“Dream delivers us to dream, and there is no end to illusion. Life is like a train of moods like a string of beads, and, as we pass through them, they prove to be many-colored lenses which paint the world their own hue. . . . ” ― Ralph Waldo Emerson
Iulie.
Hărnicie, jucărie… multă și dulce-acrișoară. Și soare… mult și auriu.
Când vișinele ochioase dansau printre ramuri, Nikon-ul avea mult chef de ștrengării, iar eu… printre bobițe și raze, pentru că deh… soarele de aproape-apus zbughea printre frunze într-un fel…
…festin de roșu transparent pân’ la sâmbure, verde în nuanțe de cald și mult luminos.
July.
Playfully picking the sour cherries… many and luminous red. And sun… much and golden.
When the radiant cherries were dancing through the branches, the Nikon was in quite a mood for taking cute shots, and I was playing hide and seek with the rays and the red beads, well… the almost-sunset light was prancing through the leaves in a way…
…a feast of transparent red, all the way through to the stone, green in warm hues and much brightness.
Cum a continuat?…
Până dincolo de transparența sticlei, a cristalelor de zahăr și a roșului, nu neapărat vișiniu, aranjându-se grațios în borcane, ca-ntr-un vârtej de culoare și soare.
Tare mult mi-au plăcut câteva bobițe de zahăr parțial topite simpatic, de parcă știau că pozez într-o veselie vișinie, au rămas în cadru sclipitor minute bune.
How it went on?…
Up until beyond the transparency of the glass, the sugar crystals and the red, not necessarily dark, finding their place gracefully in the jars, as in a swirl of color and shine.
I loved a few cute sugar crystals, partially melted in a… sweeter way, as if they knew I was trying to capture their beauty, they stayed in a sparkling fashion moments in a row.
Iar partea a treia… zmeură.
Sunt doi ani de când am fotografiat zmeură ultima oară, îmi era dor. Iar acum… foială delicioasă de dup-amiază senină printre bobițe servind porții sănătoase de raze și-mpodobite vesel cu clipe de vară.
And round three… raspberry.
It’s been two years since I last took photographs of them, I missed that. And now… delicious afternoon spree among beads helping themselves with big spoonfuls of rays, and wearing a cheerful garment of green summer seconds serene.
Și vis.
And dream.
Boltă de lumină împânzită cu sclipiri roșii neastâmpărate…
…din ordinul „gustos”, din familia „oare de ce strălucim așa”, altoită generos cu hărnicie, jucărie.
Multă și dulce-acrișoară.
A ceiling of light blobs interspersed with red frisky drops…
…from the „so yummy” order, the „how come we glisten like this” family, grafted generously with fuzziness and play.
Lăcrămioare dulci și albe, desigur. De vis diafan. Dar cum a fost… ei bine, poveste sinuoasă și lungă. Deci povestesc. Pentru că, atunci când a venit vremea ședinței foto de weekend timpuriu, nu prea voiau minunatele și finuțele să-mi stea „lacrimă” de poze și pace. Și tace, și face…
…că n-am avut încotro și-a trebuit, eu și-aparatul, să ne tot dăm și dansăm pe după tulpinițe, după cer, după frunzele late și prelungi, în cercetare de mărgeluțe de alb. Florile, mici micuțe mititele… ia-le de unde nu le zăream, și iar pace. Ba după frunze, deci umbre, ba doar vreo câteva bobițe dese de o tentă verzuie…
Pentru că anul trecut arătau fix așa! Mă credeeeeți?! Fără ca eu să fi făcut nimic nimicuț atunci. Era prima dată când le fotografiam, ca să nu zicem că norocul începătorului e-un simplu mit. Plus… uf, lumina soarelui. Iar florile n-aveau nici urmă de boboc atunci. Pe când acum… primăvara bobocilor. 🙂
Și, am încercat. Să le-aranjez, și rearanjez, prima dată-n viață când gâdil și dezmierd fir cu fir din câteva buchețele, ce mai. Și s-a văzut treaba că… ba. Au stat și-anume foarte, și exact, cum au vrut dumnealor! Mai ales și dacă le-atingea câte-o pală de vânt, chiar le zmucea uneori, nevinovată săraca, pala, ce pot să zic. Ce treab-ar fi putut avea ea cu foiala mea, și ea destul de zbuciumată. Pe lângă perdea, pe sub nori iute trecători, printre raze care parcă jucau șotron, v-ați ascunseles și puțin sârba pe răbdarea mea dată fiiin, fin prin răzătoare. Cât pe ce vaza mea albastră cu margine de auriu să-și ia zborul. Și asta-i. 😊
Și totuși, lăcrămioarele. Puțin zăpăcite, puțin zălude, chiar zănatice în anumite momente, ițind câte-un bob, sau câte-un ghioc, în toate colțurile pozelor mele căutătoare de unghi favorabil. De compoziție. De încadrare, expunere… vezi de nu! Că le tot „șopteam” printre click-uri… „hai, stați și voi de la mama natură puțin, n-așteptați să vă cânt și descânt eu, vă rooog! N-am toată ziua la dispoziție. Compoziție, indispoziție…” : )) Deși apoi, pe ecranul monitorului, concluzia pufoasă: oricum le-aș fi pozat, tot frumos ar fi lăcrimat și luminat. Ei, poate ceva mai din ceață, dar au cooperat până la urmă, cumva cumva. Probabil văzând atâta strădanie, dans, joc de umbre, de pași, de zoom… nu și-au ieșit din cuvânt de lăcrămioară sinceră și transparentă, oricum a fost spectacolul de raze și vânt, sau avânt, cu elan muncitoresc… și de-aproape-ntâi mai. 🙂
Iar eu, în semn de recunoștință, mi-am spus… mersi atât de mult de subiect! Fie ploaie, fie soare, fie viscol, sunt un subieeect… din punctul meu de vedere, pot ține loc și de predicat, și de atribut… ceva orice, dar la vocativ:
„Lăcrămioarele, ce bine… încă o dată magia a prins puțin glas!”
(This here, is not a word for word, or line by line, translation of the above Romanian version of this post. It is an idea-by-idea attempt at depicting the same thoughts and feelings, the same experience. Or perhaps, a thought by thought description, or feeling by feeling… An interpretation, that is. Thank you! )
Lily of the valley, certainly, it’s not April without them. Like a spring dream, so suave. But the flutter and flight „backstage”, so to say, oh dear. Let me tell you. 🙂
For one thing, what crossed my mind when I proceeded to photographing the lovely lily of the valley this weekend, well, it really was like… „What on earth, for April’s sake (the month I mean)! These sweet little things, no way are they going to… strike a pose! For me and my camera, no…” Meaning, just look at them, fluffy bells, ruffled and a bit messy, plus the playful shadows… Their slim little stems, elegant slender leaves, the cute teary flowers… so tiny (by the way, the name of the flower in Romanian is „lăcrămioară” meaning „little tear”, well…) and this year, mostly light green buds. Even tinier. I had to try and find secret ways, shortcuts to capture their warm charm, at least a cute bit.
Because last year they looked just like this, really. Can you see any buds there?! Not really, no. And I didn’t do much then, not at all. All this, making it somehow clear that beginner’s „luck” may not be just a myth. On the other hand, this April, totally different experience, and frisky.
So I took the photos as it was, this weekend, several sessions, so to say… gusts of wind through the curtain, April sun playing hide-and-seek, maybe even hopscotch… rays like in a swift dance through the clouds, couldn’t make out the direction of the spring breeze too well either… and at the same time, like heaven was breaking loose on my balcony. The little droplets and dashes of white magic shining like nothing else! Well, „tough” endeavor, but funny. I was afraid my blue vase with a thin golden rim would simply take off and vanish into thin air, just like that. 😊
So, there you go, the spectacular lily-of-the-valley this year, looking playful, also serene… never seeming to mind my ruckus and fuss all around them, my to-and-fro. Simply showing their cute little heads in any corner of my poor photos, no matter the angle, the rays, the shadows, the exposure… What can I say, they finally did „cooperate”, I must admit, though more with my brave new Nikon than with me, in spite of my occasional whispers or muffled requests accompanying the clicks, sounding something like… „Come on, dear ones, work with me, shine clearly, let me find the right corners, the right light, composition…” On the pc monitor, the fluffy conclusion: quite content, and realizing that no matter the strife, they would still look nice, though a blurry kind of nice, yes. Well, after all, they are wonderful flowers, aren’t they? They must have sensed all my dance and prance, and so tried to keep some spring promise that they would look nice in the pictures, and my working zeal, too, well… the 1st of May is pretty close anyway. 🙂
And as a sign of gratitude, I said… thank you for such a subject! No matter the weather, the sun, the wind or the rain, they are a lovely subject, that I think can find work as a predicate, an attribute… someway somehow, and the sentence… is in the vocative:
„The tiny white wonders… like casting a little magic spell again!”
“There are certain half-dreaming moods of mind in which we naturally steal away from noise and glare, and seek some quiet haunt where we may indulge our reveries and build our air castles undisturbed.”
― Washington Irving, The Legend of Sleepy Hollow and Other Stories
Și… v-am umplut duminica de lăcrămioare, știu. De aceea, dacă este festin, atunci să fie… atașez și o melodie. Cu lăcrămioare dulci și albe, desigur.
😊😊/
And…. I filled your Sunday with my lily-of-the-valley adventures, I know. What can I say, I’m adding a nice tune and video, too. With sweet white flowers, certainly.
“Everyone is taught that angels have wings – the lucky ones of us find that they have 4 paws.” ― Jury Nel
Secunda norocoasă… și Turuz a privit. Exact înainte și după, multă foială, din aceea țopăită rău, plus ham-ham!… dar momentul în care ceva cumva-i zice stop, brusc și pentr-o fracțiune de moment îi transpare prin ochi o liniște… Se uită prin tine, de parc-ar ști ceva ce tu nu prea știi, te topește (chiar dacă-s undeva… sub minus 10).
Și-apoi iar, hop țop de colo colo, nu-l mai prinzi în stop-cadru decât la anu’. Sau, la primă/varăăă…
🙂
Lucky second… and Turuz looked. Right before and after, so much fuss plus whoof-whoof!… but the instant something tells him to stop, suddenly and for a fraction of a moment, something seems to come from beyond his eyes, like a silence… He looks through you, as if he knew something you really don’t, freeze-frame that melts you (although the air… somewhere below minus 10).
But then again, hop hop here and there, you’ll probably „catch” him again in a year. Or, in spring or summeeer…
“The whole world is a series of miracles, but we’re so used to them we call them ordinary things.”
― Hans Christian Andersen
Iar Portocală… de colo colo, deși pernuțele-i păreau să refuze acomodarea, le tot scutura de frig și bâr. Dar, asta l-a-mpiedicat să cotrobăie? Nuuu!
„Unde, cum, ce… mă strigă cineva?!” Ei, mi s-o fi părut. O fi de la covorul ăsta din material rece alb? Pare… interminabil, mă-ntreb unde-o fi ducând.
*x*
And Fluffy Orange… to and fro, though cute paws seemed to say no, no and no to the nice temperature and stuff, he shook something off them each step of the way. But did this stop him from wandering about? Nooo!
„Where, how, what… do I hear someone calling?!” Hm, perhaps… just hearing things. Must be… this cold white carpet? Seems… endless, I wonder where it takes me.
Pe d-l cățel l-am prins într-o zi cu soare, iar pe Monsieur motănel… vreme închisă, urâcioasă tare, dar fulguia ușor în ambele stresiuni foto cam fugărite.
Oare… vedeți fulgii?
: ))
Mr Turuz was lucky, that day was sunny, but Monsieur tomcat… dull weather, quite gloomy. Still, snowing gently during both photo hunts.
I wonder if you can see the tiny snowflakes…
“Sometimes I arrive just when God’s ready to have someone click the shutter.”
― Ansel Adams
Pfiu… da’ știu că zboară, timpul vreau să spun. Adie puțin, atinge obrazul și dus a fost, lăsând în urmă…
câmp, curte, culori… curcubeu.
Dar cât de plăcut! Motăniță cel negru cred că deja e măricel. De-abia aștept să-l revăd… varianta de August, în curând.
:))
I’m sure you still remember, so I’ll go on with the story… …of that bright day in July, almost a month ago now.
Uf… it does fly, really, time I mean. You can feel its breeze, it touches your cheek and it’s gone…
leaving behind… colors in the country.
But so lovely! The little black kitten must already be a little bigger. I can’t wait to see it… August version soon.
Cât despre Turuz, voilà, drăguț și pufos! Mai elegant ca oricând, privindu-mă candid în ochi… Orice fotografie cu el, o minune, privind în zare sau în aparat. Mda… mă bate un gând, poate o Categorie specială: Pur și simplu, Turuz.
🙂
As for Turuz, voilà, sweet and fluffy! More elegant than ever, looking me candidly in the eye… Any photo of him, a wonder, be it gazing into the distance or into the camera. Well… I’m thinking, maybe a special separate Category: Pure and simple, Turuz.
Plimbarea de atunci, Nikon în brațe, ei bine… plină de verde și zbor. Cărare pufoasă, raze de soare sclipindu-mi senin, ochi mirați privindu-mă luuung, în alb și negru…
…un loc ca un portal spre netimp și magie.
Ce-i drept, am ieșit puțin din timp atunci, zăbovind pe alee cu cer coborât în iarbă și frunze mătăsoase, de la un moment dat auzeam voci ca din eter… Nicooo, unde eeești?! Desigur, eu lăsasem cu mult în urmă pe-un colț de masă ceas, telefon, noțiunea timpului…
***
My walk back then, Nikon in hands, well… full of green and much flight. Soft silky alley, sun rays serenely showing the way, looong faces staring at me in wonder, and black and white…
…a place like a portal out of time, into magic.
To be honest, I must have lingered a lot on that alley with sky brightly clothing the grass and the leaves, at some point I even thought I heard voices… Nicooo, where are youuu?! Surely I had left everything behind on a table, watch, phone, track of time…
Încercam să surprind aripioare și zbor, aterizare, bâz bâz și antenuțe… ce mai, nu-i lucru ușor. Chiar te zvârle din timp și spațiu cu totul. Uiți să și respiri, nu cumva să miști floarea mai mult decât o face boarea, de-mi zboară minunata creatura cât colo… Hop țop, după ea, iarbă-n pantofi, păr în ochi, degete pe butoane… poate poate, un pic de noroc, doar așa ca al începătorului.
: )
I was trying to capture little wings and flight, landing, bee-ing and little antennas… well, well, not an easy task. Totally hurls you out of time and space, you forget to breathe for fear the flower might move more than just in the breeze, making the splendid creature fly away… Hop hop after it, grass in my shoes, hair in my eyes, fingers on the buttons… maybe a little bit of luck, beginner’s, surely.
“A truly happy person is one who can enjoy the scenery on a detour.”
― Gregory Benford, Shipstar
“Silence
It has a sound, a fullness.
It’s heavy with sigh of tree,
and space between breaths.
It’s ripe with pause between birdsong
and crash of surf.
It’s golden they say.
But no one tells us it’s addictive.”
― Angela Long
Și iar, dacă vă reamintiți, aveam noi acolo un mic meci colorat, bine jucat…
…ce mai rostogol,
când mai miauuu, când mai domol, pe mocheta de verde… două pufoșenii dragi.
:))
And again, if you remember, the little colorful game, so cutely played…
…some roll and twirl,
here a meow, and there a whirl, on the carpet of green… two dear fluffy delights.
Această prezentare necesită JavaScript.
Și…
câteva petale, raze, umbre… și roz.
***
A few lovely petals, rays… and darkish pink.
Iar seara… după o zi cu de toate, luna s-a ivit parcă stingher, abia șoptind…
Noapte bună și vise plăcute!
***
And then, early evening, the moon whispering softly…
“And a bird overhead sang Follow,
And a bird to the right sang Here;
And the arch of the leaves was hollow,
And the meaning of May was clear.”
― Algernon Charles Swinburne
