“I understand how difficult it is, putting your heart in someone else’s hands.
But, if you don’t, how will you ever truly know a person?” ― Renee Ahdieh, The Wrath and the Dawn
Târziu ce se-mbracă-n lumină,
croind o cărare de umbre
cu raze de gânduri petale
ce picură zi în secunde
Alei de-amintire și cald
în mijloc de toamnă curată
ce-aduce în suflet răstimp
și trecere nevinovată
Căci mugurii vii de aprins
se sparg în buline de clipă,
iar eu, pășind pe senin,
nu fac de aripi risipă
Late season wearing brightness, spread on an alley of days
sun rays, petals and thoughts
dripping time on my ways
Pathway of vivid past moments of colorful autumns, so pure hues of beauty and life,
innocent rhythm and cure
For buds of freshness and fire melt into bubbles of air, and I, stepping on light,
have seconds and minutes to spare
Târziu ce se-mbracă în cer,
cu inima șoaptă de nor,
purtându-mi albastră visarea
ce-mi picură soare în dor
Late autumn that wears blue skies, its heart like a gray cloud’s longing making my dreaming serene
through whispers of sunny belonging
“Let the spark in you catch fire and burn into the air, so that it may light up the sky.” ― Saim .A. Cheeda
Crizantemele îmi vor aminti mereu de toamna 2015, o toamnă cu nuanțe triste și reci, cu iarna ei… parcă prea iarnă, urmate apoi toate de zâmbetul primăverii 2016.. De parcă nu foiseră prea mult pentru mine, crizantemele, pănâ în acel an, iar atunci… mi-au devenit brusc poeme de lumină și umbră neînțeleasă
Chrysanthemums will always remind me of autumn 2015, a sad cold autumn, with its winter… almost too winter, but followed by spring 2016, its warm sunny smile. As if I had not been too aware of these late autumn flowers until then, and that year… they suddenly became petal poems of unexpected shadow and splendid light.
“Autumn…the year’s last, loveliest smile. [Indian Summer]” ― William Cullen Bryant
Iar toamnă, coaptă și
aurie,
cascadă caldă, ușor
ruginie
de frunze-n nuanțe
și în povești
să-ți aminteasc-a sclipire
că ești
Lumină veche și umbră
mută,
covor ce se-așterne și parcă
ascultă
cum pașii grăbiți cândva
se opresc
când dar de-octombrie-n rouă
găsesc
Autumn again, ripened and bright, shining cascade of rich hues and light, leaves penning tales of seasons and spree somehow reminding my soul to be
Old golden light, shadows and glisten, a precious carpet that does seem
to listen
as hurried steps will wander
and stop
when October gifts a sunny
dewdrop
Fotografii de început și final de octombrie făcute din mers și trecere. Și cumva…
…deseori mă opresc și mă-ntreb, unde și-ncotro atâta grabă?! Unde… de ce, cum și cât? Sau până când? Pare oricum că mă iau la-ntrecere chiar cu graba. E care pe care, iar jocul ăsta e mai mult o spirală. Sau… o buclă?. Câștigă doar…. cine nu participă, cred.
Da, însă până voi găsi eu răspuns(ul/urile), bineînțeles…
…nuanțe cât mai de octombrie în fotografii solar aurii.
Photos taken on October 1st and this week, end of the month already. Also taken on the move much, and somehow…
…I often pause and wonder, where and why this ongoing rush of things and days?! Where, why and how? Or for how long? Because anyway, it seems that I am in a race against the rush itself. A rush for another rush… this game feels more like a spiral. Or a loop? The winners can probably be only those who… do not take part in it, I think.
But until I get to find the answer, or answers, of course…
…very October hues in images shining beautifully like the sun and the stars.
Vă invit să vizitați și noua mea pagină de Facebook, Nicole”s Photos, la
Când spirale se-adună, cuvinte rotind,
capitole noi din vechi se desprind,
rosturi ce-așteaptă ca-nchise-ntr-o carte
cern anotimpuri croite din șoapte
Căldura îmbracă o haină străină,
culoarea așteaptă sărut de lumină,
iar steaua tăind prin umbra târzie
poartă atingere de poezie
When spirals converge, words in a swirl
new chapters emerge, from old they unfurl,
deep meanings await like closed in a tome
sifting the seasons like sculpted in foam
Warmth is now wearing a foreign attire,
color is barely lighting the fire,
a star is winding through shadowy curves,
its meanders touching on poem and verse
“The most common form of despair is not being who you are.” ― Søren Kierkegaard
De la roșu la alb, curcubeu de cuvinte
nuanțe ascunse-n tăcere și-n aduceri aminte
palid, gândul alunecă pe-o petală, o umbră,
iar lumina atinge tot ce vrea să-se-ascundă
Lampadare în noapte pe un drum-rătăcire,
albă, ceața învăluie căutări și-amorțire…
doar în pulsul adânc, ca un miez ars de floare
se aude stins, roșu, pâlpâind, o suflare
From bright red to cold white, arching rainbow of days pale hues deeply hidden within silent worn ways, muted thoughts slowly gliding down a petal, a shade, and the light softly touching all that’s shying away
Under lampposts at night on a sidewalk of dream, white, the fog is enfolding every shimmer or gleam… just within the deep pulse, like in burnt cores of flowers there can be faintly heard, red, the flickering hours
“The fact that you got a little happier today doesn’t change the fact
that you also became a little sadder.
Every day you become a little more of both, which means that right now,
at this exact moment, you’re the happiest and the saddest
you’ve ever been in your whole life…
Think about it it. Have you ever been happier than right now,
lying here in the grass? And have you ever been sadder?
It isn’t like that for everyone.
Some people just get happier and happier every day.
And some people just get sadder and sadder.
And some people, like you, get both.
And what about you, are you the happiest and the saddest right now that you’ve ever been?
Of course I am.
Why?
Because nothing makes me happier and nothing makes me sadder than you.” ― Nicole Krauss, The History of Love
Dacă steaua din tine se mai face-auzită,
simțită și înțeleasă,
Atunci, doar atunci îți scapără inima
și-ți poți face lumea
mireasă
Numai atunci zâmbetul lunii
îți este și ție icoană,
Iar razele soarelui lucindu-ți a vreme
urzesc din fierbinte,
coroană
If the star within us can still make itself heard, still felt and still keeping stride, Then, only then our heart beats like magic, turning the world in a bride
And then, only then the smile of the moon is ours too, beyond frown. And sun rays sublime shining like sacred can weave from deep warmth, purple crown
ar vrea să aibă o poșetă din flori…
împletită din verde și multe culori,
din tulpini moi și dure și din flori mătăsoase
să o poarte mereu, cu mișcări grațioase,
și din ea să răsară frunze fine și muguri,
să se-ntindă usor peste barete din ruguri,
cu buzunare pufoase ca din mușchi catifea-
o poșetă c-un strop de grădina în ea
și ar fi minunat de-ar avea aranjată
cu frunze și flori, o pălărie asortată
și-o eșarfă ușoară în culori pastelate,
în adiere de vânt fluturându-i la spate…
cu poșeta din flori si culori și parfum
s-ar simți ca acasă oriunde pe drum…
she wishes she had a purse made of flowers…
simply braided of green like long days made of hours,
intertwined of thin stems with soft petals of lace
to be able to wear it with much fondness and grace,
and from it to appear lovely leaves and small sprouts,
which would grow over straps like cane-fruit in breakouts,
with small pockets so puffy, from moss like green velvet-
a dream bag like a garden, never ever to shelve it
and it would be so splendid if she found on a branch
among leafy green twigs, a straw hat just to match,
and a soft scarf like air, in serene pastel colors
fluttering in the breeze like the rainbows of summer…
with a cute purse like that, made of fragrance and flow
she would feel like at home anywhere she might go…
doar nicole... 