Arhive etichetă | peace

Ca o catedrală…/ Like a cathedral

 

“There is some kind of a sweet innocence in being human-
in not having to be just happy or just sad-
in the nature of being able to be both broken and whole,
at the same time.”
― C. JoyBell C.

 

Uneori…
…îmi simt fotografiile ca o catedrală.

O liniște selenară îmi acoperă gândurile, descoperindu-mi-le totodată.
Răsar ca din întuneric deplin… luminițe, arderi, aprinderi culoare.

Alteori îmi sunt ca o piață cu zumzet multicolor. Tarabe fel de fel, atmosfera caldă, pestriță.
Uit că sunt eu, mă rătăcesc aproape.

Uite, aici!

Dar aici, atunci când bâtea soarele acela superb!

Și aici. Lacrimi amestecate cu zâmbet?

Și amintirea…

 

Sometimes…
…I feel my photos like a cathedral.

A lunar quietness covers my thoughts, uncovering them also.
And out of deep darkness there seem to rise…
tiny lights, sparks colorfully lit.

Other times they feel like a busy market place.
Stands of all kinds, sizes and shapes, cozy air, multicolored.
I forget that I am me…
and I wander aimlessly, losing my way.

Look, here!

And here, this gorgeous sunlight!

Here too. Tears mixed with smiles?

And the memories…

 

Gândurile…

…mărgele rătăcite pe podea. Aproape, dar împrăștiate și reci.
Și mă aplec ușor, să le caut, să le culeg… să le înșir poate la loc în colierul minutelor.

Iar căutarea îmi e portocalie, în fotografii. Și galbenă, sau albastră.
Și verde amestecat cu roz, frunze cu petale, suflet cu secunde topite…

 

The thoughts…

…beads spread on the floor. Close, but cold and all over the place.
And I lean over, to look for them, to pick them one by one…
maybe to put them back in the necklace of minutes.

And my search is orange, in my photos. And yellow, or blue.
And green mixed with pink, leaves with petals, soul with seconds melting… 

 

Vin împletite cu pași. Cu urme de tine în toate.
Și fâșii de soare în tot.

Anotimpuri locuind în ore ca pe o pajiște după ploaie.

Curate și crude.
Veșnic început de vară. Mereu auriu timpuriu de toamnă.

 

They come intertwined with steps. And traces of you everywhere.
And slices of sun in everything.

Seasons dwelling in hours like on a meadow after the rain.

Pure and raw.
Forever the beginning of summer. Always early autumn gold. 

 

Căutându-mi raze mereu, să împodobesc solar iarba.
Iar apoi, cuvintele… să răsară senin, ca un curcubeu.

Arcadă de proaspăt și pace. Cupolă caldă de candoare și dor.

Murmur acasă.

 

Always looking for sun rays, to adorn the grass in soft sunshine.
And then, words… to appear serene, like a rainbow.

Arch of freshness and peace. Warm dome of candidness and longing.

Long wistful whispers and sighs.

 

Nic✽le

 

 

Albastrul aproape…/ Cerulean closeness

 

 

Nu înțeleg

cum albastrul
aproape
alunecă și străbate
printre raze, prin timp…

și cum îmbrățișează,

cum colorează
zile întregi
cu mireasmă senină,
îmbrăcând secundele

în liniștea sa,

picurând în mers
speranță și soare
dintr-o căutare de atât
de departe…

nu înțeleg

 

I do not understand

how cerulean
closeness
soothingly glides
along 
rays, across time…

and how it grasps,

how it colors
entire days
with a blue scent so deep,
dressing the seconds

in a soft peace

and seeping into steps,
hope and sweet sun
from a warm gaze
so afar… 

I do not understand

 

Provocare albastră, marțea asta, Tuesday Photo Challenge – Sky pe blogul Dutch goes the Photo!

 

Blue challenge this week on… Dutch goes the Photo! blog, Tuesday Photo Challenge, Week 80 – Sky.

 

 

 

Încă un pas…/ One more step…

 

“Go in the direction of where your peace is coming from.” 
― C. JoyBell C.

 

…și e toamnă, sau primăvară, astronomică.

Dar pe la mine… echinocțiul de septembrie vântură vară. Răstoarnă valuri, umflă umbrele colorate….

Doar vacanța la mare e… ca să țină, nu?! Măcar până la prima ninsoare.

Să țină de cald.

 

…and it’s autumn, or spring, astronomically speaking.

But for me, the September equinox is swirling like summer. Swelling waves, beach umbrellas…

Well… it’s just that the summer holiday is a keeper, right? At least until the first snowflakes.

Keeping us warm.

 

Vara asta, marea a fost… Mediterană. Nu Egee și nici Ionică. Da, draga de Grecie… poate la anul. Deși soarele Spaniei e de-o strălucire și-un vis… sclipire zglobie. Și o nuanță cumva nouă, azur sidefiu.

Dimineața… mantie încrustată cu topaze și firicele de argintiu, dar dup-amiaza… de parcă Neptun se îmbufna ca din larg și albastru, supărare mare și-adâncă de umplea de cerneală orizontul marin.

 

This summer, the sea was… Mediterranean. Not Aegeen, nor Ionian. Yes, dear Greece… maybe next year. Although Spain’s sun… its very own radiance and dream. New hue to me there, pearly azure.

The morning… blue gem-studded cape, with tiny golden threads, but the afternoon… as if Neptune had frowned upon the day, splashing navy blue ink deeply against his seascape horizons. 

 

Un echinocțiu vesel și senin, zilele astea!

😊

A happy and serene equinox, these days!

 

Nic🌊le

„Throw your dreams into space like a kite…”

 

“I walk ahead of myself in perpetual expectancy of miracles.”
― Anaïs Nin 

gentle landing

 

Ați observat vreodată cum o simplă culoare dă naștere la o întreagă poveste în jurul ei? La o întreagă viață? Cumva ca un Big Bang în miniatură, explozie în tonuri de auroră?

Sau cum pulsează, de parcă strălucirea ei rescrie aerul ca într-un nou alfabet?! Deseori mă surprind încercând să-l descifrez, ca mai apoi să-mi dau seama că nu sunt litere, ci doar unde. Reverberând.

Efervescență solară din care răzbate o lume nouă, ca un cântec sau… o poveste în ramă, cu timp și spațiu propriu. Din centrul incandescent se conturează un întreg univers radiind noi sensuri. Un univers în care se poate păși. Vorbi și trăi… respirând ritmuri și tonalități vii.

Univers tainic care absoarbe,  fie că privim atent sau nu. Fără să știi, întredeschizi ușor ușa, încerci să distingi… ceva, undeva acolo te îmbie, dansând pe vârful sclipirilor, luând de mână rază cu rază, mângâind privirea, gândurile, murmurând pe note când visătoare, când jucăușe… spectru revelație.

Un tărâm luminos proiectat în eterul interior, împânzit cu alei șerpuind irizat pe sub arcade pastelate… în care pașii se măsoară în nuanțe, iar liniștea în fărâme de cer. Mereu soare într-o culoare.

Acolo, toamna… nu vine niciodată. Doar trece, atingând cu trena ei amaranth de secunde furate.

Ați observat vreodată cum o simplă culoare…

 

Have you ever noticed how a simple color gives birth to a whole story around itself? To a new life? Like a miniature Big Bang, an explosion in aurora hues? 

Or how it pulsates, as if its brightness rewrites the air in a new alphabet?! I often find myself trying to decipher it, only to realize that there are no letters, only waves. Reverberating.

Solar effervescence yielding a new world, like a song or… a story within a story, with its own space and time. A whole new universe is born from its incandescent center, radiating new meanings. A universe which one can enter. Speak and live in… breathing its lively rhythms and tones. 

A muffled universe taking us in, whether we pay attention or not. Unawares, we open the door slightly, trying to discern… something there is dancing on the top of the sparkles, holding the rays by the hand, caressing the face, the thoughts, murmuring on playful or dreamy notes…  a spectral place being revealed.

A bright realm projected on an inner firmament,  full of alleys iridescently winding under delicate-shaded arcades, …in which steps are measured in hues, and  peace in fragments of sky. Always sunny in a color.

And there, autumn never comes. It just sweeps by with its amaranth train of stolen seconds.

Have you ever noticed how a simple color…

 

“What makes some butterflies have such beautiful colors on their wings, and others not?”
„The plain ones were born of parents who didn’t know how to paint.” 🙂
― Anaïs Nin, Seduction Of The Minotaur

 

“The earth is heavy and opaque without dreams.”
― Anaïs Nin, The Diary of Anaïs Nin, Vol. 3: 1939-1944

translucent