Arhive etichetă | here and now

Ramuri, minute și…/ Branches, minutes and…

 

“In the end we will realise that we only came to earth to love”
― Mimi Novic, The Silence Between the Sighs

 

 

NOAPTEA dintre ani mi-a zâmbit dimineață
mănunchi de aievea răzbătând ca prin ceață,
gânduri mustind de zgomot și dor
străpungând magic liniște și zare
și nor

AM SURÂS printre nuanțe irizate și eu
privind-o în ochi printre clipe șirag,
printre ramuri subțiri în ritmuri de ieri
și aburi de mâine,
și vag

ȘI-au dat parcă mâna în inima mea
așezându-se rece pe trepte de timp,
umbre și raze prin iarbă sau nea
în tăcere
și mult anotimp

TRECERI ce-ating în spirale de zile
cald adiindu-mi fărâme de zbor
sau rafale ce-mi spulberă pași, căutare
rând, cuvânt…
visător

PETALE, apusuri, ploaie, senin
așa răscolește murmurându-mi ce-a fost,
iar eu intru în joc și-i șoptesc să îngâne
strălucire de stele
și rost

SCLIPIRI cu privirea spre un alb ce va fi
un răstimp ce va trece șuvoi,
stol de secunde, de aici și acum
în minute de mine
și noi…

 

THE NIGHT between years smiled as morning
a bundle of real throughout the haze
a million thoughts filled with sound and longing
piercing the silence
and blaze

I SMILE through the mixture of hues
gazing at the moments ending a year
beyond thin branches of yesterdays,
and tomorrows, vague
and unclear

THEY SEEM to meet and say hi in my heart
sitting on cold stairs of time,
shadows and rays, the grass or the snow
quietness and rhythm
and rhyme

THEY PASS and they touch spirals of days
warm breezes through fractions of flight,
or blasts that wipe my searches, my steps
feelings and words
burning bright

PETALS, sunsets, rainy or shine
they all dance and draw the past tense,
and I join the ride and weave into it
starry light, meaning
and sense

SPARKLES looking at a white future time,
sweet whiles which will fly swift and true
from myriad seconds, of here and now
into minutes of me
and of you…

 

Sursa de inspirație pentru versuri… aici.

Jocul de artificii… fotografii nu neapărat reușite anul acesta, deși… cumva nostime, cumva ireale. Cerul, noaptea… înfloriseră.

Vă urez un an nou minunat!

 

😊

The source of inspiration for my verse above is here

The fireworks… photos not as I had wished them to be, though… somehow  a bit cute. a bit surreal too. The sky, the night… were in full bloom.

I hope you have a wonderful new year!

 

Sper să aveți timp, ca să priviți filmulețul pănă la capăt. Este incredibil de frumos!

 

I hope you will find a bit of time, to watch the video up to the end. It is incredibly beautiful!

 

Nic🎉le

 

 

 

Dimineți, înserări, anotimpuri…/ Mornings, midnights, tomorrows…

 

“Events become feelings, feelings become events”
― Jerry Spinelli, Stargirl

 

Azi –
care ieri era
mâine –
îmi spune:

“O clipă nu e doar vis,
e minune…”

Viitor și trecut?

Se topesc
azi, acum…

Iar secunda?

O cheie,
plecăciune și fum…

Ce ani?

Doar momente
ca boabe de zori,
colier efemer
și
cercei trecători…

Zilele?

Stele
ca urme de șoapte
spre un mâine din azi
printr-un
freamăt de noapte…

 

Today –
which yesterday was
a tomorrow –
keeps telling me:

“A moment is not just a dream,
it’s a key?…”

Future and past?

They melt
here and now…

Each second?

A pivot,
the curtain and bow?…

What years?

Just moments
like beads on a string,
a gossamer necklace
and
a tear-made ring…

And days?

Silken stars
like a trail of lights
to a present-made future
through
a forest of nights…

 

Rânduri, gânduri… pentru provocarea de săptâmâna aceasta de pe Dutch goes the Photo! – Viitor

Ca sursă de inspirație… pot da vina pe călătoria printre amintiri? O postare din mai 2015, care mi-a ieșit în cale zilele astea.

Într-adevăr, fire de ieri topindu-se într-un azi, un mâine…

 

🙂

Thoughts and lines put together for this week’s Tuesday Photo Challenge on Dutch goes the Photo!  – Week 103, Future

As a source of inspiration… am I blaming my travel back in time a little these days? I think, yes, a post in May 2015 which reminded me of… my dialogue with the days and the moments.

Indeed, yesterday’s yarn spinning and turning into todays, tomorrows…

 

Și poate întrebarea… de ce lalele? Și încă atâtea!

Pentru mine, lalelele sclipesc… ca speranța? Primăvara, lumina, zilele…

Le culegeam, eu și sora mea (de fapt cred că mai degrabă le rupeam încălcând ceva reguli atunci, spunându-i mamei… „le-am luat de pe câmp,” dar în spatele casei era de fapt un fel de pepinieră, doar parțial supravegheată în acei ani 80 și …) …deci le culegeam generos, buchete verzi, numai câteva firicele de roșu vizibile, și le puneam în vaze prin casă peste tot. Iar în zilele următoare… explozie!

Inima casei bătea dintr-o dată prin și din acele lalele zâmbind a clipe însorite. Eu le admiram ca pe niște bijuterii. „Hm… ieri erau doar niște plante? o_O Verzi și puțin îmbufnate. Iar azi… luminează!”

Tot așa cum într-un alt azi… mult mai azi, luminează și aici, acum.

Luminează primăveri. Au luminat și vor lumina, strălucind de parcă pentru ele timpul nu s-a inventat încă.

 

😊😊

And maybe the question… why tulips? And so many!

For me, tulips sparkle… like hope does. I used to pick them, me and my sister (actually I think it was a bit against the rules back then, we would tell our mother… *we found them in the field,” but behind our house there was in fact a nursery ground, just partially supervised I think, where we could go in freely  back then in the late 80’s …) anyway, we would pick quite enough, fresh bouquets, just a few visible threads of red through their green, and we would put them in vases all around the house. And then the following days… a burst!

Our house’s heart seemed to suddenly beat through the red tulips’ smile, full of sunny seconds. I would look at them as if they were jewels. „Hm… yesterday they looked like… some plants? o_O Green and a bit pouty? And today… they burn!”

The same as on a… different day today, they shine again, in just another here and now.

They brighten springs. They have and they will, shining as if for them time really seems not to have been invented yet.

 

“If life’s journey was intended to be easy, we would have been given directions. However, since we have no road map, we must climb the highest mountain and forge the deepest streams with love in our souls, in the hope that our own journey will give us peace within…”
Virginia Alison

 

Zile frumoase!

 

Wish you beautiful days!

 

Nic💝le