De mână cu timpul…/ Taking forever by the hand

 

“Forever is hidden in a moment.”
― Jenim Dibie, The Calligraphy of God

Timpul se rotea, spart în secunde. Clipele, ca niște copii, m-au luat dulce de mână alergând repede repede… spre fărâme secrete de după-amiază, așteptându-ne cald printre pini.

O splendoare! Aerul… albastru, asortat cu mult verde și galben-auriu. Și… piatră albă.

Locul mi-a îmbrățișat privirea, iar minutele păreau că se învârt ca-ntr-un cerc infinit, legănându-mi ușor gândurile. Astăzi îl dura pe mâine, îmbrățișându-l pe ieri.

Plutire moale în lumină de catifea…

***

Time was spinning, broken into seconds. Moments, like sweet playful kids, took me by the hand running towards hidden afternoon crumbs, waiting for us warmly under the pines.

Such a marvel! The air was blue, pierced by green and golden yellow. And… white stone.

The place softly embraced my gaze, and the minutes seemed to revolve like an infinite circle, gently caressing my thoughts. Today was grooming tomorrow, embracing yesterday.

Smooth sway in velvety light…

 

La un moment dat am ridicat privirea și-am zărit conurile! Verdele acelor parcă voia să le-ascundă. Și mă gândesc, locul ăsta are de toate,

…marea și cerul cu albastrul ca de dincolo, verdele viu și ramurile mlădioase, adierea îmbibată în soare… și nuanțe fel de fel, îmbinate moale, dansând cu razele.

Leagănul… mi-a plăcut tare mult! Dădea o senzație de culoare și vis. De multă liniște.

***

At some point I raised my eyes and I saw the pine cones! That green was almost keeping them from curious looks. And I’m thinking… this place has it all,

…the sea and the sky, bluer than ever, the lively green and lovely pine branches, the breeze tasting like sun and… hues and hues, delicately entangled, dancing with the rays.

The rope swing... I loved it! It gave the sensation of color and dream. And much silence.

 

Orizontul… tot acolo, neschimbat și totuși altul. Priveam întrebându-mă unde se termină întinderea și unde încep eu. Înaltul acela nesfârșit nu m-a ajutat să aflu. Deși, în așa magie… te pierzi și te regăsești.

Zarea arunca cu strălucire, alungea elegant umbrele, lumina chipul…

***

The horizon… still there, unchanged but different. I was gazing, wondering where the expanse ends and I begin. But that unending high couldn’t help me decipher the mystery. Though, sunk in such magic… you lose yourself entirely, only to find yourself again.

The skyline was pouring shine, casting elegant shadows, lighting up my face…

 

O după amiază de mult alb… secundele, ca topite în soare dar încremenite în aer.
Alb era timpul, și tot albă strălucirea lui, a clipelor zbor.
Albe petalele povestind cu nisipul și pietrele străjuind plimbarea liniștită…

…de mână cu întotdeauna.

***

An afternoon of much white… the seconds,  like melted in the sun but frozen still in the air.
White was the time, and white was its glow, its moments of flight.
White were the petals whispering  so close to the sand, and the stones guarding the quiet walk…

… holding forever by the hand.

 

Dacă timpul ar putea șopti, cred că mereu ar flutura… „Unde mă căutați? Sunt mereu aici!„

🙂

If time could whisper, I believe it would flutter… „Where are you looking for me? I’m always here!„