„Ați simțit vreodată aer de februarie-n martie?” „Poate da, dar aer de aprilie-n mai… nu neapărat.”
„Does February March?” „No, but April May.”
… they say.
Ei bine, nu știu cum se face, dar minunea de mai cu aer de aprilie de anul ăsta e ceva nou pentru mine.
După magnolii și flori de cireș ițite roz prin mijloc și final de aprilie, decorul natural de mai devenea brusc alb. De flori de salcâm, boulles-de-neige și voalul miresei, lumânări de castan și buchete de soc, lăcrămioare, tei…
Well, I’m not sure what this year has in its monthly mind, but this May looking and feeling more like April is something new to me.
After the pink in magnolias and cherry blooms in the middle and the end of April, nature suddenly used to turn white, bursting in all kinds of pure or cream white flowers, blossoms or shrubs, even the linden trees…
Dar acest mai mirabolant pare că preferă un covor galben de păpădii, pe lângă răzgândirile cald-rece-soare-răcoare-… schimbare fără sfârșit…
But this mesmerizing May seems to be carpeted in the yellow of dandelions more than ever before. Besides the endlessly changy weather…
Și pe pânza de raze, dincolo de micismele zilelor, magnoliile sporovăiesc și ele în neștire, pastelat sidefat nuanțat…
And beautifully beyond the days’ petty things… the magnolias never stop chatting in their pretty pastel purple hues..
“The personal life deeply lived always expands into truths beyond itself.” ― Anaïs Nin
Ce e dincolo de stele? Ce poate fi? Mă întreb… e mirare, e vânt? Sau cădere și gol…
Umbrele unui ieri încă zvâcnind firav îmi susură a zâmbet de lacrimă. Și a nor. O tăcere pulsând, un glas aproape al meu, o inimă rostind palide raze și aripi…
O privire, un gest…
Culoare de timp răsfirând pagini de vis ce au prins glas, murmurând clipe. Magie cu parfum de uitare cuibărită prin colțuri de alei cu praf de stea. Esență de liniște mângâind raze de lună împletite auriu cu pașii mei stingheri. Freamăt de gănduri amestecat cu cântec, cu departe…
Cuvinte, miracol portocaliu, lucind sau bâjbâind în amintirea unui aici. Sau a unui aievea? A unui cald de nerostit, de neatins, nedeslușit…
Iar norii?
Spirale aprinse miraculos din picuri de cer, zbor albastru, căutare de neînțeles… a ființă, a rost. Dimineți fără nume, seri… fără număr, amurguri cu miros de argint îngrădind orizontul. Forme dizolvând azi întru mâine.
Trecere.
Ardere vârtej pe culoarele unui rând, unui dor… Aprindere rece, ca din stea căzătoare și lumină spartă în contur neclar, nedefinit. O ploaie de nuanțe pulsând neobosit, spulberată în curcubee șerpuindu-mi fantastic în fereastră, ca de printre urme de fluturi și sori.
Pași.
Aer de rai înflorit, părăsit, grâbind spre nicăieri…
Apoi noapte. Despărțită tainic în sclipiri șoptite pierdut, foșnet adânc topit în întuneric.
Neant…
Și totuși, dincolo de stea, mă întreb, ce poate fi?…
What is there beyond stars? What can there be? I wonder… is there wonderment or wind? Or a long fall and emptiness…
The shadows of a yesterday still throbbing feebly are murmuring about the tears of a smile. Of a cloud. A silence pulsing, a voice almost mine, a heart uttering its pale rays and frail wings…
A look, a gesture…
Colors of time shuffling pages of dream that began to tell a tale, whispering seconds. Magic wearing the perfume of oblivion, nestled in corners of alleys covered in stardust. The core of quietness caressing moon rays dancing with my hidden steps. Gentle rustle of thoughts mixed with a song from afar…
Words, soft orange miracle, shining or groping for the memory of a „now”. Or of a „once”? Of an unspeakable warmth, untouchable, undefinable…
And the clouds?
Spirals miraculously lit from drops of sky, blue flight, ineffable search… of an essence, a sense. Nameless mornings, countless evenings… dusks bearing a silver scent fencing in the horizon. Forms dissolving today’s into ’morrows.
Flow.
Rippling burning on the pathways of a line, a longing… Cold fire, like from a shooting star, and broken light into unclear contours, uncertain, vague. A rain of hues beating tirelessly, shattered into random rainbows winding fabulously against my window. Like pouring from among butterflies and suns.
Steps.
Air of heavens in bloom, abandoned, forsaken…
And then darkness, split secretly across whispering sparks, long forgotten, deep hum melting into the night.
Nothingness…
And still, beyond the star, I wonder, what can there be?…
“You can’t stop the future You can’t rewind the past The only way to learn the secret …is to press play.” ― Jay Asher, Thirteen Reasons Why
Tiptil se strecoară zilele, verdele, razele…
On their tiptoes, the days, the green, the rays…
Culorile… și mai tiptil
Colors… even more so
Viitorii trandafiri…
milimetric se ițesc, se colorează, devin
The roses to be…
inch their way up, into colorful existence
Caldul… mai mult decât mult, s-a lăsat așteptat,
câtă răzgândire, cât târziu…
Warm air… much more than just much, made itself long awaited,
so much hesitation, so very late…
Dar și când încep să danseze,
nuanțele, razele….
parcă pașii stau de tot în loc,
surptinși în culmea rotirii de culoare,
zbârnâind…
ca la un maxim de splendoare!
But when the moment to start spinning their dreamy weave is finally here,
the hues, the sun rays…
the tiptoeing too stands still
as if caught at the maximum of its colorful spinning
buzzing…
at the top of its beautiful beginning!
Cât despre noul editor, pe bază de blocuri și… așa mai departe (de tot), pot spune că… desigur, mintea, obiceiurile, stilul mi-au suferit ceva remodelări. Reconfigurări, resetări tehnice… cum se pot ele numi, necesare ca postarea poze-text să mi se îmbine ca de obicei. Acum mai sunt doar curioasă cum va arăta după ce apăs Publish (dincolo de ferestrele de Preview, bineînțeles, pfiu… o_O)
O săptămână frumoasă!
Not to mention the new, quite challenging, editing blocks experience… hmm… baby steps too, and reset, regroup, refuel pit stops… etc, to eventually put all these together nicely and so. Also, thanking Brian, at bushboy, for the Image Compare explanation on his blog. That was definitely the easiest and most enjoyable technical part of this April baby steps post today. 🙂
“Every time you name yourself, you name someone else.” ― Bertolt Brecht
Când stelele-ți surâd a tine
și a soartă,
a căutare vie
din colț
de asfințit,
tu uită-te la mute
răsfrângeri în oglinda
în care dimineața,
șoptindu-ți,
s-a topit
Din ape-ndepărtate, cu nuanțe
în privire,
blând vântul te ascultă
și-ți unduie
culoarea,
doar tu să-ți lepezi umbra
din freamăte de noapte
și inspirând sclipire
să luminezi
cărarea
When starry skies start smiling at you and fuzzy fate, of burning search from corners of sunrise and sundown, you look at muted echoes, reflections in the mirror in which inspired mornings have cleared off your frown
From waters far away, with hues in their eyes, the mild wind still listens and sends to you its flutter, for you to shed your shadow from nights’ surreal darkness and breezily to shine, to softly light your color
“And perhaps, frozen somewhere with time,
Our words will never cease to rhyme” ― Stuti Dhyani, A Grain of Sand
Soarele doarme adânc, liniștit
de-a inimii boltă acoperit…
Prin ape de nori ce par calme si reci
curg roșii de dor spre stele poteci
Atingeri aprinse lăsate deoparte,
cuvinte arzând uitate-ntr-o carte,
Sclipiri visătoare cu ochii deschiși,
săgeți de lumină din zori necuprinși
Doar vise de soare dau vieții culoare-
vii aripi de foc din a nopții paloare
Vise ce-așteaptă la capăt de soartă,
căci drumul de aur nu este pe hartă
Tristețe, cu inimă crudă de mreană,
unde atingi se cască o rană
Cutreieri târziuri de zile și zbor
plutind fără noimă pe aripi ușor
Vrei să cobori în apusuri cu soarele
departe plutind senin cu vapoarele…
țărmuri – ocean solar răscolind,
raze de-argint prețios risipind
Trezind ardoarea din marele astru,
rotind pe valuri de foșnet albastru…
să stingi durerea, să-mpiedici căderea,
cu glas de-anotimp să umpli tăcerea
O sută de zile de flori și lumină
cu zări strălucind
după noapte deplină,
clipe nectar din soare
nezis
zvonindu-mi cuvinte
din ce e de zis…
The sun is sleeping deeply and calm soothed by heart’s slumbering balm…
Through waters of cloud, quiet and far
trickle red alleys of throbs to the stars
Close burning brushes swept far behind,
sweet pulsing words left to unwind,
Soft dreamy shine, eyes beaming bright,
rays like sharp swords into the night
Only horizons can pay life its dues- long wings of dream from darkness’ sad hues
Dreams that await fate’s quiet wrap
but whose golden ways are on no map
Sadness, with your poor bitter soul, your hurried touches give way to a hole You wander late through nights’ and days’ flight aimlessly vanishing out of sight
Wanting to go down sunsets with rays remotely floating serene with the gaze…
on shores of solar oceans and seas
to reach by the pure air in the breeze
Feeling the warmth of the huge round brightness,
whirling on waves of blue rustling lightness…
to put out the pain, to dry out the rain,
though seasons’ voice to loosen the strain
One hundred mornings of freshness and flowers with dawns’ dear shimmer
in dark early hours, honeydew seconds from skies,
yet unsaid chiming new words to me
that are to be said…
Dinspre bun sosit spre la revedere transpare eteric de ce,
de printre vorbe și adiere
răzbind unduind cântece
Cuvintele crude poartă semințe de cum oare, unde sau când…
cărarea-mi străbate tărâmuri iertate,
pe umeri tăcere purtând
Tu, spune-mi pe nume și-ntoarce clepsidra
cu clipe rotite stelar,
iar întrebărilor fără răspuns
șoptește-le vise nectar…
De ce, oare, calde, secunde pictate
coboară din lună divin?
Și unde dispar sclipirile toate?
Și când se aprind opalin?
Lin cântec de leagăn ce-ngână-n surdină
frânturi din ecouri țesute,
surâs și atingere, licăr și stingere
din cum și de ce renăscute
Această prezentare necesită JavaScript.
From welcome, hello to so long, farewell
there spring faint glimmers of why, from among words and togetherness,
song and smile and sigh
Raw short flashes that bear the seeds of how come, where or when…
winding pathways that cross distant realms
of now still dancing with then
You utter my name and turn round the hourglass,
sweet seconds that spiral like stars
and to so many questions without an answer
you whisper of sweet dreamy hours…
How come and why warm painted seconds
descend from the moon so divine?
And where do the sparkles and twinkling go?
And when is again their time?
A lullaby why murmuring magically
stardust with echoes of dew,
softness and light, glitter and night
from how, where and when made anew
“How come we never know what what we want until we find it?” ― Kate McGahan
