“Something still exists
as long as there’s someone around to remember it.”
― Jodi Picoult, Nineteen Minutes
Parcă… nu știu, uneori se întâmplă să vină așa, din senin. Amintiri. Cam de-a valma, ce-i drept, dar jucăușe și dragi. Apar ca din mers. Ba dintr-un cântec, din niște versuri… sau din căldura unor detalii ascunse adânc în cotloane de viață. De suflet. Și răsar, proiectând senzații, cuvinte, culori, ritmuri…
Și de-aș scrie despre copilărie… ar fi multe și mult. Mult râset și mult verde. Multe petale și joacă. Soare și la umbră. Cumva cald și iarna, deși ger! Și vesel chiar de ne era și cu mare supărare uneori.
Iar de-ar fi să desenez, ar fi o casă. Spațioasă. Cu grădină, leagăn vopsit verde în fiecare primăvară, câțiva căței și… destul de multe pisici. Și-ar fi trandafiri roz, pomi, și cărări dulci pline de foială și joc. Iarba cea dragă, apusurile, câmpul de dincolo de gardul din spatele curții… Și-un Rex elegant. Un câine lup care ne însoțea atunci la plimbări lungi de seară pe câmp.
De-ar fi să cânt, ar fi… la pian. Pianina copilăriei veghind impunător din camera de zi, sau din „mijloc” cum am numit noi acea încăpere, cameră care dă înspre soarele de după amiază și unde deslușeam eu atentă clapele, gâdileam și descâlceam portative, ca apoi să le pot pluti ore-n șir. Uneori, vecinii mă-ntrebau așa, mai spre seară… „Ei, ți-a ieșit până la urmă?!” 😊
Și-aș mai cânta și-n leagăn. Sau scrânciob, cum îi spuneam noi. Și-acum se mai întâmplă când ajung acolo. Sau acum povestesc mult, cu cine se întâmplă să fie prin preajmă. Și too..ot povestim. Deși, acum totul pare să fie și despre poze, bineînțeles. Liniște și concentrare, fotografiem tot ce mișcă puțin mai colorat prin grădină, cum să nu?
Acum, bineînțeles, totul arată schimbat. Cu totul alt aer. Povestind aici, senzația chiar este de „a fost odată-ntr-o… altă viață?”
Între timp… alte și alte leagăne-au răsărit. Pentru alți jucăuși.
🙂
It seems… I don’t know, sometimes it happens that they just appear out of the blue. Memories. A bit mixed up, but playful and dear. Just like that… a song, some lyrics, warm details hidden in deep recesses of life. Of the soul. They just show up, projecting sensations, words, colors or rhythms…
And if I were to write about childhood, there would be much. And many. Little things. Much laughter and much green. Many petals, and play. Sunny air, even if in the shade. Somehow warm pleasant air in the cold winter days. And happy air, as a whole, though there sure were things a bit sad or unhappy.
Or if I were to draw something, there would be a house with a garden. Quite big. A swing painted green every spring, a couple of dogs and quite a few cats. TAnd there would be pink roses in the front garden, trees, and the lovely pathways under them, full of much play and to-and-fro… The dear sweet grass, the sunsets, the fields beyond the fence at the back of the garden… And an elegant Rex. A wolfdog which used to accompany us in our long evening walks on the fields back then.
If I were to… make music, then it could be playing the piano a bit. A bit more, the black pianola in the living room, the room with a view to the sunset, and where I would decipher the keys, and the scores, for hours on end, and then to fly on the notes, the tunes… Sometimes my neighbors would even ask me,later that day… „Hey, did you manage to pull that off?!” 😊
Or… singing song after song in our swing, with my sister. Even now, when I go there, I still do that a little, or we talk a lot. Though now, it’s also about the photos. Taking lots of them of anything that stirs in the air a bit more colorfully, much focus and quietness in the garden.
Now, everything looks so much different than years ago. Reminiscing here, it does give a feeling of… „once upon a… different lifetime”?
In the meantime… other cute swings have appeared . For other cute children.
Iar de-ar fi să zâmbesc, aș tot zâmbi. Alb negru sau color. Culoare. Aș zâmbi vară și mersul desculț prin curte, fugărindu-ne… neștiind neapărat de ce. Și-aș zâmbi toamnă, struguri și nuci, cocoțat în copaci… da, până suuus sus pe-acoperiș. Copaci-trepte cumva.
Și-aș mai zâmbi aparat foto Smena! Primul meu aparat foto. De fapt al mamei. Al nostru. Primele… selfie-uri? : )) Oricum, minunea de joacă pe aparate foto cu film… de-abia așteptam să developăm pozele! Adevărate momente de grație… unele secunde surprinse pe-o rolă în acei ani! Alb negru sau color. Da, se pare că… de-atunci mi se trage. Pasiunea. 🙂
Și, dacă-i să fie, pun aici ceva nostim (pentru mine, desigur) și cu iz de… „oare ce m-o fi apucat?!!”… O poză la poză, dintr-o suită de trei, alb-negru, făcute cumva la fiecare doi ani, septembrie sau octombrie, culegând struguri mari, albi și frumoși în lumina caldă a dup-amiezii. Curtea copilăriei. Comic lucru, încercam noi atunci… exact în același loc, deși bineînțeles nu același strugure. : ))
Sub deviza, cum altfel?… „vulpea când n-ajunge la struguri zice că… -s prea sus?!”
😊 😊
And If I were to smile, then I’d smile… quite much. In white and black or in color. Colors. Summers, and running barefoot in the garden for no apparent reason at all. Autumns, and the grapes, the nuts, climbing trees, yes… up there, surely, up onto the roof of the house, our trees then… like spiral steps, or ladders.
And a Smena photo camera, my first camera, well… my mother’s then. In fact, ours. And the first… selfies? : )) That cute playfulness on film photo cameras… I could barely wait to develop the photos. Like moments of grace… some instants captured on a roll of film in those years! Black-and-white or in color. Oh, well, seems… that’s when it all started. My lifetime passion.
If it is to be… I’m adding here something that I find fun (to myself, surely) and with a slight taste of… „what on earth?!!”… A photo of a photo, in a set of three, black and white, taken in a row every other year, September or October, while picking beautiful white grapes in the warm afternoon light. My childhood garden. Funny thing then, I remember, we tried to take them in the same spot exactly, though obviously not the same grape. : ))
The caption, what else?… „the fox not reaching the grapes says they’re… too high up?!”
Cam asta ar fi senzația dată de câte-o reîntoarcere pasageră prin ținuturile acelei perioade. Aș tot rătăci printre și printre. Acel ceva al sfărșitului de mileniu are un… „nu știu ce” sau un… „nu știu cum” doar de el știut. Și, cred că… nu pierdut. Cel puțin atât timp cât ne mai amintim.
That would be the sensation given by going back occasionally, onto those times’ lanes. I would roam across and along. Those years at the end of the millenium really had that delightful… „je ne sais quoi”. And I think, not lost. At least as long as we still remember.
Ei, se pare că Meșteșugul de miercurea asta a fost cu ușoară aromă de jurnal. Și un strop de nostalgie?
Well, it seems this Wednesday’s Craft has been with diary-scented pages. And a slight fragrance of nostalgia?
Să aveți un întâi iunie vesel și însorit!
🙂
I hope you have a happy and sunny June 1st!
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Doar Nicole... 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.