Arhive

Meșteșugul ..de miercuri/ Wednesday Craft – Nostalgia

 

“Something still exists
as long as there’s someone around to remember it.”
Jodi Picoult, Nineteen Minutes

 

Parcă… nu știu, uneori se întâmplă să vină așa, din senin. Amintiri. Cam de-a valma, ce-i drept, dar jucăușe și dragi. Apar ca din mers. Ba dintr-un cântec, din niște versuri… sau din căldura unor detalii ascunse adânc în cotloane de viață. De suflet. Și răsar, proiectând senzații, cuvinte, culori, ritmuri…

Și de-aș scrie despre copilărie… ar fi multe și mult. Mult râset și mult verde. Multe petale și joacă. Soare și la umbră. Cumva cald și iarna, deși ger! Și vesel chiar de ne era și cu mare supărare uneori.

Iar de-ar fi să desenez, ar fi o casă. Spațioasă. Cu grădină, leagăn vopsit verde în fiecare primăvară, câțiva căței și… destul de multe pisici. Și-ar fi trandafiri roz, pomi, și cărări dulci pline de foială și joc. Iarba cea dragă, apusurile, câmpul de dincolo de gardul din spatele curții… Și-un Rex elegant. Un câine lup care ne însoțea atunci la plimbări lungi de seară pe câmp.

De-ar fi să cânt, ar fi… la pian. Pianina copilăriei veghind impunător din camera de zi, sau din „mijloc” cum am numit noi acea încăpere, cameră care dă înspre soarele de după amiază și unde deslușeam eu atentă clapele, gâdileam și descâlceam portative, ca apoi să le pot pluti ore-n șir. Uneori, vecinii mă-ntrebau așa, mai spre seară… „Ei, ți-a ieșit până la urmă?!” 😊

Și-aș mai cânta și-n leagăn. Sau scrânciob, cum îi spuneam noi. Și-acum se mai întâmplă când ajung acolo. Sau acum povestesc mult, cu cine se întâmplă să fie prin preajmă. Și too..ot povestim. Deși, acum totul pare să fie și despre poze, bineînțeles. Liniște și concentrare, fotografiem tot ce mișcă puțin mai colorat prin grădină, cum să nu?

Acum, bineînțeles, totul arată schimbat. Cu totul alt aer. Povestind aici, senzația chiar este de „a fost odată-ntr-o… altă viață?”

Între timp… alte și alte leagăne-au răsărit. Pentru alți jucăuși.

 

🙂

It seems… I don’t know, sometimes it happens that they just appear out of the blue. Memories. A bit mixed up, but playful and dear. Just like that… a song, some lyrics, warm details hidden in deep recesses of life. Of the soul. They just show up, projecting sensations, words, colors or rhythms…

And if I were to write about childhood, there would be much. And many. Little things. Much laughter and much green. Many petals, and play. Sunny air, even if in the shade. Somehow warm pleasant air in the cold winter days. And happy air, as a whole, though there sure were things a bit  sad or unhappy. 

Or if I were to draw something, there would be a house with a garden. Quite big. A swing painted green every spring, a couple of dogs and quite a few cats. TAnd there would be pink roses in the front garden, trees, and the lovely pathways under them, full of much play and to-and-fro… The dear sweet grass, the sunsets, the fields beyond the fence at the back of the garden… And an elegant Rex.  A wolfdog which used to accompany us in our long evening walks on the fields back then.

If I were to… make music, then it could be playing the piano a bit. A bit more, the black pianola in the living room, the room with a view to the sunset, and where I would decipher the keys, and the scores, for hours on end, and then to fly on the notes, the tunes…  Sometimes my neighbors would even ask me,later that day… „Hey, did you manage to pull that off?!” 😊 

Or… singing song after song in our swing, with my sister. Even now, when I go there, I still  do that a little, or we talk a lot. Though now, it’s also about the photos. Taking lots of them of anything that stirs in the air a bit more colorfully, much focus and quietness in the garden.

Now, everything looks so much different than years ago. Reminiscing here, it does give a feeling of… „once upon a… different lifetime”?  

In the meantime… other cute swings have appeared . For other cute children. 

 

Iar de-ar fi să zâmbesc, aș tot zâmbi. Alb negru sau color. Culoare. Aș zâmbi vară și mersul desculț prin curte, fugărindu-ne… neștiind neapărat de ce. Și-aș zâmbi toamnă, struguri și nuci, cocoțat în copaci… da, până suuus sus pe-acoperiș. Copaci-trepte cumva.

Și-aș mai zâmbi aparat foto Smena! Primul meu aparat foto. De fapt al mamei. Al nostru. Primele… selfie-uri? : )) Oricum, minunea de joacă pe aparate foto cu film… de-abia așteptam să developăm pozele! Adevărate momente de grație… unele secunde surprinse pe-o rolă în acei ani! Alb negru sau color. Da, se pare că… de-atunci mi se trage. Pasiunea. 🙂

Și, dacă-i să fie, pun aici ceva nostim (pentru mine, desigur) și cu iz de… „oare ce m-o fi apucat?!!”… O poză la poză, dintr-o suită de trei, alb-negru, făcute cumva la fiecare doi ani, septembrie sau octombrie, culegând struguri mari, albi și frumoși în lumina caldă a dup-amiezii. Curtea copilăriei. Comic lucru, încercam noi atunci… exact în același loc, deși bineînțeles nu același strugure. : ))

Sub deviza, cum altfel?… „vulpea când n-ajunge la struguri zice că… -s prea sus?!”

 

😊 😊

And If I were to smile, then I’d smile… quite much. In white and black or in color. Colors. Summers, and running barefoot in the garden for no apparent reason at all. Autumns, and the grapes, the nuts, climbing trees, yes… up there, surely, up onto the roof of the house, our trees then… like spiral steps, or ladders.

And a Smena photo camera, my first camera, well… my mother’s then. In fact, ours. And the first… selfies? : )) That cute playfulness on film photo cameras… I could barely wait to develop the photos. Like moments of grace… some instants captured on a roll of film in those years! Black-and-white or in color. Oh, well, seems… that’s when it all started. My lifetime passion. 

If it is to be… I’m adding here something that I find fun (to myself, surely) and with a slight taste of… „what on earth?!!”… A photo of a photo, in a set of three, black and white, taken in a row every other year, September or October, while picking beautiful white grapes in the warm afternoon light. My childhood garden. Funny thing then, I remember, we tried to take them in the same spot exactly, though obviously not the same grape. : ))

The caption, what else?… „the fox not reaching the grapes says they’re… too high up?!”

 

Cam asta ar fi senzația dată de câte-o reîntoarcere pasageră prin ținuturile acelei perioade. Aș tot rătăci printre și printre. Acel ceva al sfărșitului de mileniu are un… „nu știu ce” sau un… „nu știu cum” doar de el știut. Și, cred că… nu pierdut. Cel puțin atât timp cât ne mai amintim.

 

That would be the sensation given by going back occasionally, onto those times’ lanes. I would roam across and along. Those years at the end of the millenium really had that delightful… „je ne sais quoi”. And I think, not lost. At least as long as we still remember. 

 

Ei, se pare că Meșteșugul de miercurea asta a fost cu ușoară aromă de jurnal. Și un strop de nostalgie?

 

Well, it seems this Wednesday’s Craft has been with diary-scented pages. And a slight fragrance of nostalgia? 

 

Să aveți un întâi iunie vesel și însorit!

🙂

I hope you have a happy and sunny June 1st! 

 

Săptămână roz…/ Pink week

 

Deci așa, dup-amiază de vineri. Hm… seară de-acum, și…

…se pare că pentru mine bagheta magică a mijlocului de lună mai a cam fost setată pe… roz? Și chiar nu, nu eu am apăsat butonul de culoare zilele astea, nici vorbă! Se pare că așa a… funcționat?!  Nuanțe, nuanțe și iar nuanțe… de mult roz mi-au tot ieșit în cale.

🙂

So, Friday afternoon. Well… evening already, and apparently…

…for me the mid-May magical wand has been set on… pink? And, no, it really wasn’t me, the one who pressed the color button these days… no! It seems this is how it… worked out?! A lot of cute hues of pink crossed my way, or just me… coming across them. 

 

Într-o dimineață cam neînsorită, clopoței-năsturei cumva… în căutare de libertate?

 

One not so sunny morning, little button-bells like… I don’t know, breaking free?

 

Într-o altă zi, rătăcite pe un pervaz, luminând un colț așa cum doar ele o pot face… lalele!

 

One other lucky day, looking lost on the window sill, shining in a corner like nothing else… tulips!

 

Apoi, de-a lungul unui drum de amiază, dansând însorit… garofițe zburlite cât mai puf.

😊😊

Then, along an early afternoon walk, dancing brightly… little carnations having a good bad-hair day.

 

Iar apoi, stingher, un trandafir ce va fi. Cât va putea el de elegant și de dincolo de spini.

 

And right after that, shyly, a rose to be. As much as it will, elegantly and beyond thorns.

 

Și… acasă. Mi-a înflorit pervazul!
În roz-violetă de Parma colecția primăvară-vară (cea de toamnă-iarnă aici)…

😊

And… at home. The window ledge is abloom!
In Parma violet-pink, spring-summer collection (the autumn-winter one here)…

 

….și în magenta-orhidee. Chiar prima dată când le fotografiez. Cu ajutorul soarelui minune de după amiază, desigur… câteva zeci de minute de joacă-splendoare.

 

…and orchid-magenta. It’s been the very first time I take photos of them. With the help of the wonder afternoon sun, oviously… several tens of minutes of playful splendor.

 

“It is a happy talent to know how to play.”  : ))
 Ralph Waldo Emerson

 

De la petale pale până la… atinse ca de foc, aceștia par să-mi fi fost pașii cei roz, soare de dimineață devreme sau de seară aurie. Doar nu plutesc pe-aici ca o… doar Nicole cu tema Bouquet, cea de mult roz, doar… de formă, nu? Sunt și de culoarea care dă tonul. Da, a prins puțin glas…

..în nuanțe de mijloc de mai.

🙂

From pale petals to… almost aflame, these seem to have been my pink steps, early morning or golden evening sun. Perhaps it’s just that I don’t fly around here just …for nothing, a just Nicole in her Bouquet theme of quite much pink, do I? The color in charge seems to have whispered…

..in mid May hues.

 

Și… era să uit, alte și alte asemenea frumuseți în ultimul timp țopăindu-mi în cale, și bineînțeles că nu puteam să le trec cu vederea, telefon sau aparat foto… Chiar n-a contat, tot dulce și nostim au răsărit.

😊😊😊

And I almost forgot, other and other unexpected beauties popping up my way lately, which of course I couldn’t have overlooked, phone camera or photo camera… It really didn’t matter, still sweet and funny brightening my day.

 

“In Light there is Dark, and in Dark there is Light.”
Kami Garcia, Beautiful Darkness

 

Weekend frumos!

🙂

Have a nice sunny weekend!

Pufoșenii de sezon…/ Season’s Fluff

 

“Everyone is taught that angels have wings –
the lucky ones of us find that they have 4 paws.”
Jury Nel

 

Secunda norocoasă… și Turuz a privit. Exact înainte și după, multă foială, din aceea țopăită rău, plus ham-ham!… dar momentul în care ceva cumva-i zice stop, brusc și pentr-o fracțiune de moment îi transpare prin ochi o liniște… Se uită prin tine, de parc-ar ști ceva ce tu nu prea știi, te topește (chiar dacă-s undeva… sub minus 10).

Și-apoi iar, hop țop de colo colo, nu-l mai prinzi în stop-cadru decât la anu’. Sau, la primă/varăăă…

🙂

Lucky second… and Turuz looked. Right before and after, so much fuss plus whoof-whoof!… but the instant something tells him to stop, suddenly and for a fraction of a moment, something seems to come from beyond his eyes, like a silence… He looks through you, as if he knew something you really don’t, freeze-frame that melts you (although the air… somewhere below minus 10). 

But then again, hop hop here and there, you’ll probably „catch” him again in a year. Or, in spring or summeeer… 

 

“The whole world is a series of miracles, but we’re so used to them we call them ordinary things.”
Hans Christian Andersen

 

Iar Portocală… de colo colo, deși pernuțele-i păreau să refuze acomodarea, le tot scutura de frig și bâr. Dar, asta l-a-mpiedicat să cotrobăie? Nuuu!

„Unde, cum, ce… mă strigă cineva?!” Ei, mi s-o fi părut. O fi de la covorul ăsta din material rece alb? Pare… interminabil, mă-ntreb unde-o fi ducând.

*x*

And Fluffy Orange… to and fro, though cute paws seemed to say no, no and no to the nice temperature and stuff, he shook something off them each step of the way. But did this stop him from wandering about? Nooo!

„Where, how, what… do I hear someone calling?!” Hm, perhaps… just hearing things. Must be… this cold white carpet? Seems… endless, I wonder where it takes me.

 

Pe d-l cățel l-am prins într-o zi cu soare, iar pe Monsieur motănel… vreme închisă, urâcioasă tare, dar fulguia ușor în ambele stresiuni foto cam fugărite.

Oare… vedeți fulgii?

: ))

Mr Turuz was lucky, that day was sunny, but Monsieur tomcat… dull weather, quite gloomy. Still, snowing gently during both photo hunts.

I wonder if you can see the tiny snowflakes…

 

“Sometimes I arrive just when God’s ready to have someone click the shutter.”
Ansel Adams

Culori de sezon, apoi raze…/ Season’s colors, then sun rays

 

 

Roșu aprins, fulg rătăcit și reni zâmbitori…

Bright red, funny snowflake and grinning reindeer…

 

…într-o zi nu prea însorită. Dar…

…on not too bright a day. Still…

 

…și când a ieșit soarele! Astăzi totul arăta ca poleit în strălucire de sezon!

🙂

…today the sun came out! And suddenly, everything looked like dressed in season’s brightness. 

 

Strop de senin ruginiu…/ Drop of auburn delight

 

“I’m so tired…
I was up all night trying to round off infinity.” 
Steven Wright

 

Decembrie a venit, dar iarna… nu neapărat. Sau, poate doar mi se pare mie?!
Sinceră să fiu nu-mi doresc iarnă, îmi doresc zăpadă. 🙂 Dar, hmm… de la dorit la „înzăpezit”, cale lungă. Poate un drum pân’ la munte?

Și, până atunci, frunze de culoare și lumină de noiembrie. Încă.
Mi-au ieșit în cale luna trecută două minuni odihnindu-se atât de nostim, n-aș fi avut cum să nu vi le-arăt…  străluceau! Două picături de… infinit.

Ei bine, e bună și ne-iarna la ceva, cumva, nu? Poate la… nemaipomenit-de-cald pentru luna decembrie?! Și chiar la… ne-mai-amintim-puțin de culorile toamnei târzii.

 

December is here, but winter… not really. Or, maybe it’s just an impression of mine?!
To be honest, I don’t look forward to winter, I think, only to its white blanket of fluffiness. 🙂 But, well… long way to go from autumn to… snow. Maybe a way to the mountains, that could be an idea.

And until then, leaves of color and November delight. Still.
Last month, two little wonders were just resting there, on the pavement, so cute, I couldn’t help showing them to you… they were shining! Two drops of… infinity.

It seems that winter-not-here-yet is not such a bad idea, after all. It’s still quite-warm-and-pleasant, and still… late-autumn-colors in my mind’s eye.

 

Deși… tentative de nea au fost, răsfirate… cu fulgi rătăciți însorit și jucăuș.

 

Though… there have been attempts, stray snowflakes… sunny and soft.

 

“…larger than life …I’ve never understood that expression. What’s larger than life?”
― Nicole Krauss, The History of Love

happy encounter

 

Uneori…/ Sometimes

 

“The beautiful is as useful as the useful.”
He added after a moment’s pause,
“Perhaps more so.”
― Victor Hugo, Les Misérables

Uneori mă rătăcesc printre frunze.

…și atunci mă opresc. Din mers. Din gândit, grăbit, plănuit, depinde de zi, de oră… Și, fac poze. Scot telefonul și mă-nvârt. Cam pe loc, ce-i drept. Mă foiesc, alei, bănci, gărduțuri, iarbă strălucind încă verde…

Uneori lumea mă zărește așa, concentrată, și e mai mirată, mai încântată, privind sau zâmbind… iar eu „aud” gânduri: „Ce-o fi făcând ea oare acolo?” Mda, oare ce, cum, și… de ce?!

Iar eu, doar așa în al meu gând, le răspund uneori: „Hm… patinaj artistic, cum, nu se vede?!” :))  Sau alteori, întrebarea… „Ați pierdut ceva?!” Și mereu mă întreb, oare a face poze așa, câte frunze și iarbă, sau la ceva poate mișunând minunat pe-acolo, la nivelul solului, o fi cea mai neimaginabilă versiune posibilă? Cea mai… de neconceput?! 🙂

 

Sometimes I lose my way among leaves.

…and then I stop walking. I stop thinking, hurrying, planning, it depends on the day, the hour. And I take photos. I take out my phone and I stray. Somehow on the spot, but wandering around, alleys, fences, benches, the grass still shining green…

Sometimes, people notice me, so focused, and they seem to wonder, or they simply smile, maybe even mutter, hmm… and I „hear” thoughts: „What could she be doing, that lady?” Well… what, how and especially… why?!

And sometimes I answer, surely, just to myself: „Hm.. figure skating, what else?!” :)) Or some other times, the question… „Have you lost something?” And I really end up wondering… just taking phone photos like that, leaves, the grass, or something there inching its way marvelously on the ground, on or behind a fence, would that be the most unimaginable  version of all? The most inconceivable?! 🙂  

Și, mi-aduc aminte, astă primăvară-n-tr-o zi, pozam albinuțe și păpădii, când de-odată aud o bunică cu nepoțica de mână… „Uite, ce face dna acolo? Da, poze cu telefonul… la albinuțe, la flori.” Eram la vreo trei-patru metri distanță și dincolo de un gard, deci m-a uimit văzul ei atent. Și politicos. Și le-am zâmbit, „Da, chiar așa, poze, îți fac și ție?” …țac, țac. 🙂 Și-au mai stat ele puțin și-au privit ceva timp. Iar mie-mi zburau iar gândurile mai spre rătăcit…

Hmm… poate toți ar trebui uneori să luăm de mânuță o fetiță, un băiețel, copilaș să fie, maxim cinci-șase ani, și… la sfânta plimbare cu noi. La acea plimbare. Fără grabă, fără gânduri sau greu…

Pentru că, uneori chiar ne rătăcim printre frunze…

 

And I remember, this spring I was taking some other in-the-grass photos of bees and dandelions one day when suddenly I heard a cute granny, holding her sweet little granddaughter by the hand, „Look, what is the lady doing there? Yes, taking photos with her phone… of bees, of flowers!” And I was somewhere… maybe three-four meters away and behind a fence, I was surprised how closely she had noticed the details. And nicely. And I smiled at them, saying, „Surely, pictures, let me take a photo, of you, too!” and.. click, click. 🙂  And they stayed there for a while, looking at me. And my thoughts were straying some more…

Well… maybe sometimes each of us should take a cute little one like that by the hand, not more than six or seven years old, and… go for a sacred walk. That kind of walk. No hurry, not many thoughts or worries…

Because, sometimes we may simply lose our way among leaves…

 

Și…. azi a fost Ziua Mondială a Zâmbetului, iar eu ca de-obicei, cred, aflu ultima. Și cââât mai spre după amiază, dacă se poate, uf… Dar, cred că motanul cel negru probabil știa, altfel ar fi stat el așa… tolănici printre frunze de soare ca să-mi zâmbească mie ziua? Nu cred… 🙂  De buburuza veselă la promenadă de octombrie nu mai povestesc. Rar am prins eu așa minune de contraste doar într-o simplă plimbare.

Dar uneori…

 

And… today it has been World Smile Day, but I think I found out last, as usual. And as late in the afternoon as possible, pfiu… Still, I think the black tomcat there, lying in the sun-bathed leaves, must have had an idea. 🙂 Not to say much about the funny ladybug caught during her October stroll. Hmm… seldom have I come across such splendid contrasts just walking like that.

But sometimes… 

 

Of, să te tot rătăcești printre pași de octombrie soare, și frunze culoare… uneori.

 

A very nice thing, then, to lose your way among sunny October steps, and leaves… sometimes.

 

Miau… de Grecia/ Meow… made in Greece : ))

 

Cats sleep anywhere, any table, any chair.
Top of piano, window-ledge, in the middle, on the edge.
Open drawer, empty shoe, anybody’s lap will do.
Fitted in a cardboard box, in the cupboard with your frocks.
Anywhere! They don’t care! Cats sleep anywhere.
Eleanor Farjeon (1881 – 1965)

(hover mouse over each photo for… thought bubbles 😉 )

 

Deci așa stă treaba, care va să zică. Azi e, ei bine, a fost, ziua…  pisicilor?! Și anume… internațională? Păi, ieri nu știam asta. Azi dimineață aflat-am. Și sinceră să fiu, bucurie! De ce? Păi… ce altceva decât poze! Drăguțe tare. Deși, ca protagoniști avem neam pisicesc grecesc, nicidecum românesc.

Da, da, dumnealor. Pisicuțele și motăneii eleni. Cum care?? Cei care admiră toată ziua turcoazul acela îmbietor, îmbătător, încântător… De Thassos. Cred că de aceea pisicoșeniile astea au și alura aceea… visătoare. Își scaldă privirea felină în maluri vii de turcoaz vrând nevrând, miaunând nonșalant printre mese de înfometați, cum se nimerește la un moment dat, așa în arșița unei după amiezi timpurii.

Iar infinita zare albastră îi ademenește la somnic… După aceea, bineînțeles. După ce se înfruptă bine bine, dumnealor, din păpici de proveniență turistică.

Și totuși, am observat, să știți. Miau miau-ul  finuț le rămâne… de Grecia. 🙂

*x*

So, there we go. Today seems to be, well, have been, Cat Day?! International? Yesterday I didn’t know that. Found out this morning. And to be honest, I was quite happy. Why? Photos… what else! Cuter than cute. Though, the protagonists… Greek family this time.

Yes, yes, their royal highnesses, cats and tomcats of Greece. What do you mean… which?? The ones that admire that delightful, sprightful, insightful… turquoise all day. I think that’s even why them kittenish creatures have that dreamy look on their cute face. They bathe their feline eyes in those bright turquoise shores, willy nilly, meow-ing carelessly among tables where hungry souls happen to be at some point, in the heat of a torrid early afternoon.

And the infinite blue horizons lure them to another long afternoon nap… After that, of course. After they furtively ease their hunger, with bits of food from tourist supplies.

But then again, I noticed, you know. Their fine meow meow… stays Greek. 🙂

here I am again!

 

„Cats never strike a pose that isn’t photogenic.”
Lillian Jackson Braun

 

Și… undeva în zare.

Turquoise blue seas…