Arhive

Mereu o cale…/ The way forever

 

“Life itself is the most wonderful fairytale.”
Hans Christian Andersen

 

Mi se aștern cuvintele în ploaie,
dar gândurile mi se sparg de zare,
căci haina dimineților de iarnă
mă-mbracă-n zori și semne de-ntrebare…

Șoptindu-mi pași, și doruri, și minute
curgând ca ore, înspre soare-apune,
silabe vii îmi murmură tăcerea
ca zile dezgolite de minune…

Și totuși, căutări nenumărate,
neliniști și-așteptări se domolesc,
iar raze de iubire și căldură
mă-mbie soare să mă regăsesc…

Căci mersul și sosirea sunt mereu o cale,
o trecere, un sens, un adăpost,
chiar dacă ceea ce pulsează pasul
e doar o foamete teribilă de rost…

De voci care-nfloresc secundele,
de zbor amețitor, neobosit
de încăperi cu iz de primăvară
îmbrățișând un vis frumos de neoprit…

(Mulțumesc, dragă Poteci de dor. 🙂 Aș spune… poate este de fapt o Retorică care atinge… puțin magic.)

 

 

The words are coming down like rain,
but thoughts just break against a cloud,
for morning’s robe of bare winter
is clothing me in dawn and doubt…

Whispering steps, and hopes, and minutes
flowing like hours till the quiet night,
sound aloof and murmur through the silence
like days undressed of wonderment and light…

And still, the seeking, numberless and shy,
unrest and waiting, all calm down, no yearns,
as rays of loving, dear, warm and sweet
draw me along suave caressing turns…

As walking and arriving are the way forever,
a road, a pathway, sheltering much feeling,
although the steps keep throbbing so away
unending quest for more or deeper meaning…

For voices, blooming from within the seconds,
for dizzy flight, a never-ending gleam,
for cozy rooms nice-smelling of spring flowers
embracing an unyielding golden dream…

 

 

 

 

Anunțuri

Meșteșugul ..de miercuri (no. 11 – ascultând marea, ..ascultând amintiri)

 

« La mer est un espace de rigueur et de liberté. »
« Voyager, c’est naître et mourir à chaque instant. »
« L’espérance serait la plus grande des forces humaines si le désespoir n’existait pas. »
Victor Hugo

« Le monde aurait pu être simple comme le ciel et la mer »
André Malraux

« Homme libre, toujours tu chériras la mer »
Charles Beaudelaire

« Pour voyager heureux, voyagez léger. »
« Faites que le rêve dévore votre vie afin que la vie ne dévore pas votre rêve. »
– Antoine de Saint-Exupéry

« L’éternité, c’est la mer mêlée au soleil »
– Arthur Rimbaud

 

Minunata limba franceză… a fost și este, mereu va fi, extrem de ..pe gustul meu!

Muzicalitatea și finețea ei sunt ceva unic pentru mine. Evit să o compar cu limba engleză ..sau  chiar cu italiana și spaniola, ..de germană nici nu mai spun, …oricare alta, la o adică. Ar fi absurd.  Le îndrăgesc pe toate la fel de mult! Și totuși cum nu se poate mai diferit. Fiecare are farmecul ei aparte. Fiecare surprinde și parcă structurează realitatea în tonul și nuanțele ei care de care mai speciale, uneori chiar în cele mai neașteptate (idiomatice) moduri. Nu e pur și simplu ..magic?

Și totuși, catifelata limba franceză, repet dincolo de orice comparare, a reușit întotdeauna să mă fascineze. Dincolo de cuvinte și sensul lor uneori. Curgerea ei în vorbire parcă topește dulce aerul, iar ritmul său fluent, limpede, clar articulat și totuși vaporos, fraged, delicat sunt incomparabile cu ale vreunei alte limbi. Transpare prin rostire un ..ceva anume, un ..acel ceva care îți intră pe sub piele și este ..acolo să rămână.

Ce se mai poate oare  spune  de momentul în care versuri în limba franceză sunt atât de suav puse pe note?!… Incroyable!…   🙂

 

Note the quote…

 

“People have forgotten this truth,” the fox said. „But you mustn’t forget it. You become responsible forever for what you’ve tamed. You’re responsible for your rose.”
Antoine de Saint-Exupéry, The Little Prince

rose

Castelul

“…trecând pe lângă toate patimile,
la hotarul nebuniei,
ai dat de Înţelepciune.”
Barbu Ștefănescu Delavrancea, Palatul de cleștar

 

castelul meu e de nisip
l-am ridicat din fire pure
ca o clepsidră de răstimp,
iar valuri noi stau să mi-l fure

castelul meu este de gheață
e rece, tare, crud, senin
mi se înalță, dulce chin,
cu vârfuri străpungând în ceață

castelul meu e de cleștar
din vis de dor și de poveste
cu turnuri vii de fildeș clar
palat în soare sus pe creste

castel de zări, prin întuneric
durat în cer de ploi și sânge,
cristal de stâncă lacrimi plânge
din min-adânc lucind feeric

prin chei de patimi, căutând
aramă-ntâi, argint și aur
cu diamant uși deschizând
găsind în peșteră tezaur

la temelie de palat
zac îngropate doruri mute,
iar sus pe tronu-i, împărat
dă veșnicia să le-asculte

Miroase a măr..

 

miroase a măr, a parfum de senin
miroase a crud și a soare
miroase a lună și stea călătoare
a suflet curat și floare de crin

miroase a zmeură, a moale și copt,
a pufoasă și blândă caisă,
miroase a zare, a mare, ..a tot
miroase a culoare promisă..

spre mine, prin tine, mirosul de dor,
de rouă și picuri de rază,
adie fior, în odăi călător,
cu iz din suflet de oază

mirosul de foc, mirosul de vară
îmi intră în nări fluturând,
petale de cer din zări scuturând,
îndulcind mirosul de seară..

miros de verde, de albastru, de mov,
mireasmă de mine cu tine…
parfum de pepene galben răscopt,
aromă de zile senine

 

De ce îmi place să port doar parfum ..de visare?

 

Mireasma lui necontenit  mă învăluie blând și mă poartă departe..  rătăcind pe cărări nemaiumblate, răscolind neobosit în spirală  după boare neadiată încă, raze neinspirate destul de adânc, apusuri nesorbite cu destul nesaț..  După pași nefăcuți vreodată și inimi neînfiorate îndeajuns, triste colțuri de noapte neatinse dulce de cald sau umezi ochi lăsați nesărutați fierbinte geană cu geană. Stele niciodată atinse cu privirea..

Și le dansează să îmi fie. Să ne fie și să înceapă să bată. Valuri.. valuri.. de viu balsam, de arzând,  plutind nestingherit, atingând aripi adormite de om, ..de ființă și trezind în lumină de rouă  suflare de gând muiată în meandre ușor amorțite de simțire și  palidă rostire. Îmi rămâne în nări ca o neabătută mireasmă de foc îmbietor ce urmează să-mi răsară flori de viață din vis. O port și ..mă poartă. Așa cum puls de orice făptură poartă chintesență de desprindere și zbor.

Parfumul acesta vrăjit mă ține strâns și aproape …și mă duce departe. Și eu îl însoțesc, ..dulce umblare printre nori. Mergând de mână cu unduirea lui  îmbătătoare, pășesc mereu ca prima dată pe drum proaspăt de suflet pătruns cumplit de alean neostoit.  Plutesc  astfel în căutare veșnic reaprinsă de mireasmă de vis, adânc inspirată din oceanul  cufundat între veghe și somn, între mine și dorul căutându-se continuu și prin fire de mine,  veșnic îndrăgostit de el însuși, de  tăcuta și magica sa frumusețe.

Ne îndreptăm astfel spre lumi lăsate lunatic în umbră, praguri uitate, ..de tărâm splendid reînmiresmat.