“I’ve never seen beauty so devastating as in the lines that trace our hope and fall from the stars.” ― Jessica Kristie
Încerc să observ, chiar să-mi fiu mie un caz de studiu sau studiu de caz… lipsit de răgaz și doar cu aminte, cuminte, prin roi de cuvinte
să-mi aflu lumina, dar și rădăcina seva, tulpina
I try to be aware, to be to myself a case study or a study case… like an endless race and just to remember from March to September the swarm of soft splendor
to find out the brightness, but also the whiteness the lifeblood, the lightness
Căci fire din soare răsun-a chemare a miez – căutare stăruitoare… nici zarea, nici marea nu-mi stinge strigarea, nici frunza sau iarba nu-mi sperie graba
din puls de sclipire răzbind amintire, trezire, iubire
For spurs from the sun rush through like a run, like a seeking – a quest that’s given no rest… horizons or seas cannot find its key, nor leaves, neither grass can temper its sass
from deep pulse above free like a dove awoke, wings of love
Grăunte boboc ce-mi murmură foc culoare și vlagă, nu-i arde de șagă, iar floarea, splendoarea rotind sărbătoarea surâde a rază și-mi catifelează
cărarea și mersul și tot universul și visul și versul
A bud like a spire a branch climbing higher rich color and fire, so much to admire, serene trees in bloom in April’s warm womb wide smile, pink shine spring’s blossoming shrine
on alleys and ways adorning my days a sunnier time for rhythm and rhyme
“You can’t stop the future You can’t rewind the past The only way to learn the secret …is to press play.” ― Jay Asher, Thirteen Reasons Why
Tiptil se strecoară zilele, verdele, razele…
On their tiptoes, the days, the green, the rays…
Culorile… și mai tiptil
Colors… even more so
Viitorii trandafiri…
milimetric se ițesc, se colorează, devin
The roses to be…
inch their way up, into colorful existence
Caldul… mai mult decât mult, s-a lăsat așteptat,
câtă răzgândire, cât târziu…
Warm air… much more than just much, made itself long awaited,
so much hesitation, so very late…
Dar și când încep să danseze,
nuanțele, razele….
parcă pașii stau de tot în loc,
surptinși în culmea rotirii de culoare,
zbârnâind…
ca la un maxim de splendoare!
But when the moment to start spinning their dreamy weave is finally here,
the hues, the sun rays…
the tiptoeing too stands still
as if caught at the maximum of its colorful spinning
buzzing…
at the top of its beautiful beginning!
Cât despre noul editor, pe bază de blocuri și… așa mai departe (de tot), pot spune că… desigur, mintea, obiceiurile, stilul mi-au suferit ceva remodelări. Reconfigurări, resetări tehnice… cum se pot ele numi, necesare ca postarea poze-text să mi se îmbine ca de obicei. Acum mai sunt doar curioasă cum va arăta după ce apăs Publish (dincolo de ferestrele de Preview, bineînțeles, pfiu… o_O)
O săptămână frumoasă!
Not to mention the new, quite challenging, editing blocks experience… hmm… baby steps too, and reset, regroup, refuel pit stops… etc, to eventually put all these together nicely and so. Also, thanking Brian, at bushboy, for the Image Compare explanation on his blog. That was definitely the easiest and most enjoyable technical part of this April baby steps post today. 🙂
“A miracle is when the whole is greater than the sum of its parts.
A miracle is when one plus one equals a thousand.” ― Frederick Buechner, The Alphabet of Grace
Nu am crezut că ar putea fi atât de plăcută, o simplă plimbare…
…la pas prin Sinaia
At first, I didn’t think that I would really enjoy it, a simple walk…
“Sometimes the things that destroy you, become the architectural blueprints which make your mind royal.” ― Curtis Tyrone Jones
O dimineață luminoasă… ușor bleu, ușor roz, cu irizații mai mult lila punctând fin colțuri de cer,
A bright morning… slightly blue, slightly pink, with purple iridescent spots in distant corners of skies,
…și am pornit spre castel.
Urcușul… de-a lungul binecunoscutei alei, brăzdând pădurea în tăcere adâncă, un monolog al pașilor cu una, cu alta… detalii de fotografie, de plimbare, de februarie.
…and I was going to visit the castle.
The way up there… a well known cobbled-stoned alley, cutting through the forest like in a sacred silence… feels like a monologue of my steps along the slow climb, interspersed with nice photo details for a February nature stroll.
E frumoasă, natura, în orice moment al ei. Vorbește atâtea limbi și îngână atâtea ritmuri….
Nature is lovely, in any of its moments. It speaks many languages, whispers so many rhythms…
Castelul Peleș se ivește elegant și discret… îngânându-și și el povestea.
De printre ramuri golașe, pare desprins dintr-o poveste, pe care nici el nu și-o mai amintește prea clar. O lume a unui demult sau a unui departe… de vremuri aproape ștearsă,
parcă doar strălucirea și definirea semeață din forme încă poate răzbate statuar de printre brazi.
Peleș Castle comes into sight, elegant and discreet… as if whispering its own story.
From behind bare branches, it seems taken out of a fairy tale, which now has faded in time. A far-off or far-away realm… gone forever,
as if only its glamour and clear-cut shape can still cut through to us solemnly among the fir-trees.
Ca o nostalgie, îmi cuprinde gândurile, apropierea de castel. O ușoară tristețe amestecată cu raze blânde de soare… cu aroma unor fărâmițe rupte vag din istorie și miros balsamic de aer de munte.
Iar detaliile… iar, mă atrag ca podoabe cu glas. Vreau să le surprind măreția, fie și aproape miniaturală, sau tăcerea… sau poate smerenia.
A muted nostalgia seems to envelop my thoughts, as I draw near. A soft undefined sadness combined with gentle sun rays… with a scent of vague history fragments and the balmy smell of the mountain air.
And the details… again, fascinate me, I can almost feel their voice. I wish to capture their greatness, be it almost miniature in the grand scheme of things, or their quietness… or perhaps humbleness.
Privesc în sus, avântat, ca vârfurile curajoase ale construcției. Apoi în depărtare… înspre munți, admirând priveliștea.
I look up, abruptly, like the bold rooftops of the construction. Then into the distance… towards the mountains, admiring the view.
Este eliberare, să văd acum cu ochii minții castelul și grădina lui cu alei cuibărite acolo… în vecinătatea unor culmi, pulsând de ceva timp, așteptând netulburat, veghind…
It is freedom now, to see in my mind’s eye the castle and its garden alleys nestled up there… near the mountain peaks for a long while, waiting unbothered, watching over time passing by…
Mi-am luat la revedere ca de la orice loc pe care îl vizitez. Și ca și în urmă cu 14 ani, când l-am vizitat ultima oară.
Cu gândul la o posibilă reîntoarcere, dar probabil în alt anotimp. Al anului, al vieții…
I said good bye, as I do in every spot that I visit. And as I did 14 years ago too, when I last visited it.
With the thought of a possible return, but perhaps in a different season. Of the year, of life…
Orbită pare-se infinită, torcând și-ntorcând…
ca ceasul,
care-și deapănă misterul
în pulsul azurului
auriu
îmbibat cu raze,
cu umblare….
Iar noi
zorim
Rotim și-nvârtim-
..ncercuindu-ne-n rotocoale
cât o clipă
O zi?
Parcurs infinitezimal, torcând și-ntorcând…
același ceas
care ne deapănă-n ore
a mister
zăvorât cu pulsul unui suflu
firav
atins de freamăt și dor
Doar de stele
știut
Summer, autumn, winter or… no winter, the earth is spinning,
turning round in circles
through the immensity
Seemingly infinite orbit, weaving and heaving… like a huge clock, its mystery swirling
within the pulse of the azure
so golden imbued with sun rays, with tripping…
And we rush
Spinning and turning round in circles through the seconds
The days?
Minute trips, weaving and believing
the same clock winding its hours
like a secret locked with the throb of a breathing so feeble
touched by rustling and longing
“And perhaps, frozen somewhere with time,
Our words will never cease to rhyme” ― Stuti Dhyani, A Grain of Sand
Soarele doarme adânc, liniștit
de-a inimii boltă acoperit…
Prin ape de nori ce par calme si reci
curg roșii de dor spre stele poteci
Atingeri aprinse lăsate deoparte,
cuvinte arzând uitate-ntr-o carte,
Sclipiri visătoare cu ochii deschiși,
săgeți de lumină din zori necuprinși
Doar vise de soare dau vieții culoare-
vii aripi de foc din a nopții paloare
Vise ce-așteaptă la capăt de soartă,
căci drumul de aur nu este pe hartă
Tristețe, cu inimă crudă de mreană,
unde atingi se cască o rană
Cutreieri târziuri de zile și zbor
plutind fără noimă pe aripi ușor
Vrei să cobori în apusuri cu soarele
departe plutind senin cu vapoarele…
țărmuri – ocean solar răscolind,
raze de-argint prețios risipind
Trezind ardoarea din marele astru,
rotind pe valuri de foșnet albastru…
să stingi durerea, să-mpiedici căderea,
cu glas de-anotimp să umpli tăcerea
O sută de zile de flori și lumină
cu zări strălucind
după noapte deplină,
clipe nectar din soare
nezis
zvonindu-mi cuvinte
din ce e de zis…
The sun is sleeping deeply and calm soothed by heart’s slumbering balm…
Through waters of cloud, quiet and far
trickle red alleys of throbs to the stars
Close burning brushes swept far behind,
sweet pulsing words left to unwind,
Soft dreamy shine, eyes beaming bright,
rays like sharp swords into the night
Only horizons can pay life its dues- long wings of dream from darkness’ sad hues
Dreams that await fate’s quiet wrap
but whose golden ways are on no map
Sadness, with your poor bitter soul, your hurried touches give way to a hole You wander late through nights’ and days’ flight aimlessly vanishing out of sight
Wanting to go down sunsets with rays remotely floating serene with the gaze…
on shores of solar oceans and seas
to reach by the pure air in the breeze
Feeling the warmth of the huge round brightness,
whirling on waves of blue rustling lightness…
to put out the pain, to dry out the rain,
though seasons’ voice to loosen the strain
One hundred mornings of freshness and flowers with dawns’ dear shimmer
in dark early hours, honeydew seconds from skies,
yet unsaid chiming new words to me
that are to be said…
