“Events become feelings, feelings become events”
― Jerry Spinelli, Stargirl
Azi –
care ieri era
mâine –
îmi spune:
“O clipă nu e doar vis,
e minune…”
Viitor și trecut?
Se topesc
azi, acum…
Iar secunda?
O cheie,
plecăciune și fum…
Ce ani?
Doar momente
ca boabe de zori,
colier efemer
și
cercei trecători…
Zilele?
Stele
ca urme de șoapte
spre un mâine din azi
printr-un
freamăt de noapte…
Today –
which yesterday was
a tomorrow –
keeps telling me:
“A moment is not just a dream,
it’s a key?…”
Future and past?
They melt
here and now…
Each second?
A pivot,
the curtain and bow?…
What years?
Just moments
like beads on a string,
a gossamer necklace
and
a tear-made ring…
And days?
Silken stars
like a trail of lights
to a present-made future
through
a forest of nights…
Rânduri, gânduri… pentru provocarea de săptâmâna aceasta de pe Dutch goes the Photo! – Viitor
Ca sursă de inspirație… pot da vina pe călătoria printre amintiri? O postare din mai 2015, care mi-a ieșit în cale zilele astea.
Într-adevăr, fire de ieri topindu-se într-un azi, un mâine…
🙂
Thoughts and lines put together for this week’s Tuesday Photo Challenge on Dutch goes the Photo! – Week 103, Future
As a source of inspiration… am I blaming my travel back in time a little these days? I think, yes, a post in May 2015 which reminded me of… my dialogue with the days and the moments.
Indeed, yesterday’s yarn spinning and turning into todays, tomorrows…
Și poate întrebarea… de ce lalele? Și încă atâtea!
Pentru mine, lalelele sclipesc… ca speranța? Primăvara, lumina, zilele…
Le culegeam, eu și sora mea (de fapt cred că mai degrabă le rupeam încălcând ceva reguli atunci, spunându-i mamei… „le-am luat de pe câmp,” dar în spatele casei era de fapt un fel de pepinieră, doar parțial supravegheată în acei ani 80 și …) …deci le culegeam generos, buchete verzi, numai câteva firicele de roșu vizibile, și le puneam în vaze prin casă peste tot. Iar în zilele următoare… explozie!
Inima casei bătea dintr-o dată prin și din acele lalele zâmbind a clipe însorite. Eu le admiram ca pe niște bijuterii. „Hm… ieri erau doar niște plante? 
Verzi și puțin îmbufnate. Iar azi… luminează!”
Tot așa cum într-un alt azi… mult mai azi, luminează și aici, acum.
Luminează primăveri. Au luminat și vor lumina, strălucind de parcă pentru ele timpul nu s-a inventat încă.
😊😊
And maybe the question… why tulips? And so many!
For me, tulips sparkle… like hope does. I used to pick them, me and my sister (actually I think it was a bit against the rules back then, we would tell our mother… *we found them in the field,” but behind our house there was in fact a nursery ground, just partially supervised I think, where we could go in freely back then in the late 80’s …) anyway, we would pick quite enough, fresh bouquets, just a few visible threads of red through their green, and we would put them in vases all around the house. And then the following days… a burst!
Our house’s heart seemed to suddenly beat through the red tulips’ smile, full of sunny seconds. I would look at them as if they were jewels. „Hm… yesterday they looked like… some plants? Green and a bit pouty? And today… they burn!”
The same as on a… different day today, they shine again, in just another here and now.
They brighten springs. They have and they will, shining as if for them time really seems not to have been invented yet.
“If life’s journey was intended to be easy, we would have been given directions. However, since we have no road map, we must climb the highest mountain and forge the deepest streams with love in our souls, in the hope that our own journey will give us peace within…”
― Virginia Alison
Zile frumoase!
Wish you beautiful days!
Nic💝le
