“The most common form of despair is not being who you are.” ― Søren Kierkegaard
De la roșu la alb, curcubeu de cuvinte
nuanțe ascunse-n tăcere și-n aduceri aminte
palid, gândul alunecă pe-o petală, o umbră,
iar lumina atinge tot ce vrea să-se-ascundă
Lampadare în noapte pe un drum-rătăcire,
albă, ceața învăluie căutări și-amorțire…
doar în pulsul adânc, ca un miez ars de floare
se aude stins, roșu, pâlpâind, o suflare
From bright red to cold white, arching rainbow of days pale hues deeply hidden within silent worn ways, muted thoughts slowly gliding down a petal, a shade, and the light softly touching all that’s shying away
Under lampposts at night on a sidewalk of dream, white, the fog is enfolding every shimmer or gleam… just within the deep pulse, like in burnt cores of flowers there can be faintly heard, red, the flickering hours
“If your daily life seems poor, do not blame it; blame yourself, tell yourself that you are not poet enough to call forth its riches; for to the creator there is no poverty and no poor indifferent place.” ― Rainer Maria Rilke, Letters to a Young Poet
“The appearance of things changes according to the emotions; and thus we see magic and beauty in them, while the magic and beauty are really in ourselves.” ― Kahlil Gibran, The Broken Wings
…sau Mi-au înflorit pantofii?!
Da. Chiar sunt pașii mei cei noi, galben muștar. Cu gentuță. Care, și ea, fix asortată muștar. Și prea de tot parcă-mi sunt, în acest mai cu soare-nor pus pe minunății, nu puteam să nu vi le-arăt!
Balerini noi nouți, adică, voiam să zic mai sus prin pașii cei noi. Foarte drăguți, se simt, extrem de speciali. Cu soare perfect decupat pe post de emblemă senină și-n acest galben savoros! Cremos, aproape gustos… nu m-am putut abține să nu-i urc pe piedestalul meu de lemn, pentru pozat în lumină naturală, să nu-i asortez jucăuș cu alb-verde de lăcrămioare și-n cele din urmă, dar nicidecum în ultimul rând, să nu… țac, pac cu mulți de click, pozat, ca să îi pregătesc ghidușie de-arătat.
Că prea-mi luminau toate-așa, proaspăt spumos arătos.
😊😊
…or My shoes are in full bloom?!
Yes. These really are my brand new mustard yellow steps. And a small bag too. Which comes in mustard yellow as well. Shining too bright and beautiful, they were, on a sunny Sunday, that I couldn’t help showing them to you too!
My brand new ballerina flats, that is, I meant by my brand new steps above. They feel extremely cute, special too. With that sun model perfectly cut up in front, serene symbol in this savory yellow! Creamy, tasty almost… I immediately placed them on my wooden board, that I use to take photos in natural daylight, then added the lily of the valley’s white and green charm, and started clicking fondly, to prepare these playful photos to share here.
Such deep but still soft brightness… rarely do I see and admire, so fresh and inviting.
Îi am de pe la început de aprilie, cred, și… nepurtați încă. Din motive de vreme atât de oscilantă, că dâr, dâr.. bâr, bâr.. n-am vrut să-i iau la plimbare pe răcoare, nehotărât așa. Dar zilele astea, tot zârindu-i la intrare așteptând galben cuminte, mi-am zis… ei, gata, la foto cu voi! C-acuși, scoși la mers, nu v-aș mai lua atât de pe sus la admirat și pozat înflorat.
Și.. da! O bucățică de mai alb, ca de obicei, e prinsă și ea aici, în sfârșit. Vă puteți imagina parfumul, sunt sigură.
Lăcrămioarele!
I bought them some time ago, at the beginning of April, I think, and have not worn them yet. Quite oscillating, the weather, so I did not see myself going for a walk in them on these chilly changy days. And meanwhile, catching glimpses of them waiting in in the hall in such yellow silence, I thought to myself… well, that would be it, photo session it should be! I will be wearing them down the street soon, so I will surely no longer have the occasion for such a kind of artistic, floral-solar performance up here on my balcony ledge.
And… yes! A little bit of white May here too, I finally captured it, as usual. You can imagine their perfume, I’m sure.
The lily of the valley!
Încondurate cu încălțări aproape sport, deci, aș mai putea adăuga. Dac-ați mai văzut. Dacă nu, c’est la vie… când culoarea extra încântă, iar splendoarea tot pe-acolo, ce pot să spun? Și știu, par cam botoși, domnii colțuni, pe lângă finețea mogâldețelor de lacrimi, așa foarte-n prim plan, fix nas în nas cu lentila. Dar, credeți-mă, sunt niște botoși frumoși. Iar dumnealor, miniaturalele imaculate, divin parfumate, sporovâind cu fundițele vesele, cochet cocoțate pe soare.. pe nas de vârf (sau vârf de nas?!) de pantof… wow! Ce mai, ciripeală năzdrăvană multă multă s-a copt prin pozele astea.
O frenezie, să tot apeși pe… bo(n)ton.
Cute tiny flowers in comfy funny flats, as a result, I might add. Go figure. Well… what can I say? That’s life… when color makes you super extra enthusiastic, and the splendor, quite the same! And I know, the shoes look a bit like pouting, especially right next to the delicacy of the miniature drops of white, in extreme close up, looking my lens in the eye, literally. But, take my word for it, they do look amazing, the pouty-faced pair. And all of them seemed to be chatting cheerfully, looking pretty chic and sweet… from the tip of each shoe, each sun ray, each cheery click… some tweet and twitter in these shots, I must say.
Fuzzy frenzy, every time the shutter clicked.
La câte minunății, care de care mai… mega-minunate, mi/ vi s-au perindat pe-aici… na, poftim, mai merge și asta, zic eu. Pentru că… ne iubim pantofii, nu-i așa? Mai ales în luna lui mai. Ei bine, și iunie, iulie… deși, evident, și pe ele, botinele-n frunze galbene sau prin zâpadă inteminabilă. Și totuși, condurii primăvărateci sunt mai de suflet și cald, chiar și superbii flip-flop, de prin vârf de toropeală, deh, vară, mare, nisip, ape turcoaz…
Ceea ce, scriind aici, mi-a mai amintit și de ea, drăguța (extraordinara și minunata) mult dragă mie, poezie, evident. Scrisă acum ceevaa timp, ce-i drept. Poșeta din flori,se numește. Hm… și iar da, mi-am propus să o traduc și pe dânsa, cum să nu. Poșeta atât de magic înfloribilă și presimt eu, cumva puțin cam spre intraductibilă. Dar cu siguranță voi încerca!
Deocamdată, avem doar poșetuța cea muștăroasă. Și gâdilită-n plin soare de lăcrămioare-ncântătoare. Prin perdea desigur. Cu striații de efect. Sau defect, ar putea spune unii, adepți ai minimalismului în fotografie, nu așa…
…încurcâtură cu încărcătură floralo-solaro…-modistă, ts, ts, ts, ts…
Quite a few „marvels” around here, on my blog, each more „marvelous” than the other… no wonder, so this one too, goes without saying, Meant to brighten up a cloudy day, or a moody moment, perhaps. Because… we do love our shoes, don’t we? Especially in the month of May. Well, June, July too… although, obviously, them too, our autumn boots losing their way in rusty auburn leaves, or deep snow. But still, colorful shoes in spring always feel somehow closer to our heart, even foreshadowing the funny flip flops later in August, of course, summer heat, the seaside and the sand, turquoise waves…
Which, by the way, writing here reminded me of something… another fun adventure. A poem I wrote a while ago, very dear to me, called A Handbag Made of Flowers,which has no English version yet, aspect which I mean to remedy quite soon, hopefully. No matter how intricate it may be to find ways of expressing exactly what I felt and imagined when writing it, back in the days, I will definitely give it a try!
But for now, we only have this small mustard yellow handbag to show. Next to these delightfully airy lily-of-the-valley bouquets. In this light filtered though my balcony curtains. With artistic spots and stripes. or maybe a bit kitsch, some could say, perhaps admirers of minimalism in photography, not like this…
… clumsy mishmash of stuff, pretty potpourri, be it sunny and fashionably yellow and green to match, but still… tz, tz, tz, tz
Păi… deci, cum? Credeți că pot eu păși fără flori?? Hm… nu prea. Flori, culori, sărbători… toate cele, asortate-ntre ele. Cât de cât. Și cu soarele, bineînțeles. Și-ntr-ale mele, pentru că… altfel cum?
Soare-nor-soare-nor-… dar tot mai cu spor e treaba, graba atunci când înflorește ceva. Fie și de printre obiecte oarecare, întâmplâtoare, sau de ocazie, Paște, Crăciun… ori, după cum se vede, de printre poșete, pantofi… de ce nu.
Mai vedem de-acum, ce-mi mai poate răsâri mie cu petală și rază.
Well… there it is. Do you think I can take a step without getting the flowers to join me? I don’t think so, no. Rain or shine… text or rhyme, all trying to keep in tune with one another, as simple as that.
Everything feels more adorable when something suddenly blooms. Be it among randomly picked objects drawing my attention somehow, or on special occasions, Easter, Christmas… or, as you can see, among shoes and handbags… because why not.
Remains to be seen what else may arise next to a petal, a sun ray, a new mood…
“I’ve never seen beauty so devastating as in the lines that trace our hope and fall from the stars.” ― Jessica Kristie
Încerc să observ, chiar să-mi fiu mie un caz de studiu sau studiu de caz… lipsit de răgaz și doar cu aminte, cuminte, prin roi de cuvinte
să-mi aflu lumina, dar și rădăcina seva, tulpina
I try to be aware, to be to myself a case study or a study case… like an endless race and just to remember from March to September the swarm of soft splendor
to find out the brightness, but also the whiteness the lifeblood, the lightness
Căci fire din soare răsun-a chemare a miez – căutare stăruitoare… nici zarea, nici marea nu-mi stinge strigarea, nici frunza sau iarba nu-mi sperie graba
din puls de sclipire răzbind amintire, trezire, iubire
For spurs from the sun rush through like a run, like a seeking – a quest that’s given no rest… horizons or seas cannot find its key, nor leaves, neither grass can temper its sass
from deep pulse above free like a dove awoke, wings of love
Grăunte boboc ce-mi murmură foc culoare și vlagă, nu-i arde de șagă, iar floarea, splendoarea rotind sărbătoarea surâde a rază și-mi catifelează
cărarea și mersul și tot universul și visul și versul
A bud like a spire a branch climbing higher rich color and fire, so much to admire, serene trees in bloom in April’s warm womb wide smile, pink shine spring’s blossoming shrine
on alleys and ways adorning my days a sunnier time for rhythm and rhyme
“You can’t stop the future You can’t rewind the past The only way to learn the secret …is to press play.” ― Jay Asher, Thirteen Reasons Why
Tiptil se strecoară zilele, verdele, razele…
On their tiptoes, the days, the green, the rays…
Culorile… și mai tiptil
Colors… even more so
Viitorii trandafiri…
milimetric se ițesc, se colorează, devin
The roses to be…
inch their way up, into colorful existence
Caldul… mai mult decât mult, s-a lăsat așteptat,
câtă răzgândire, cât târziu…
Warm air… much more than just much, made itself long awaited,
so much hesitation, so very late…
Dar și când încep să danseze,
nuanțele, razele….
parcă pașii stau de tot în loc,
surptinși în culmea rotirii de culoare,
zbârnâind…
ca la un maxim de splendoare!
But when the moment to start spinning their dreamy weave is finally here,
the hues, the sun rays…
the tiptoeing too stands still
as if caught at the maximum of its colorful spinning
buzzing…
at the top of its beautiful beginning!
Cât despre noul editor, pe bază de blocuri și… așa mai departe (de tot), pot spune că… desigur, mintea, obiceiurile, stilul mi-au suferit ceva remodelări. Reconfigurări, resetări tehnice… cum se pot ele numi, necesare ca postarea poze-text să mi se îmbine ca de obicei. Acum mai sunt doar curioasă cum va arăta după ce apăs Publish (dincolo de ferestrele de Preview, bineînțeles, pfiu… o_O)
O săptămână frumoasă!
Not to mention the new, quite challenging, editing blocks experience… hmm… baby steps too, and reset, regroup, refuel pit stops… etc, to eventually put all these together nicely and so. Also, thanking Brian, at bushboy, for the Image Compare explanation on his blog. That was definitely the easiest and most enjoyable technical part of this April baby steps post today. 🙂
“A miracle is when the whole is greater than the sum of its parts.
A miracle is when one plus one equals a thousand.” ― Frederick Buechner, The Alphabet of Grace
Nu am crezut că ar putea fi atât de plăcută, o simplă plimbare…
…la pas prin Sinaia
At first, I didn’t think that I would really enjoy it, a simple walk…
“Sometimes the things that destroy you, become the architectural blueprints which make your mind royal.” ― Curtis Tyrone Jones
O dimineață luminoasă… ușor bleu, ușor roz, cu irizații mai mult lila punctând fin colțuri de cer,
A bright morning… slightly blue, slightly pink, with purple iridescent spots in distant corners of skies,
…și am pornit spre castel.
Urcușul… de-a lungul binecunoscutei alei, brăzdând pădurea în tăcere adâncă, un monolog al pașilor cu una, cu alta… detalii de fotografie, de plimbare, de februarie.
…and I was going to visit the castle.
The way up there… a well known cobbled-stoned alley, cutting through the forest like in a sacred silence… feels like a monologue of my steps along the slow climb, interspersed with nice photo details for a February nature stroll.
E frumoasă, natura, în orice moment al ei. Vorbește atâtea limbi și îngână atâtea ritmuri….
Nature is lovely, in any of its moments. It speaks many languages, whispers so many rhythms…
Castelul Peleș se ivește elegant și discret… îngânându-și și el povestea.
De printre ramuri golașe, pare desprins dintr-o poveste, pe care nici el nu și-o mai amintește prea clar. O lume a unui demult sau a unui departe… de vremuri aproape ștearsă,
parcă doar strălucirea și definirea semeață din forme încă poate răzbate statuar de printre brazi.
Peleș Castle comes into sight, elegant and discreet… as if whispering its own story.
From behind bare branches, it seems taken out of a fairy tale, which now has faded in time. A far-off or far-away realm… gone forever,
as if only its glamour and clear-cut shape can still cut through to us solemnly among the fir-trees.
Ca o nostalgie, îmi cuprinde gândurile, apropierea de castel. O ușoară tristețe amestecată cu raze blânde de soare… cu aroma unor fărâmițe rupte vag din istorie și miros balsamic de aer de munte.
Iar detaliile… iar, mă atrag ca podoabe cu glas. Vreau să le surprind măreția, fie și aproape miniaturală, sau tăcerea… sau poate smerenia.
A muted nostalgia seems to envelop my thoughts, as I draw near. A soft undefined sadness combined with gentle sun rays… with a scent of vague history fragments and the balmy smell of the mountain air.
And the details… again, fascinate me, I can almost feel their voice. I wish to capture their greatness, be it almost miniature in the grand scheme of things, or their quietness… or perhaps humbleness.
Privesc în sus, avântat, ca vârfurile curajoase ale construcției. Apoi în depărtare… înspre munți, admirând priveliștea.
I look up, abruptly, like the bold rooftops of the construction. Then into the distance… towards the mountains, admiring the view.
Este eliberare, să văd acum cu ochii minții castelul și grădina lui cu alei cuibărite acolo… în vecinătatea unor culmi, pulsând de ceva timp, așteptând netulburat, veghind…
It is freedom now, to see in my mind’s eye the castle and its garden alleys nestled up there… near the mountain peaks for a long while, waiting unbothered, watching over time passing by…
Mi-am luat la revedere ca de la orice loc pe care îl vizitez. Și ca și în urmă cu 14 ani, când l-am vizitat ultima oară.
Cu gândul la o posibilă reîntoarcere, dar probabil în alt anotimp. Al anului, al vieții…
I said good bye, as I do in every spot that I visit. And as I did 14 years ago too, when I last visited it.
With the thought of a possible return, but perhaps in a different season. Of the year, of life…
Orbită pare-se infinită, torcând și-ntorcând…
ca ceasul,
care-și deapănă misterul
în pulsul azurului
auriu
îmbibat cu raze,
cu umblare….
Iar noi
zorim
Rotim și-nvârtim-
..ncercuindu-ne-n rotocoale
cât o clipă
O zi?
Parcurs infinitezimal, torcând și-ntorcând…
același ceas
care ne deapănă-n ore
a mister
zăvorât cu pulsul unui suflu
firav
atins de freamăt și dor
Doar de stele
știut
Summer, autumn, winter or… no winter, the earth is spinning,
turning round in circles
through the immensity
Seemingly infinite orbit, weaving and heaving… like a huge clock, its mystery swirling
within the pulse of the azure
so golden imbued with sun rays, with tripping…
And we rush
Spinning and turning round in circles through the seconds
The days?
Minute trips, weaving and believing
the same clock winding its hours
like a secret locked with the throb of a breathing so feeble
touched by rustling and longing
doar nicole... 