Arhive etichetă | avânt

Culori de zb..mori

 

 

roșu-aprins, de nestins – din  rubin parcă desprins…

…pe câmpuri cu maci a nins

sufletul mi l-a atins …cu un dor

de nestins

galben pal, ireal – strălucire  de opal…

…pure ape de cristal

curg prin suflet ca un val …de un suflu

ireal

verde viu, crud și cald – strălucire  de smarald…

și mândrie de herald

în orice-al naturii fald …ne încânți

ca un bard

azuriu safiriu – pe  cer strălucești zglobiu…

…argint viu

de topaz siniliu, …chiar nu știu

ce cuvinte  te descriu

violet ametist – strălucire de artist…

…suflet trist

cu-avânt suprarealist

și puteri de alchimist

………

vezi culori, simți că zbori – te  pătrund adânci fiori…

…zenit urci, nadir cobori

respiri sori îmbietori

și …simți că trăiești …de mori! 🙂

Cine ești …Tu

ești ochii ageri care mi se uită-n vânt, când este

mult  prea rece pe pământ?

ești buzele care-mi rămân fără cuvânt, când nu mai pot

să prind în zbor avânt?

ești pielea fină ce mă apără furios, când să inspir

e mult prea dureros?

ești părul moale ce m-acoperă sfios, când  îmi e

mult prea …sete de duios?

ești mintea-mi obosită care nu mai poate, când o apucă

dor de bunătate?

ești inima-mi care-n zadar se zbate, când caută

prin nori stele curate?

…….

Ești tot ce sunt ….și chiar un pic mai mult,

de-aceea mă opresc

…și-ncerc să Te ascult

Mi-ești  suflet, minte, corp, veșnic tumult

Te așteptam,

…dar ai sosit demult

...open way

…open way