Anotimp…/ Lens-Artists Photo Challenge #24: Seasonal

 

“With winter here, it’s hugs all round.”
― Anthony T. Hincks

 

Călătoresc în timp,
în cerc de clipe desfășurându-se
pe trepte de nori,

poveste de suflet și viață…

Primăvara îmi arată
cum să pășesc,
să las aripa și albul
să mă poarte culoare

ca într-un vis
care-mi va preschimba diminețile
devenindu-le

 

 

I travel through time
in a circle of seconds unfolding away
on steps of clouds,

a story of soul and life…

Spring shows me how to tread,
to let the wing and the white carry me colorfully,

like in a dream
which will change my mornings.
silent becoming

 

vara-mi definește calm nuanțele,
conturând căutarea,
creionând surâsuri,
rostiri…

 

summer defines calmly the hues,
shaping my stroll,
giving fine contours to my smiles,
my words… 

 

pentru ca aurul toamnei
să-mi zâmbească solar
și să învelească tăcut,

să mai aștearnă un strat
de viață și suflet,

trepte de raze
pe covor de clipe desfășurându-se,

călătorie în timp…

 

 

for autumn’s gold
to smile heavenly
and to blanket all cozily

to lay yet another layer
of life and soul,

steps of rays
on a carpet of seconds unfolding away,

traveling through time…

 

Zile frumoase!

 

Happy holidays! 

 

Posting for

Lens-Artists Photo Challenge #24: Seasonal

 

Nic✨le

 

Reclame

Secunde de nor…/ Cloud seconds

 

“Time passes. I drift in and out.
As if I cease to be, until I remember to exist again.”
― Johnny Rich, The Human Script

 

Să-mi zbor căutarea, să o avânt
lăsând o dâră de stele,
de gânduri ca fluturii,
ca roiul de aripi,
printre șoapte ușoare
sau grele

Să-mi vântur surâsul, să mi-l culeg
dintre frunze de tine și raze,
de printre sclipiri de rouă
și soare,
de nuanțe scăpărând a
turcoaze

Să pășesc apoi coborând trepte albe
ca din vise catifea și senin,
ca pe clipe-nșirate
pe secunde de nor
în șirag tresărind
opalin

Să mă scutur de lacrimi ca de stropii de ploaie
așternându-mi mirare și drum,
cu suspin și tăcere
și zâmbet stingher,
picurându-mi va fi
în acum

 

To kindle my quest and then to release it
leaving a trail of moons,
of thoughts like butterflies,
like a bevy of wings
through whispers off key
or in tune

To beam my smile and then suddenly find it
among leaves of you and of rays,
among sparkling dew beads
and sun shine,
through hues that glitter,
through haze

To climb then slowly along pearly steps
as if from a silk dream serene,
as if stepping on moments,
on fleeting cloud seconds
in a string that gleams
opaline

To shake off the tears like trickling raindrops
penning a tale on my brow,
with a sigh and blue silence,
and a stare so shy
dripping will be
in the now

 

Nicღle

 

 

 

Zburând căi…/ Winding breezes

“The breath of life is in the sunlight
and the hand of life is in the wind.”
― Kahlil Gibran, The Prophet

 

Dintr-un puf de păpădie
au țășnit stele o mie
și-au pornit nenumărate
zburând căi întortocheate…

au călătorit minune
atingând un ochi de lume,
un abis, o căutare,
alb de lună, rod de soare,
suflet, inimă fierbinte
respirând doar clipe sfinte
aer moale și culoare
vis aievea, sărbătoare
bucurie și durere
slăbiciune și putere…

Lacrima nevinovată
ca o undă minunată
și-a croit drum spre lumină
din pământ prin rădăcină,
a urcat a mult albastru
rătăcind drumul spre astru
picurând geană, obraz
în mărgele de topaz…

printre degete de nor
printre freamăte de dor
printre vuiete de minte
din tăcere și cuvinte
prin felii de-ntunecare
viu suspin și vindecare…

Cântec, soare, simfonie
dintr-un puf de păpădie…

 

From soft dandelion fluff
stars exploded in a puff
and they soon began ascending
winding breezes never ending…

and they floated like a wonder
touching realms torn asunder,
depths of days, blue highs, green lows
greeting every gust that blows
soul and heart of April, May
breathing only heavens’ sway
mild dance and inspiration
flight so far, a celebration
joyous laughter, tender longing,
wistful calling and responding…

Tears’ crystal, clear and pure
like a ripple’s calming cure
made its way towards the light
from the earth’s roots’ bitter night,
climbing steps of fog and sky
finding sunny ways on high
drifting long on cheeks and lashes
weeping pale filmy dashes…

through seeds’ fingers’ pearly brushes
through kind eyes’ inquiring rushes
through the mind’s roaring noise
to the silence and the poise,
through the darkness’ rueful slices
soothing sigh and balmy brightness…

Song and sun caress enough
from sweet dandelion fluff…

 

***

Provocare plutitoare marțea aceasta,

 

Lovely challenge this Tuesday on  Dutch goes the Photo! 

Tuesday Photo Challenge, Week 119 – Wind

 

Nic💚le

 

 

 

Paradisul ce este…/ Paradise is…

 

 

Ce e un vis, o dorință?
O promisiune, un dor?
Ce este focul din inimă
ce freamătă-n fibră
fior?

Ce este-a minții
văpaie
și-n suflet senin mângâiere?
Dacă a vieții trăire
e doar pe obraz

adiere?…

Zilele zboară mereu,
zorii mereu strălucesc
sunând clopot de clipe,
refren peste ritmul
lumesc

Când vesel sau trist,
sau nesigur
izbesc în minute ca-n maluri,
din mări și adâncuri de rai
străbat mirifice

valuri…

Râvnind mai cald, mai departe,
în zări promițătoare,
un mâine cu stele de aur
din jar și din
încordare

Răzbind, cârmind
neoprit
gata s-aștearnă poveste,
topind orizontul în inimă
simțind

paradisul ce este…

 

What is a promise, a dream?
What is a hope or desire?
What is a heart’s burning flame
setting all senses
on fire?

What is the mind’s
adventure
and which is the soul’s sweet ease?
What if the life’s sole purpose
is being caressed by

the breeze…

Days always reach for remoteness,
dawns always shine so divine
casting far chime over moments,
driving refrain and
new rhyme

When frowns or smiles,
or doubts
orbit each minute’s deep beats,
deeper yet heavenly rays
pierce from across

bluer seas…

Longing for further, for warmer
yearning for promising skies,
golden triumphant tomorrows
beyond strained sinews
and eyes

Ploughing and steering
steadily
ready to fall to your knees,
holding horizons at heart
feeling what

paradise is…

 

O temă uimitoare săptămâna aceasta,

 

Amazing theme this week on Dutch goes the Photo! 

Tuesday Photo Challenge, Week 112 – Promise

 

Nic☀le

 

 

This is extraordinary too!

 

 

 

Spring Quotograph… and the fuzzy unlikely

 

 

Improbabilul azi
vag estompându-se
printre raze de mâine
un probabil
țesându-se

astfel
conturându-se,

în poate și trebuie
treptat îmbrăcându-se…

neclar improbabilul
dizolvăndu-se-n mers
dar
luând ceața din pași
și dându-le
sens

 

The unlikely today
smoothly fading away
when tomorrow’s fresh ray
sweetly comes into play

and perhaps
come what may,

and happen what must,
serene golden dust…

and the fuzzy unlikely
just wanders astray
still,
keeping misgivings
and sameness
at bay

 

Probabilul este deja în improbabil. Ca și posibilul în imposibil. În alcătuirea cuvintelor, mă refer, este acolo, la vedere. În substanța lor deja.

„Oare care este probabilitatea ca asta… sau asta să se întâmple?” ne întrebăm totuși. Șansele? Gândim, socotim…

Deși s-ar spune că, probabilitatea ca ceva să se întâmple sau nu este… probabilitatea pe care i-o dăm chiar noi?

Noi observăm sau nu, ne place sau nu, credem, alegem, visăm sau nu, o direcție… un sens, un parcurs. Sau nu. Noi ajustăm ușor setările. Navigăm. Prin ceea ce pulsăm?

Deci măsura întâmplării, sau a neîntâmplării, a ceea ce poate sau trebuie să fie este înăuntru? Iar numitorul comun, dirijorul, maestrul de ceremonii, ghidul sau însoțitorul, harta însăși… se pare că ne poate fi doar ceea ce simțim?

Un mic sau un mare „cred asta” sau cealaltă, nuanțe zeci în inimă mereu. În puls. Cumva, undeva o voce, o șoaptă vag auzită. În formă de sămânță, apoi de rădăcină… sau tulpină, boboc… sau petale deja. Uneori doar ceva vag schițat fluturând în adâncuri, alteori clar conturat dominând peisajul. Dar oricum ar fi… acel ceva este.

Din care este poate încolți un alt este, și un altul, și altul…

…firul poveștii a ceea ce simțim. În fiecare celulă din noi, aproape palpabil, vorbindu-ne.

Și-n pași apoi ni se-mpletește șnurul minune a ceea ce facem. Din gând în gând în gând…

 

Palpabil și totuși inefabil, când vrem să povestim, nu putem să coborâm în cuvinte.

Inexprimabil, formidabil… se pare că probabilul ne este…

…chiar înainte de a ne fi.

 

The likely already exists in unlikely. Like the possible in impossible. In the words themselves, I mean, in their substance. There already, in plain sight.

„How likely is this or that to happen?” we ask ourselves though. „The odds, what are they, the chances?” We think and we reckon…

Still, it may just be that, the probability for something to happen or not is… the very probability that we give it ourselves? Aware or unawares.

We notice or not, like it or not, believe, choose, dream it or not. A direction, a sense, a feel… Almost like adjusting settings slightly? Adjusting sails. Through the way we throb? What pulsates within us?

So is it that the measure of what may or must be happening is inside us? And the common denominator, the conductor, the master of ceremonies, guide or companion… the map itself seems it can only be what  we feel?

A little or a big „I believe this” or that or the other, hidden hues always there inside our heart. Our pulse. Somehow faint or strong, a voice in there or a whisper always making itself heard. As a seed or a root… then a stem, a bud.. or petals already. Sometimes just vague flutters, some other times clear outlines across our soulscape. But in any case, seems there.

From which there can spring another there, and another, another…

… the story thread of what and how we feel. In every cell of our body, almost palpable, talking to us.

And then the stream of what we do is woven into our steps, thought from thought, feeling from feeling…

 

Palpable but ineffable, if someone asks, we cannot really descend into words much or well.

Unutterable, unbelievable… the fuzzy unlikely seems to become the mellow likely…

…probably even before we spell like.

 

“Sometimes we need a wise guide to peel back the ceiling of our lives to remind us that infinity never places any limits on our skies.”
― Curtis Tyrone Jones

 

O temă specială săptămâna aceasta,

 

Nice topic this week on the Daily Post,

Weekly Photo Challenge – Unlikely

 

 

 

Chiar îmbrățișare…/ Cute bear hug

 

“Share, care, hug like a bear.”
― Amy Leigh Mercree

 

De te-mbrățișez
și-apoi te visez,
tu chiar să nu-mi spui
că nu prea mă crezi…

Din gânduri, cuvinte
și-aduceri aminte
tu chiar vii drăgălaș
și-mi semeni cuminte

Iar eu jucăuș
te prind chiar acuș
chiar de-ți mormăi blană
iar tu-mi murmuri pluș…

 

If I hug you so tight
and then dream all my night
I hope you will say
that it is all right

From thoughts, recollections
words and reflections,
I draw you so near
showing affection

And I’ll hold you so snug
and just give a short shrug
if it’s fur or it’s plush
in this cute bear hug…

 

 

 

Imagini deosebite pe Poteci de dor, cea cu pufoșii contemplativi mi s-a lipit de suflet, mulțumesc pentru joacă. 🙂

Cântecelul…  pare puțin trist, dar Winnie the Pooh chiar nu e, dimpotrivă, pufos ca întotdeauna.

Și, desigur, încă o imagine de primăvară… chiar în ton cu îmbrățișarea jucăușă, petale zburlite de parcă oarecum abia ieșite din hibernare.

 

😊😊

Special images on Poteci de dor, the one with the thoughtful hugging bear stayed with me (and if I may try a translation for the blog’s name, it could be „Along paths of longing,” which I hope does justice to the place itself there, funny moments, nostalgic too… any way it may be, always nice to read and see the Wednesday photos!). Thank you for the invitation to play. 

The little song… seems a bit sad, but Winnie the Pooh really isn’t, on the contrary, fluffy as ever.  🙂

And, surely, adding another lovely image here, in tune with the dreamy hug above, petals somehow  seeming to have barely left… hibernation days behind.

 

Nic💮le

 

Vară, vișine și zmeură-vis…/ Summer, sour cherries and sweet raspberry dream…

 

“Dream delivers us to dream, and there is no end to illusion.
Life is like a train of moods like a string of beads,
and, as we pass through them,
they prove to be many-colored lenses
which paint the world their own hue. . . . ”
― Ralph Waldo Emerson

 

Iulie.

Hărnicie, jucărie… multă și dulce-acrișoară. Și soare… mult și auriu.

Când vișinele ochioase dansau printre ramuri, Nikon-ul avea mult chef de ștrengării, iar eu… printre bobițe și raze, pentru că deh… soarele de aproape-apus zbughea printre frunze într-un fel…

…festin de roșu transparent pân’ la sâmbure, verde în nuanțe de cald și mult luminos.

 

July.

Playfully picking the sour cherries… many and luminous red. And sun… much and golden.

When the radiant cherries were dancing through the branches, the Nikon was in quite a mood for taking cute shots, and I was playing hide and seek with the rays and the red beads, well… the almost-sunset light was prancing through the leaves in a way…

…a feast of transparent red, all the way through to the stone, green in warm hues and much brightness.

 

Cum a continuat?…

Până dincolo de transparența sticlei, a cristalelor de zahăr și a roșului, nu neapărat vișiniu, aranjându-se grațios în borcane, ca-ntr-un vârtej de culoare și soare.

Tare mult mi-au plăcut câteva bobițe de zahăr parțial topite simpatic, de parcă știau că pozez într-o veselie vișinie, au rămas în cadru sclipitor minute bune.

 

How it went on?…

Up until beyond the transparency of the glass, the sugar crystals and the red, not necessarily dark, finding their place gracefully in the jars, as in a swirl of color and shine.

I loved  a few cute sugar crystals, partially melted in a… sweeter way, as if they knew I was trying to capture their beauty, they stayed in a sparkling fashion moments in a row.

 

Iar partea a treia… zmeură.

Sunt doi ani de când am fotografiat zmeură ultima oară, îmi era dor. Iar acum…  foială delicioasă de dup-amiază senină printre bobițe servind porții sănătoase de raze și-mpodobite vesel cu clipe de vară.

 

And round three… raspberry.

It’s been two years since I last took photographs of them, I missed that. And now… delicious afternoon spree among beads helping themselves with big spoonfuls of rays, and wearing a cheerful garment of green summer seconds serene.

 

Și vis.

 

And dream.

 

Boltă de lumină împânzită cu sclipiri roșii neastâmpărate…

…din ordinul „gustos”, din familia „oare de ce strălucim așa”, altoită generos cu hărnicie, jucărie.

Multă și dulce-acrișoară.

 

A ceiling of light blobs interspersed with red frisky drops…

…from the „so yummy” order, the „how come we glisten like this” family, grafted generously with fuzziness and play.

Much and luminous red.

 

Și era să uit, preferata mea.

🙂

And I almost forgot, my favorite.