Arhive etichetă | Crizanteme

Ne..meșteșugul de miercuri (nr. 20 – Creionul magic ..galben cu mov)

 

sau

Cea mai lungă postareee! Cum doar ..doarnicol ar fi putut ..nemeșteșugi. 😀

 

Mdaa.. veți zice, cred, c-am dat în mintea ..copiilor. Hmm.. și nici măcar n-ați fi prea departe de adevăr. Doar că, să știți, între noi fie vorba, eu cred c-am ..luat de acolo. Din mintea copiilor.  Altfel cum?! Că de nu, ..Chiți ne mănâncă! Dar, trecând peste antonimele care se fac dintr-o dată, peste zi..s, sinonime, deci ..trecând peste, aș vrea eu așa, colorat cu mult galben, să vă povestesc cum a fost. Deci.

Așadar și prin urmare, îmi zic eu ..mie însămi, după treburi și bifele de rigoare, ..hai totuși să fotografiez crizantemele astea minunate, splendide, superbe, magice, ce mai, care mi se ..neofilesc aici în vaza asta roșie, și ea ..minunată, splendidă, superbă. Vă rog să nu râdeți de mine, așa încerc eu să le văd pe toate, chiar da! Aici nu sunt autoironică nici o fracțiune de secundă, să știți. 🙂  Și, ca să revin, merg eu frumos pe balcon cu crizantemele de mult ..aur în brațe și aparatul ..în dinți, potrivesc vaza cu pricina în așa fel încât s-o prindă frumos lumina, afară fiind ceață de ceață, și.. pozeee. Și dă-i și dă-i. Și luptă și luptă. Și portrait, și landscape, și zoom in, și zoom out, și floare, și petale.. Și vază. Și.. și. Pfiu..

Și când de-o dată, ..hihi, ce-mi răsare mie în mintea plină de ..galben? Ahaaa… păi stai așa, îmi zic iar, am eu prin geantă un fantastic creion ..și anume, galben, de care sunt nedespărțită. Seriooos. Cuuum?Creionul acela simpatic, ..cu interior mov (că altfel nu știu cum să-i zic) pe care nici nu mai știu de unde îl am…  Ia să mi ți-l pozez puțin. De ce nu? Da, da, creionul acela pe care l-am rătăcit acum vreo lună… L-am rătăcit de credeam că l-am pierdut de tot… Stați să vedeți cum a fost.. 🙂

Într-o bună zi, când să subliniez ceva, că eu așa fac, ia creionul de unde nu-i. Și atunci a-nceput. Căutarea. Și pe-acasă, și ..peste tot. Întrebări în stânga și-n dreapta, inclusiv pe cei și cele responsabile cu ..măturiciul.  Vă rooog, n-ați văzut un ochios și frumos ..și minunat, splendid, superb creion galben cu mov??? Pleeease!!! Că de l-ați văzut, să știți că-i al meu și ..please și iar please, poate m-ajutați să-l găseeesc. Și tot așa. M-a ținut cred vreo săptămână. Sau să fi fost vreo ..zece zile? Că am uitat să vă spun, așa printre altele,  eu atunci când rătăcesc ceva nu mă las pănă nu-l găsesc. Iar de nu se lasă găsit, găsesc eu o cale să-l ..reinventez. Lăsați, că mai povestesc eu despre asta cu altă ocazie.

Și cum spuneam, să fi fost vreo două săptămâni ..de răscolit, scotocit, căutat, întrebat, și reluat pașii mei ..de mână cu creionașul mai sus descris. Dar degeaba. Ei, de-acum stați așa că nu căutam chiar tot timpul. Mai aveam și alte treb’șoare de făcut.. Totușică. Dar știți voi cum e atunci când ai o pățanie dintr-astea, ..de neînțeles. Nu-ți dă pace și gata. Că mă tot întrebam de ce nu e? Unde-o fi? Unde l-oi fi rătăcit, pierdut, scăpat, uitat? Pentru  că eu, iar am uitat să vă spun, nu prea fac dintr-astea. Nu rătăcesc, nu pierd, nu scap și nu uit. Iar dacă totuși mi se întâmplă, păi mereu ..găsesc, văd și îmi amintesc. Deci rezolv. Iar dacă nu, mă ..termină.  Nu mă las până nu mă lămuresc cumva ce și cum. Mai ales dacă este ceva care ..a fost acolo tot timpul! La mine în geantă! De vreo cinci, șase anișori buni. Nici nu mai știu. Și iar știți cum e, ..te lasă, uiți un pic, parcă-ți trece. Te resemnezi, și-ți zici gata de-acum, asta e. Ceilalți văzându-ți amețeala, îți spun.. Cine știe unde l-ai pus? Las’ c-ai să-l găsești când nici nu te-aștepți! Ai să-ți iei altul. Că pe unii bineînțeles că i-am întrebat de vreo două, trei ori, sărăcuții. Îi înțeleg. Dar ce pot să fac. Că de luat altul, de unde? Nu mai există.  E unic.  Sau o mai fi fiind pe undeva? Dar nu contează. Unul e al meu creion galben cu mov. Doar unul. Nu am mai văzut pe nicăieri așa o frumusețe. Ce mai, ăsta și doar ăsta e al meu. Cum am putut eu să-l pierd?! Chiar așaaaaa… 😀

Și asta pănă la un moment dat. Dat de ..undeva, presupun. De cel ..undeva, care, văzându-mi creion..iada, epopeea mea, …poemul meu epic, de mari dimensiuni, în ..neversuri, cu fapte neeroice, nelegendare și ..neistorice, deși șanse ar fi, ..văzând deci că eu nu-mi regăsesc nicidecum liniștea, așa undeva în sufletul meu descrei..onat, ..văzând asta, mi-a dat acel moment de ..Ia staaaai! dar tu în geantă ai căutat? Căutat căutat, nu doar uitat? Ai scotocit și prin alte buzunare și mini-gentuțe și alte și alte ..firide? Cine știe cum.. sau când.. sau unde..  Cine poate ști? Da, da.. cine? Șii..

Mergeam pe stradă când acel moment de ..undeva a dat peste mine, iar eu repede repede ..m-am oprit. Și am căutat.  Frenetic prin geantă. Prin toată geanta. Nu doar în ..gentuța mea roz de la Meli Melo cu ..scriitori și scriitoare, 😀 pixuri si creioane, vreau să spun eu isteț. Hmm.. Mă credeți că nu căutasem până atunci? Mă credeți? Că eu nu m-am crezut. Chiar nu.

Și l-am găsiiiiit!!! Stătea cuminte, deși cam stingher, în gentuța, tot roz, de cosmetice (nu mai pun poză.. 😀 😀 ). Probabil din viteză, nu nimerisem gentuța corectă. Dar nici nu căutasem. Fusesem cumva sigurăăă că l-am pierdut. Căutasem ceva ce fusese mereu acolo. Foarte ..aici. Magic creion galben cu mov, de zici că-i poleit cu aur, măi frate. Și pentru mine chiar e. Îmi dă o stare de bine doar când mă uit la el. Nu râdeți de mine prea tare, vă rog. Păi uitați-vă puțin, nu-i așa că ..strălucește? Așa ..minunat, splendid, superb cum numai el poate fi?!

Noroc de crizantemele nemuritoare, zău așa, ele sunt ..vinovate, că altfel chiar nu aș fi povestit eu aici de creionul meu magic, galben cu mov. Am adăugat și radieră, aferentă oricărui creion de altfel. Radieră preluată de la Chiți și împodobită de ..aproape sărbătoare. Plus ..crizanteme surprinse în propria lor reflectare într-un ochi de apă drăguț, ivit așa. ..ca din greșeală, ..îhî, pe ..masa mea de lucru. 🙂

Să tot faci poze la crizanteme atât de ..foarte galbene. Să tot nerătăcești creioane magice. Așa da, viață! Ehee.. 

Și ar mai fi ceva. Ar mai fi și melodia aceea, Creioane colorate, care e ..cum altfel decât minun… 😀

 

Foto de ..Reader.  🙂

dl creion

Zâmbet de ..crizanteme

 

Privea lung pe fereastră. Picurii reci de octombrie erau atât de deși încât nu-i venea să creadă că poate zări frunze, copaci dincolo de ei. Aerul îmbibat îi părea ca o pânză alburie  pe care ar fi putut oricând arunca picături de culoare, iar acestea ar fi pătruns țesătura lichidă împrăștiindu-se haotic și impregnând reverberat peisajul mohorât.

Avea mâinile reci. Tăcere. Atinse cu privirea stropii de dincolo de fereastră. Fragmente de gând lichefiate, lent absorbite, se dizolvau în căderea lor. Înfrigurarea o cobora acum  și prin ochi. De neoprit. Bucăți întregi de tristețe despre care nu știa că le are începură să îi curgă greu, amestecate tulburător, ca din cer. Un cer una cu ploaia. Un cer care nu era cer. Devenise cupolă de ceață. Cascadă de nori cenușii vălurindu-i ființa. Cădere. Curgere de neoprit, molcomă și apăsătoare, purtând-o prin ea însăși dincolo de ea. Dincolo de toamnă.

Cu privirea azvârlită pierdut, întinse o mână ca prin vis și desprinse  o fărâmiță de gând din revărsarea împrăștiată amețitor ca de niciunde. I se părea străin. Era oare al ei? Era al frământării din inima toamnei, al lacrimilor ei neplânse încă? Lăsă gândul zbătându-i-se crud în palmă să își ia zborul și închise ochii. Inspiră adânc propria bătaie de inimă murmurându-i stingher prin negura deasă. Inspiră zvâcnet care acum i se întorcea înapoi, ca prin susur de trecere.

Freamătul mlădios dar rece al unduirii îi cuprinse întreaga făptură, ca un foșnet bezmetic de nimeni simțit. Liniște ..plină de vuiet îndelung, necruțător, presărându-i neliniște.  Simți că pleoapele îi sunt săgetate ca de cioburi ascuțite căutând să străbată usturător. Un oftat prelung îi străbătu adânc răscolirea ca tăind printre frânturi de culoare.

Pe nesimțite, un abur ușor cu aromă de cald îi învălui moale obrazul. Un abur ca de tainic duios picurându-i  blând, neașteptat. Deschise ochii cu greu. Desprinzându-se anevoios de printre fire împletite de curgere, se scutură înfrigurată. Privi în jur. Se întunecase. Păși prin întuneric și aprinse veioza de pe măsuță. Camera se umplu brusc de o lumină dulce, catifelată.

“Îți este frig? Pregătesc un ceai..” se auzi o voce din cealaltă încăpere, o voce pe care o cunoștea atât de bine. O voce pe care o iubea.
“Un ceai.. Da, mulțumesc,” răspunse ea zâmbind ușor în timp ce trăgea încet perdeaua cafenie peste geamul întunecat.
“Vreo preferință anume?”
“Nu. Deși, poate ..de tei.”
“Imediat, atunci…” răspunse vocea. “Ai văzut ce crizanteme colorate ți-am luat?”