Liniștea povestind secunde,
răsucind timp pe degete
de cuvânt,
și rostind adieri și adâncuri,
explodând depărtarea
în tăceri ascultând
Silent sky telling stories,
bending time on fingers
that glisten,
spinning breezes and depths
and exploding estrangement
in still moments that listen
Cum pot câteva petale albe și mici să rescrie spațiul din jur, și timpul… să le contureze…
De parcă totul s-ar reconfigura brusc. Și se-așterne… o liniște.
Ca un cântec.
Cântec de aer redefinit minunat. Reinventat.
În așa fel încât…
să încânte.
How a few petals, tiny and white, rewrite the space around, the time… like giving contours…
As if everything is suddenly reconfigured. And there comes… a silence.
A light.
The light of an air wonderfully redefined. Reinvented.
In such a way as it becomes…
a delight.
“The eye should learn to listen before it looks.”
― Robert Frank
“Every day you play with the light of the universe.”
― Pablo Neruda, Twenty Love Poems and a Song of Despair
