Arhive etichetă | Peleș Castle

Culoar de februarie…/ February alley

 

“Sometimes the things that destroy you,
become the architectural blueprints
which make your mind royal.”
― Curtis Tyrone Jones

 

O dimineață luminoasă… ușor bleu, ușor roz, cu irizații mai mult lila punctând fin colțuri de cer,

 

A bright morning… slightly blue, slightly pink, with purple iridescent spots in distant corners of skies,

 

…și am pornit spre castel.

Urcușul… de-a lungul binecunoscutei alei, brăzdând pădurea în tăcere adâncă, un monolog al pașilor cu una, cu alta… detalii de fotografie, de plimbare, de februarie.

 

 

…and I was going to visit the castle.

The way up there… a well known cobbled-stoned alley, cutting through the forest like in a sacred silence… feels like a monologue of my steps along the slow climb, interspersed with nice photo details for a February nature stroll.

 

E frumoasă, natura, în orice moment al ei. Vorbește atâtea limbi și îngână atâtea ritmuri….

 

Nature is lovely, in any of its moments. It speaks many languages, whispers so many rhythms…

 

Castelul Peleș se ivește elegant și discret… îngânându-și și el povestea.

De printre ramuri golașe, pare desprins dintr-o poveste, pe care nici el nu și-o mai amintește prea clar. O lume a unui demult sau a unui departe… de vremuri aproape ștearsă,

parcă doar strălucirea și definirea semeață din forme încă poate răzbate statuar de printre brazi.

 

 

Peleș Castle comes into sight, elegant and discreet… as if whispering its own story.

From behind bare branches, it seems taken out of a fairy tale, which now has faded in time. A far-off or far-away realm… gone forever,

as if only its glamour and clear-cut shape can still cut through to us solemnly among the fir-trees.

 

Ca o nostalgie, îmi cuprinde gândurile, apropierea de castel. O ușoară tristețe amestecată cu raze blânde de soare… cu aroma unor fărâmițe rupte vag din istorie și miros balsamic de aer de munte.

Iar detaliile… iar, mă atrag ca podoabe cu glas. Vreau să le surprind măreția, fie și aproape miniaturală, sau tăcerea… sau poate smerenia.

 

 

A muted nostalgia seems to envelop my thoughts, as I draw near. A soft undefined sadness combined with gentle sun rays… with a scent of vague history fragments and the balmy smell of the mountain air.

And the details… again, fascinate me, I can almost feel their voice. I wish to capture their greatness, be it almost miniature in the grand scheme of things, or their quietness… or perhaps humbleness.

 

Privesc în sus, avântat, ca vârfurile curajoase ale construcției. Apoi în depărtare… înspre munți, admirând priveliștea.

 

I look up, abruptly, like the bold rooftops of the construction. Then into the distance… towards the mountains, admiring the view.

 

Este eliberare, să văd acum cu ochii minții castelul și grădina lui cu alei cuibărite acolo… în vecinătatea unor culmi, pulsând de ceva timp, așteptând netulburat, veghind…

 

It is freedom now, to see in my mind’s eye the castle and its garden alleys nestled up there… near the mountain peaks for a long while, waiting unbothered, watching over time passing by…

 

Mi-am luat la revedere ca de la orice loc pe care îl vizitez. Și ca și în urmă cu 14 ani, când l-am vizitat ultima oară.

Cu gândul la o posibilă reîntoarcere, dar probabil în alt anotimp. Al anului, al vieții…

 

 

I said good bye, as I do in every spot that I visit. And as I did 14 years ago too, when I last visited it.

With the thought of a possible return, but perhaps in a different season. Of the year, of life… 

 

Nic📷le