole

 

 

Licăr de gând…/ A trembling thought

 

“A few blossoms float into the room. They drop like
frayed yellow ribbons on the gray carpet.”
― Eileen Granfors

 

pe o margine de rază mi se odihnește
un dor

 

adumbrire mută din licăr de gând
tresărind pe geana umedă a unei clipe
mereu asfințindu-mi pe pervazul apusului

întotdeauna colorând întunericul,
câteodată aprinzându-mi-l…

o stea pasageră
cu foșnet de aproape
și cald

 

un freamăt de nor
un dor

ce mi se odihnește pe o margine de rază…

 

a late longing
is resting on the edge of a sun ray

 

silently sweeping away from a trembling thought
fluttering on the wet eyelashes of a shadow,
always setting on the margin of the twilight

forever coloring the darkness,
sometimes lighting it up…

a fleeting star,
long rustle of closeness
and warmth

 

a swishing cloud
a late longing

resting on the edge of a sun ray…

 

Nicole

 

 

 

Un refren de poveste…/ A late love story’s writing

 

“Maybe some people are just meant to be in the same story.” 
― Jandy Nelson, I’ll Give You the Sun

 

„Poți oare crede ce fericită tu m-ai făcut,
cu gesturi blânde ai dat cu drag tot ce eu am cerut
Gândul pierdut mi-era uitat, rătăcit printre astre
de prea mult zbor și prea mult gol
din clipe albastre

Fierbinte cafea am mers și-am făcut ca prin abur, prin ceață
cu gândul rămas în dulce sclipire de dimineață
În colț auriu de stea aievea mereu m-ai găsit
din carul iubit, echilibru de cer
pe pământ ai urzit”

Abur de cafea proaspăt făcută plutește aproape
o nouă zi, cu a ei dimineață se desprinde din noapte
Privire caldă, îmbrățișare ce norul i-alină
cu ramuri de suflet ce îi ating inima
de dragoste plină…

 

„Noaptea mi-e zi, raze de soare de la tine venite,
ating și cuprind, mă inspiră și ard cu puteri infinite
Ochii minții îmi dau o imagine senină de noi,
o liniște-adâncă de lună îmi este,
se revarsă șuvoi

Îmi doresc mereu să simt.. să te simt, să te cern din cuvinte
și tot ce-mi răsare îmi coboară în prag ca noi legăminte
Joaca de nor e plutire, e boare, e aer, nu-i joc,
este tot ce poate să dea mereu
la sufletu-mi foc”

Cuvintele – șoapte… cu aripi lumină încep să plutească,
și-un glas suav se strecoară grăbit ca o rază firească,
Un dans rotește ca o trenă de bal, infinit vaporoasă,
iar joaca de-a dorul pierdut între lumi este
lin mătăsoasă…

 

E caldă sclipirea din magic surâs,
e dar și e veste
și o cheamă mereu, ca un har vrăjit,
un refren de poveste…

 

„Can you believe it, how free and happy you wondrously made me
with mild gestures, things that I asked for you dearly gave me
My thoughts were awry, roaming amidst planets and stars
from too much longing and too much emptiness
from sadness and scars

A hot cup of coffee I made in a rush as if through a mist
my mind still dwelling on the morning’s sweetness, so sudden and swift
In the golden corner of a distant star, my rhythm that rhymed
with bright constellations which, to balance the sky,
on earth you designed”

The scent of coffee, fresh and fragrant, a sheer delight
a new day, sunny, with its shiny morning lighting the night,
Soft comforting smiles and hugs that a cloud would find soothing
with branches of heart touching her soul,
so deeply moving…

 

„The night is my day, late rays of bright sun coming from you
caress and enfold, inspire and burn with forces anew
My mind’s eye gives me an image so peaceful of us
a calm so deep like moon’s white glow,
no murmur, no fuss

I always long to feel and see you… to sift your from vows
and all that surfaces, that rises ahead are the here’s and now’s
The play in the clouds is flight and breeze, it’s air, no game,
it is all that can give my heart and my soul their power
and flame”

Words – mere whispers… with wings of light that start to emerge,
and a tender voice making its way across the deep surge
A dance that spirals like a large ball gown with infinite veils,
her hazy longing, lost between worlds, through her heart’s
velvet trails…

 

The shimmer is warm in the magical smile,
a gift like sweet tidings
and she calls it forth like a mystery spell,
a late love story’s writing

 

Aceste versuri sunt o adaptare a unor rânduri scrise în vara anului 2015

Nic💛le

 

 

 

 

Doar atunci…/ Only then

 

“The fact that you got a little happier today doesn’t change the fact
that you also became a little sadder.
Every day you become a little more of both, which means that right now,
at this exact moment, you’re the happiest and the saddest
you’ve ever been in your whole life…
Think about it it. Have you ever been happier than right now,
lying here in the grass? And have you ever been sadder?
It isn’t like that for everyone.
Some people just get happier and happier every day.
And some people just get sadder and sadder.
And some people, like you, get both.

And what about you, are you the happiest and the saddest right now that you’ve ever been?

Of course I am.

Why?

Because nothing makes me happier and nothing makes me sadder than you.”
― Nicole Krauss, The History of Love

 

Dacă steaua din tine se mai face-auzită,
simțită și înțeleasă,
Atunci, doar atunci îți scapără inima
și-ți poți face lumea
mireasă

Numai atunci zâmbetul lunii
îți este și ție icoană,
Iar razele soarelui lucindu-ți a vreme
urzesc din fierbinte,
coroană

 

If the star within us can still make itself heard,
still felt and still keeping stride,
Then, only then our heart beats like magic,
turning the world
in a bride

And then, only then the smile of the moon
is ours too, beyond frown.
And sun rays sublime shining like sacred
can weave from deep warmth,
purple crown

 

Nic💜le

 

 

Ape de galben…/ Ripples of yellow

 

“You be the sun, I’ll be the moon, let’s share the stars and dance in the sky.”
― Karen Quan, Better to be able to love than to be loveable

 

eu sunt ape de galben,
tu parfum de albastru
eu doar raze de lună,
tu de soare măiastru

eu mișc ramuri și frunze,
tu dai trunchi, rădăcini
eu închipui petale,
tu tulpină și spini

eu hrănesc amintirile,
tu crești aripă, zbor
eu înșirui cuvinte,
tu le-mprăștii covor

mie-mi murmură serile,
ție, zori, dimineți
mie, visele-mi susură
ție, praf de povești…

 

iară stelele, oaze
în mănunchiuri de noi,
din eter ne cuprind
la un loc pe-amândoi

 

I am ripples of yellow,
you are fragrance of green
I am murmur of moon rays,
you are sun rays serene

I move branches and leaves,
you give trunks, roots and forms
I imagine the petals
you, the stems and the thorns

I give substance to memories,
you paint long wings and flight
I spill hundreds of words,
you turn every thing right

to me, evenings’ long murmur,
to you, mornings’ white sails,
for me, dreams’ dear dance,
for you, sky dust and tales

 

and the stars, in bright clusters
of both here and there,
are a velvet together
made of magic to share

 

Nic💖le

 

 

The original version of this Peruvian song, lyrics and dance can be found here

 

 

Trist și culoare…/ Soft sadness

 

“An autumn garden has a sadness when the sun is not shining…”
― Francis Brett Young, Cold Harbour

 

Cu degete de stele,
ating clipele,
le mângâi șoaptele
ascunse prin trecere
și le zâmbesc

cu gândul la departele
care-mi este

 

With stars’ fingers,
I touch the seconds,
I caress their whispers
hidden in the flow
and I smile at them

my thoughts taken with
the farness there is

 

Cu zâmbet de lună,
surâd ramurilor,
și le întreb,
unde este primăvara acum?
apoi șterg o lacrimă

întârziată pe-o frunză
de octombrie

 

With moon’s smile
I gaze at the branches
and I ask them,
where is spring now?
then I wipe a tear

lingering on a leaf’s
October cheek

 

Din gânduri mătase de cer,
cobor albastrul în zi
și-mi îmbrac pasul
în puțin roz rătăcit
în petale…

suspendate atemporal
între lumi

 

From thoughts like silk from the sky,
I pull down some blue in my day
and I color my step
in a little bit of pink lost
in small petals…

suspended timelessly,
caught between worlds

 

Din ruginiul strecurându-se
crud,
culeg cărare să o aștern
timpului,
din flori de azi și de ieri…

de dincolo de
trist și culoare

 

From the rust trickling in,
utterly raw,
I pick a path to unfold
for teary time,
made of yesterday’s flowers…

from beyond sheer
soft sadness

 

Nic🌸le

 

 

Să iubești…/ To love

 

“A fantasy is nothing more than a dream
you were too scared to chase.”
― Shannon L. Alder

 

Să iubești anotimpuri din culori răsfirate
pe cărare, în aer,
pe chip
e îmbrățișare
și dimineață
strecurând în clepsidră
nisip

pe o scară din stele, trepte de lume
ezitând repetat
să pășești,
printre raze sau nori,
zăpadă sau flori…
clipei
neuitând să-i zâmbești

Să iubești rătăcirea, pe o hartă pierdută
de dincolo de
căutare
prin furtună și vuiet
în zare, în gând
râvnind
senin și aflare

îmbrăcând amintiri și purtând adierea
va fi-ului care
a fost
prin iarbă, noroi
pe maluri de noi
prin valuri de soare
și rost

Să iubești întuneric și umbre și vis,
cu cheie de dor
și lumină,
urcând în vârtejuri
fără răspuns
spre ceruri
din rădăcină

cu aripi de foc tăind orizontul,
iar zborul din flăcări
sărut,
coborându-ți în fire
o liniște-adâncă,
căldură
și început

 

Versuri din seria Draga mea Phoenix, publicate an de an pe 18 iunie, cu excepția anului 2019. Anul acesta… renasc puțin mai devreme.

 

To love all the seasons in colors so free
and the pathway, the air,
your hand
it is the embrace
of a warm sunny morning
slipping like hourglass
sand

on a ladder of stars, old worldly stairs
hesitant steps, narrow
aisle,
through sun rays or clouds
snow flakes or flowers…
but never forgetting to
smile

To love the long road, on a worn out map
from beyond grinding and
winding,
through struggle, uproar
from azure, downpour
longing for blue skies
and finding

clad in my thoughts, wrapped in the scent of
to be that once
used to be,
in the grass, or the dust,
on seashores of us
soft ripples of sunshine
and me

To love the deep darkness and shadow and dreams,
with a key of dawning
and light,
is to climb up long spirals
with no clear answers
towards heavens from roots
wrapped in night

with fiery wings cutting horizons,
a flight made of fire
and meaning,
breathing in deeply
the colorful silence,
warmth
and velvet beginning

 

Lines in the series My dear Phoenix, posted yearly on June 18th, except in 2019. This year… a little earlier. 

 

 

***

“A dream? With you, reality is always as a dream. There is no greater fantasy, no grander epic, than being with you.”
― Zechariah Barrett

 

Nic🌄le

 

 

The Spanish version sounds beautiful too.

 

 

Rimă de stele…/ Stars’ rhyme

 

“The Infinity sign goes round and round without an end,
and true love bears the same pattern.”
― Michael Bassey Johnson, The Infinity Sign

 

Din etern,
el și ea
desenează o stea,
iscălindu-și pe ea,
în eter,
dragostea

cu condeie de șoapte,
și cerneală din noapte,
din sclipire pierdută
nuanță nou apărută

călimară și timp
fremătând anotimp,
litere fermecate
printre nori aruncate

ascuțișuri de astru
înțepând în albastru,
amintindu-le rece
cald ce vine și trece

din croială cerească
cea purtare lumească,
cu veșminte de soare
îmbrăcând în culoare

galben palid
de lună
făurind împreună
pod de raze, să-și spună
în eter,
noapte bună

 

Through time’s span,
from afar,
they are drawing a star,
and then sign on its shine,
into space,
their rhyme

whisper feathers to write
with dark ink dipped in night,
from old sparks’ former glimmer
hues anew start to simmer

inkwell burning deep blackness
bringing days from the vastness,
charming letters and words
through soft clouds, like swords,

planets’ spinning sharp cries
stinging, biting the skies
to remind them so crisp
of the warmth in a wisp

from celestial weave
worldly tiding and heave,
clad in solar apparel
chiming worship and carol

faded yellow
of moon
slowly building in tune
rhyming bridge made of beams
into space
for sweet dreams

 

Nic✨le