“And that is how change happens.
One gesture.
One person.
One moment at a time.” ― Libba Bray, The Sweet Far Thing
We do not see it, we do not hear
its silent steps
so far, so near…
Its muted voice speaking in hues,
coloring changes,
tinges diffuse…
Each quiet leaf drifts as we speak,
each shy delight
both sound and weak…
The fleeting pulse of each precious beat
both new, fresh and green
and done, ripe and sweet…
It comes as air and passes the same,
we hardly touch it
or gather its name…
Still, we duly feel its soft steady flow,
through raw buds of life
and bright bloom aglow…
Nu se vede, nu se aude în pașii săi moi apare, se-ascunde… șoapte adânci în nuanțe confuze, culori schimbare, tonuri difuze…
Frunza tăcută coboară eteric, orice-ncântare surâde feeric… Pulsul firav din fiece nod și nou, verde, proaspăt și copt, dulce, rod…
Plutește ca aerul și trece prin lume fără atingere, sau chiar fără nume… și totuși e curgere stăruitoare, prin muguri de dor și petale de soare…
Ultima zi de septembrie, iar eu m-am gândit că o plimbare ușor văratecă, ușor pastelată ar surâde jucăuș unui întâi octombrie care vine… cine știe cum. Eu sper mult, însorit.
Așadar, petale. Pastelate și zâmbind a trandafiri pufoși luminoși.
🙂
Last day of September, and I thought that this slightly pastel walk would smile prettily at October 1st here tomorrow… who knows in what mood. Well, I do hope it will be sunny and bright.
Therefore, petals. Pastel velvet and silk hues beaming from the heart of radiant roses.
Și chiar cu motanul Portocală în dispoziție ațipită, ușor pastelat. Deh, o zi cu un soare fără prea mult chef de raze și cald, acum vreo două săptămână cred. Mijloc de septembrie cam ursuz, a fost.
Mi-aș dori mult un întreg octombrie cald și luminos, ca la o joacă mică de vară-toamnă, dacă se poate.
Vă doresc un octombrie cu zile… așa cum vă doriți!
😊😊
And even Orange, the orange cat… : )) in a cute pastel nap. Well, cold sunless days that weekend, a couple of weeks ago. Mid-September grayness.
I really wish the month of October will come out to play with us, sweet summer-autumn games, if possible.
“Time passes. I drift in and out.
As if I cease to be, until I remember to exist again.” ― Johnny Rich, The Human Script
Să-mi zbor căutarea, să o avânt
lăsând o dâră de stele,
de gânduri ca fluturii,
ca roiul de aripi,
printre șoapte ușoare
sau grele
Să-mi vântur surâsul, să mi-l culeg
dintre frunze de tine și raze,
de printre sclipiri de rouă
și soare,
de nuanțe scăpărând a
turcoaze
Să pășesc apoi coborând trepte albe
ca din vise catifea și senin,
ca pe clipe-nșirate
pe secunde de nor
în șirag tresărind
opalin
Să mă scutur de lacrimi ca de stropii de ploaie
așternându-mi mirare și drum,
cu suspin și tăcere
și zâmbet stingher,
picurându-mi va fi
în acum
To kindle my quest and then to release it
leaving a trail of moons,
of thoughts like butterflies,
like a bevy of wings
through whispers off key
or in tune
To beam my smile and then suddenly find it
among leaves of you and of rays,
among sparkling dew beads
and sun shine,
through hues that glitter,
through haze
To climb then slowly along pearly steps
as if from a silk dream serene,
as if stepping on moments,
on fleeting cloud seconds
in a string that gleams
opaline
To shake off the tears like trickling raindrops
penning a tale on my brow,
with a sigh and blue silence,
and a stare so shy
dripping will be
in the now
“The most incredible thing about miracles is that they happen.” ― G.K. Chesterton
Putem oare citi în trandafiri?
Putem să le elucidăm misterul?
Zâmbet de clipă fulguind zefiri
și lacrimi de culoare răsfoind eterul…
Putem noi oare să traducem înflorirea
în rime și cuvinte tresărire,
iar nuanțele, petală cu petală,
putem să le aprindem cu privirea?
În ochi adânci și-n inimi de albastru
cuvinte nu-s,
doar raze, adorație,
sclipiri senine-n fiecare gest,
iar pentru norul trecător…
mirabilă tratație
I wonder, can we read the roses? Can we decipher their silky spell? A smile that a moment veils or exposes,
and tears dripping color and sweet smell…
Can we translate the blossom like a dance in rhyming words that sound like a pulse, and their hues’ soft rhythm petal next to petal,
can we rekindle it in a divining glance?
In pure deep eyes and hearts of searing blue
there are no words,
just rays, affectionate and sweet,
serene new glimmer, peace in every quiver,
and for the passing cloud…
a mesmerizing treat
Provocare ca o invitație, săptămâna asta,
A treat of a challenge this week on Dutch goes the Photo!
“Wise is the one who flavors the future with some salt from the past.
Becoming dust is no threat to the phoenix
born from the ash.” ― Curtis Tyrone Jones
Și în acest an e aici. Zvârcolind a văpaie și cer. Aprinde petale și nuanțe, luminează umbre și revarsă foc. Arderea ei este cântec, iar devenirea, refren.
18 iunie mereu șoptește cum e să fii Phoenix.
Cum zbaterea ei zămislește pană ca desprinsă din trăire și retrăire, rescriindu-se a nou din cenușa propriei ei răscoliri.
Fiecare gând, rând, cuvânt… reiau ciclic aceeași poveste. Și totuși alta. Reconfigurează piesele aleatoriu și totuși previzibil, puțin la fel, puțin diferit… Labirint printre sclipiri, reveniri, uimitoare alchimie și salt.
Și-mi foșnește a treaptă mai înspre mine. Mai adăpostit, dar mai dezvăluit.
Și-mi cuibărește toată necuprinderea în zori de chihlimbar.
This year it is here again. Swirling of flames and sky. Setting petals and mystery hues on fire. Her burning is a poem, and its becoming, the rhyme.
June 18th always whispers about how it is to be Phoenix.
How every flutter breathes new life into the magical quill plucked from its very own being, only to rewrite itself anew from the ash of its own burst.
Every thought, word and line… tell the same story like in a cycle. But still another. Pieces reconfigured randomly and still predictable, a bit the same, a bit different… Labyrinth among sparkles and flickers, amazing alchemy and leap.
And it rustles onto steps towards myself more. More sheltered, still more revealed.
And it nestles all the expanse into an amber dawn.
Hummed only by the moon.
***
Val măturând îndoiala,
mângâind oboseala și timpul…
val de departe și cald
aprins
colorând anotimpul
Unde susurând a lumină,
a magic tărâm și aproape…
unde vălurind a spirală
arzând
în petale de șoapte
Secunde năvălind din netimp,
prin zi și culoare, prin mers…
secunde ca o dâră de cer
trasând
o cărare, un sens
Arderi de clipe atinse
de-o mână sculptând neînvins…
arderi ce vin și ce trec
în val
după val de aprins
A wave sweeping doubt away, lulling tired eyes and long days…
a wave of farness and warmth, on bright painted seasons and rays
Ripples that murmur red hues, magical realm so close…
ripples spinning long spirals breathing deep sighs, burning rose
Seconds dashing from space, over the colors, the ride…
seconds like trails of bliss cutting new pathways, new tide
Flames of passing caressed by a loving hand, sculpting yearn…
flames that come and then go wave after wave of sweet burn
Bună seara, minune, mulțumesc de-ncântare
și de nuanțe vorbindu-mi divin,
povestind despre cer, despre nor și splendoare,
răspunzându-mi mirării senin!
Te rog mult să îmi spui cum se toarnă lumina
în forme-petale izvor
de dor și culoare iscălite cu raze
și cu șoapte-mătase ușor?
Cum fiece clipă ce îți mângâie frunzele
te rescrie ca din file de timp,
an după an, vară de vară
și dincolo de orice-anotimp?
Și cum zorii de zâmbet și de adiere
ne leagă cu fir de suspin,
purtându-ne ziua spre magic și liniște,
dincolo de rece și spin?
Te întreb cu mult drag,
cum atingerea gândului din zări de cuprindere
te-nflorește ceresc și aprins,
iar rostirea din cântecul inimii mele, cum de tu o cuprinzi
necuprins?
Cum de albia serii cu contur auriu te învăluie noaptea
în umbră,
ca apoi dimineața să te-mbrace în îngeri, în aripi și plutire
rotundă?
Căci tulpina ta netedă și polenul de rouă
absorb bucuria din stele,
iar privirea mea pune din a ta dărnicie
contur întrebărilor mele.
Poate de-aceea,
surâzîndu-ți a lume,
te întreb, blând și tainic erou,
multe-n gând câte-mi sunt și câte-mi rotesc
coborând din eter într-un eu.
Știu,
răspunsuri sosesc doar simțindu-ți mireasma
și iubindu-te nuanță cu nuanță
chiar de timpul și vremea, anotimpuri bizare,
cântăresc frumusețea-n balanță…
Hello there, sweet wonder, thanking you for existing and for shining in wonderful hues, telling me of the sky and of smooth lovely clouds giving answers from lonely deep blues
I beg you to tell me how it is that sweet light molded you in so many a petal made of longing and color warmly signed by soft rays and the breeze that whispers so gentle?
How does every second that touches your leaves rewrite you from pages of time, year by year, and summer by summer, and beyond any reason or rhyme?
And how do rosy dawns of smile and waving bind us with a thread of bright morn’s, to carry the days into magic and silence, beyond any cold or thorns?
I am asking you dearly,
how the touch of the thought from horizons away makes you blossom divinely and clean, and the beat of a tune sweetly flooding my heart can be grasped though it is never seen?
How do tides of the evenings with a golden contour blanket you beyond sound in the shadows, for then early next morning to be clothed in angels, winging round all around in the meadows?
For your lofty smooth stem and your pollen of dew take in joy from the bright stars’ confessions and my gaze slowly forms, through your delicate richness, twinly delicate shapes for my questions.
Maybe that is why now,
all a smile from the world, I ask you, sunny hero, so shy, these many odd things that unwind my soul, descending from above in an I.
I know,
answers will come from feeling your fragrance, and from loving your hues like a treasure even though time and weather, and bizarre shady seasons, strive to find for your beauty a measure…
