“The personal life deeply lived always expands into truths beyond itself.”
― Anaïs Nin
Ce e dincolo de stele? Ce poate fi?
Mă întreb… e mirare, e vânt? Sau cădere și gol…
Umbrele unui ieri încă zvâcnind firav îmi susură a zâmbet de lacrimă. Și a nor. O tăcere pulsând, un glas aproape al meu, o inimă rostind palide raze și aripi…
O privire, un gest…
Culoare de timp răsfirând pagini de vis ce au prins glas, murmurând clipe. Magie cu parfum de uitare cuibărită prin colțuri de alei cu praf de stea. Esență de liniște mângâind raze de lună împletite auriu cu pașii mei stingheri. Freamăt de gănduri amestecat cu cântec, cu departe…
Cuvinte, miracol portocaliu, lucind sau bâjbâind în amintirea unui aici. Sau a unui aievea? A unui cald de nerostit, de neatins, nedeslușit…
Iar norii?
Spirale aprinse miraculos din picuri de cer, zbor albastru, căutare de neînțeles… a ființă, a rost. Dimineți fără nume, seri… fără număr, amurguri cu miros de argint îngrădind orizontul. Forme dizolvând azi întru mâine.
Trecere.
Ardere vârtej pe culoarele unui rând, unui dor… Aprindere rece, ca din stea căzătoare și lumină spartă în contur neclar, nedefinit. O ploaie de nuanțe pulsând neobosit, spulberată în curcubee șerpuindu-mi fantastic în fereastră, ca de printre urme de fluturi și sori.
Pași.
Aer de rai înflorit, părăsit, grâbind spre nicăieri…
Apoi noapte. Despărțită tainic în sclipiri șoptite pierdut, foșnet adânc topit în întuneric.
Neant…
Și totuși, dincolo de stea, mă întreb, ce poate fi?…
What is there beyond stars? What can there be?
I wonder… is there wonderment or wind? Or a long fall and emptiness…
The shadows of a yesterday still throbbing feebly are murmuring about the tears of a smile. Of a cloud. A silence pulsing, a voice almost mine, a heart uttering its pale rays and frail wings…
A look, a gesture…
Colors of time shuffling pages of dream that began to tell a tale, whispering seconds. Magic wearing the perfume of oblivion, nestled in corners of alleys covered in stardust. The core of quietness caressing moon rays dancing with my hidden steps. Gentle rustle of thoughts mixed with a song from afar…
Words, soft orange miracle, shining or groping for the memory of a „now”. Or of a „once”? Of an unspeakable warmth, untouchable, undefinable…
And the clouds?
Spirals miraculously lit from drops of sky, blue flight, ineffable search… of an essence, a sense. Nameless mornings, countless evenings… dusks bearing a silver scent fencing in the horizon. Forms dissolving today’s into ’morrows.
Flow.
Rippling burning on the pathways of a line, a longing… Cold fire, like from a shooting star, and broken light into unclear contours, uncertain, vague. A rain of hues beating tirelessly, shattered into random rainbows winding fabulously against my window. Like pouring from among butterflies and suns.
Steps.
Air of heavens in bloom, abandoned, forsaken…
And then darkness, split secretly across whispering sparks, long forgotten, deep hum melting into the night.
Nothingness…
And still, beyond the star, I wonder, what can there be?…
Nic💛le
