Arhive etichetă | magic

Meșteșugul ..de miercuri (nr. 21 – Fire de apus)

 

Ce pot să mai spun decât.. apuuus!!! 🙂

Da! Deci… ce pot să spun. Veșnicul cald apus colorându-le pe toate în dulce galben-portocaliu. Strălucind, de zici că totul e, dintr-o magică dată, ..cu totul și cu totul altceva. Altcumva. Totul scapără. Mai luminos. Mai viu. Mai aprins. Până și gândurile cele mai mohorâte ți se scutură de cenușiu, căpătând dintr-o dată o tentă optimistă. Sau cel puțin ..pozitivă. Pentru mine e clar lucru. Unde-i aparatuuuul? Unde l-am puuus?.. 😀

Și zic ..ce pot să mai spun pentru că fiecare cu a sa variantă, oare nu?  Hihi.. păi, după cum urmează,

Ea: Ai văzut apusul?!!!
El : Aaani de zile…

😀

Mda.. Chiar nu sunt multe de spus despre ..apus. Apusul te lasă ..fără cuvinte. Este năucitor. Scot aparatul încercând repezit să surprind exact ce-mi văd ochii. Sau o fi ..ce-mi simte sufletul? Ce-o fi.. o fi, dar un lucru e sigur. Nu reușesc. Nu cred că voi reuși vreodată. Mereu mi se întâmplă la fel. Ceea ce-mi văd ochii e una. Ceea ce-mi răsare în poză, după poză.. după poză.. e alta. Și nu că n-aș apăsa pe buton secundă după secundă. Chiar asta fac. Dar degeaba. Una e ..acolo sus. Alta mi se ițește mie în ecran. Deși iese frumos până la urmă. Știți bine la ce mă refer. Orice fotografie cu soarele apunând e frumoasă în felul ei. Dar eu mă refer la ..acel ceva.  Acel ceva care e ..diferit. Magic. Nu poate fi surprins chiar ușor. Un magic ..ceva care are  nevoie de un subiect ca să capete formă. Ca să rostească. Predicat are deja. Și anume ..radiază.

Așadar, subiect. Orice și oricine ar putea fi subiect. Când raze de aur se răsfrâng în ploaie fermecată peste tot și toate, ..o casă, o frunză, un încântător copac, ..o șuviță de păr mângâiată dulce de lumină, un obraz de copil zâmbind șugubăț sau privirea celui de lângă tine, mijind ochii ușor, ..o magică floare, o cărare, un lac sau ..un cățel, toate devin pentru câteva clipe bune ..subiect. Și toate radiază. Se hrănesc cu lumină. Emană culoare. Mult galben și mult portocaliu. Cu cât mai aprins și mai jucăuș, cu atât mai tainic.. Liniștitor.

Sentimentul este de mult ..popas. Oprire și ieșire colorată din timp. Evadare. Și aproape uiți să respiri. Uiți că tu ești aici și el e ..acolo. Ai pășit în apus. Și el a coborât în tine. În acum. Pentru o clipă sunteți unul și același ..cântec. Același refren. Poate strofele spun povești puțin diferite, dar miezul este același. E plin de raze.

Da, da, ..strofele. Părți din același întreg, trepte din aceeași spirală. Rostogolire inspirată spre un ..netimp. Un interior al secundei în care locuiește esența. Tăcerea care respiră și care pulsează prin noi. Gândurile și trăirile noastre rotindu-ne continuu, repetitiv, încercând să ne arunce în redevenire perpetuă. Anotimp după anotimp. Treaptă cu treaptă. Torcându-ne pașii ca norii.. Mereu aceiași, mereu diferiți.

Deci, fire de apus..

Un prea mult care este ..mult prea puțin

 

Când azurul își așterne șoaptele miraculoase printre raze de lună, străpungând prin târziu și prin noapte întru fragedă rostogolire spre o nouă zi, gândul încă negândit mi se strecoară în inimă așteptând plin de speranță să îi răsară duios ..răsăritul portocaliu.

orange whisper

Nimeni nu îi știe umblarea senină. Si totuși șoptirea-i răscolitoare cuprinde magic fiece colț de cer. Fiecare petală de dor și fulg de ființă. Atingerea sa desăvârșită redevine  solar orice cotlon de culoare, fir de făptură sau cărare de nor. Frunzele îi intră în horă jucăuș, învârtindu-se sacru, înfiorate de boare mereu nouă și proaspătă, în proprie metamorfoză petrecută  dulce și dureros în spirală prin anotimpuri.

Vremelnic cutreierate alei îi întind la picioare covoare de verde ..sau muguri ..sau flori. Toate se pleacă cuminte găsindu-și rostul în dansul sublim al trecerii pașilor săi catifelați. De dincolo de arcade de nori. Printre cuprinderi de vânt ..și blând semănați picuri de rouă.

Răcoare binevenită coboară suav din susurul rostirilor sale albastre, cu moi irizații galbene, mov, roșu aprins sau roz trandafiriu. Îmbrățișarea-i de vis îi murmură-n toate, împrăștiind un abur  pur nevăzut, ca o ceață simțită fluid, amețitor, pulsând bezmetic în fibre, în seve, ..în ploi.

Iar sărutul.. Sărutul său este magică încolțire de bine și cald strecurată divin în esențe ascunse, în sâmbure dur și lacrimă de anotimp. Sărut ce alină cu parfum de visare purtat pe cărare de zbor și aripi ce dor. Dacă fir sau petală, frunză sau fruct, îi simte domol mângâierea, rămâne profund și tainic tatuat întru duioasă reînsuflețire.

Sărutul se poartă apoi ca o umbră ușoară pe chipul de altfel mult prea plin de lumină al zilelor redevenite, mereu reaprinse, redimensionate neîncetat.

Șezând pe genunchii săi plini de splendidă zare, îi pot respira tainic cuprinderea. Cu ochii închiși, obosiți de atâta lumină, și purtată pe brațe de raze întinse senin, inspir curat superbă plutire.

Doar atunci, ca în oglindă, lin coborând în paradisul din inimă, începe să îmi cânte foșnet de ceruri din mine, pe acorduri de gingaș și viu. Fluturi fermecați mi se desprind de petale plutind ca vrăjiți pe adiere de chip.

Și doar atunci începe să mă trăiască un val ca o hrană, un foc, ..mereu unduindu-mi a căutare, ca un ecou de prea mult care ajunge să  fie ..mult prea puțin.

Meșteșugul …de miercuri (no.6 – Eșarfă …de dulci sânziene)

 

Am visat, lung și suav, …că eram trează și visam  ..că sunt trează și mă visez că de-acum mereu voi fi in visare cu ochii  deschiși, mereu pe aripi de  fluture cu miros îmbătător de flori și culori picurate din ochi senini de curcubeu…

Odată, o foarte dragă Sânziană  mi-a spus precum că aș fi …too meaningful!  Mult prea plină de înțeles?…  Acum, în zi de  Sfinte Sânziene  înteleg și eu de  ce. Înțelesurile mă caută și eu le găsesc. Le invit să-mi rămână, să mă locuiască… Le sorb din mine apoi, de parcă n-ar fi fost niciodată în altă parte decât în propria mea ființă. Și apoi ele mă rostesc… Mă poartă pe unde nu credeam să …pot păși vreodată. Și mă  gândesc. Un infinit dans de oboseală… plăcut odihnitoare.

Ceaiul neîndulcit de tei băut aseară  în timp ce pluteam pe cărări cu mult dor de …nor și cu inimă ce se revarsă de prea plin, întocmai ca auriile spume de flori de sânziene, un ceai fierbinte și parfumat cum nu am mai văzut, mi-a coborât domol în puls, exact cum îl rugasem, …făcându-mi-se eșarfă înfășurată moale și solar în jurul miresmelor diafane de somn si visare trează ce mă devine…

Magie mi-a picurat dintr-o adiere catifelată de atingere, în noapte curat magică de îmbietoare sânziene…

Să se fi deschis de tot cerurile în cea noapte fermecată?… Ielele plutesc și-acum printre mine… și noi…

 

 

 

 

Cumva…

          de-aș putea cumva înghiți

              praf magic de vară pân-aș ațipi…

                  în vise, de pământ m-aș dezlipi

                      și orice îndoială aș risipi!…