Arhive

Căutare înălțătoare…/ Quest and elevation… beyond seasons

 

 

Escala…dare jucăușă primăvara asta. Surprinsă de mine ca din verde de aprilie?

Iar acum, editând puțin fotografia, am observat un detaliu drăguț… partea dreaptă sus, arată de parcă degetele cățărătorului buclucaș culeg sclipiri? Ei bine, o sclipire. O fărâmiță de lumină rătăcită, la o privire mai atentă.

O licărire, o particulă scânteind în fundalul pierdut… părând să își căute loc. E a cui o găsește? A cui o prinde din zbor? Pășind de-a lungul, de-a dreptul…

Și imaginația a prins glas,

…trebuie să se fi simțit ca o întrebare, nostima escaladare, pășind ca din gând curios… va ține gărduțul ăsta sau va ceda? Tatonând necunoscutul? Neașteptatul?

Întrebând aerul, ziua… încotro, ce sau cum.

Sau poate… un exercițiu de echilibru.

O căutare.

Și cumva… mi-a amintit de Don Quijote de La Mancha și al său Sancho Panza, unul din eroii mei preferați, idealistul, aventurierul, admirabila demnitate din esența visului său… steaua de neatins dar mereu aproape.

Și desigur, la o simplă privire… doar viața pur și simplu, derulându-se jucăuș, în timp ce printre fire pare a sclipi un mozaic ca un quiz, pe un fundal… țesătura vie de piese rotindu-se caleidoscopic. Imprevizivil. Pline de energie. De spirit.

Mi-a făcut imaginația să danseze,
…că poate fiecare secundă pe care o respirăm este așa. Dincolo de orice pare să ne iasă în cale. În prim plan. Și cumva martori suntem, al unui design uimitor, nearătându-se imediat ochiului, și totuși… fabulos. Desfășurându-se silențios de jur împrejur?
Poate doar… un salt cuantic miniatural? Înspre un dincolo explodând luminos? Pas cu pas? Clipă de clipă? Doar dacă am putea fi atenți… prezenți…
Izvor de minuni acolo, în peisaj, zburdând magic, așteptându-ne, anotimpuri curgând lin… vesele și vioaie,
Fundal muzical pentru lume, așa cum o știm, doar cu note sclipire și licăr, melodia luminii…
Note simple povestind despre încântare.

Minunatele aripi, în orice fel ar putea ele sclipi, a metal, a suflet, a August fierbinte sau a fulgi înghețați, a joacă, a căutare, a dor…  sunt tot aripi. Ele poartă.

Iar anotimpurile… sclipesc colorat, nori asezonați cu umbre și soare.

Arătându-ne drumul?

 

Playful climb this spring, which I caught… like out of the April green earlier this year?

And now, editing that photo a bit, I noticed this cute detail…  top right side, almost looking like the cute climber’s fingers were picking sparkles? Well, a sparkle. Like a little flickering bit of brightness, if you look more closely.

A small quantity of light, a particle twinkling hazily in the slightly blurred background… somehow like finding its due place? The seeker’s keep? Along and across…

And my imagination took flight,

…it must have felt like a query, that very moment. Stepping up while wondering… will this little wooden garden fence hold or give way?  Tackling the unknown? The… unexpected?

Or asking the air, the day some vague questions… where to, why or how.

Or even… an equilibrium exercise.

A quest.

And so… it also reminded me of Don Quixote of La Mancha and his squire Sancho Panza, one of my favorite heroes of all time, the idealist, the dreamer, and the admirable dignity of his search, of the unreachable star… within reach. Ever so close…

Surely, at first glance… pure and simple life prancing playfully, perhaps while attempting at solving the same old quiz, sometimes dancing against a quaint kind of canvas, made of kaleidoscopic pieces of such frolicsome quality. Frisky and skittish. Full of energy. Of spirit.

It did make my imagination fly freely,
…that maybe each second should feel like that. And it does, beyond anything else in the foreground. And like witnesses, we are, of a magnificent design, not plainly visible but still… quite grand. Unfolding quietly all around.
Maybe just a silent miniature… quantum leap? Into a beautiful bright beyond? Step by step? Minute by minute? If only we paid attention. If we… attended to it. If we were present…
A splendid spring of wonders going on in the hazy backdrop, season by season, and beyond any season, all sprightly and quick.
Like a lovely musical background to life, only made of quirky sparkles instead of musical notes… floating through summer’s warm breeze, autumn’s yellows and reds and winter’s gray or white.
A soft song made of life’s simple delights.

The wonderful wings… whatever sparkles they are made of, light metal, sweet soul, warm August or frozen flakes, cute playfulness, long search or deep longing… they are still wings. They bear.

And the many-hued seasons… sparkle down below through the clouds duly seasoned with shadows and rays.

Showing us the way?

 

 

Postare concepută pentru provocările minunate de săptămâna aceasta, Elevare (înălțare, escaladarecreștere, etc),  Anotimpuri și… Litera Q.

😊 😊

Written for this week’s wonderful challenges,

One Word Sunday – Elevation

Tuesday Photo Challenge – Season

Cee’s Fun Foto Challenge – Letter Q

 

Though, as a side note, I should somehow add that there are quite a few other thoughts and images that came to mind related to these nice challenges this week, so there may be more about each these days.  🙂

 

 

Anunțuri

Vulpea și… viața/ The fox and… the friendship

 

 

Vulpițe prinse în poză, poveste, filmuleț… toate puse laolaltă pentru două provocări de săptămâna care tocmai se încheie.

 

Little foxes… in my photos, a story, an animated short movie… all put together for two challenges this past week,

Tuesday Photo Challenge – Build on Dutch goes the Photo!

CFFC –  Letter O on Cee’s Photography

 

***

Ce pot să spun decât… sper să vă placă. Și vouă!

Filmulețul? L-am găsit din întâmplare la început de toamnă, căutând de fapt altceva. Privindu-l atunci, mi-am amintit imediat de o poveste minunată citită astă vară la recomandarea unui prieten drag.

Povestea? Se numește Fox 8: A Story, de George Saunders, iar eu m-am bucurat de ea în format Kindle. Câteva fragmente găsiți mai jos.

Iar prietenia? Grijă și cald, umple sufletul. Recele iernii e doar rece, nu frig. Frica se topește în peisaj, iar ziua… e cât un an prins în globul unui minut. De etern.

Cât despre „a construi”? A înălța, a consolida sau a hrăni? A clădi un acasă, un împreună, o viață…
Timpul construiește. Fortifică.

Anotimpurile, inima… pulsează și pun la un loc. Mecanism rotind continuu, transformând circular, adunând, amestecând. În mojarul momentelor. Căci noi… noi uităm, apoi ne amintim, apoi uităm din nou, zăbovim, ne răzgândim. Suprapunem cărămizile trecerii, le zidim din noi înșine, cu pași sinuoși, le ridicăm ca o catedrală. Un sanctuar. La temelie… propria noastră ființă.
E cursă contra cronometru,  dar se simte în reluare pe tot parcursul. Rostogolim secundele… ca pe bulgării de zăpadă. Hohotim, în râs sau în plâns. Ne grăbim sau savurăm… clipe la întâmplare. Fărâme de zi. Felii de suflet. Bucăți de viață. Și nu ne putem oprim. Fără să ne dăm bine seama, devenim. Redevenim. Tot mai noi înșine.

 

Și apoi… modul în care este scrisă! Povestea vulpiței cu numărul opt. Este scrisă într-un stil tare dulce, unic, cu părți nostime și părți triste.  Citeam… țopăind cu vulpița cumva îngândurată, nedumerită, căutând și iar căutând.

…și aici mă opresc. Poate o veți citi și voi la un moment dat. 🙂

 

What can I say, I hope you will like this too.

The little video? I came across it by accident, while looking for something else this autumn. Watching it then reminded me of a lovely story that I read in summer, which was a nice gift from a dear friend.

The story? It is called „Fox 8: A story” by George Saunders, and I read it in Kindle version. Beneath you can find a few excerpts.

And the friendship? Care and warmth, it fills the heart. The winter’s cold no longer feels cold. Fear melts, and the day… is like a year that can fit in the bead of a minute. Feeling eternal.

As for building? Raising, consolidating, nurturing? Shaping a home, a togetherness, a life…
Time builds. It reinforces?

The seasons, the heart… they beat and they blend. A mechanism that throbs continuously, transforms everything going in wide circles. It mixes. In the moments’ oven. For we… we forget, then we remember, then we forget again, we linger, we change our mind. We lay brick over brick in our path, we assemble them like building blocks from within our very selves, the meandering steps. We put them up like into a cathedral. A sanctuary. On the foundation of our own essence.
A race against time, though feeling in slow motion all along. We spin seconds… like rolling snowballs. Things gather, are built up. And we burst into laughter, into crying, we rush or we savor, randomly sometimes. Crumbs of days. Slices of soul. Portions of life. We subtly become.  And become again. Even more ourselves.

 

And then… there is the style! The story of fox number eight is written in a very sweet style, funny parts,  sad parts too. I was reading… as if travelling with the little creature, continuously contemplating things.

… and I’m going to stop here. Maybe you are going to read it too some day.

 

😊😊

„Deer Reeder:
First may I say, sorry for any werds I spel rong. Because I am a fox! So don’t rite or spel perfect. But here is how I lerned to rite and spel as gud as I do.

One day, walking neer one of your Yuman houses, smelling all the interest with snout, I herd, from inisde, the most amazing sound, Turns out, what that sound is, was: the Yuman voice, making werds. they sounded grate! They sounded like prety music! I listened to those music werds until the sun went down, when all of the suden I woslike: Fox 8, crazy nut, whne sun goes down, werld goes dark, skedaddle home, or else there can be danjer!

So came back nite upon nite, seeted upon that window, trying to lern. And in time, so many words came threw my brane, that, if I thought upon them, cud understand yuman pretty gud, if I heer it!
What that lady in that house was saying, was Storys, to her pups, with „luv.” When donne, she wud dowse the lite, causing dark. Then, due to feeling „luv,” wud bend down, putting snout and lips to the heds of her pups, which was called „gudnite kiss.” Which I got a kik out of that! Because that is also how we show luv for our pups, as Foxes! It made me feel gud, like Yumans cud feel luv and show luv. In other words, hope full for the future of Earth!

But one nite I herd something that made me think twise about Yumans.
And I still am.
………….”

„………….
For a long time, no one but me knew I knew Yuman. Then one day, as faith will have it, I am walking threw the wuds with Fox 7, a gud pal, when all of the suden a branch drops down on us from upon hi.
And I woslike: O wow.
But said not in Fox, but in Yuman.
Fox 7 was so shokked he just sat with haunch on ground and tung out, along with wide eyes of being complete lee astonish.
To which I said: Correct, what I just now spokem was Yuman, dude.
And he woslike> That is pretty gud, Fox 8.
To which I woslike, in Yuman, to perhaps show off slite: It is super gud, no dowt, Fox 7.
And he woslike: We must tell our Grate Leeder: This is so-
To which, in Fox, I woslike: I know, rite?
So we went to our Grate Leeder, Fox 28, and I spoke him some Yuman.
…………..”

 

***

Pun încă puțină toamnă aici, strecurată solar. Frunze de octombrie printre fulgii de zilele astea.

Vă doresc o primă lună de iarnă care să vă coloreze frumos și foarte frumos sfârșitul de an!

 

And add a bit more autumn here, on its solar tip toes. October leaves among snowflakes these days.

Wishing you a nice December, to color the end of the year nicely and very nicely!

 

***

Și o notă oarecum aparte în legătură cu pozele?!
Strălucire jucăușă de toamnă. Trimițând cu gândul la… caldul unui împreună?
Ei bine… am citit povestea astă vară, am găsit filmulețul la început de toamnă, dar în tot acest timp nu mi-am amintit deloc de suvenirul cu vulpițe. Cândva prin octombrie le-am observat, din întâmplare… portocalie. Uitasem de ele cu desăvârșire, deși se odihneau destul de la vedere pe un raft.
Interesant cum piese ca din același puzzle se potrivesc dintr-o dată de la sine. Minunat mod de a construi sau crea, ca din eter. Dă acea senzație profundă de sens și de minunat.

 

And a funny side note about the photos?!
Autumn-built brightness. Like nicely conjuring… the warmth of a life-built closeness?
Well… I read the story last summer, then saw the short film in early autumn, but all this time I did not remember at all I had that cute fox figurine. And some time in October I noticed it, out of the blue…  and its orange cuteness. I had completely forgotten about it, though it was resting in plain view on one shelf.
Quite lovely, how pieces can fall into place unexpectedly sometimes, and smooth. A lovely way of building somehow, by building momentum. It can surely give a deep sense of direction and wonder.  

 

 

Ocupată cu nectarul…/ Nectar-busy day

 

“Nature is hiding nothing; that’s its secret.”
― Marty Rubin

 

Ronț-ronț la nectar… albinuță harnică foind ocupată, nici vorbă sau urmă de pauză.

 

Num-num… nibbling away, cute nectar-busy bee… eagerly minding its own business.

 

Ei bine, hop și eu, prezentă la datorie, presărând ziua de iunie cu click-uri fel de fel. Deși… cumva i-am observat privirea aruncată peste auriul nectarului, și tot cumva… i-am auzit zumzetul pofticios, savoare în plin soare.

 

Well, me too, clicking that June day away. Though… I could notice the glance that it threw me over the golden nectar, could almost hear it buzzing… mmm, mother nature’s delights! 

 

La mine, toamna-iarna e cu puțin bâz. Deși nu doar albinuțe ocupate ronțăind la nectar, ci și alte câteva frumuseți surprinse vara asta, acum că am căutat cuvinte care să înceapă cu N, în limba engleză. Ce mai, n minuni! 🙂

O floare micuță și galbenă lângă un gard, acel cui ruginit… martor tăcut al trecerii („cui” este „nail”). 😊

Și un colț sub un nuc. Loc îmbrăcat în verde însorit… natura în toată splendoarea ei nemaipomenită. Într-un așa loc cumva uiți că exiști și… doar ești.

 

It seems…  buzzing autumn-winter here a bit. And not just the nectar-busy bee nibbling its way through my clicks that day, but also other… „n” wonders this summer, now that I had in mind words starting with the letter N.

I found this tiny yellow flower next to a fence, the rusted nail there… like quietly witnessing seasons.

And… nice sunny corner under a nut tree next to a fence, also made me think of… nice neighbors? 🙂

 

Brought together for,

One Word Sunday – Busy

Cee’s Fun Foto Challenge – Letter N

 

 

Cute Quotograph… and experimental touches

 

 

Sunt zile din acelea în care, de dimineață începând, lucrurile nu prea vor să se lege. Închege, dezlege…  Nu se înțeleg unele cu altele… și nici cu mine. Parcă refuză să funcționeze și să se așeze într-un aranjament cumva cu sens. Cât de cât.

Pentru ca mai apoi, dup-amiază spre seară… să se urnească puțin. Și chiar să se așeze liniștit la un loc destul de al lor. Și asta, după ce gândul meu își cam luase puțin la revedere de la  așteptări.

O foială pe încercate, nedefinită, iar după aceea… neclarul începe să capete puțin sens. Culorile să se asorteze senin, nuanțele să se îmbine…

…tentativele să capete cât de cât un contur la modul neașteptat.

 

😊

There are days when it so happens that things do not seem to find their place. They will not come together feeling adrift. Aloof or apart… from one another, and from myself. They would not function or work in any kind of arrangement. Not in the least.

But later on, afternoon or evening… they sometimes begin to fall into place. Like something swiftly and sweetly snaps them into their rightful spot. They simply begin to make sense, and that… a bit after my thoughts had said some kind of a good bye to hopes or expectations.

Tackling things one way or another, tentatively, and after that… the veil is lifted. Colors matching one another serenely, hues going quite well together…

…my attempts taking fine, or almost fine contours unexpectedly.

 

Apusul topind petale de dincolo de toamnă…

 

Sunset dissolving awed autumn petals…

 

Petale șoptind
ca visele…
rubiniu risipit

 

Petals whispering
like dreams…
ruby haze

 

Trandafiraș care încă mai desenează prin aer… timp colorat conturat.

 

Sweet little rose still drawing in the air… contours of colorful time.

 

 

Tentative jucăușe, pe care am încercat să le fac să se întâmple chiar din aparatul foto, opțiuni frumoase, dar pe care până acum nu le-am încercat. M-am bucurat că tema provocării de săptămâna asta de pe WordPress Daily Post a fost Experimental.

 

Playful attempts, and I tried to make them happen in the camera, nice options which I have never tried up to now. Quite happy about the WordPress Daily Post’s Photo Challenge – Experimental.

Cute Quotograph… and love

 

 

Plimbare chiar rimează cu culoare… am descoperit zilele astea. Nu doar în vers, vreau să spun, ci și… în mers? Plimbare culoare… de octombrie soare!

(Și acum acum zâmbesc puțin, așa… ca pentru sine, întrebându-mă tot ca din mers, să văd eu acuși acuși cum voi reuși să redau și-n engleză aceeași minune de ton de octombrie luminos colorat… și rimat ritmat).

Și-anume, explozie! Artificii strălucind colorat la tot pasul. Chiar nu, sau poate nu mai știu eu, dar parcă n-am mai văzut la mijloc de toamnă atât de mult curcubeu întins covor ca prin farmec. Cu greu și de-abia mă desprindeam de un colț că dădeam de altul, și tot așa.

😊

A walk soft and bright, rhyming with colorful flight… I have discovered these days. Not only rhyming a talk, I mean, but also…  a walk? Soft and bright colorful flight… in October light!

(In the brackets above, the Romanian version, I was wondering… a bit aside and to myself as I was writing the words, about a nice playful way of translating the rhyming game into English, obviously different words, but I think I managed to keep the same meaning, quite happy about that, too.)

And I mean, an outburst! Fireworks shining at every step. I don’t think, or I don’t remember to have seen such a mid-October display, so much rainbow spread as a carpet as if by magic. I barely pulled myself away from one floral spot that I would bump into another, and so on.

 

Și-uite așa, mai agale sau mai foit, dar cu ochii fix în soare… culoare plimbare… îmi răsăreau și gândurile. În nuanțe… fel de fel. Printre care, razant, și ideea. Că da, chiar așa trebuie să fie! Dacă este… și anume, să fie!

Iubire.

Când e ruptă din soare, chiar nu are asemănare. Pe pământ. Și e interminabilă. Infinită.

Complet fără-nceput sau sfârșit. Nu vine de nicăieri, nu se-ndreaptă nici unde. Deși cumva… peste tot?  Și nici n-ar avea altfel cum, chiar nu vrea să obțină nimic. Doar este. Fără poate și fără probabil. Fără dacă sau parcă. În schimb, cu mult „da.”

Nici nu e definibilă sau delimitabilă prin când și cum. Ea doar…  este. Dintotdeauna. A fost și va fi.

Cumva… ca un fir de apă? Un izvor, sursă de viu și culoare. Poate neatinsă încă, dar mereu doar la un gând distanță. La un pas, o șoaptă sau un cuvânt?

Și tu…

Tu asculți. Pleci urechea și auzi și observi. Ceva e puțin altcumva. Dar ce mult! Și-apoi pășești. În sensul ei de mers. O dată cu ea.

Intri în ritm. Plimbarea culoarea te duce. Iar tu… soare!

 

And so, slowly or in a bit of a frenzy, eyes fixed on the bright light… in my colorful flight…  thoughts started to come. In various hues. Among which, like a sparkling ray, the idea came. That… yes, that must be it! If it is to be!

Love.

When it is like a gold nugget from the sun, it really is like from beyond.  Like nothing on earth. And it is endless. Feels infinite.

Absolutely no beginning or end. It seems to come from nowhere, and going nowhere. Though somehow… everywhere? And it couldn’t be otherwise, as it doesn’t want to get anything done. It just is. No maybe or perhaps. No what if’s or as though’s. But with a lot of „yes.”

And it is not definable or measurable through a when or a how. It just… is. Forever. Has been and will be.

In a way… like a spring? A source of water, of life and color. Maybe untouched yet, but still always only a thought away. Only a step’s, a whisper’s or a word’s distance?

And you…

You listen. And you suddenly hear it. You hear and you start noticing. Something is a bit somehow else. A bit much. It’s on its way and in your path. It is flowing. Through you.

And you get in that rhythm. That tune and that pace. The bright flight carries you. And you… light!

 

Căci soarele… chiar nu, nu poate fi doar centrul universului. Ar fi prea puțin. Cu siguranță e centrul ființei. Al tău. Și al tău. Și… al tău?

Ne suntem unul altuia orizont. Plimbarea mea trece prin culoarea ta. Și reciproc.

De-aici… zarea.

Iar când soarele începe să răsară, deși nu realizezi când și cum, dintr-o privire și un surâs, atunci… ai atins. Ai ajuns la întâlnire cu propriul tău soare.

Transpare prin ochii unui… altcineva! Dar acesta e doar un detaliu lipsit de importanță. Numai zâmbindu-vă, înnodați raze. Împletiți același cald și respirați din același auriu. Îmbrăcați aceeași manta, sorbiți din aceeași cupă… vă hrăniți din același centru.

Sunteți la modul simplu și complet aceeași plimbare culoare. Același soare. Ați privit și pășit.

În sensul de mers al iubirii.

 

As light… cannot simply be just the center of the universe, no. It would mean too little. It certainly is the center of you. And you. And… you?

We are each other’s horizon. My walk soft and bright goes though your colorful flight. And vice versa.

Hence… the skies in the light.

And when the sun begins to rise, though you can’t put your finger on a when or a how, but just from a pair of eyes and a smile, then… you have touched. You have met your own sun and light.

It shines through… somebody else’s eyes! But… that is just a mere detail. Only by smiling at each other, you sew rays. You weave the same warmth and you breathe the same golden spiral. Wear the same mantle, sip from the same sacred vessel… wine and dine on the same center.

You are simply and entirely the same soft bright flight. And light. You have dived… and arrived.

You are now walking in the rhythm and rhyme of pure love.

 

Se spune că este prima zi din restul vieții tale. Eu doar spun că e viață la modul cel mai infinit.

Este pur și simplu cel mai cald și mai cu sens… a fi.

 

They say it is the first day of the rest of your life. I just say it is life in the most infinite mood.

It simply is the warmest and most meaningful… to be.

 

Nic💓le

 

Cute Quotograph… and the walk up the seafront

 

 

Afară plouă mărunt și puțin bosumflat, și de vreo câteva zile bune, dar eu…

…sincer, mă plimb albastru luminos până sus sus… la umbra pinilor din Lloret de Mar, Costa Brava.

 

It’s been raining here, a dense dreary drizzle, for a couple of days now, but I…

… to be honest, I’m walking far into a deep shiny blue, up and away… into the shadow of the pines up a lovely hill in Lloret de Mar, Costa Brava. 

 

Pășesc pe trepte puțin cam nehotărâte, plecând de lângă plajă, pe-un drum ducând însorit și vesel spre plaja alăturată. Și asta… decupând elegant în piatră. Faleză suspendată, alee în scări… labirint dar și slalom printre bucuroși ca și mine, daaa!… să fotografieze la fiecare pas, fiece boare și rază apune.

 

I go up the steps, a bit winding and mazy, leaving the beach behind, on a sunny jolly road taking to the neighboring beach over the hill. And this… by cutting its way through the stone. A suspended seafront, an alley of stairs… labyrinth and slalom with  happy tourists like myself, yesss!… to capture nice things at every step, every gust of wind and ray of the soon setting sun.

 

Plimbare de după-amiază atât de azur… la fiecare privire înapoi înspre larg, marea explodează în liniște și senin, vălurind într-ale ei, atât de nepăsătoare de dincolo de vânt, de cuvânt, de real sau de vis… și de orice cadru încerc eu să tot meșteresc în sus pe traseu.

 

An afternoon walk so azure… at every look back over the shoulder, the sea bursts softly into quietness and serenity, rippling in its own waves, carefree as if from beyond the wind, the words, the dream or reality of things… and beyond any frame I may try to craft along my way upwards.

 

Iar când ajung în vârf, minune.. (desigur, după ce reușesc să nu privesc înapoi măcar timp de vreo câteva minute, pași și posibile cadre) … mă întâmpină tot ea, marea! Parcă tot mai mare, mai întinsă, cu cât mă îndepărtez înspre în sus.

Și-apoi… altă explozie, de-auriu printre pini. Nod în gât, raze-n ochi, bucurie în suflet. Vis de chiar aici și acum. Cumva chiar fără nici un firicel de lumesc atingând aerul. Am evadat.

Ei bine, da, eu și câțiva… mulți alții, mișunând la fel de bucuroși ca și mine. „Oare ce să admirăm mai întâi? Ce colțișor? Ce trunchi luminos de copac, ce con de umbră… de pin și de magic?  Și asta cât mai… fără să intrăm unul în cadrul celuilalt, altfel cum…”

😊😊

And when I get there, such a wonder… (surely, after trying hard not to look back for at least several minutes, steps and potential photos)… still there, the sea! Seeming even more immense, wider and larger, the further away I get from it.

And then… another burst, golden this time, through the pines. Lump in my throat, rays in my eyes, joy in my heart. A dream of right here, right now. Somehow with no thread of reality touching the air. I escaped.

Well, yes, me and some… quite many others, the same, moving around happy and enthusiastic. „Hm… what shall I admire first? What cute little corner? What shiny tree trunk or warm place in the shade… the pines, the magic? And that… without getting into another’s field of view and frames, as much as possible, how else…”

 

Pe cât de interesant, pe atât de cald, modul în care pasionații, sau obsedații de astfel de incursiuni fotografice au cumva propriul limbaj, semne, gesturi, zâmbete cu subînțeles. Fac cu rândul natural și extrem de împreună. Chiar dacă total separat. Solidaritate tăcută… sau dans cu pași improvizați amical.

Doar pentru a prinde… da, da, acolo!… locul acela, unghiul!… evident cel mai cel, mai superb sau mai nostim. Și asta pentru că de-acolo… se zboară.

 

It is interesting, as it is warm, the manner in which photography addicts, or enthusiasts, freaks… somehow have their very own language, made of signs, body or facial, subtle gestures… taking their turn in such uniquely marvelous spots, naturally and sharing a silent togetherness? Though still totally separate. Solidarity… or a friendly dance with improvised steps.

Just in order to catch… yes, yes, there!… that spot, that angle!… obviously the one and only, the loveliest or the cutest. And that just because… that’s the runway. The flight.

 

Cum se simte? Sau cum simt eu, cel puțin? Mult bine și frumos! Cald și aproape? Lumea devine a mea pentru o fracțiune dulce și-un click. A mea… să mă pot juca și râde cu ea.

Și chiar așa este. Unele lucruri se observă chiar doar printre umbre. Sau apoi, izbucnind de printre pixeli să coloreze timpul în mișcare…

…din camera obscură a momentului îmbrăcat în lumină.

 

The feeling? Or the way I feel, at least? Much peace and beauty! Warmth and closeness? The world becomes mine, for a sweet fraction of a second and a click. Mine… to play with and smile at.

And that’s the way it really is. Some things really do come visible only when seen through the shadows. Or then, they pop up from among pixels, coming in full movement to color time…

…from the camera obscura of the moment dressed in light. 

 

Și-ntre timp a ieșit și soarele. Ei bine… dup-amiază aurie de toamnă timpurie, și poze.

 😊

In the meantime, earlier today, the sun showed its shiny face. A golden afternoon, and more photos.

 

Nic☀le

 

Încă un pas…/ One more step…

 

“Go in the direction of where your peace is coming from.” 
― C. JoyBell C.

 

…și e toamnă, sau primăvară, astronomică.

Dar pe la mine… echinocțiul de septembrie vântură vară. Răstoarnă valuri, umflă umbrele colorate….

Doar vacanța la mare e… ca să țină, nu?! Măcar până la prima ninsoare.

Să țină de cald.

 

…and it’s autumn, or spring, astronomically speaking.

But for me, the September equinox is swirling like summer. Swelling waves, beach umbrellas…

Well… it’s just that the summer holiday is a keeper, right? At least until the first snowflakes.

Keeping us warm.

 

Vara asta, marea a fost… Mediterană. Nu Egee și nici Ionică. Da, draga de Grecie… poate la anul. Deși soarele Spaniei e de-o strălucire și-un vis… sclipire zglobie. Și o nuanță cumva nouă, azur sidefiu.

Dimineața… mantie încrustată cu topaze și firicele de argintiu, dar dup-amiaza… de parcă Neptun se îmbufna ca din larg și albastru, supărare mare și-adâncă de umplea de cerneală orizontul marin.

 

This summer, the sea was… Mediterranean. Not Aegeen, nor Ionian. Yes, dear Greece… maybe next year. Although Spain’s sun… its very own radiance and dream. New hue to me there, pearly azure.

The morning… blue gem-studded cape, with tiny golden threads, but the afternoon… as if Neptune had frowned upon the day, splashing navy blue ink deeply against his seascape horizons. 

 

Un echinocțiu vesel și senin, zilele astea!

😊

A happy and serene equinox, these days!

 

Nic🌊le