Arhive etichetă | mare

Pic(ă)tura…

 

🙂

un pic de albastru în mare, ..să-i dea o cerească culoare

un pic de galben în soare, ..să hrănească polenul de floare

un pic de roșu în maci…

un pic de verde-n copaci…

 

un pic de aur în zare – orice asfințit iar răsare…

un pic de soare în lună, cu raze de noapte ne..bună

 

un pic de vânt în aripă, ..să simt curaj peste frică

un pic de sânge în vine, ..să lupt pentru mine și tine

 

un pic de suflet în minte, ..să le simt pe toate ca sfinte…

… și să pun mult cald în cuvinte

 

un pic?!… nu e puțin

– e o pic(ă)tură de ..nume divin

strecurată ca din senin,

..cu foșnet fin

de satin,

peste destin…

 

(așa să fie, A…n!)

 

…curată magie!

 

magic

magic

 

mă uit în jur, în sus și în jos

și totul îmi pare nespus de frumos…

totul și toate trebuie să fie

blândă, pură, curată magie!…

 

cum  oare dispare vasul în zare

și cum se frământă valul în mare?

cum de pășim  pe nisipul fierbinte?

cum adormim cu mâine în minte?

 

oare  de ce  caisa e-atât de pufoasă,

iar o piersică dulce atât de zemoasă?

de ce o floare, minunat de frumoasă,

iar o zi cu soare misterios luminoasă?

 

unde sclipește fabulos curcubeul

de unde apare lucios scarabeul?

iarba de unde răsare zâmbind

de unde durere-n plăcere iubind?

 

mama și puiul, un dulce miracol…

asfințitul  mirific, tainic spectacol…

luna cu stelele noaptea pe cer

bătând la fereastră ușor și stingher…

 

mă uit orbită în mine și-n tine

și văd o mie de rosturi divine…

totul și toate n-au cum să nu fie

blândă, pură, curată magie!…

 

 

Un veșnic …teren de joacă

teren de joacă

teren de joacă

oare soarele nu se dă pe tobogan pe curcubeul colorat,

iar noaptea nu se joacă cu luna de-a v-ați ascunselea printre stele?…

oare frunzele nu se dau în leagăn pe aripi de vânt,

iar florile nu aleargă desculțe pe covorul de iarbă pufoasă?…

și oare marea nu stă pe nisip întinsă la soare,

iar muntele nu escaladează versanți impresionanți?…

dar oare primavara, vara, toamna și iarna nu s-au prins în roata horii …

…și nu știu sau nu vor să se mai oprească?..

oare tu și cu mine nu ne fugărim jucăuș, mai în glumă, mai în serios,

pe terenul de joacă al lui “noi doi” …uitând să mai plecăm acasă?..

sau nu ne luăm noi veșnic la întrecere uitând să mai ținem scorul

dar neuitând că bucuria jocului e cel mai mare câstig?!..