Arhive etichetă | beauty

Aer de Paris…/ A sense of Paris



Există locuri și locuri… tot așa cum există oameni și oameni. Și fiecare ființează în propriul fel.

De parcă fiecare scrie și rescrie o altă hartă a momentului. Altă și altă redimensionare a clipei.

Fiecare este o lume.

Un moment de frumos, de liniște sau de inspirație, o clipă de bucurie pură, un gest sau un surâs emanând bunătate… și orice nuanță de trăire, sunt un „aici și acum,” un loc, nu doar un simplu „ce” sau „ce fel de.” Iar clipa se simte ca o locație croită la intersecția trecerii prin timp cu spații anume destinate devenirii.

Clipele sunt locuri vii la fel de palpabile ca o floare sau un vis frumos. După ce le-ai inspirat parfumul și strălucirea, toate devin treptat parte din propria alcătuire.


There are places and places… as there are people and people. And there is a certain something about each and every one of them.

Each maps the moments in its own unique way. Another and yet another dimension taking birth.

Each is a world in itself.

A moment of beauty, of silence or inspiration, a minute of pure joy, a gesture or smile brimming with kindness… and any hue within life’s rich range of feelings, all are a „here and now,” a place, not just a simple shallow „what” or „what kind of.” And the moments feel as tailored in a certain fashion every time, from vivid intersections of the passing through time with stops and stations meant for becoming.

Each moment in its turn seems a flavorful location, as palpable as a flower or a lovely dream. After breathing in their perfume and shine, they all smoothly become part of  one’s own composition.

Paris, France.

Străzile, orele, pașii…  sentimente felurite alergând prin suflet și ciocnindu-se de gânduri și căutări catifelate. Felul cum bate lumina, cum anumite clădiri sau construcții se înalță minune, modul în care te poartă drumul de-a lungul bulevardelor, ținând și nu neapărat cont de hartă…

Diminețile, serile…  ca povestind neîncetat, parcă stârnind aduceri aminte vagi ușor răscolite. Senzații amestecate, ca un continuu deja vu îmbinat cu o nesfârșită premiere fois. Și veșnicul gând… uf, de-aș putea fi în mai mult locuri în același timp! Străduțe alei, trepte, turnuri… în soare de dup-amiază, apus, răsărit.

Căci lumina… o îmbrățișare colorată de raze împletite cu clipe evadate din timp și zâmbete regăsindu-se.

Dimensiunea spațială reconfigurează subtil curgerea temporală, o restructurează ca printr-o prismă dispersând paradoxal trecerea:  minutele curg ca secunde, iar zilele se simt… săptămâni.

Un repede-nainte valsând tainic cu un ritm-în-reluare senin.

Și ai inspirat… aer de Paris.


Paris, France.

The streets, the hours, the steps… fine feelings running around your mind and soul bumping into one another and into thoughts and searches. The way the light falls, the way some building and constructions rise uniquely, the way in which the roads and pavements take you along streets and avenues, in keeping with the map but not necessarily…

Mornings, evenings… like telling endless stories as if rummaging through vague recollections. Mixed sensations, like a continuous deja vu with an unending… premiere fois. Not to mention the always present thought of… well, if only I could be in more places at the same time! Narrow streets, stairs and steps, towers… in the  afternoon sun, at sunset, sunrise.

For the light… a colorful embrace of rays entwined with a sweet string of moments like having escaped time’s prison and smiles having found themselves.

The spatial dimension subtly and sweetly reconfigures the temporal flow, redesigning it… as if through a prism dispersing the continuum in a paradoxical manner: minutes running like seconds, and days felt… like weeks.

A fast-forward secretly waltzing with a slow-motion serene.

Time has yielded… a sense of Paris.


Pași de Paris pentru două provocări de săptămâna aceasta având ca temă Locul preferat.


Paris steps for two of this week’s challenges

Tuesday Photo Challenge, Week 101 – Place

WordPress Daily Post, Weekly Photo Challenge – Favorite Place


“London is a riddle. Paris is an explanation.”
G.K. Chesterton


Continuare de aici.


The first part of this post can be read here.






Spring Q-graph… and hesitant March moments



Zile orbitor de însorite cu o săptămână în urmă. Pași și frunze ițind noi forme, culori… un vesel aprins!

Cald de aproape aprilie atunci.


Blindingly sunny days a week ago. With each step, new forms and colors springing cheerfully… 

Almost April warmth then.


“Everything is blooming most recklessly; if it were voices instead of colors, there would be an unbelievable shrieking into the heart of the night.”
― Rainer Maria Rilke


Însă între timp, iarna-primăvara pendulând zănatec s-a mai răzgândit o dată.

Azi, pe pervazul meu atins de un imaculat pufos, petale moi surâdeau dulce fulgilor. Momente de roz confundându-se cu clipe de alb. Ca decupate imperfect de frumos dintr-un început de martie tivit cu fărâmițe mofturoase de ianuarie.  Zâmbeau cald timpului tăind rece din zi parcă rătăcit de el însuși…

…și cumva tainic regăsit.


But in the meantime, this wintry spring so hesitantly swinging, changed its mind yet again. 

Today, on my window sill dressed in a white immaculate, soft petals were smiling at fleecy flakes. Pink moments waltzing with white twinkles. As if cut imperfectly beautiful from March’s first steps garnished with tiny January crumbs. And they blinked warmly at each second…

…somehow quietly lost and found.


“But there is much beauty here, because there is much beauty everywhere.”
― Rainer Maria Rilke


Also timely written for the Tuesday Photo Challenge, Week 100 – Time on Dutch goes the Photo! blog.





Interviu cu un trandafir…/ Interview with a rose


“Prayer is listening.”
― Søren Kierkegaard


Bună seara, minune, mulțumesc de-ncântare
și de nuanțe vorbindu-mi divin,
povestind despre cer, despre nor și splendoare,
răspunzându-mi mirării senin!

Te rog mult să îmi spui cum se toarnă lumina
în forme-petale izvor
de dor și culoare iscălite cu raze
și cu șoapte-mătase ușor?

Cum fiece clipă ce îți mângâie frunzele
te rescrie ca din file de timp,
an după an, vară de vară
și dincolo de orice-anotimp?

Și cum zorii de zâmbet și de adiere
ne leagă cu fir de suspin,
purtându-ne ziua spre magic și liniște,
dincolo de rece și spin?

Te întreb cu mult drag,
cum atingerea gândului din zări de cuprindere
te-nflorește ceresc și aprins,
iar rostirea din cântecul inimii mele, cum de tu o cuprinzi

Cum de albia serii cu contur auriu te învăluie noaptea
în umbră,
ca apoi dimineața să te-mbrace în îngeri, în aripi și plutire

Căci tulpina ta netedă și polenul de rouă
absorb bucuria din stele,
iar privirea mea pune din a ta dărnicie
contur întrebărilor mele.

Poate de-aceea,
surâzîndu-ți a lume,
te întreb, blând și tainic erou,
multe-n gând câte-mi sunt și câte-mi rotesc
coborând din eter într-un eu.

răspunsuri sosesc doar simțindu-ți mireasma
și iubindu-te nuanță cu nuanță
chiar de timpul și vremea, anotimpuri bizare,
cântăresc frumusețea-n balanță…


Hello there, sweet wonder, thanking you for existing
and for shining in wonderful hues,
telling me of the sky and of smooth lovely clouds
giving answers from lonely deep blues

I beg you to tell me how it is that sweet light
molded you in so many a petal
made of longing and color warmly signed by soft rays
and the breeze that whispers so gentle?

How does every second that touches your leaves
rewrite you from pages of time,
year by year, and summer by summer,
and beyond any reason or rhyme?

And how do rosy dawns of smile and waving
bind us with a thread of bright morn’s,
to carry the days into magic and silence,
beyond any cold or thorns?

I am asking you dearly,
how the touch of the thought from horizons away

makes you blossom divinely and clean,
and the beat of a tune sweetly flooding my heart can be grasped though it is
never seen?

How do tides of the evenings with a golden contour blanket you beyond sound
in the shadows,
for then early next morning to be clothed in angels, winging round all around
in the meadows?

For your lofty smooth stem and your pollen of dew
take in joy from the bright stars’ confessions
and my gaze slowly forms, through your delicate richness,
twinly delicate shapes for my questions.

Maybe that is why now,
all a smile from the world,

I ask you, sunny hero, so shy,
these many odd things that unwind my soul,
descending from above in an I.

I know,
answers will come from feeling your fragrance,

and from loving your hues like a treasure
even though time and weather, and bizarre shady seasons,
strive to find for your beauty a measure…




Zile de final de noiembrie… trandafirii!


Wishing you… rosy end of November days!



Also, linking this post to dVerse – Open Link Night



Frumusețea din frânt…/ There is beauty in broken


“You either love what’s broken or
you don’t love.”

― Marty Rubin


În frânt locuiește un ieri
prin forme sculptând fraged timpul,
pășind peste prag de tăceri
rostind neștiut anotimpul

Ca sunet de clopote-n soare
sau râset venind de departe,
alb îngerii cântă culoare
pe fiece petală în parte

Sunt vorbe ce-ndeamnă rostire,
blânde sau grele, menite
și clipe ce-nseamnă murire
purtând sclipiri infinite…


In broken there’s the beauty of yesterday,
of former designs molding time,
the beauty of a magical doorway
towards unthinkable chime

Like bells that ring through the air
or laughter sounding away,
the angels are painting a prayer
for withering petals each day 

As words are meant to be spoken,
mild or heavy, but dutiful,
some things are born to be broken,
bearing light beyond beautiful…


Provocare deosebită săptămâna aceasta pe blogul Dutch goes the Photo!, o temă specială ducând cu gândul la atât de mult. Și de multe. Rupt/e, întrerupt/e, năruit/e sau frânt/e, aripi, suflet, inimă sau speranțe, petale și tulpini… pur și simplu orice poate fi pus la un moment dat deoparte, uitat și chiar aruncat pe motiv că ar fi stricat. Spart sau atins cumva ireversibil, dincolo de orice posibil uz. Și totuși…

Frânt nu înseamnă neapărat și înfrânt. Fiecare frângere are și lumina ei.


Special challenge this week, on Dutch goes the Photo! blog, Tuesday Photo Challenge, Week 81 – Broken. Takes the mind to so many things and thoughts. Broken wings, soul, heart or hopes, petals and stems, glasses, windows… merely anything can be put aside at some moment, forgotten or discarded, given its apparent „brokenness”. Touched or affected irreversibly, beyond any apparent use. Still…

Broken may not necessarily mean beaten. Nor defeated. There can be light in broken, if there is patience enough to see it, sooner or later.  



Spring Quotograph… and gazes through green



Se pare că atingem picuri de cer la fiecare pas. Fiecare mișcare.

Poate pășim pe trepte de zare invizibile, pe culori, pe lumină… Iar ele ne poartă.
Ne coboară în mers, în făptură. În privire și rost.
Ne devin.

Poate ne îmbracă fără s-o știm în praf scuturat de lună și stele, sau puf coborât din nori…
Printre raze jucăușe de timp traversând râuri de anotimp.
Curgere firească, abia simțită. De neoprit.
Vine de ne-unde și se-ndreaptă spre oricând și oricum…

Oricine se oprește puțin și respiră adânc îi poate simți pulsul. Chemarea aurie.
Străbate și cel mai profund întuneric… cea mai groasă beznă. Cel mai rece frig.
Le împrăștie cald, explodându-le în scântei de clipe ca prinse-n sidef… fărâme de întotdeauna.

Secunde scuturate din clopotele zârilor.
Din priviri lungi de printre frunze… și iarbă și pași…
De printre petale.
Mici porți și ferestre spre un infinit colorat și ascuns la vedere.
Univers tainic strecurat în toate. În fiecare colț și firidă.
În noi.

Se pare că atingem picuri de cer la fiecare pas. Fiecare mișcare.


(azi, 26 martie… se pare un astăzi cu mai puțin timp, pentru un mâine cu mai multă lumină)


It seems we touch drops of sky with every step. Every move.

Maybe we tread on invisible stairs of blue, of color and light… And they carry us.
They become our steps, part of our being.
They adorn our days, our life.

Maybe they dress us in dust from the moon and the stars, fluff from the clouds…  without us noticing it.
Through playful rays crossing rivers of time, of seasons.
A flow so natural, barely sensed. Unstoppable.
Comes from nowhere and goes anywhere, anyhow…

Anyone who stops for an instant to breathe in deeply can feel its pulse. Golden call.
It pierces even the deepest darkness… the pitchest black. The coldest cold.
It dissolves, exploding them warm into seconds like sparks caught in amber… crumbs of forever.

Seconds descending from the chime of the skies.
From gazes through green… through the leaves, the grass, the steps.
Through little petals.
Little doors or windows giving onto an infinity hidden in plain view.
Onto a veiled universe pervading things, every corner and recess.
Onto us.

It seems we touch drops of sky with every step. Every move.


(today, March 26th… it seems a today with less time, for a tomorrow with more light)


“Beauty is eternity gazing at itself in a mirror.
But you are eternity and you are the mirror.”
Kahlil Gibran, The Prophet


Și se mai pare că… primii toporași pe blog (exceptând micuțul rătăcit prin noiembrie 2016). Și… chiar prima păpădie pe care am zărit-o anul ăsta. Arată cam… ca abia trezită din somn, ce-i drept.


And it also seems… the first wild violets on the blog (except the one in November 2016, looking cutely lost then). And… the first dandelion flower I’ve spotted this year. It looks… like it’s just woken up, anyway.

Mărțișor…/ Spring’s first steps


Să fi sosit? Primăvara cea drag luminoasă?
Așa pare, primii pași… chiar azi?

Pași mici… dar cu mărțișor.

Și culoare!


Is it really here? Bright dear spring?
It seems so, today… its first steps? 

White and red… cute little steps.

And color!


O primăvară frumoasă și caldă!


May your spring be full of beauty and warmth!