Se pare că atingem picuri de cer la fiecare pas. Fiecare mișcare.
Poate pășim pe trepte de zare invizibile, pe culori, pe lumină… Iar ele ne poartă.
Ne coboară în mers, în făptură. În privire și rost.
Ne devin.
Poate ne îmbracă fără s-o știm în praf scuturat de lună și stele, sau puf coborât din nori…
Printre raze jucăușe de timp traversând râuri de anotimp.
Curgere firească, abia simțită. De neoprit.
Vine de ne-unde și se-ndreaptă spre oricând și oricum…
Oricine se oprește puțin și respiră adânc îi poate simți pulsul. Chemarea aurie.
Străbate și cel mai profund întuneric… cea mai groasă beznă. Cel mai rece frig.
Le împrăștie cald, explodându-le în scântei de clipe ca prinse-n sidef… fărâme de întotdeauna.
Secunde scuturate din clopotele zârilor.
Din priviri lungi de printre frunze… și iarbă și pași…
De printre petale.
Mici porți și ferestre spre un infinit colorat și ascuns la vedere.
Univers tainic strecurat în toate. În fiecare colț și firidă.
În noi.
Se pare că atingem picuri de cer la fiecare pas. Fiecare mișcare.
(azi, 26 martie… se pare un astăzi cu mai puțin timp, pentru un mâine cu mai multă lumină)
It seems we touch drops of sky with every step. Every move.
Maybe we tread on invisible stairs of blue, of color and light… And they carry us.
They become our steps, part of our being.
They adorn our days, our life.
Maybe they dress us in dust from the moon and the stars, fluff from the clouds… without us noticing it.
Through playful rays crossing rivers of time, of seasons.
A flow so natural, barely sensed. Unstoppable.
Comes from nowhere and goes anywhere, anyhow…
Anyone who stops for an instant to breathe in deeply can feel its pulse. Golden call.
It pierces even the deepest darkness… the pitchest black. The coldest cold.
It dissolves, exploding them warm into seconds like sparks caught in amber… crumbs of forever.
Seconds descending from the chime of the skies.
From gazes through green… through the leaves, the grass, the steps.
Through little petals.
Little doors or windows giving onto an infinity hidden in plain view.
Onto a veiled universe pervading things, every corner and recess.
Onto us.
It seems we touch drops of sky with every step. Every move.
(today, March 26th… it seems a today with less time, for a tomorrow with more light)
“Beauty is eternity gazing at itself in a mirror.
But you are eternity and you are the mirror.”
― Kahlil Gibran, The Prophet
Și se mai pare că… primii toporași pe blog (exceptând micuțul rătăcit prin noiembrie 2016). Și… chiar prima păpădie pe care am zărit-o anul ăsta. Arată cam… ca abia trezită din somn, ce-i drept.
🙂
And it also seems… the first wild violets on the blog (except the one in November 2016, looking cutely lost then). And… the first dandelion flower I’ve spotted this year. It looks… like it’s just woken up, anyway.
