Arhive etichetă | moment

Culoare și cald…/ Color and warmth

 

 

 

“Here we are, trapped in the amber of the moment. There is no why.”
― Kurt Vonnegut

 

“She smiled and said with an ecstatic air: „It shines like a little diamond”,
„What does?”
„This moment. It is round, it hangs in empty space like a little diamond; I am eternal.”
― Jean-Paul Sartre, The Age of Reason

 

Și cum, dar eu, ce… care… nu sunt etern?!
Ei, poate nu, dar sigur plutesc în chihlimbarul momentului. Și ce mai priveliște!

🙂  : ))

Hey, but what… how… I’m not eternal?!
Well, maybe not, but I sure am floating in the amber of these moments. And what a view!

cute nose : ))

Anunțuri

Urzeală diafană…/ Delicate fabric

 

“An eternity is any moment opened with patience.”
Noah Benshea,
Jacob the Baker: Gentle Wisdom
For a Complicated World

Fire de galben și aer de puf
străbat prin

urzeală de verde

petale de clipe
și zbor viu de soare
cu raze din zâmbet

de floare…

***

Fibers of yellow and air of satin
streaming through

fabric of green

petals of time
in the flight of an hour
and rays in the smile

of a flower…

Momentul în care mă arunc în culoare
cuprinde în el curcubeu
de răstimp

la fel cum din ochii privindu-mi în suflet
transpare îmbrățișare

***

The moment I dive into a color
embraces the rainbow
of time

the same as the eyes caressing my heart
strings of soul entwine

 

“There is only Love – and Stories. All else is but a shadow dream.”
Vera Nazarian, Cobweb Forest

Ne luăm unii pe alții înainte!?…

…de parcă chiar n-am avea destul timp!?

…două, trei secunde, de ce nu chiar ..minute?

..de zăbovit un pic, de observat și nemaispunând ..de văzut cu adevărat pe cel și cele de pe lângă noi?

Ne tamponăm, ne repezim, ne trecem cu vederea,poate chiar nevinovat la o adică și  poate chiar de înțeles uneori. Ne grăbim,  nu glumă.

Suntem mereu contra cronometru cu ..de toate pentru toți – și totuși, de cele mai multe ori, cu ..mai nimic care să conteze cu adevărat pentru nimeni, ..nici măcar pentru noi înșine, la urma urmelor…

Așa ajungem deseori să ratăm nuanțe prețioase din propria viață, ..și mai ales din viața celor dragi nouă, fără ca măcar să realizăm acest lucru. Ne dăm eventual seama de-abia cumva în retrospect ce anume am pierdut, ce am lăsat în urmă, ce-ar fi putut fi …mai bine, mai frumos, mai luminos, lăsați neputincioși, fără șansa de a ne putea întoarce să rescriem ..scenariul,decât poate în gând.

De cele mai multe ori ar fi putut fi …secunde prețioase, gânduri calde ..rostite, îmbrățișări și priviri zâmbitoare, mâini și inimi întinse și oferite cu drag, din tot sufletul, ..mai ales cuiva care are mare nevoie

…nemaivorbind de stilul ales, cu care decorăm scena desfășurării acțiunii, sau nu?! Un grațios domn Poftim!, ..un elegant prieten de-al său, Mulțumesc! …sau o drăguță domnișoară Te rog! însoțită de  distinsa doamnă Cu plăcere!  …cât mai reale și naturale cu putință. 🙂

Dar de cel mai multe ori acționăm mecanic, ..ca hipnotizați, sau ca într-un vis extrem de real și foarte palpabil, …simțind totuși că mai este ceva acolo, printre faldurile de timp și de loc ale programului zilnic, De parcă un tren a trecut pe lângă noi  de-abia simțit, în surdină, …l-am adulmecat cumva prin preajmă, undeva în fundal, simțind vag acel intim altceva dincolo de sfânta Eficiență și  ritualicul Randament, deși în prim plan au fost, ..bineînțeles – doar suntem oameni serioși, cum altfel?! – lucrurile  “mai importante”, …treburile de făcut, de bifat, de ..rezolvat “că arde”.

Ce resorturi intime! ..ce finețuri! ..ce tonuri și nuanțe?! …nu prea mai e timp de-așa ceva?!

Suntem plini de probleme, …ni le creăm chiar singuri, ne complicăm, le învârtim și răstălmăcim pe toate, gândind și răs-gândind tot ce ne pică-n plasa minții. Asta ne dă un sentiment de “bine”, de “important” si  de “normal”.  Normal! ..toți fac asta, suntem în grafic, suntem “în rând cu lumea”, funcționăm conform ..manualului tehnic, ne comportăm “ca..oamenii”, cum altfel?! Face parte din fișa ..postului de “om la locul lui”, sarcini, task-uri, și alte …must-haves. Să trăiți, am înțeles!  🙂

…iar graba!..graba asta nebună și neatentă??  Stați liniștiți! (…sounds ironic, I know) Bătrâna Grabă ne gonește ( a se citi “ halește”) de vii…

Vorba sprințară a unui mic …pitic, de vreo cinci anișori, și anume citez “Mă duc ..încotro!”

Și apoi vorba,mai alene, a bătrânului, trecut prin aproape toate, “Hai taică/maică, grăbește-te-..ncet, că tot acolo-ajungi, nu?!”

Iar noi aștia ceilalți, între cele două vârste, ”Încotro? …că tot acolo-ajungem?”

Well, wait a minute, I mean …if we don’t get lost in the process. 🙂

………

Deeci, …aș putea eu spune, așa ca pentru sine, “Grăbește-te-ncet!?”

                Ooo, cum să nu!! Treabă și treburi și …trebuie, oricum suntem plini, dar moment de moment ..de moment e plin oare și de prezența noastră conștientă?

Și, aș  putea cu drag adăuga “..atenție, ..atenție și iar …atenție, ..multă caldă atenție???” (ce melodios suuunăăă!)

                    Oooo, da!!! Câte posibilități minunate și la care nici nu ne gândim zac amorțite într-o secundă, …nu există cuvinte să descrie.

Șiii,  aș mai putea cumva puncta că …în fiece clipă ne creăm amintiri??! (ni le pictăm și sculptăm cu mânuțele-astea două, ca să zicem așa,  preparându-le din plămada fragedă a fiecărei clipe combinată cu maiaua propriei ființe?)

        Ooooo, desigur!!!!

Putem s-avem …atenție la ce amintiri alegem să ne populăm existența cu…

…….

…nu de alta, dar vorba buddhist-ului:

„What do you pay for enlightenment?

You pay ..attention! 🙂

roz pur ..de azur

roz pur …de azur

O clipă din momentul acum

 

dacă ieri, azi si mâine se-ntâlnesc în acum

de ce zăbovim întrebându-ne …cum?

oare focul ce arde..

..a fost fum?!

..va fi scrum?!

 

dacă ieri, azi și mâine coboară-ntr-o clipă

poate acolo și viața ni se înfiripă?

oare noi, neatenți,

…n-o lipsim de-o aripă?!

 

dacă mâine și ieri se topesc într-un azi,

oare noi încotro hoinărim, bieți nomazi?

 

viitor și trecut de se văd în prezent,

noi de ce evităm să trăim în moment?

 

regretăm ce a fost și sperăm ce va fi

și-ntre timp clipa iute ne va asfinți

 

uităm să simțim, când pornim iar la drum,

că-ntr-o clipă ne-ntoarcem

…în momentul acum

 

 

Facem fotografii…

 

„Beauty lies in the eyes of the beholder.”
Plato

beautiful sunset

beautiful sunset

…și fotografiile ne fac fericiți

O floare… coroana unui copac… cerul… valurile mării…  oamenii… apusul… răsăritul…  mă opresc și scot camera, telefonul, aparatul de filmat. Trebuie să le prind, …să le surprind. Să le cuprind într-o imagine, …fotografie, …instantaneu.

Fac multe fotografii. Încă din liceu, pe la începutul anilor nouăzeci. Nu neapărat anumite ocazii, anumiți oameni, anumite lucruri sau locuri, ci aproape orice, oricând și oriunde. Uneori oamenii mă întreabă de ce am făcut o anume fotografie sau chiar, la modul mai general, de ce fac atâtea fotografii.

Un moment în timp …și spațiu

În anii facultății, …citind, …gândind, am descoperit că expresia “a pierde noțiunea timpului” poate însemna cumva, a ieși sau a depăși sentimentul de timp liniar în care “funcționăm”, eliberându-ne de granițele temporale și spațiale și cufundându-ne într-o dimensiune psihologică dincolo de timpul cronologic așa cum îl știm. O carte bună, o poveste interesantă, un film captivant cu siguranță joacă rolul de mașină a timpului. O fotografie, cu atât mai mult.

Când facem fotografii, facem ceva ce corpurile noastre fizice nu pot face: oprim un moment în timp, imortalizându-l. Fracțiunea de secundă în care o imagine, un moment este surprins așa cum este, devine permanent și poate fi privită și trăită din nou și din nou …și din nou, …de parcă am putea da timpul înapoi. De parcă am putea coborî trecutul în prezent perpetuu.

Obiectivul – calea către subiectiv …și înapoi

Tot așa cum frumusețea este în ochii privitorului, imaginea este în mintea fotografului. Momentul ales, lumina, încadrarea, perspectiva, punctul de observație sunt atent, uneori doar intuitiv, alese de fotograf, transmițând o viziune anume, personală asupra lumii. Mai mult decât o reprezentare impersonală a realității obiective, o fotografie reflectă mai degrabă o interiorizare subiectivă a acesteia. Ea spune poate mai mult despre cel ce face fotografia decât despre ceea ce este fotografiat. De aici poate și bucuria de a privi fotografiile proprii. Ele ne spun propria poveste. În ele ne regăsim. Ne regăsim și iar, ne regăsim …

Senzația catifelată… de mătase

Ceea ce simt când captez momentul într-o poză este ..de nespus. E libertate. E aer și desprindere… E zbor dincolo. E sentimentul că am ieșit din moment tocmai pentru ca să reintru cu adevărat în el. Am părăsit pământul tocmai ca să-l văd și înțeleg mai bine și mai frumos. Am plecat ca să mă pot întoarce. Și rămâne. Și bucura nespus… știind că  această senzație este întotdeauna acolo, la îndemână.

E liniște și.. catifea pentru suflet.